58 matches
-
regiunilor în care se vorbea greaca (Dodecanes, Cipru etc), păstrează pronunția consoanelor duble (), în timp ce alții pronunță υ ca ου sau păstrează vechile forme duble ( etc). Fenomenele lingvistice ca cele de mai sus implică faptul că aceste caracteristici au supraviețuit prin Koine, care, în schimb, avea nenumărate variații idiomatice în lumea grecească. Studiul tuturor surselor din cele șase secole, acoperite simbolic de greaca Koine, relevă schimbări lingvistice față de greaca veche în fonetică, morfologie, sintaxă, lexic și alte elemente ale limbii vorbite. Majoritatea
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
forme duble ( etc). Fenomenele lingvistice ca cele de mai sus implică faptul că aceste caracteristici au supraviețuit prin Koine, care, în schimb, avea nenumărate variații idiomatice în lumea grecească. Studiul tuturor surselor din cele șase secole, acoperite simbolic de greaca Koine, relevă schimbări lingvistice față de greaca veche în fonetică, morfologie, sintaxă, lexic și alte elemente ale limbii vorbite. Majoritatea formelor noi încep prin a fi rare și devin, treptat, mai frecvente, până când sunt adoptate complet. Datorită schimbărilor lingvistice care au avut
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
lingvistice față de greaca veche în fonetică, morfologie, sintaxă, lexic și alte elemente ale limbii vorbite. Majoritatea formelor noi încep prin a fi rare și devin, treptat, mai frecvente, până când sunt adoptate complet. Datorită schimbărilor lingvistice care au avut loc în Koine, greaca a început să semene atât de mult cu succesoarele ei, bizantina și neogreaca, încât aproape toate caracteristicile limbii grecești moderne pot fi urmărite în textele Koine care au supraviețuit. Deoarece majoritatea schimbărilor între greaca veche și modernă au fost
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
frecvente, până când sunt adoptate complet. Datorită schimbărilor lingvistice care au avut loc în Koine, greaca a început să semene atât de mult cu succesoarele ei, bizantina și neogreaca, încât aproape toate caracteristicile limbii grecești moderne pot fi urmărite în textele Koine care au supraviețuit. Deoarece majoritatea schimbărilor între greaca veche și modernă au fost introduse prin Koine, astăzi, greaca comună este inteligibilă, în mare parte, de grecii moderni. Greaca Koine, este, din punct de vedere fonetic, o perioadă de tranziție: la
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
început să semene atât de mult cu succesoarele ei, bizantina și neogreaca, încât aproape toate caracteristicile limbii grecești moderne pot fi urmărite în textele Koine care au supraviețuit. Deoarece majoritatea schimbărilor între greaca veche și modernă au fost introduse prin Koine, astăzi, greaca comună este inteligibilă, în mare parte, de grecii moderni. Greaca Koine, este, din punct de vedere fonetic, o perioadă de tranziție: la început, limba era, practic, identică cu greaca clasică, în timp ce, la sfârșit, limba avea, din punct de
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
aproape toate caracteristicile limbii grecești moderne pot fi urmărite în textele Koine care au supraviețuit. Deoarece majoritatea schimbărilor între greaca veche și modernă au fost introduse prin Koine, astăzi, greaca comună este inteligibilă, în mare parte, de grecii moderni. Greaca Koine, este, din punct de vedere fonetic, o perioadă de tranziție: la început, limba era, practic, identică cu greaca clasică, în timp ce, la sfârșit, limba avea, din punct de vedere fonetic, mult mai multe în comun cu greaca modernă decât cu cea
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
cea veche. Cele mai semnificative trei schimbări din timpul acestei perioade au fost pierderea distincției lungimii vocalelor, înlocuirea sistemului accentual tonic (muzical) cu accentul dinamic (de intensitate) și monoftongarea majorității diftongilor. Evoluția fonetică este descrisă în cele ce urmează: "Greaca Koine biblică" se referă la varietățile de Koine folosite în Biblia creștină și în texte înrudite. Principalele ei surse sunt: A existat o dispută între erudiți, deoarece nu se știa cât de mult greaca biblică reflectă limba Koine vorbită contemporan și
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
din timpul acestei perioade au fost pierderea distincției lungimii vocalelor, înlocuirea sistemului accentual tonic (muzical) cu accentul dinamic (de intensitate) și monoftongarea majorității diftongilor. Evoluția fonetică este descrisă în cele ce urmează: "Greaca Koine biblică" se referă la varietățile de Koine folosite în Biblia creștină și în texte înrudite. Principalele ei surse sunt: A existat o dispută între erudiți, deoarece nu se știa cât de mult greaca biblică reflectă limba Koine vorbită contemporan și cât de multe însușiri de substrat semitic
