47 matches
-
scrisă de un autor disident, cum și era Kadare. Numai că disidența lui era precumpănitor politică și nu religioasă. Că bocitoarele cântau cu încăpățânare balada, sfidând dogma, nu e decât un mod de a indica mentalitatea care conservă tradiția. Formal, jeluirea lor e un laitmotiv al prozei. Stresi nu-și trădează comunitatea în care a încolțit și s-a păstrat besa, „această forță sublimă în stare să sfărâme legile morții”. La adunarea provocată de biserică, martirizându-se pe sine, el mărturisește
Blaga și Kadare by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/13511_a_14836]
-
12 aprilie 1583 (7091) de Petru Șchiopu voievod, care spune: „Facem cunoscut cu această carte a noastră... că au venit înaintea noastră și înaintea tuturor boierilor noștri... călugărițele de la... sfânta mănăstire, anume Socola... și ni s-au plâns cu mare jeluire și cu mare mărturie, cu boieri și cu oșteni de la curtea domniei mele și cu oameni buni și bătrâni, spunând așa: că privilegiul de danie ce l-au avut ele de la Alexandru voievod (Lăpușneanu) pe două sate, anume Ezerenii, cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Vorbeau de vii și de morți, de nunți și de divorțuri, de Maica Sfîntă, de electrificare, de biserica satului și de asfaltarea trotuarelor din porunca noului primar - „Valerucu nost’, deie-i Dumnezău zile și noroc!“. După care musafira Își relua jeluirile pentru cîte un necaz, cîte un ghinion. Nu biruiau a se lămuri dacă lumina electrică În biserica din Pișcari, unde pogorîse mai demult Sfînta Fecioară, era o faptă vrednică și de seamă ori o ispită pentru cel ce o hotărîse
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ori, tot din prima, dau să te tragă de mînă după ele, asta dacă palpită de partea dinamică a jocului. Altfel, eroinele placidității te plictisesc cu cîrtitul la adresa universului care, În cazul cu pricina, Începe cu tine, te omoară cu jeluirile, cu revolta lor mocnită Împotriva imperfecțiunilor de tot felul. Puține, prea puține izbutesc să facă din carențele Înfățișării lor pretext de tandrețe. Reușesc cele a căror feminitate profundă dă pe dinafară sau cele al căror intelect produce spectacol pînă la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
meu o adunare de femei, boieri și oșteni, care freamătă...Sunt călugărițele de la mănăstirea Socolei: „Ilisafta stareța, Avramia, și Marina, și Anisia, și Magdalina, și Aftanasia preoteasa, și Varvara și Cobuleanca.” Ele au venit la Petru Șchiopu voievod cu mare jeluire și mare mărturie - oșteni și curteni - spunând așa „că privilegiul de danie ce l-au avut de la Alexandru (Lăpușneanu n.n) voievod pe două sate, anume Ezărenii, cu iaz și loc de moară, și satul Găurenii,...cu loc de moară
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
îl aveau de la Alexandru Lăpușneanu și pe care l-au pierdut. Pentru a nu greși, a trimis oameni cu poruncă să afle pe unde au fost vechile hotare. Iaca ce spune Petru Șchiopu voievod: „De aceea, noi, văzând marea lor jeluire și cu mare mărturie,...am cercetat și am aflat că așa a fost... Iar hotarul să fie,...pe unde au hotărnicit credinciosul și cinstitul nostru boier, pan Albotă fost mare vornic, cu boieri și oșteni de la Curtea domniei mele...Am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
