52 matches
-
din 1987, și Asociația culturală istroromână „Andrei Glavina” de la Roma, înființată în 1994 de către Petru Emil Rațiu. Alte acțiuni sunt întreprinse prin intermediul site-ului Istro-Romanian Community Worldwide al Marisei Ciceran, pentru publicarea a numeroase materiale de tot felul legate de istroromâni și de limba lor. Fiecare sat istroromân își are graiul său, cu mici deosebiri între cele din sudul masivului muntos Učka, și relativ mari între acestea și cea din Žei̯ân, din cauza izolării îndelungate cauzate de munte. Există deosebiri
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Žejane), la nord-est de muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune la sud de acest munte. Alții sunt răspândiți în orașe din Croația și în emigrație, mai ales în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. Etnonimul „istroromâni” este un exonim creat de lingviști. Cei de la sud de muntele Učka își zic "vlåš" „vlahi” (singular "vlåh"), iar cei din Žejân - "žejånci" „jeiăneni”. De istroromâni, dar mai ales de limba lor s-au ocupat relativ mulți cercetători, începând cu
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
în emigrație, mai ales în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. Etnonimul „istroromâni” este un exonim creat de lingviști. Cei de la sud de muntele Učka își zic "vlåš" „vlahi” (singular "vlåh"), iar cei din Žejân - "žejånci" „jeiăneni”. De istroromâni, dar mai ales de limba lor s-au ocupat relativ mulți cercetători, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar locul lor de origine exact este controversat și în prezent. Specificitățile culturale ale istroromânilor s-au pierdut
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav. În prezent există unele acțiuni de salvare și păstrare a identității și a limbii istroromâne, desfășurate de către asociații culturale, cu un oarecare sprijin din partea autorităților. Interesul pentru istroromâni se trezește în secolul al XIX-lea, în contextul romantismului, curent care avea cultul tradițiilor și al patrimoniului spiritual al popoarelor. În 1819, Ivan Feretić, un preot din insula Krk, transcrie două rugăciuni în „româna din Krk”, apropiată de istroromână
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
jumătate a secolului al XIX-lea. Un prim articol de presă care constată similitudini între dacoromână și istroromână apare în 1846, semnat de cărturarul erudit Antonio Covaz din Istria. El menționează totodată pierderea limbii în localitățile mai slab populate de istroromâni și împrumuturile din limba croată. Autorul include și elemente gramaticale, precum și două texte scurte în istroromână, pe care le traduce în latină și italiană. Acest autor este de părere că istroromânii sunt urmașii colonilor romani așezați în Istria în Antichitate
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
un articol sub formă de scrisoare al istoricului și arheologului Pietro Paolo Kandler din Triest, care susține și el ideea lui Covaz. Același Kandler publică ulterior și alte articole și documente vechi pe aceeași temă. Primul român care scrie despre istroromâni, în 1847, este Gheorghe Asachi, care cunoaște scrierile lui Covaz și Kandler. Juristul Carlo de Franceschi este un alt italian care abordează tema istroromânilor, în 1852, afirmând că aceștia au ajuns în Istria de pe insulele din Marea Adriatică, împreună cu slavi. Primul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui Miklošič, Hermann Ignaz Bidermann, într-o carte consacrată populațiilor de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în 1877, se ocupă și de istroromâni, plasând prezența lor în Istria începând cu secolul al XV-lea sau al XVI-lea. La rândul său, istoricul croat Franjo Rački consacră și el 11 pagini istroromânilor într-o lucrare din 1881, trasând drumul migrației acestora început în secolul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Dalmația, până în Istria și insula Krk, migrație efectuată în grupuri mici. Lingvistul specialist în limba română Gustav Weigand publică de asemenea lucrări despre istroromână, în 1892, în 1894 și în 1895. Cercetătorii merg tot mai frecvent să-i studieze pe istroromâni și mai ales limba lor în satele acestora, culegând texte precum rugăciuni, cântece, basme, zicători și proverbe. Dacă Miklošič a studiat texte culese mai devreme de alții, Weigand folosește și texte culese personal. Un al doilea român care s-a
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
