160 matches
-
face să dialogheze, alternează citate ori referiri care se susțin ori se contrazic. Le „împănează” cu comentariul propriu, comentariu de regulă prudent, nuanțat, refuzând să crediteze orice „ambalări”, fie ele „psihanalitice”, „filosofice” ori „calofile”. Lucrarea nu e o panoramă neutră, istoristă, ci exprimă o poziționare. Criticul operează cu concepte ori cu idei - cum le califică chiar el - „vaporoase”, pe care le circumscrie cu infinite disocieri și relativizări, cu efecte de „refracție” ș.a.m.d., cum se întâmplă când e vorba despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
înscrie, îndeosebi, în descendența opiniilor lui Pompiliu Constantinescu și G. Călinescu în acest domeniu, fiind, în același timp, ilustrativ pentru valoarea tinerilor critici și istorici literari români din anii ’70 ai secolului al XX-lea. Spirit analitic, dar cu apetență istoristă și valențe pentru un comparatism de calitate, orientat modern, C. își concepe lucrarea „ca o descoperire a unei lumi cu meditația ei, cu creațiile care traduc dimensiunile și înălțimea gândirii [...], cu referințele ei livrești [...], cu climatul și modelele sale savante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286605_a_287934]
-
Brătescu-Voinești, St. O. Iosif ș.a., publică, după un deceniu, Cercetări critice și filosofice (1916). Format la școala „criticii științifice”, explicative a lui C. Dobrogeanu-Gherea și în atmosfera materialistă și pozitivistă a cercurilor socialiste, S. abordează literatura de pe baze deterministe și istoriste, opuse autonomiei esteticului și disocierii valorilor. Treptat, determinismul sociologic se varsă într-unul mai larg, însă tot schematic în taxonomia lui rigidă. Absorbit de cercetările antropologice și paleontologice, materializate în La Vie des mamifères et des hommes fossiles (1926), el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
lucrările care au urmat: bogăția și rigoarea informației, interesul pentru ideologia literară și pentru palierul teoretic al cercetării, atenția acordată metodei adecvate la text. Tinzând spre interdisciplinaritate și utilizând o paletă amplă de strategii critice mai vechi sau mai recente (istoristă și pozitivistă, stilistică, structurală, psihanalitică, tematistă, sociologică, antropologică, semiotică), istoricul literar își va lărgi accesul la text, ajungând la ceea ce Edgar Papu avea să numească pansemantism. Lectura superficială, care își neglijează obiectul declanșează resortul polemic necruțător al lui M.. Pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
capacitatea de a da satisfacție imperativelor ei. Rațiunii i se conferă, prin urmare, demnitatea de instanță ultimă de judecată a istoriei tocmai deoarece se consideră că ea stă deasupra istoriei. Opțiunile lui Blaga sunt solidare cu acea orientare particularistă și istoristă care s-a configurat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și îndeosebi la începutul secolului al XIX-lea, tocmai ca reacție față de raționalismul universalist al epocii luminilor. Inițiatorii acestei orientări, contemporani ai lui Kant, s-au raportat în mod polemic
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
edificiul filosofiei transcendentale și al eticii imperativului categoric. Pentru Kant, individul, ca ființă emancipată prin exercițiul rațiunii, era cetățean al lumii (Weltbürger). El aparține epocii și unei anumite colectivități mai mult prin determinările contingente ale existenței sale. Din perspectiva particularismului istorist romantic și postromantic, indivizii ne apar, dimpotrivă, drept ramuri ale trunchiurilor care sunt popoarele, națiunile. Accentul cade asupra constatării că modul lor de a gândi și de a simți este înrădăcinat în forme istorice de viață, care vor fi caracterizate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o formațiune istorică. Subiectului transcendental și subiectului moral autonom al universalismului raționalist i se opune afirmarea unicității și istoricității ireductibile a structurilor intelectuale și spirituale. Ca realități istorice unice, irepetabile, acestea pot fi comparate cu organismele. Unul din cercetătorii reorientării istoriste a gândirii, care a căpătat contururi clare încă în epoca lui Kant și Goethe, caracteriza astfel conflictul ei cu raționalismul universalist al filosofiei luminării: „O gândire relativizantă, cu toate primejdiile ei, a pășit în locul credinței în adevăruri absolute, atemporale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
imperfecte într-un mediu străin al unor realități spirituale puternic individualizate, sub multe aspecte incomensurabile. Istoria universală nu constituie un proces cât de cât unitar, ci scena pe care coexistă sau se succed individualități culturale inconfundabile și reciproc ireductibile. Motive istoriste și holiste apropiate de cele care domină gândirea lui Herder și von Humboldt pot fi întâlnite la tot pasul în opera lui Goethe, de cele mai multe ori într-o transfigurare artistică. Tocmai deoarece Goethe nu a fost un teoretician, ele nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