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
ce urmează: "Greaca Koine biblică" se referă la varietățile de Koine folosite în Biblia creștină și în texte înrudite. Principalele ei surse sunt: A existat o dispută între erudiți, deoarece nu se știa cât de mult greaca biblică reflectă limba Koine vorbită contemporan și cât de multe însușiri de substrat semitic are ea ("cf." Primatul aramaic). Acestea ar fi putut fi induse fie prin practica traducerii fidele din originalele ebraice sau aramaice, sau prin influența limbii regionale grecești folosită de evreii
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
normativă a particulelor μεν și δε din Septuaginta și folosirea cuvântului εγενετο pentru "s-a întâmplat." Unele însușiri ale limbii grecești biblice, care se consideră a fi fost elemente non-standard, și-au găsit, până la urmă, loc în limba greacă. Greaca Koine din tabelul de mai jos reprezintă greaca Noului Testament, diferită puțin de dialectul vorbit în Iudeea și Galileea secolului I d.Hr. și asemănătoare cu dialectul vorbit în Alexandria, Egipt. De notat că unele foneme diferă față de dialectul mai standardizat de
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
din tabelul de mai jos reprezintă greaca Noului Testament, diferită puțin de dialectul vorbit în Iudeea și Galileea secolului I d.Hr. și asemănătoare cu dialectul vorbit în Alexandria, Egipt. De notat că unele foneme diferă față de dialectul mai standardizat de Koine atică. Se observă fricativul "bh", aspirata tare "th", conservarea distincției dintre cele patru vocale anterioare, "i", "ê", "e", și "y" (care e încă rotunjit) și alte caracteristici: Următoarele fragmente ilustrează dezvoltarea fonetică în timpul perioadei Koine. Transcrierile fonetice sunt tentative și
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
și mai progresivă, apropiată, în unele aspecte, de greaca modernă. Următorul fragment, dintr-un decret al Senatului roman către orașul Thisbae din Boeotia, din anul 170 î.Hr., este redat într-o pronunție reconstruită, reprezentând o ipotetică varietate conservatoare a greacăi Koine de pe teritoriul principal al Greciei, în epoca elenistică timpurie. Transcrierea arată înălțarea parțială, dar nu completă, a lui η și ει la / i/, păstrarea accentului tonic, fricativizarea lui γ la /j/, dar nu și a celorlalte momentane încă, și păstrarea
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
păstrarea accentului tonic, fricativizarea lui γ la /j/, dar nu și a celorlalte momentane încă, și păstrarea lui / h/ la începutul cuvintelor. Următorul fragment, începutul Evangheliei lui Ioan, este redat într-o pronunție reconstruită, reprrezentând o varietate populară progresivă de Koine în perioada primară creștină, cu vocale apropiate de cele neogrecești.
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
atic s-a răspîndit încă. din secolul al V-lea î.Hr. cu mult peste granițele sale, fiind întrebuințat de toți grecii culți. În urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare, limba atică devine limba universală a Orientului, din care cauză fu numită "koine", adică limba comună a lumii helenice. Primul document păstrat în greacă folosea silabarul linear B pentru a nota vechiul dialect arhaic sau micenian. Scrierea lineară B nu a putut fi descifrată până în 1953. După căderea civilizației miceniene a existat o
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
de un text simplu, popular creștin timpuriu din secolul al II-lea. este un exemplu de literatură apocaliptică cu conotații elenistice. Textul este păstrat în două versiuni incomplete ale originalului grec pierdut care a fost scris în limba greacă comună (Koine), și o versiune etiopiană, care diferă considerabil. Manuscrisul grecesc a fost necunoscut în prima versiune până când a fost descoperit în timpul săpăturilor conduse de Sylvain Grébaut în perioada 1886 - 1887 într-o necropolă deșertică la Akhmim din Egiptul de Sus. Fragmentul
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
a realizat (deoarece majoritatea evreilor continuau să vorbească limba aramaică între ei) până când Ptolemeu al II-lea Philadelphus a angajat un număr mare de învățați evrei (între 15 și 70, potrivit diferitelor surse) care stăpâneau la perfecție ambele limbi - Greaca Koine cât și ebraica. Aceștia au realizat traducerea cunoscută astăzi sub denumirea de Septuaginta. "Hexapla" lui Origene punea alături șase versiuni ale Vechiului Testament, inclusiv traducerile în greacă din secolul al II-lea ale lui Aquilas din Sinope și Symmachus Evionitul
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
