160 matches
-
cea mai bună. De fapt, care hedonist autentic ar afirma contrariul? Cu siguranță, nu Aristip din Cirene, și nici ceilalți care situează plăcerea în vârful ierarhiei și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi incapabili să-și plătească jubilarea cu o bucurie răutăcioasă ori cu o pasiune rea. Eudoxiu hedonist și Aristotel eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nume mai puțin celebre. Cu terapia sa verbală, cu inventarea psihanalizei, cu talentul și metodele lui pentru evitarea neplăcerii, Antiphon din Atena aparține incontestabil arhipelagului hedonist. Dar Prodicos? Nimeni nu l-a situat vreodată în tabăra filosofilor plăcerii și ai jubilării. Lucrările consacrate sofiștilor îl prezintă ca pe un gânditor auster, ascet, iar cea mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși, comentatorii nu acordă decât puțin interes unei cantități - infime, desigur, dar reale - de informații prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
din primul moment al opoziției, comentariul și analiza acestei figuri lasă să transpară o evidență: fericirea nu este virtute, nici virtuoasă, și nici obligatoriu morală; virtutea, la rându-i, pare să întoarcă spatele fericirii, căci practicarea ei nu presupune nicio jubilare. Ori una, ori alta: ori te bucuri de plăcerile vieții, ori suferi în drum spre perfecțiune. Nu și una, și cealaltă: nu există o jubilație sigură pe care să o practici vizavi de virtuți. Exercițiul retoric luat ca atare, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gândesc, calculează: dietetica dorințelor și aritmetica plăcerilor presupun o ajustare permanentă a teoriei și a practicii, a faptelor și a doctrinei, a epifaniei oricărui eveniment și a reacției celei mai adecvate pentru a o trăi ca pe o ocazie de jubilare, și nu ca pe un factor de tulburare. Această prudență face ca practica imediată să fie privită ca fiind cea mai în măsură să producă un beneficiu imediat, desigur, dar și viitor. Un hedonist care-și merită numele își calculează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
conversație, filosofia practicată, bucuria, veselia, tot atâtea plăceri dinamice; la fel, filosoful risipei și al marii sănătății, în măsura în care propune o metodă filosofică pentru a ajunge la plăcere, nu trăiește asemeni animalelor, doar în dimensiunea imediată a timpului. Epicur cunoaște cinetica jubilării. Aristip nu ignoră plăcerile unui fel de ataraxie sau de aponie, prezentate îndeobște ca niște mărci de fabrică epicuriene. Se opun mai degrabă două temperamente decât două concepții radical antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru un filosof care afirmă compoziția atomistă a universului și a oricărei realități? Așadar, ce înseamnă o plăcere corporală pentru Epicur? Dar o jubilare a sufletului? Cine resimte plăcerea sufletului în trup dacă nu trupul - deci sufletul? A mânca, iată o jubilare corporală; a filosofa - o bucurie a spiritului, gândesc dualiștii: dar care-s părțile separate, distincte și ireductibile care simt, resimt și fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un filosof care afirmă compoziția atomistă a universului și a oricărei realități? Așadar, ce înseamnă o plăcere corporală pentru Epicur? Dar o jubilare a sufletului? Cine resimte plăcerea sufletului în trup dacă nu trupul - deci sufletul? A mânca, iată o jubilare corporală; a filosofa - o bucurie a spiritului, gândesc dualiștii: dar care-s părțile separate, distincte și ireductibile care simt, resimt și fac posibile aceste senzații într-o materie unică? Epicur susține permanent în lupta sa antiplatoniciană că lumea ideilor ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