informațiilor sau a nevoilor de confort 30, Blaga socotea că lumea culturii este o lume a particularității ireductibile. Este lumea în care particularitatea, și nu universalitatea, va constitui semnul distinctiv al valorii. Orientările valorice ireconciliabile care opun universalismul luminării particularismului istorist se exprimă cu multă claritate în contrastul dintre idealul metafizic al lui Kant și al lui Blaga. Idealul lui Kant a fost metafizica științifică, cel al lui Blaga metafizica drept viziune asupra lumii, drept creație originală structurată de coordonatele unei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
anumite familii de spirite, în raport cu înclinațiile specifice ale acestora 35. Deosebirile profunde dintre idealul metafizic al lui Kant și al lui Blaga oglindesc, prin urmare, opoziția dintre aspirațiile și opțiunile spiritului universalist și obiectiv, care privilegiază știința, și ale spiritului istorist neoromantic, care valorizează cu deosebire creațiile imaginative cât mai îndrăznețe, cu maximă rezonanță existențială 36. Dacă Immanuel Kant năzuia să facă din filosofie o știință, dacă el îi inspiră și astăzi pe cei ce înțeleg să formuleze și să soluționeze
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
istorie exotice, culoare locală, exacțiunile coloniale, tipul uman exotic, insula și utopia, subliniindu-se mutațiile în percepția naturii și în comportamentul existențial. Demonstrația reprezintă un aport notabil la deslușirea rădăcinilor din care se trage omul modern. Înclinat structural spre cercetarea istoristă, P. va aborda în studii de sinteză și fenomene artistice mai dificile. Considerând barocul ca stil de viață, cu existență permanentă și cu o epocă de înflorire maximă, nu intenționează o cuprindere integrală, oprindu-se atunci când socotește că a închegat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
cu ajutorul criticii genetice, psihobiografice și sociologice impulsuri și împrejurări receptoare, sunt interpretate imaginile la nivelul fenomenologiei literare, ceea ce reprezintă un itinerar firesc de la cauză la efect. Urmărind și de această dată o serie de motive mai importante, T. le ordonează istorist și le discută din perspectivă estetică, subliniază convergența deosebirilor față de modelul inițial, modificările produse prin îmbogățirea sau reducția semnificațiilor. O notabilă schimbare a abordării atestă studiul Trei poeți preeminescieni, deși finalitatea investigării rămâne aceeași. Îngustând aria comparatistă în favoarea expunerii istorico-literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
și echivalând frumosul artistic, binele și adevărul, artele și literele iluministe sporesc rolul ficțiunii moderne, iar viziunea raționalizatoare cedează teren în favoarea imaginației moderne. Critica literară e doar normativă în iluminism, năzuind spre unitate conceptuală, și tot acum se configurează spiritul istorist din care se va dezvolta istoria literară. Poezia parcurge o perioadă de criză, teatrul polemic metamorfozează comedia și impune drama burgheză, iar în proză domină romanul. Sistematizarea acestui material enorm, expus într-o formă densă, fluentă, numeroasele referințe comparatiste ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
dezvoltarea literaturii contemporane. După sondajele întreprinse în zonele înnoitoare ale teatrului și prozei actuale, el va reveni la epoci anterioare cu trilogia Clasicism și baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea (1981-1985), care ambiționează o cuprindere integratoare. Demersul istorist și comparatist, cu adjuvante eseistice și teoretice, câmpul referențial acoperind nu doar culturile mari, cât și câștigurile față de contribuțiile antecesorilor îl plasează pe M. printre cercetătorii de prestigiu ai epocii baroce. Primul volum este consacrat problemelor teoretice suscitate de conceptele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
generalităților variate" (P. Dockes, B. Roșie) cu ajutorul unor concepte globalizante, generalizatoare, specifice logicii formale, fără a omite însă circumstanțele și conjuncturile specifice, particulare, ca bază de plecare a excursului lor științific. O școală de gîndire distinctă, dar încadrabilă noului curent istorist este așa-numita "Școala reglaționistă", avînd nucleul la Paris (M. Aglietta, H. Bertrand, R. Boyer, A. Lipietz. J. Mistral) și filiale la Grenoble, Amsterdam, plus alți reprezentanți în Germania, țările scandinave și SUA. Școală reglaționistă acordă o atenție deosebită raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
principalii actori sociali (Stat, patronat, sindicate) și de compromisul între interesele acestora, de modalitățile de reprezentare a intereselor diferitelor țări ș.a. (P. S. Schmitter, G. Lehmbruch, S. D. Berger, P. I. Katzenstein, F. L. Pryor și alții)57". În aceeași mișcare a istoriștilor contemporani, mai pot fi menționați adepții "econo-miei convențiilor". Aceștia sunt, totodată, adepți ai individualismului metodologic, iar lucrările lor dezvoltă ca și ale comportamentaliștilor teorii privind piața, firma, raționalitatea, organizarea, accentul principal căzînd pe piață și firmă, care funcționează în baza
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