mănăstirii Golia. Și asta nu-i puțin deloc.” Ce puteam să mai spun eu în fața acestui adevăr? Am luat aminte și am tăcut... „Să nu crezi că ai scăpat de călugării greci. Nuuu! Ei chiar vin la vodă cu mare jeluire. Mai bine, însă, citește suretul de pe hrisovul lui Ieremia Movilă voievod din 25 mai 7114 (1606), pe care tocmai îl ții în mână, și te vei convinge singur.” Îi urmez sfatul: „Io Ieremia Moghila voievod...Facem cunoscut cu această carte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor, da’ io teee iubeeesc de mooor... aoleuuu”, mă întâmpină jeluirea șlagărului zonei. Te doboară mirosul de scrumbie și de ceapă prăjită. Sunt tot mai nesigur pe mișcările mele, picioarele mă urmează cu greutate. Ar fi trebuit să mă întorc din drum, să mă-nfund eventual într-o bombă. Ce caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ai universului și care se încurcă, din pricină că la un moment a înmulțit greșit pe 7 cu 8. Atunci mă revolt: cum nu mi-am dat seama că Ioana avusese tot timpul febră și că nu e capabilă să-mi suporte jeluirile? Nu pot însă să admit că ea depinde în întregime de boala ce o minează. Pot explica așa plecarea ei cu altul, dar nu și reîntoarcerea la mine. Și chiar în ziua când se încolătăcește împrejurul meu și când tremură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era închinat de Gheorghe Duca vodă (în 1683) la Arghirocastro de lângă Adrianopol. ― Și eu cred la fel, sfințite. Acum te-aș ruga să-mi spui cine și ce a mai “vărsat” către mănăstirea Xiropotamo? ― La vreo 62 de ani de la jeluirea xiropotamlenilor către Mihai Racoviță voievod, adică la 8 aprilie 1717, iată-l pe Constantin Dimitrie Moruzi voievod confirmându-le la 12 mai 1779 dreptul de a lua anual din vama domnească din Iași câte 150 de lei. ― A fost și
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ar reveni la viață ca să mai stea de vorbă cu ele. Tommaso știa asta, zvonurile circulau și erau unii care crezuseră că nu era totul o minciună. Fapt e că uneori puteau fi auzite suspine ciudate, glasuri abia înțelese și jeluiri: nimeni însă nu știa de unde ar fi putut să provină.. Oricum oamenii, după ședințele cu evreul, plecau mângâiați și convinși că au avut un schimb de vorbe cu un părinte, un fiu sau cu nevasta. Tommaso îi povesti lui Abraham
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sa în deceniile interbelice, deși, surprinzător, istoriile literare și enciclopediile anterioare nu au inclus și numele acesteia. În fine, doi dintre poeții bucovineni se bucură de analize favorabile: Gavril Rotică este denumit "cântăreț al suferinței care alternează violența protestatară cu jeluirea elegiacă"31, iar Iulian Vesper este apreciat pentru opera sa poetică de factură romantică, axată pe "trăirea autentică a spaimei thanatice"32. Alți autori nu corespund canoanelor literare, figurând în DSR ca scriitori minori. Este și cazul scriitorului Scarlat Callimachi
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
se răsfrânge deopotrivă în viața echilibrată a trupului și în dialogul, fără neliniști, al spiritului cu tainele universului. Atmosfera de împăcare este tulburată de „copilașul” cu aripi sfâșiate, în al cărui farmec viclean se întrezăresc parcă semnele eminescianului paj Cupidon. Jeluirea lui Amor învins nu este decât o laudă hiperbolică adusă puterii dragostei, care îi surprinde și dezarmează până și pe zei. Se realizează o stampă câmpenească în care elementarul și murmurul armonic al pământului (câmpul scăldat în „zmalțuri” de rouă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
a devenit rob, sărac, slab, blajin; slugă pândită de toate relele: bazaconia, munca, osânda, truda, ostenirea, tânjirea, boala, scârba, năpasta, năcazul, ciuda, jinduirea, jertfa, ponosul, jalea, pacostea. Acum stăpânul străin îl plătește, îl hrănește, îl miluiește, îl dăruiește, prilej de jeluire, tânguire și smerire, de sfadă și de pricină. De la el vin dojana, căznirea, muncirea, obijduirea, prigoana, hula, gonirea, izbirea, răzbirea, zdrobirea, strivirea, prăpădirea, smintirea, belirea. Amestecul pripit de rase duce la urâțenia neamului și multe din cuvintele noi arată infirmități