număr din învățăturile Magistrului. Traversând lumea mediteraneană de la est la vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată trecute limitele Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui puterea vocilor seducătoare ale Sirenelor; Platon condamnă anumite moduri muzicale - dorianul? - pentru că ar moleși, ar fi senzuale și contrare legilor unei cetăți ideale: din aceleași motive, Philodemos examinează problema plăcerii acustice. El este primul care instalează estetica pe terenul jubilărilor pe care le poate produce. Philodemos îi dă muzicii titlurile ei de noblețe: muzica servește la a procura bucurie, iată virtutea ei. Ne vom bucura așadar de ea ca auditori, nu ca practicieni, pentru că învățarea ei implică în mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui. Pentru că există epicurieni implicați în viața cetățenească și politică romană de fiecare zi - să ne amintim de Cezar și de Cassius. Trecerea de la epicurismul grec la versiunea sa romană presupune și o translație de la asceza austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei, de la ordinea metafizică elenă la registrul pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel imanent. Trecând de la o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
trebui să se ducă! Lucrețiu și-a ales tabăra, iar Cicero pe a sa. Despre natura lucrurilor ne îndeamnă clar să preferăm divina plăcere îII, 172) - sau, conform traducerii, voluptatea divină. Dacă moartea ia totul, măcar existența să fie consacrată jubilării. Neantul durează și așa destul, nu e nevoie să-l mai și secretăm în fiecare secundă a vieții cotidiene. Voluptatea latină corespunde exact plăcerii, nu încape nicio îndoială în această privință. E uimitor așadar că s-a insistat, în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică, jubilarea veritabilă rezidă în această lecție simplă: un trup care nu suferă, un suflet care cunoaște starea plăcută a lipsei de teamă. Nimic altceva. Plăcerile de a bea și a mânca pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs, dar trebuie să conchidem oare și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
viață nu m-am săturat. Continuu fierb în mine preferințe, Ard mereu ca o nestinsă torță, Nu-mi înfrâng anumite dorințe, Și urc spre apogeu în forță. Îmi pregătesc conștient plecarea, Căci știu, voi deveni furtună, Sfârșitul nu va fi jubilarea, Ci victoria vieții nebună. Referință Bibliografică: VICTORIE A VIEȚII NEBUNĂ! / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 957, Anul III, 14 august 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihai Leonte : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
VICTORIE A VIEŢII NEBUNĂ! de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350386_a_351715]
-
capăt) cu lacrimă ori bucurie, pentru a ne putea rotunji și întregi pe acest drum propriile aspirații existențiale, iar prin zbaterile cotidiene firești să ne afirmăm personalitățile și trăirile ca făpturi fericite, integral pătrunse de bucuria vieții! (Adică mulțumite până la jubilare (jubilație) de satisfacțiile ori reușitele personale, familiale, comunitare, naționale). Numai aceste ipostaze ne oferă împlinirile intense ale vieții trăite plenar printre ceilalți și nu stereotipul de a ne-o consuma, numai ... oricum. În acest proces vast și complex al evoluției
CREDINŢA DACO-DEOUMANIŞTILOR ŞI LIANTUL EI INTEGRAL, DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU (D.U.C.) de ALEXANDRU OBLU în ediţia nr. 699 din 29 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351362_a_352691]
-
Acasă > Orizont > Selecții > POEM DESPRE ALT POEM Autor: George Terziu Publicat în: Ediția nr. 868 din 17 mai 2013 Toate Articolele Autorului POEM DESPRE ALT POEM Profundul violoncel al nopții azvirle întunecată să jubilare departe, pește zare. Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolva formele În fluviul de lumină cosmică. Muzeul de artă tresare sub pașii poetului Nu,nu acesta e poemul căderii mele Am ceva pentru voi, prieteni din toată lumea O sărbătoare de
POEM DESPRE ALT POEM de GEORGE TERZIU în ediţia nr. 868 din 17 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/354887_a_356216]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > JUBILARE ÎN STROPI DE VERDE CRUD Autor: Mihaela Oancea Publicat în: Ediția nr. 1136 din 09 februarie 2014 Toate Articolele Autorului Amintire-ndepărtată, te-ai strecurat magic în cămașa iubirii cusute cu răbdare și speranță! Veșmântul tău fraged nu-i ros
