475 matches
-
Acasa > Literatura > Beletristica > ȘI IUDA-I OM Autor: Eugenia Mihu Publicat în: Ediția nr. 1941 din 24 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Și Iuda-i om Și Iuda-i om. De-a lui ispravă în nici o carte nu s-a spus, Că pentru a lui
ȘI IUDA-I OM de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1941 din 24 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381654_a_382983]
-
picură venin în suflet, strop după strop, pic după pic. E omul ce te lingușește și-apoi din spate îți dă ghiont, Îți spune că ești cel mai tare și-apoi te face prost și tont. Păziți-vă de așa "Iude" că numai rău în lume fac, Se cred mai buni ca orișicine, cred că ei fac și ei desfac. Referință Bibliografică: Și Iuda-i om / Eugenia Mihu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1941, Anul VI, 24 aprilie 2016. Drepturi
ȘI IUDA-I OM de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1941 din 24 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381654_a_382983]
-
să-i surprindă privirea și, dacă i-ar fi surprins-o, i-ar fi făcut semn să-l scoată din mulțime. Părea mai palid și mai îmbătrânit din pricina bărbii, avea un aer de suferință. El!? De ce, când el era șeful? Iuda trădătorul, înconjurat de opulența mărinimiei gratuite și zadarnice, știind că burta nefericitului oraș flămând nu se alină cu un ceai. Îl strigă pe nume: Tudore! Privirile li se încrucișară. "Cerboaica!" strigă el. Dora-Tudora! Cerboaica! Inutil să se prefacă de ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu brațele deschise. Furios, Brâncoveanu îi înapoiază lui Petru cel Mare banii, iar „zahareaua“ (aprovizionarea) o trimite turcilor. Lipsa acestei aprovizionări duce la dezastrul țarului în bătălia de pe Prut; urmează pacea rușinoasă încheiată cu Mehmet Baltazi, marele vizir, în 1711. „Iuda cel de Brâncoveanu m-a vândut de-am pățit aceasta“, ar fi zis Petru cel Mare. * Văd îngerii stându-ne în conștiințe ca în camerele de izolare din spitalele de boli nervoase. * Tot ce se întâmplă în Frații Karamazov se
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cu Miron Mitrea. Ca el, or fi fost destui. Pe față cu Geoană, în secret cu Ponta. Pe la trei dimineața, când Victor Ponta prelua ștafeta de la Mircea Geoană, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, avea o mică nedumerire: Băi, care ați fost Iuda pe aici? Cum ar veni, trădare să fie, dar s-o știm și noi! Am văzut în sală o mulțime de fețe consternate că a ieșit altfel, deși totul fusese aranjat într-un fel. În PSD, istoria trădărilor începe înainte de
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
și iubire de Țară. Trebuia să se aștepte bietul Bîlbîie la nenorocirea sa pentru că nimeni dintre muritori nu face un lucru judecîndu-l din capul locului ca fiind rău, de neiertat. întotdeauna va exista o scuză, o motivație pentru orice ticăloșie. Iuda însuși își putea justifica vînzarea prin aceea că numai prin jertfa sa (orice trădare este un act nemilos, violent în primul rînd față de cel care o făptuiește!), că numai luîndu-și asupra sa povara îngrozitoare a vînzării îl poate ajuta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în biserică, aceleași măști se topeau precum ceara lumânărilor sub icoane (sfinții percepeau arderea ca pe un plus de confort auster); de sub contur, chipuri firești, actori, decoruri, recuzite, oameni: Veniți la iarmaroc, veniți! / Aici, pe rând, sunt fiecare / nepoți de iude și de sfinți; Vând vorbe goale, ochi cuminți, / priviri și zâmbete bizare, / smerenii pentru pocăiți, / vând tot ce vor pe trei arginți. Același rol, o altă mască / nu dau pe cât vor să primească, / iar rugăciunea lor cerească, / un foc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
asista la o modificare de proporții a valorilor tradițional-creștine, în sensul unei repăgânizări profunde, plecând de la raportul de forță masculin-feminin și reutilizând fără complexe acel „fond secret” al memoriei creștine, refulat cu violență de Tradiția oficială sub eticheta „erezii”. 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istorieitc "2. Iuda Iscariotul între damnare Și mântuire. Portrete ale celui de‑al doisprezecelea ucenic de‑a lungul istoriei" Il se peut que dans tout