limba lor în satele acestora, culegând texte precum rugăciuni, cântece, basme, zicători și proverbe. Dacă Miklošič a studiat texte culese mai devreme de alții, Weigand folosește și texte culese personal. Un al doilea român care s-a ocupat mult de istroromâni a fost Teodor Burada, folclorist, etnograf și muzicolog care i-a vizitat în 1890 și 1893, scriind despre aceste călătorii în 1896. Datorită lui a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi urmașii romanilor așezați Istria cu cea despre imigrarea lor, arătând că o adoptă pe cea de-a doua, plasând venirea acestora în Istria începând cu secolul al XIV-lea. Lucrările despre istroromâni și limba lor devin mai numeroase în secolul al XX-lea. La începutul acestuia a apărut și prima carte în istroromână, scrisă de Andrei Glavina, cu titlul "". Acesta scrie și articole de presă despre istroromâni. În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
al XIV-lea. Lucrările despre istroromâni și limba lor devin mai numeroase în secolul al XX-lea. La începutul acestuia a apărut și prima carte în istroromână, scrisă de Andrei Glavina, cu titlul "". Acesta scrie și articole de presă despre istroromâni. În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu publică prima parte din ale sale "Studii istroromâne", continuate în 1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare populare, este publicată în 1928 de folcloristul și istoricul literar Leca Morariu. În anii 1930 apare un jurnal de călătorie al lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
înmulțesc. Printre autorii mai importanți sunt de citat August Kovačec, Elena Scărlătoiu, Richard Sârbu, Vasile Frățilă, Goran Filipi, Petru Neiescu și Antonio Dianich, care au realizat dicționare și alte lucrări lingvistice legate de istroromână. Din cauza insuficienței surselor istorice, istoriografia despre istroromâni este strâns legată de cercetările lingvistice, căutând împreună să lămurească originea lor și să stabilească traseul pe care l-au parcurs până s-au așezat în Istria. Aceste aspecte sunt controversate și în prezent. Teza primilor autori cum că istroromânii
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
mai ales din regiunea Timok-Prizren. Indiferent de locul de origine, istroromânii au fost ultimii care s-au desprins de ceilalți români și au migrat spre vest, ocupându-se în principal cu păstoritul. Giuseppe Vassilich și Sextil Pușcariu consideră că viitorii istroromâni sunt atestați cu numele "Μαυρόβλαχοι" ("mavrovlahoi", în traducere literală „vlahi negri”), în documentele bizantine. Baza acestui cuvânt este "Βλάχοι" („vlahi”), folosit în greaca medievală pentru români în general. "Μαυρόβλαχοι" a dat în limbajul latinesc al cancelariilor din Dalmația "Moroulahi", "Morovlachi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Krk. Pe această insulă au mai rămas de la ei numai toponime: Bata, Fintira, Sekara. Într-un document din 1329 referitor la localitatea Buzet din Istria, apare numele vlahului Pasculus Chichio, nume ce provine de la etnonimul "Ćići" folosit de croați pentru istroromâni până astăzi, transcris în latină "Chichii" în documentele vremii. În secolul al XV-lea au loc epidemii de ciumă devastatoare în Istria, și senatul Republicii Vreneția care stăpânea litoralul peninsulei, favorizează așezarea aici a celor pe care îi numește "Morlacchi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
1945, Istria este înglobată în Iugoslavia. Este un moment în care emigrația dă o lovitură aproape fatală comunității istroromâne. Etnonimul „vlahi” (în greacă "Βλάχοι", în documentele latine medievale "Vlachi", în sârbă și croată "Vlahi", apoi "Vlasi") este folosit și pentru istroromâni încă din Evul Mediu, dar este derutant, pentru că are sensuri diferite în funcție de popoarele care l-au utilizat sau îl utilizează, și în funcție de epocă. Bizantinii îl foloseau pentru toți românii, dar în documentele sârbești și croate a ajuns să desemneze și
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Morlaci", în italiană "Morlacchi") a fost folosit inițial pentru românii apuseni, dintre care provin istroromânii, dar și acesta a desemnat de asemenea păstori de alte etnii, și nu mai este folosit în prezent. Primul exonim care îi denumește numai pe istroromâni, "Ćići", le-a fost dat de croați. Apare în documentele latinești sub forma "Chichii", în cele italienești mai întâi sub forma "Chichi", apoi "Cici" sau "Cicci", iar la germanofoni "Tschizen", "Tschitzen", "Zitschen", "Tschitschen", "Ziegen", "Zische". Originea termenului ar fi că