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru CÎrlova a plînge: „Ființă naltă, lungă vedere Dă ascultare, nu-și fie silă, Unui glas jalnic ce cere milă, Ce a se plînge are cuvînt”, iar glasul este dinainte pregătit pentru jeluire. Nu contactul cu universul din afară determină, așadar, tonurile coborîte ale versului, ci o realitate interioară preexistentă experienței. În Ruinurile TÎrgoviștei, poetul lasă să se Înțeleagă printr-o imagine mai virilă („viscol de dureri”) că la izvoarele confesiunii (plîngerii) stă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Originea ei, ca și aceea a dorului, e necunoscută: „Și făr-a ști pricina jale și dor m-au lovit...”. statutul celei dinții stări este dublu: jalea ca maladie a sufletului și jalea ca expresie a unui sentiment (sub forma de jeluire). Conachi uzează (și abuzează) de amîndouă. Dorul se manifestă mai rar. Nu e, În orice caz, un termen frecvent În vocabularul lui Conachi. Poetul c un temperament prea senzual și o conștiință prea posesivă pentru a sta mult În teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un loc. Sau, În altă parte: „toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz”... Astenic din cauza Îndelungatei suferințe, petrece noaptea În plîns și În oftat. Precizarea se repetă În poezie, Încît putem zice că momentul de priveghere (și jeluire) al marelui logofăt este mai ales noaptea. Zorile Îl prind, În orice caz, cu ochii deschiși, arși de plîns: „Zori răsar și Încă-s treaz, Ah, nici somn nu-i la năcaz! .............................................. Zori răsar și voi tot plîngeți Ochilor, Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pune o notă de libertate În jurămîntul lui de vasalitate: „Oare nu mi se cuvine A hotărî rob să-ți fiu? Ah, comit, comit!” Filontila este și pentru Pann un simbol al suferinței erotice. crîngul un loc de retragere și jeluire. „Preajalnicul” poet introduce judecata estetică: „Trist, filomilo, și frumos Tu cînți cu daruri multe ............................................. Intimă rupi de om simțitor GÎrlă pornești de lacrimi CÎnd spui cîntînd cu mare dor Tristele uite patimi...” Milostivirea lui Conachi devine fîlotimie la Pann. Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîrcotaș e totdeauna bărbat: cel care descoperă și impune legea. Muierea e mereu rea. De aceea trebuie „bătută foarte pe spinare”... Vocația ei este să fie totdeauna contra. Are o imensă, absurdă capacitate de Împotrivire. În citatul Calendar dăm peste jeluirea unui bărbat despre muierea lui rea: „Bici de foc muierea mea, Una voi eu ș-alta ea, CÎnd voi dulce, ea amar, Eu cer apă, ea-mi dă jar. Eu zic cald, ea zice frig, Și-mpotrivă-i n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce se manifestă ea? Printr-o mare libertate și printr-un mare devotament. Libertate față de speciile poetice constituite, devotament față de obiectul discursului erotic. Poezia erotică românească ține prea puțin seama de frontierele dintre genuri și specii, fiind de la Început sincretică. Jeluirea lui Conachi acoperă totul. Nici temele nu sînt, de regulă, pure. De la erotică se trece ușor la filozofie și politică. Discursul erotic deviază cu regularitate Într-un discurs moral. Conachi, Nicolae Văcărescu, Heliade, Grigore Alexandrescu Întrerup poemul și fac dizerații
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cf. § 40), el dă totuși uitării, în lumea ideilor, atît tragicul cît și comicul existenței. Schimbările și contradicțiile predomină doar în lumea sensibilă; în cea ideală însă, neschimbarea și unitatea sînt stăpîne. În lumea ideilor nu este loc nici pentru jeluirea tragică, nici pentru rîsul comic. Un rîs sau o jelanie peste măsură fac la fel de rău, fiindcă sufletul este pus prin ele într-o mișcare atît de puternică, într-o singură direcție, încît tăria și unitatea sa au de suferit. Platon
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]