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
forță masculin-feminin și reutilizând fără complexe acel „fond secret” al memoriei creștine, refulat cu violență de Tradiția oficială sub eticheta „erezii”. 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istorieitc "2. Iuda Iscariotul între damnare Și mântuire. Portrete ale celui de‑al doisprezecelea ucenic de‑a lungul istoriei" Il se peut que dans tout traître il y ait une soif d’opprobre, et que le choix qu’il fait d’un mode
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda. Voi propune o lectură fidelă a textului, care contrazice esențial și, sper, argumentat vulgata răspândită de National Geographic. Într-o ultimă secțiune, foarte pe scurt, voi prezenta câteva reconfigurări moderne ale personajului nostru în eseul filozofic și în literatură. Iuda în Noul Testament În Noul Testament există o evoluție a figurii lui Iuda Iscariotul, de la Marcu și Matei la Ioan, în sensul umbririi sale treptate, până la înnegrire. Această evoluție se poate constata și statistic. Unii cercetători scrupuloși 25 au mers până acolo
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
odată cu detașarea polemică a creștinismului de matricea sa iudaică, numele „Isus” începe să fie tot mai rar atribuit evreilor; compensativ, numele „Iuda” este evacuat din onomastica creștină. Chiar și astăzi, legislația germană, de pildă, interzice părinților să-și numească fiii „Iuda”, pentru a nu-i supune pe aceștia oprobriului public. În secolul I, conotația era sută la sută pozitivă. Numele trimite la unul dintre cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob, Iuda, strămoșul eponim al unuia dintre cele douăsprezece triburi. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
după misiunea lui Isus. 2. „Iscariot” face aluzie la caracterul personajului (etimologie psihologizantă). De fapt, în acest caz, avem de-a face nu cu un supranume, ci cu o poreclă, care poate fi pusă în legătură cu verbul aramean scheqar, „a înșela”. Iuda Iscariotul ar însemna așadar Iuda „Înșelătorul, Mincinosul”. J.-A. Morin, plecând de la același raționament, pune numele în legătură cu rădăcina sagar/sakar, „a preda”, tradus în LXX prin paradidonai. „Iscarioth” înseamnă, în acest caz, „cel care urmează să-l predea” șpe Isusț
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iscariot” face aluzie la caracterul personajului (etimologie psihologizantă). De fapt, în acest caz, avem de-a face nu cu un supranume, ci cu o poreclă, care poate fi pusă în legătură cu verbul aramean scheqar, „a înșela”. Iuda Iscariotul ar însemna așadar Iuda „Înșelătorul, Mincinosul”. J.-A. Morin, plecând de la același raționament, pune numele în legătură cu rădăcina sagar/sakar, „a preda”, tradus în LXX prin paradidonai. „Iscarioth” înseamnă, în acest caz, „cel care urmează să-l predea” șpe Isusț, iar adăugirea din Mc. 3
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care să zdruncine această etimologie, susținută de majoritatea specialiștilor. Evangheliștii vor fi folosit acest supranume pentru a-l individualiza pe Iuda, personajul nostru, de celelalte personaje omonime. Dacă așa stau lucrurile, atunci dobândim o informație foarte importantă, poate chiar fundamentală: Iuda Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai sus, susceptibilă a fi îmbogățită, ne conduce spre o serie de concluzii destul de tulburătoare. Observăm, din inventarul parcurs, că verbul paradidomi caracterizează acțiuni săvârșite de Dumnezeu, de Isus, de Pilat, de oameni, în general. Între aceștia se numără și Iuda Iscariotul. Nu există nici o rațiune, cel puțin de ordin filologic, pentru ca verbul respectiv să fie tradus prin „a vinde” sau „a trăda”. Fapta lui Iuda nu poate fi pusă într-un registru separat de cel al acțiunilor săvârșite de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dat în mâinile păcătoșilor”. Singurătatea lui Isus este absolută: cei doisprezece Îl părăsesc cu toții, nu doar Iuda. Această singurătate va atinge punctul maxim în momentul în care Fiul se va simți părăsit de Însuși Tatăl, dar aceasta e altă chestiune. Iuda apare grăbit, „ca din senin” (sugestia verbului