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
despre care Ascoli precizează că era batjocoritor, astăzi în varianta "Ćiribirci", care, conform unei ipoteze neverificabile ar veni din propoziția "țire bire" „ține bine”. Croații mai folosesc și termenul "Vlasi". În mediul academic s-au folosit mai multe etnonime pentru istroromâni. Covaz îi numea "Rimgliani o Vlahi d'Istria", "Rimljani" fiind termenul folosit de croați și sârbi pentru cetățenii romani, Carlo de Franceschi, Ascoli și Vassilich - "Rumeni d'Istria", Ioan Maiorescu - „români istrieni”, Weigand - "Valaques d'Istrie". Termenul „istroromâni” a fost
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
etnonime pentru istroromâni. Covaz îi numea "Rimgliani o Vlahi d'Istria", "Rimljani" fiind termenul folosit de croați și sârbi pentru cetățenii romani, Carlo de Franceschi, Ascoli și Vassilich - "Rumeni d'Istria", Ioan Maiorescu - „români istrieni”, Weigand - "Valaques d'Istrie". Termenul „istroromâni” a fost folosit pentru prima oară de Asachi, apoi Miklošič, care folosise mai întâi termenul "istrischen Rumunen", l-a folosit pe cel de "istro-rumunisch", de la care se va generaliza numele limbii și al vorbitorilor săi. Pentru cei din insula Krk
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
imposibilă aceasta în limba maternă. În plus, atunci când istroromânii au dorit școală în română, au fost împiedicați să o aibă, din cauza croaților, care voiau să-i asimileze. Lipsa școlilor a făcut ca la începutul secolului al XX-lea 90% din istroromâni să fie analfabeți. Situația s-a îmbunătățit progresiv, mai ales după al Doilea Război Mondial, astăzi peste 95% fiind știutori de carte, dar în croată. Cei care se ridicau pe scara socială erau nevoiți s-o facă cu prețul asimilării
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
în alte țări. Religia istroromânilor este catolică în rit latin, dar la origine se pare că a fost ortodoxă, deoarece Ascoli afirmă că în satul Sucodru biserica fusese cândva ortodoxă înainte de a deveni catolică. După majoritatea lingviștilor, idiomul vorbit de istroromâni este un dialect al limbii române, celelalte fiind cel dacoromân, cel aromân și cel meglenoromân, după Radu Flora este un grup de graiuri dacoromâne, iar după câțiva lingviști (Petar Skok, Alexandru Graur, Ion Coteanu) este o limbă romanică de est
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
bilaterale cu cel croat. Astfel, în 2011, într-o declarație comună de presă în urma unor convorbiri între cele două guverne, se afirmă că au „abordat și un subiect extrem de important și de mare interes pentru România, și anume comunitatea de istroromâni”, precum și că „un sprijin din partea autorităților croate pentru conservarea acestui bun cultural comun este și va fi extrem de apreciat de către România”. În anul 2000, la Pola (Croația) s-a organizat cel de-al III-lea simpozion internațional dedicat limbilor în
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
române, ceea ce a creat speranța că se va întreprinde ceva în scopul salvării identității și limbii istroromânilor. Cercetătorii și-au reluat activitatea de teren. Astfel, în 2007, un grup de universitari din Timișoara a reluat anchetele dialectale în localitățile cu istroromâni, iar în 2008, etnologi de la Complexul Muzeal „Astra” din Sibiu au efectuat și ei o cercetare de teren. Un simpozion cu tema „Istroromânii: repere cultural-istorice”, organizat în 2008 de „Astra” a prilejuit și un spectacol dat de zvonciarii din Žejân
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
înregistrări audio și video, dicționarul lui Kovačec din 1998 în format online, lecții de istroromână etc. Alte acțiuni importante sunt întreprinse prin intermediul site-ului Istro-Romanian Community Worldwide al Marisa Ciceran, pentru publicarea a numeroase materiale de tot felul legate de istroromâni. Pe lângă literatura populară culeasă și publicată de cercetători în decursul timpului, datorită asociațiilor și proiectelor există de puțină vreme și o literatură cultă în istroromână, redusă cantitativ, care constă în poezii, unele pe muzică, amintiri, eseuri și traduceri. Unele creații
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea "Dicționarului limbii române". Participă la lucrările "Atlasului lingvistic român", partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.
Ștefan Pașca () [Corola-website/Science/307104_a_308433]