655 matches
-
ca din alte sfere, aspirînd aromele echivoce, biblic-demoniace, personajele lui Val Gheorghiu întrupează reveria artistului care nu poate evada decît în straturile propriei arte: "Pe la două, ieșim de la Garofeni, sîntem în formație completă, Haidia, Chibici, Șaraga și Zarandi, ne simțim istoviți, dar nu renunțăm pentru nimic în lume la mîntuitoarea hoinăreală pe străzile reci, sub lună, în aerul ca-n Cîntarea Cîntărilor, înmiresmat cu smirnă și cu fel de fel de prafuri aromate. Noi, cearcănul zurbagiu al lunii. Somnul? Succedaneul morții
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
desfigurați de marșul lor îndărătnic de a ajunge la sursă, să-și facă datoria lor biologică, iar specia s-o ia din nou de la capăt. Pentru urșii, vulpile care așteaptă pe malurile lacului Frazier, este o joacă să prindă peștii istoviți, hămesiți, și pe care îi iau în gheare cu ușurință. Elanul plin de abnegație al rugbiștilor noștri, bătându-se într-adevăr ca la război, să ajungă la linia de țintă adversă. Elanul biologic al somonilor... Somonii cu boturile scheletice pline
Somonii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15831_a_17156]
-
că puteam distinge bolboroseala supei care fierbea în oală. Mâncam cu șira spinării sprijinită de spătarul scaunului, mestecând de zece ori pe o parte și de zece ori pe cealaltă, fără să ne luăm ochii de la femeia tomnatică, dură și istovită, care recita pe de rost o lecție de comportare civilizată. Era la fel ca slujba de duminică, însă fără mângâierea de a auzi lumea cântând. În ziua în care ne pomenirăm cu țiparul atârnat în poartă, doamna Forbes ne vorbi
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
putea fi doar rezultatul trecerii timpului. Era foarte ușor să i-l dăm doamnei Forbes, întrucât nimănui nu i-ar fi trecut prin cap c-a fost altceva decât accident sau sinucidere. Așa încât în zori, când am auzit-o căzând istovită de veghea ei zgomotoasă, am turnat vinul din amforă în sticla cu vinul special al tatălui nostru. După cum aflaserăm, doza aceea era suficientă să omoare un cal. Luam gustarea de dimineață în bucătărie, la nouă fix; ne-o servea chiar
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
lăsându-l lângă pod, se întoarce și pleacă singură în beznă, pe la unsprezece noaptea, și, nevenindu-i să creadă că este liber, începe să se târască prudent peste pod, să nu fie văzut, auzit și, cu mari eforturi, încet, încet, istovit, ajunge până în Piața Națiunii spre zori unde treptat, își dă seama că nu-l urmărește nimeni. Cu grijă, se ridică în patru labe, se apropie de un chioșc cu un bec, culmea, puternic, unde citește pe firmă doar atât: PÎINE
Pîine cu î din i by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15787_a_17112]
-
Crăciun. Actul al treilea. Iarnă. Pomul grandios este dezgolit. Frunzele au căzut. Este înfricoșător acum, ca un fel de animal preistoric. Dramatismul crește, se intensifică, se cristalizează. Ca și relațiile. Un copac bătrîn, cu noduri groase, cu crengile aplecate, contorsionate, istovit parcă de neputințele ce i se plimbă pe la picioare. Ca un corp abandonat de puteri, căzut, tras în jos de păcate. Relația celor doi devine vizibilă, nu se mai ascunde prin închipuirea nimănui, prin frunzișul ocrotitor, prin suspiciunile imaginației, prin
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
ei sprijin, înțelegere și compasiune: gata să ne ajute... Câtă finețe, inteligență și, în același timp, energie, am descoperi la această ființă nobilă, blajină, care era regina-mamă Elena! Mareșalul Antonescu a ordonat deportările în Transnistria; în drum, sărmanii oameni cădeau istoviți sau era uciși; cei ajunși în locurile sinistre de surghiun, în Transnistria, mureau de foame, de boli, de frig, căci nu ni s-a permis să le trimitem ajutoare. M-am adresat reginei-mame Elena și i-am spus, plângând: Majestate
Alexandru Șafran, marele rabin al Genevei - "Memoria este un act etic, și etic înseamnă acțiune, înseamnă viitor" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16053_a_17378]
-
lume în tranziție, o lume a celor din marginea societății, în echilibru precar între mai bine și mai rău (cu „meseriașii, lucrătorii de fabrică, servitorii, spălătoresele, poeții”), prăbușită sub sărăcie și oboseală: „La cea dintâi aruncătură de ochi, mahalaua pare istovită, copleșită de povara ei urbană. Femeile, cu o duzină de copii pe delături, au totdeauna cel mai nou la sân.(...) Bărbații, parte de la țară, parte țigani orășeniți de două- trei generații, ei sunt toți meseriași sau slujbași inferiori, lucrători pe la
Mahala și periferie by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2714_a_4039]
-