grecesc), însoțit de „o mulțime” înarmată cu săbii și ciomege. Săbiile erau ale soldaților romani, fără doar și poate, iar ciomegele (literal: „lemnele”), ale iudeilor trimiși de Sinedriu. În fine, ucenicul le dăduse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fără să indice vreun nume exact. Motivul cârtirii lor era prețul, socotit exorbitant, al parfumului din vasul de alabastru, peste trei sute de dinari, bani care ar fi putut să fie împărțiți săracilor. Tot din relatarea de mai sus reiese că Iuda însuși a avut inițiativa predării lui Isus. Nu arhiereii au provocat gestul ucenicului. Ei s-au arătat însă „foarte bucuroși”, făgăduindu-i acestuia „argint” (argyrion este la singular, Marcu nu precizează nici o sumă). Surprinde gratuitatea gestului: Iuda le propune arhiereilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un punct terminus care-i conferă sens, care-l aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima dată, Iuda apare pocăindu-se, apoi curmându-și singur viața. Fragmentul este puternic și sugestiv. Propun următoarea traducere, cât mai aproape de original: Atunci, văzând Iuda, cel care L-a predat, că a fost condamnat (katekrithe), fiind cuprins de îngrijorare/părându-i rău (metameletheis), le-a înapoiat (estrepsen) cei treizeci de arginți arhiereilor și bătrânilor, zicând: Am greșit dând (paradoun) sânge nevinovat. Ei au zis: Ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lungul secolelor. Ele accentuează și mai mult aporia sugerată mai sus: cum a fost posibil ca printre apostolii desemnați de Isus în persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai departe, fiindcă povestea nu s-a încheiat. Aș spune că Ioan face din ultima Cină momentul supremei răfuieli (13,1-30). Dacă, în Evanghelia după Luca, lui Iuda nu i se acordă nici o atenție și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Faptele apostolilor. La Matei, Iuda se spânzură; în Fapte, el cade „cu fața în jos” (exact: „cu capul înainte”) și crapă la mijloc, plesnește în două. La Matei, arhiereii cumpără terenul numit „țarina sângelui”, pe când în Fapte se spune că Iuda însuși l-a dobândit. Au existat tot felul de încercări de armonizare a celor două relatări, însă discuțiile persistă. Unii au presupus că Iuda s-a spânzurat, dar funia s-a rupt (chiar de mai multe ori) și el a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintr-o lucrare a lui Papias, Cinci cărți de explicare a cuvintelor Domnului, care ne-a parvenit prin intermediul unei „catene” despre Evanghelia lui Matei. Textul lui Papias e citat de Apolinarie al Laodiceii (secolul al IV-lea) și sună așa: Iuda n-a murit prin spânzurare (anchone), ci a supraviețuit, căci a fost coborât înainte de a se înăbuși. Faptele apostolilor arată și lucrul acesta, că „a căzut cu capul înainte/fața în jos” și așa mai departe. Papias, ucenic al apostolului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fusese, la rându-i, trădat. Cât privește „țarina” dobândită cu cei treizeci de arginți, cred că avem de-a face cu o explicație etiologică retroactivă. Matei spune că arhiereii au cumpărat terenul, numindu-l „țarina sângelui”; Luca, dimpotrivă, afirmă că Iuda însuși l-a dobândit înainte de „a crăpa” și că din cauza morții sale „toxice” locul a fost botezat ca atare. Elementul comun este numele: „țarina sângelui”. Probabil bucata de pământ purta deja numele respectiv, iar evangheliștii nu fac decât să speculeze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ele nici nu pot primi răspunsuri definitive, ca toate chestiunile profund umane și profund religioase. În primul rând, cum se explică participarea lui Iuda la Cina de Taină, mai precis la prima liturghie din istoria Bisericii? Apoi, din ce cauză Iuda L-a predat pe Isus Sinedriului? În fine, de ce a fost necesară trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe teologi de-a lungul secolelor, dar asupra cărora vor reveni și importanți scriitori, precum Papini
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu. El procedează așadar ca marea masă a evreilor, „trădători ai lui Isus”. Ura față de Iuda se transformă încetul cu încetul în ură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]