278 matches
-
Editura Pentru Literatură, 1966. Țărănismul, București, Editura Politică, 1969. Trei esteticieni, București, Editura Pentru Literatură, 1969. Sămănătorismul, București, Editura Minerva, 1970 (ediția a II-a, 1972). Poporanismul, București, Editura Minerva, 1972. Studii și cercetări, București, Editura Eminescu, 1973. Junimea și junimismul, București, Editura Eminescu, 1975 (ediția a II-a, 1998, în col. "Biblioteca pentru toți" a Editurii Minerva). Actualitatea clasicilor, București, Editura Eminescu, 1973. Curentul literar de la "Contemporanul", București, Editura Eminescu, 1977. Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, București, Editura
Z. Ornea la 70 de ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16818_a_18143]
-
culturală o recentă cercetare de istorie literară, datorată lui I. Filipciuc pune sub semnul unei serioase îndoieli prezența lui Eminescu și chiar ființarea mai mult decât formală a societății însăși). Eminescu a avut printre prietenii, colegii de redacție, sau de "junimism" pe teleormănenii Anghel Demetriescu (care nu este detractorul eminescian G. Gellianu), pe anecdoticul D. Teleor, pe gen. George I. Manu, pe gazetarul Gr. Păucescu, care va îngriji prima ediție din publicistica lui Eminescu, apărută îndată după moartea poetului. Cam la
Trasee eminesciene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/16876_a_18201]
-
și azi, deplin valabile. Dl. Sorin Alexandrescu socoate că, de fapt, cea mai potrivită cale de a înțelege, în epocă, Junimea e de a o considera ca fiind un grup de presiune culturală și politică asupra timpului. Ca exeget al junimismului, cred că interpretarea e corectă, reflectînd, bine, situația. Sigur, și ca un cenaclu literar, și (din 1871-1874) ca grup politic, Junimea a exercitat o astfel de presiune asupra ideologiei și a culturii (literaturii) epocii. Cei doi factori, cu rol de
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
asupra ideologiei și a culturii (literaturii) epocii. Cei doi factori, cu rol de spiritus rector, au fost T. Maiorescu, pentru spațiul cultural, estetic și ideologic, și P. P. Carp pentru sfera politicului, deși vestitul discurs "Era nouă" care coagulează politic junimismul e rostit abia în 1881. Celelalte grupuri de funcțiuni ale Junimii, enumerate de dl Alexandrescu, mi se par mai puțin importante. Ideea despre cele trei cercuri interioare ale Junimii (conducători, guvernanți și executanți) e interesantă în sine. Două observații ar
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
Tugan, Baranovski. Și aceștia, împreună cu Stere, Haret, Take Ionescu, chiar Gherea în Neoiobăgia, "se regăsesc pe aceleași poziții, luptînd în același timp contra oligarhiei și a marxismului revoluționar". Constat că am acordat poate prea mult spațiu celor două studii despre junimism și populism (dar aceste teme m-au preocupat și încă mă mai preocupă), nedreptățind, astfel, pe celelalte, cu deosebire cele, importante, despre Eliade și Cioran. Dar înaintea lor întîlnim un studiu dens despre romanul interbelic și problema canonului. Autorul se
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
a călăuzit, cu delicatețe, formația intelectuală a noului său prieten. Erau adepții unui conservatism luminat, care nu excludea progresia, ci o presupunea și considerau ca postulat axiomatic țărănimea ca fundament al civilizației românești. Opiniile lor erau, așadar, apropiate de ale junimismului, cu precizarea că Slavici, ca și Eminescu, exprimau năzuințele țărănimii răzeșești și nu ale boierimii. Că năzuințele acestor două clase sociale se întîlneau în ostilitatea față de înnoirile capitaliste, se știe. Poetul, descoperindu-i darurile, l-a îndemnat să scrie. L-
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