(7 noiembrie 1866 - 5 aprilie 1937) a fost un teolog protestant german, recunoscut pentru activitatea sa de studiere a limbii grecești folosite în Noul Testament, pe care el a arătat-o a fi "koine" sau limba utilizată în mod obișnuit de lumea elenistică a acelor vremuri. Deissmann a fost profesor de teologie la Universitatea din Heidelberg (1897-1908), iar apoi la Universitatea Humboldt din Berlin (1908-1935). A fost de două ori nominalizat la Premiul Nobel
Gustav Adolf Deissmann () [Corola-website/Science/333239_a_334568]
-
de cărți. Prima parte a Bibliei este Biblia ebraică, denumită de creștini Vechiul Testament. este un element fundamental al civilizației creștine. Mai este numit uneori Testamentul grecesc sau Scripturile grecești, întrucât a fost scris în limba greacă. Este vorba despre greaca „koine dialektos”, limba care s-a vorbit în bazinul mediteraneean începând cu epoca lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.d. Hr.) și până în jurul anului 500 d. Hr.. Termenul este o traducere a latinului "Novum Testamentum", care corespunde cu originalul
Noul Testament () [Corola-website/Science/299340_a_300669]
-
(a) (ebraică: שָׂטָן, "a" ebraica tiberiană "Śățăn"; greaca Koine: Σατανάς, "Satanás"; aramaică: צטנא, "Śațanâ"; arabă: شيطان, "Sheikhțaan") este o denumire abrahamică ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii. Satan joacă diferite roluri în Tanakh, apocrife și Noul Testament. În Tanakh, Satan este
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
și comunicarea au adus vorbitorii mai aproape și i-a unit sub aceleași autorități. Greaca atică a devenit limba literară de pretutindeni. Buck spune: În primele câteva secole dinaintea erei noastre, dialectele regionale le-au înlocuit pe cele locale: greaca Koine nord-vestică, Koine dorică și, desigur, Koine atică. Aceasta din urmă a ajuns să le înlocuiască pe celelalte în vorbirea comună, în primele secole ale erei creștine. După despărțirea Imperiului roman în cel estic și vestic, a început să domnească cea
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
au adus vorbitorii mai aproape și i-a unit sub aceleași autorități. Greaca atică a devenit limba literară de pretutindeni. Buck spune: În primele câteva secole dinaintea erei noastre, dialectele regionale le-au înlocuit pe cele locale: greaca Koine nord-vestică, Koine dorică și, desigur, Koine atică. Aceasta din urmă a ajuns să le înlocuiască pe celelalte în vorbirea comună, în primele secole ale erei creștine. După despărțirea Imperiului roman în cel estic și vestic, a început să domnească cea mai timpurie
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
aproape și i-a unit sub aceleași autorități. Greaca atică a devenit limba literară de pretutindeni. Buck spune: În primele câteva secole dinaintea erei noastre, dialectele regionale le-au înlocuit pe cele locale: greaca Koine nord-vestică, Koine dorică și, desigur, Koine atică. Aceasta din urmă a ajuns să le înlocuiască pe celelalte în vorbirea comună, în primele secole ale erei creștine. După despărțirea Imperiului roman în cel estic și vestic, a început să domnească cea mai timpurie greacă modernă. Distribuția dialectală
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
este presupusă a fi ultimul strămoș comun al dialectelor grecești, inclusiv a limbii miceniene, a dialectelor grecești clasice, atic-ionic, eolic, doric, a dialectului de nord-vest și, în cele din urmă, a limbii grecești comune (Koine) și a neogreacăi. Unii erudiți includ fragmentara limbă antică macedoneană, fie ca descinzând din mai vechea limbă "protoelină", sau incluzând-o, prin definiție, printre dialectele limbii protogrecești. Protogreaca ar fi fost vorbită în ultima parte a mileniului 3 î.Hr., cel
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
pe care o recunoaștem ca atare, si ca recunoaștem că există o limbă istorică ca atare, dacă s-a stabilit o limbă comună". Firește, conceptul de limbă comună nu se referă aici la cel de proto-limbă, ci la cel de koine, forma de comunicare supraregională, supradialectală: Dacă s-a stabilit o limbă comună, supradialectală, atunci toate acele genera loquendi care au legături istorice mai strînse cu această limbă comună decît cu oricare alta și care au asemănări structurale mai evidente cu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
respectiv, a lexicului 197. Clasificările autoarei au o structură dihotomica: limba indigena vs. limba imigranta, limba vernaculara/locală vs. limba vehiculara/lingua franca, limba majoritară vs. limba minoritara, limba oficială vs. limba nonoficială, limba standard vs. limba nonstandard, limba comună (koine) vs. varietăți regionale, limba maternă vs. limba secundă și limba "mixtă" vs. limba "pură". După criteriul originii și al provenienței o limbă poate fi aborigena 198 (indigena 199, endogena 200, autohtonă) sau imigranta (exogena 201, comunitară, neautohtonă)202. Limba endogena
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]