JUBILARE ÎN STROPI DE VERDE CRUD de MIHAELA OANCEA în ediţia nr. 1136 din 09 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341220_a_342549]
-
Știai că nu m-am resemnat și, ademenitoare ca o fecioară cu sânul dezvelit, ai risipit îndoiala din vorbe, și-ai jubilat gracilă, în peisaj campestru, în stropi de verde crud, așteptând să-ți luminez cărarea. Mihaela Oancea Referință Bibliografică: Jubilare în stropi de verde crud / Mihaela Oancea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1136, Anul IV, 09 februarie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Oancea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
JUBILARE ÎN STROPI DE VERDE CRUD de MIHAELA OANCEA în ediţia nr. 1136 din 09 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341220_a_342549]
-
de viață, aceasta nu se poate! Dar, sărbătoarea în act e un ideal segregat din speranță și dacă nu lungește viața, o face mai frumoasă! Ce-și sărbătorește omul la ziua sa de naștere? Își sărbătorește viața! Și-atunci, ce jubilare poate etala mai consonant viața și speranța, decât sărbătoarea zilei de naștere a unui medic? 28 august, pentru doctorița Luminița Marilena Pascariu (Spitalul Orășenesc Buhuși-Bacău) este cu precădere o astfel de zi, optimă mărturisirilor afective din partea celor ce-i cunosc
DR. LUMINIŢA MARILENA PASCARIU. PENTRU FIECARE, CÂNDVA S-A NĂSCUT UN MEDIC... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1700 din 27 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/343432_a_344761]
-
fi trimise prin transfer la adresa tv.inspirescu@gmail.comtel.0732407032Multumimwww.inspirescu.ro... XVI. POEM DESPRE ALT POEM, de George Terziu , publicat în Ediția nr. 868 din 17 mai 2013. POEM DESPRE ALT POEM Profundul violoncel al nopții azvirle întunecată să jubilare departe, pește zare. Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolva formele În fluviul de lumină cosmică. Muzeul de artă tresare sub pașii poetului Nu,nu acesta e poemul căderii mele Am ceva pentru voi, prieteni din toată lumea O sărbătoare de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379860_a_381189]
-
nasc Aseară m-am întîlnit cu mine și arătăm obosit Dacă am noroc voi muri de o boală celebra,noua Și se va vorbi de ea la televizor ... Citește mai mult POEM DESPRE ALT POEMProfundul violoncel al noptiiazvirle întunecată să jubilare departe, pește zare.Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolva formeleîn fluviul de lumină cosmica.Muzeul de artă tresare sub pașii poetuluiNu,nu acesta e poemul căderii meleAm ceva pentru voi, prieteni din toată lumeaO sărbătoare de iunie sub care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379860_a_381189]
-
Și, pretutindeni, foi de hârtie, fragmente de manuscris, cărți care conferă acestui interior ticsit un fel de nebunie foarte logică. Dincolo de geam, începutul unei nopți de iarnă ploioase și, curgând din labirintul de case vetuste - o melodie arăbeaască, vaiet și jubilare laolaltă. Și un bărbat îmbrăcat cu un palton vechi de culoare deschisă (e foarte frig). Pe mâini poartă mănuși fără degete, necesare ca să bată la mașină în odaia înghețată. Vorbește, adresându-se unei femei. Îi vorbește cu încrederea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o zi, la Saranza, Charlotte îmi vorbise despre viața ei la Paris după primul război mondial. Îmi spunea că perioada aceea de după război, care devenea, fără ca cineva să poată ghici, perioada-dintre-cele-două-războaie, avea în atmosfera ei ceva profund fals. O falsă jubilare, o uitare prea ușuratică. Asta îi amintea, curios, de reclamele pe care le citise în ziare în timpul războiului: „Încălziți-vă fără cărbune!”, și ți se explica cum puteai folosi „ghemotoace de hârtie”. Sau: „Gospodine, fierbeți rufele fără foc!” Și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]