să amendeze sau să completeze mai vechi scrieri. Pînă la urmă, a biruit, în aceste însemnări, partea jurnalieră, puține revizuiri și adăugiri urmărind să fortifice dimensiunea conservator tradiționalistă a operei sale, începută, în 1904, cu Cultura română și politicianismul (un junimism mult întîrziat) și Românismul, catehismul unei noi spiritualități (1936), un țărănism care polemiza cu ideologiile totalitare, de aceea fiind aspru întîmpinat de Nichifor Crainic și exponenții legionarismului. Și asta, probabil, pentru că filosoful, în cartea sa, nu punea, în prim plan
Final de jurnal by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15887_a_17212]
-
fost singurul istoric literar, dintre contemporani, pasionat de istoria ideilor (literare, politice), a curentelor și a mentalităților. Dacă nu sînt biografii (și, cînd sînt, tot ale unor ,,ideologi" sînt: Maiorescu, Gherea, Stere), cărțile lui vorbesc despre idei și contextul lor: Junimismul, (cu care a debutat în 1966, așa-zicînd pe cont propriu, reluat în 1975), Țărănismul, 1969, Sămănătorismul, 1970, Poporanismul, 1972, Curentul literar de la ,,Contemporanul", 1977, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, Anii '30 - extrema dreaptă românească, 1995. Cele mai
In memoriam by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15705_a_17030]
-
sfătoasă din care nu lipsea umorul. Mi se părea neschimbat de foarte mulți ani. Cînd l-am cunoscut nu împlinise șaizeci de ani, dar se socotea un om bătrîn. Îl citisem încă din liceu și marea lui carte, Junimea și junimismul, mă apropiase de el definitiv. Cărțile care au urmat și pe care le-am străbătut, la prima lectură, ca pe niște romane, m-au influențat și m-au făcut să văd în dl Zigu omul pe care îl puteam întreba
Marea bibliotecă a lui Zigu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15720_a_17045]
-
Și, se poate spune fără a greși deloc, pentru întreaga cultură și știință umanistă română, căreia i-a indicat direcția dezvoltării pe criteriul sacrosanct al adevărului. În 1869, în Observări polemice, marele ctitor al adevăratelor valori românești moderne, scria despre junimism și junimiști: Pentru noi, patriotismul nu putea fi identic cu imperfecțiunea și o lucrare slabă nu merita laudă prin aceea că e românească". Și adăuga: "Din contră, tocmai încercarea de a învăli greșelele sub mantaua "românismului" ne-a părut a
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
debarasa de ziaristul de la Timpul, chiar cu prețul internării în spital și, în același scop, i-a editat în 1883/1884 placheta de versuri, cu gîndul "malefic" ca poetul să-l înlocuiască, înmormîntîndu-l efectiv, pe ziaristul devenit extrem de periculos pentru junimismul politic. M-am întrebat în comentariile mele la cele două cărți și mă întreb și acum de ce trebuia Maiorescu să se debaraseze cu atîta cruzime sălbatecă de ziarist și nu-l putea licenția pur și simplu de la Timpul, cum mai
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
Carp, pe scena vieții politice, prin 1870-1871. S-a remarcat de îndată ca om politic proeminent, contribuind - împreună cu Lascăr Catargi, Gh.Gr. Cantacuzino-Nababul, Vasile Boerescu - la crearea, în 1880, a Partidului Conservator, existent, pînă atunci, răsfirat. Carp devine liderul necontestat al junimismului politic, o dizidență constantă în Partidul Conservator. De abia în 1890 devine președintele Partidului Conservator și a rămas în această demnitate puțină vreme datorită rivalității cu Take Ionescu, care își creează în 1908 un partid al său, Carp fiind silit
Oameni politici în discursuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16393_a_17718]
-
adică Paul Bujor, G. Ibrăileanu, Mihail Sevastos. Împreună cu cele aparținând altor scriitori exponențiali ai epocii de la 1900 (Al. Davila, Victor Eftimiu, Gala Galaction, Octavian Goga, Cincinat Pavelescu, N. Petrașcu), mărturiile poporaniștilor ne vorbesc despre un Caragiale care face pasul dinspre junimism înspre literatura belle époque, în care prozatorul Momentelor joacă rolul pe care, la „Junimea”, l-a jucat comediograful Nopții furtunoase. Se cunoaște că ediția este gândită și alcătuită de către un specialist de calibru în materie de Caragiale, deoarece volumul 1