pe criteriul convergenței cronologice, care adună informațiile spre două planuri permanent întrepătrunse genetic, reconstituind expozitiv curgerea vieții și devenirea operei lui Čapek - povestiri, romane, piese de teatru, publicistică. Realitățile din care crește opera și problematica sunt înfățișate cu procedeele itinerarului istorist și socio-biografic, iar extragerea semnificațiilor și situarea valorică se operează cu mijloace comparatiste. Dorința de a repara o nedreptate, plasându-l cu îndreptățire pe Čapek printre numele de vază ale patrimoniului universal, explică în bună măsură îndârjirea analitică a autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285621_a_286950]
-
Nota dominantă a personalității sale nu e dată nici de strategia eufemismului (Perpessiciusă, nici de rigoare academică (Tudor Vianuă, nici de proteismul baroc (G. Călinescuă, nici de fixația și exactitatea demersului foiletonistic (Pompiliu Constantinescuă și nici de erudiția, maliția, perspectiva istoristă și simțul filologic (Șerban Coiculescuă. Am zice că are câte ceva din toate acestea, modelate pe tiparul personalității sale inconfundabile. Vladimir Streinu este un critic-artist, de o eleganță firească, ceea ce îl apropie de Perpessicius, de o liniște și o sănătate olimpiene
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
ceea ce îl apropie de Perpessicius, de o liniște și o sănătate olimpiene, amintind de Vianu, de un tumult stăpânit, sugerând personalitatea călinesciană, făcând o semnificativă și substanțială carieră de comentator al literaturii curente, în genul lui Pompiliu Constantinescu, aplicând perspectiva istoristă asupra clasicilor, reevaluându-i spectaculos, în maniera lui Șerban Cioculescu. Deși este foarte greu, dacă ar fi să recurgem la o sintagmă definitorie pentru Vladimir Streinu, ne-am opri la exegeza armonioasă și comprehensivă. Nu avem pretenția că am găsit
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
alcătuit în familie, că ar fi ultimul.” 3 Interesează mai puțin în lucrarea de față însușirile de biograf ale lui Vladimir Streinu - deosebit de scrupulos, adesea pedant în răsucirea documentului arhivistic pe toate fețele și în analiza variantelor optime de interpretare istoristă. Important este demersul criticului 1 Vladimir Streinu - Calistrat Hogaș, București, Editura tineretului, 1968 2 Const. Ciopraga - Calistrat Hogaș, București, E. S. P. L. A., 1960 3 idem, p. 24 42 literar, al interpretului sagace, care-și încearcă uneltele pe o operă
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
preluat de catedrala mitropolitană din București, ctitorie a voievodului Constantin Șerban) tocmai pentru a stabili legătura cu înaintașii, năzuind însă, în aceeași vreme, să devină embleme ale unor noi dinastii, cu nimic mai puțin ambițioase decât cele ale întemeietorilor. Atitudinea istoristă pronunțat umanitară, cu corespondențe semnificative în spațiile vecine (sarmatismul polon sau rădăcinile hune și scitice căutate de nobilii unguri) și chiar mai departe, în Apus, atitudine proclamată de Aulă, dar fundamentată de cărturari și artiști, răzbate decisiv în „titulușurile” pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
Kant, s-a simțit îndatorat. „Pentru noi - spune el - trebuie să fie o preocupare serioasă aceea de a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
insuficiență a acestui demers? În primul rând, și în acest caz, tradiția poate fi recuperată doar tematic, ca ordine semantică pe care prezentul se obligă să o conserve. Atitudinea paseistă, muzeală și romantică face din tradiție un obiect decorativ. Primatul istorist al cronologiei izolează tradiția într-un sertar al imaginației comunitare. Hermeneutica fenomenologicătc "Hermeneutica fenomenologică" Vechea seducție metodologică a Iluminismului n-a fost învinsă decât prin demersurile fenomenologice husserliene de la începutul secolului, fructificate strălucit de Martin Heidegger (1889-1976) în lucrarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
milioane de oameni au stat sub raza neagră a acestei influențe, imunitatea rațiunii la deciziile uneori absurde ale veacului nu poate fi negată. Asumând acest cod deontologic, filozoful hermeneutic va putea depăși limitele strâmte ale individualismului romantic sau fixațiile pozitivismului istorist. Operele de creație ale umanității nu mai sunt privite ca simple recipiente ale unei inspirații de geniu, impenetrabilă și impredictibilă, dar nici ca victime fagocitate de un Zeitgeist universal. Tradiția nu înseamnă doar un cumul de teme ancestrale, disponibile și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cultură, în terminologia sociologiei românești). Un prim răspuns îl putem oferi prin aceea că între cultură și civilizație a fost gândit un raport de opoziție, doar atunci când a fost întâlnit unul dintre următoarele contexte: * atunci când cultura este înțeleasă, din perspectivă istoristă, ca determinație națională specifică, expresie a originalității creatoare a unui popor (fiind, deci, proprie, incomunicabilă), iar civilizația este definită prin caracterul ei universal, colectiv și imitabil, produsele ei circulând de la o societate la alta; * al convingerii, proprie adepților dezvoltării istorice
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]