la rândul lor, devin principale în piesa ce o joacă sau o țes în jurul creatoarei, regizoarei lor. Într-o înșiruire absolut aleatorie (din punctul nostru de vedere), distribuția lor este următoarea: Ploaia (cu răpăiala ei sacadată ca-n tobe), Noaptea (istovită ca și viața noastră),Viața (acea minciună ,,mai adevărată’’ - A pleca, p. 31), Timpul (compus al elementului primordial apa, iar Tu, reflectarea vieții în ea și care abătut, începe să se deruleze într-un înainte, ceea ce de fapt, este o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
din 22 noiembrie 2016. Tot viață Durerile, atunci, le-am pus să înghețe, Clopotul acela cu grabă te chema, Ochii, sărăcuții, or să se dezvețe, Trupul așa dispare când e ziua grea. Eu stau mută, sub același soare, Cu pași istoviți cătând în delir, Iubesc viața grabnic trecătoare, Dar tot viață, Doamne, e-n cimitir... L’heure bleu Amurgul albastru îmi îneacă ochii, Cum o apă mare din matcă scăpată, În zare, ca spadele tremură plopii, Mă-nvăluie-o tăcere nemăsurată. Stau într-
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
bucurie deslușesc ... Citește mai mult Tot viațăDurerile, atunci, le-am pus să înghețe,Clopotul acela cu grabă te chema,Ochii, sărăcuții, or să se dezvețe,Trupul așa dispare când e ziua grea.Eu stau mută, sub același soare,Cu pași istoviți cătând în delir,Iubesc viața grabnic trecătoare, Dar tot viață, Doamne, e-n cimitir...L’heure bleuAmurgul albastru îmi îneacă ochii,Cum o apă mare din matcă scăpată,În zare, ca spadele tremură plopii,Mă-nvăluie-o tăcere nemăsurată. Stau într-un
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
acela a tot pipăit, Când să-și dea seama ce-i, o lovitură Primi în cap ca de ciocan o smucitură! 'De nesimțit, după ce în cap tu m-ai lovit, M-ai vi măi la pipăit de te faci și istovit, De parcă n-ai înțelege că aș fi o ființă, Om sunt și eu ca tine o fată finuță!" Glăsui un om de bună dimineața. Lui Dorin parcă nu-i venea să creadă, Abia se spala pe ochi cu roua de
TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII. (II) de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384130_a_385459]
-
drumuri,Traversând universul magic,În care se-ascund stranii țărmuri,... III. GÂNDURI ÎN LUNA MAI..., de Cristina P. Korys, publicat în Ediția nr. 2325 din 13 mai 2017. Lângă fântâna sufletului, Gândurile-mi poposesc în tihnă, Pe drumuri ale cugetului, Istovite, își găsesc odihnă... În amurg, spre zări roșii, calde, Printre ramuri și adieri tandre, Încep lumini, lin, să le scalde, Curgând din celeste policandre! Miresme le cuprind în palme, Izvorând din flori alese de mai, Prin liniști se revarsă calme
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
amintesc, Chiar de știu că au fost amăgite... Printre doruri vii se regăsesc, Colindând prin vremuri prăfuite, Cu-ale lor aripi ce-n larg plutesc, ... Citește mai mult Lângă fântâna sufletului,Gândurile-mi poposesc în tihnă,Pe drumuri ale cugetului,Istovite, își găsesc odihnă...În amurg, spre zări roșii, calde,Printre ramuri și adieri tandre, Încep lumini, lin, să le scalde,Curgând din celeste policandre!Miresme le cuprind în palme,Izvorând din flori alese de mai,Prin liniști se revarsă calme
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
2016 Toate Articolele Autorului Tot viață Durerile, atunci, le-am pus să înghețe, Clopotul acela cu grabă te chema, Ochii, sărăcuții, or să se dezvețe, Trupul așa dispare când e ziua grea. Eu stau mută, sub același soare, Cu pași istoviți cătând în delir, Iubesc viața grabnic trecătoare, Dar tot viață, Doamne, e-n cimitir... L’heure bleu Amurgul albastru îmi îneacă ochii, Cum o apă mare din matcă scăpată, În zare, ca spadele tremură plopii, Mă-nvăluie-o tăcere nemăsurată. Stau într-
POEME de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380306_a_381635]
-
binelea, era doar în moarte clinică. Familia s-a îngrijit de toate rânduielile și omul ajunge la loc cu verdeața, într-o cripta. Experiență teribilă a mormântului i-a istorisit-o domnului Cornel Constantin Ciomâzgă, pe scările metroului. “Stafia” era istovita de toată tevatură la care fusese supusă, pentru a ieși din evidentele morților și a reintră în evidențele viilor. Societatea nu are legislație pentru astfel de situații. Bineînțeles că această întâlnire neverosimila și-a găsit locul în paginile revistei Tinerama
Scriitorul, jurnalistul şi publicistul creştin Cornel Constantin Ciomâzgă [Corola-blog/BlogPost/94210_a_95502]
-
binelea, era doar în moarte clinică. Familia s-a îngrijit de toate rânduielile și omul ajunge la loc cu verdeața, într-o cripta. Experiență teribilă a mormântului i-a istorisit-o domnului Cornel Constantin Ciomâzgă, pe scările metroului. “Stafia” era istovita de toată tevatură la care fusese supusă, pentru a ieși din evidentele morților și a reintră în evidențele viilor. Societatea nu are legislație pentru astfel de situații. Bineînțeles că această întâlnire neverosimila și-a găsit locul în paginile revistei Tinerama