Caragiale Revizitat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2695_a_4020]
-
Junimea) ale lui Iacob Negruzzi. Vulgata e, așadar, cunoscută. Chiar arhicunoscută. Inexactitățile ei, atâtea câte sunt, au fost corijate sau măcar nuanțate de istoricii literari. E de ajuns să ne întoarcem la masivul studiu al lui Z. Ornea, Junimea și junimismul (1975), ca să constatăm că nici unul din cei doi „martori oculari” nu acoperă toate amănuntele problemei. Și Panu, și Negruzzi contează mai cu seamă ca mitografi (e adevărat, excepționali). De pe poziții divergente, și deci, cu atât mai credibile atunci când se întâmplă
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
descriere a unor secvențe savuroase (inclusiv la nivelul scriiturii) pentru a nota că, privilegiind literatura, Răzvan Voncu nu neglijează nici o clipă istoria. Momentele cruciale ale viticulturii încheie sau deschid etape tot așa cum marii autori jalonează epoci. În preajma lui 1885 (când junimismul intră într-un lent declin simbolic) filoxera face ravagii, iar soiurile nobile sunt înlocuite de hibrizi. Și nu-i o întâmplare că simboliștii noștri au raporturi mai degrabă pasagere cu vinul. Macedonski e un „auster”, Anghel, un „islamic”, Minulescu, un
Știință inefabilă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2784_a_4109]
-
o monumentalitate indiscutabilă în ambele cazuri. Poet de talie națională, Macedonski nu poate fi înțeles și explicat decât din perspectiva literaturii române ca fenomen al literaturii universale. Formația franceză a poetului Macedonski, realitate tot atât de indiscutabilă ca și opoziția sa față de junimism, nu reprezintă, în contextual literaturii române, un fapt izolat. Orientarea literaturii române spre o Europă francofonă poate fi constatată încă înainte de pașoptism, fereastră deschisă spre Franța îngăduind de multă vreme scriitorilor români nu numai contemplarea experiențelor sale fundamentale (clasicism, romantism
FENOMENUL FILONULUI FRANCEZ ȘI GERMAN ÎN LITERATURA ROMÂNĂ, ESEU DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2354 din 11 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380105_a_381434]
-
instrumentalizările fățișe. Tema celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea ar fi, după Emil Boldan, biruința realismului critic. "Junimea" este prezentată ca o grupare reacționară, "în frunte cu Titu Maiorescu", combătută - chipurile! - de clasicii cunoscuți (sustrași astfel junimismului), de providențialul Gherea și de scriitorii socialiști de la revista "Contemporanul". Istoria literaturii române este astfel împărțită în două: până la Gherea și revista "Contemporanul" - și după ei. Emil Boldan inventează aici o cezură istorică, ruptura pe care ar aduce-o realismul
Canonul literar proletcultist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8285_a_9610]
-
al realismului critic ar fi Nicolae Filimon. Elemente de realism critic sunt identificate și la scriitorii pașoptiști, continuați în această direcție de clasici, dislocați astfel din gruparea junimistă. Este cea mai importantă intervenție de rescriere a istoriei literaturii române, repudiind junimismul și incluzându-i pe Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici, separați de Maiorescu, în tradiția realismului critic, a cărui "sarcină estetică fundamentală era să submineze încrederea în valabilitatea capitalismului, să denunțe racilele acestuia, să-l facă odios în ochii mulțimilor asuprite
Canonul literar proletcultist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8285_a_9610]
-
prin decizii mărunte, prin renunțări semnificative, prin alegeri, de cîte ori zice (v. Camil Petrescu), "onorul și cinstea mea nu-mi permit altfel". Îmblînzirea romantismului a însemnat, în chip necesar, și îmblînzirea onorului. Dincolo de secularizarea, pe care pașoptismul și, deopotrivă, junimismul greu puteau s-o priceapă, a unui sentiment înalt pe care ajung, cu timpul, să și-l asume oameni care, fără să fie bărbați ai țării în sensul tare (și vag melodramatic) nu-și refuză, asemeni vechilor greci, gestul de-
Numele și fapta by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8565_a_9890]
-
apropie mai mult de Maiorescu decât de prietenul său Russo, prin critica formelor fără fond. Nu mai puțin analogia se bazează pe temperament, scepticism și luciditate extremă. Pentru a nu mai vorbi de ceea ce va constitui peste puțin timp structura junimismului: conștiința literară, temeinicia principiilor, clasicismul (fără a se închide inspirației romantice), rezerva ideologică, disocierea valorilor, nevoia de autenticitate, ironia. Și pentru că acest spirit critic negruzzian se află în faza de pionierat, nu-i lipsesc inevitabilele deviațiuni, ticuri și reminiscențe ale
COSTACHE NEGRUZZI. Întemeietorul moderat by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8016_a_9341]
-
ceea ce Maiorescu dorise să instaureze în cultura română. Fără să fi fost maiorescian, Odobescu a creat pe cont propriu o variantă a stilului junimist, plecînd de la propria sa intuiție culturală și lingvistică. De fapt el a cultivat un fel de "junimism paralel", consonant cu preceptele maioresciene. Chiar dacă anumite entuziasme de tinerețe, curînd abandonate, sună încă pașoptist (vezi primele pagini din primul său studiu de proporții, Artele din România în periodul preistoric - 1872), convingerile adînci ale esteticianului merg (nici nu se putea
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
discuții, se întrupează. Epoca de relativă mulțumire de sine - sîntem îndată după belle-époque - are nevoie, spune tînărul ei spectator, spumegînd, în fond, de furia că trebuie să aștepte de la alții ceea ce, încă, nu poate singur să schimbe, de un nou junimism, are nevoie "să vină un om tare! Un om care nu se-ndoae; nu tremură; nu plânge; nu așteaptă. Mi-e frică să privesc la fereastră golurile negre. De aceea închid ochii. Vă cer cu umilință, vă rog frumos, nu-mi
Statui? by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7256_a_8581]
-
de știință (V. Alecsandri, Al. Odobescu, Al. Xenopol, Al. Lambrior). Printr-o operațiune de magie critică, Maiorescu făcuse să apară, pentru necesitățile demonstrației, un curent literar deocamdată ipotetic, opus însă vechilor orientări. Asistăm la un fel de naștere prematură a junimismului. Intruziunea subtextuală a politicului se observă ușor în polemica purtată. Fără să aibă aerul că o face, ba chiar susținînd că viziunea sa ocolește politicul în studiile literare, Maiorescu își clădește argumentarea pe o temelie doctrinară clară: conservatorismul organicist, îmbinat
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
schimb, Delavrancea își termină trilogia, cu Luceafărul, apărut la Socec. În fine, în critică, Lovinescu publică monografia Grigore Alexandrescu: viața și opera lui. Apariții relativ puține și care nu fac, cum se spune, gaură-n cer. Până la despărțirea apelor, între junimism și modernism, mai era încă de așteptat. Pe 10 februarie, moare Eugeniu Carada, cap al Republicii de la Ploiești (sic!) și fondator al Băncii Naționale. Pe 15 februarie, Titu Maiorescu împlinește 70 de ani. O lume intră în istorie. P.S. În
Anul literar 1910 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5740_a_7065]
-
Poezia lirică începe să absoarbă celelalte specii de poezie. Teatrul, care nu jucase nici pe departe în romantismul nostru rolul jucat în cel francez, iese și el în avanscenă. Iată și un exemplu interesant care privește concepția literară. Odată apus junimismul, prin anii '90 ai secolului XIX, își face apariția o puternică tendință națională. Ultimii ani ai secolului și primii ai celui de după el abandonează clasicismul (în fond, un antiromantism), „logica" maioresciană în favoarea realismului, naturalismului și a unui neoromantism idealist. Semănătorismul
„Centrul“ și „marginea“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6430_a_7755]