Scriitorul, jurnalistul şi publicistul creştin Cornel Constantin Ciomâzgă [Corola-blog/BlogPost/94217_a_95509]
-
putem spera, deși avem un țel, În lanțuri lungi de fier se zbate-a noastră vină De-a fi doar muritori, cazați într-un hotel, În care cel plecat, nicicând n-o să revină. Privim la cerul Tău c-un zâmbet istovit, Ne-mpreunăm, umili, iar palmele a rugă. Deși ne dezrobești, noi tot am zăbovit În patima stupidei mentalități de slugă. Azi suntem bieți străini, debusolați total, Ni-e răsăritul orb și-apusu-i o scânteie. C-un puls țipând grăbit, visăm cvasitotal
STRĂINI de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1730 din 26 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378217_a_379546]
-
junior campion la ciclism. Cercurile făcute altădată pe velodrom, cu zona periculoasă a "zidului morții" în care s-a petrecut accidentul, se regăsesc acum într-o formă derizorie, cu atât mai teribilă: opturi reluate zi de zi, într-o comedie "istovită", o agonie "lâncedă-cleioasă" a clasei proletare așa-zis conducătoare: "universul tău închircit în servici-casă-cozi-înghesuială și omor pe tramvai și metrou, și-n afară de asta schimb invers acasă-schimb invers la serviciu, căci te omoară gândul de a-ți ști copiii închiși
Flacăra Roșie (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8512_a_9837]
-
puținul lor avut. Tot așa de jalnice, șarete trase de mârțoage costelive, pline de copii îngrămădiți care țipă, se zbat în brațele mamelor înnebunite, alături de bătrâni ce trag de niște hățuri de sfoară și biciuiesc cu gesturi largi animale famelice, istovite..." Nu presimțim, oare, în acest pasaj descriptiv de o mare densitate, pana unui prozator? Sigur, valoarea documentară a memoriilor lui Constantin Argetoianu, Ion Ioanid și ale Mariei Cantacuzino-Enescu este incontestabilă. Dar ele nu se pot confunda în totul cu istoria
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
patetică în scris tocmai în clipa când capul stătea sub sabia lui Damocles". La 15 mai 1944, o anunța pe Nelli că a încheiat romanul (de fapt, o primă variantă a lui, pentru că definitivat va fi abia în 1948). Pare istovit și dezabuzat, în ciuda satisfacțiilor pe care i le oferea însuși actul creației: "Am sfârșit romanul zilele acestea. încă o etapă interioară lichidată, încă un roi de obsesii de care m-am eliberat, încă ceva din mine care s-a dus
Un roman sentimental și un jurnal de creație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7998_a_9323]
-
și aceleiași idei, încât nu puteam să mai uit textul. Într-o noapte am lucrat la un articol foarte important pentru mine, pe care trebuia să-l predau unei redacții a doua zi dimineața, și pe la ora patru în zori, istovit, am făcut curat pe masa de lucru și m-am culcat. După două ore de somn am vrut să recitesc textul, mai detașat, și am constatat cu stupoare că, din greșeală, îl distrusesem, împreună cu alte hârtii, nefolositoare. Cuprins de panică
Despre scris by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8157_a_9482]
-
-l atingă, jucând în fulgerări orbitoare, scăpărând în revărsări de sânge, în irizări și reverberații sonore adunate în izbiturile unei inimi care se-ncăpățâna să trăiască bătând din ce în ce mai puternic, din ce în ce mai plină de voință... CAPITOLUL 14 Cerboaica venea spre casă încet, istovită. Istovită și puternică, purtând în ea toată pacea și armonia nopții, convinsă că-n ea se petrecuse ceva fundamental și simțurile ca și mintea ei luaseră alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și de ce putea pierde. Fața îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
atingă, jucând în fulgerări orbitoare, scăpărând în revărsări de sânge, în irizări și reverberații sonore adunate în izbiturile unei inimi care se-ncăpățâna să trăiască bătând din ce în ce mai puternic, din ce în ce mai plină de voință... CAPITOLUL 14 Cerboaica venea spre casă încet, istovită. Istovită și puternică, purtând în ea toată pacea și armonia nopții, convinsă că-n ea se petrecuse ceva fundamental și simțurile ca și mintea ei luaseră alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și de ce putea pierde. Fața îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în întunericul plin de lumini nemișcate, și-o umple de liniște, ca altădată, demult, atât de demult, că uitase, și somnul nu avea moartea în el. Punea capul jos și-ncepea să zboare. Trupul său măcinat, brațele vlăguite și ochii istoviți, care deslușeau tot mai des umbre acolo unde erau făpturi vii, se umpleau de ceva dulce și ciudat. Junghiurile vechi încetară, și-mpunsătura din șale și din încheieturi, respirația greoaie și gâfâită cu izbucniri de tuse se ușură pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]