73 matches
-
de reeditare și de bilanț critic. La noi, dincolo de fotografia poetului pusă pe foaia de coperta a revistelor literare de la mijlocul lui ianuarie și, respectiv, iunie, nu mai e mare lucru. Articolele de pe spatele fotografiei, dacă pot spune așa, sînt lăcrimoase și stereotipe. Ideea editurii reșițene e cu atît mai demnă de a fi semnalată: ea vine, într-un fel, în întîmpinarea dorinței multora dintre noi de a profita de marile aniversări spre a repune în discuție și a readuce în
Studii eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17856_a_19181]
-
exemplu despre cum a reușit un român plecat din țară la nouăsprezece ani să rămînă aproape de rădăcinile sale culturale fără ca asta să ducă la o lamentație nesfîrșită. îmi vine în minte comparația cu Vintilă Horia și felul strident, etnografic și lăcrimos în care apare Miorița în romanul Dumnezeu s-a născut în exil. A tradus Blaga și mărturisește undeva că-i recitește mereu pe Arghezi și Eminescu, dar în același timp recunoaște că întîlnirea cu școala de poezie din New York de la
Performanțele lui Andrei Codrescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15933_a_17258]
-
mine a venit, să știi. De ce m-au tulburat acele vorbe, voi spune îndată. în urmă cu treizeci de ani, în amfiteatrul Odobescu, după terminarea ultimului curs din viața noastră de studenți, Velea îmi scrisese pe un caiet, parodiind stilul lăcrimos al dedicațiilor de album, versurile următoare: "în viitorul trist și rău/ să nu uiți vremile acelea/ când te-a iubit amicul tău/ N. Velea". Am râs, i-am admirat rima plină acelea/ Velea, i-am scris și eu ceva, mult
CONSECVENȚĂ ȘI BUN-GUST by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16979_a_18304]
-
Davis și câți alții... Sunt și informații la zi din Valparaiso, Zürich, Biafra, Nagasaki, Conakry. Protagoniștii romanului disparițiilor în lanț nu rămân în viață mai niciunul. Mor unul după altul în chip bizar, chiar hilar, trimițând cu gândul la dramatismul lăcrimos al kitsch-ului, dar și, totodată, la abisalul marilor scriitori tragici. Au avut un singur rol: să-și aducă obolul la o analiză a modalităților, a orizonturilor, a limitărilor și a rosturilor romanului actual, cu aluzii la toată istoria narațiunii
E fără e ! by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5835_a_7160]
-
în procesul de extindere N.A.T.O. Ne-am închipuit că dacă plusam la referendum (incredibilul 96 la suta l-a facut de râs până și pe acest Ștefan cel Mare al alegerilor ne-trucate, Ion Iliescu!), occidentalii se vor repezi lăcrimos și ne vor legăna în tandrele lor brațe! Pragmaticii vestici au cu totul altfel de socoteli. În timp ce noi ne-am lipit de partitura ingenuei abandonate care s-ar mărită și cu Zmeul Zmeilor, numai să nu rămână față bătrână, Făt-Frumosul
Medalia N.A.T.O., clasa a II-a by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18034_a_19359]
-
neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de confesiune și descriptiv-naturiste”, cum zice Ciopraga,5 dar cînd suferă o face fără cruțare. Nici de sine, nici de retorică lăcrimoasă și funebrală: „De cînd plecatai veacuri sunt,/ Pierdută mi-i visarea,/ Vieața-mi calcă spre mormînt/ Și al nimicirii aspru vînt/ Îi spulberă cărarea” (Te-ai dus). Astea nu-s chiar „miniaturi sufletești brodate pe rețeaua unei fantezii metrice variate” (cu
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
interioară: inexistentă. Salut cunoscuți vagi. Fără memorie, fără gînduri, fără dorință de acțiune. Întins. Ca o piele. Nimic interior. Doar decoruri. Transpir în umbra clădirilor voievodale. *** În parcul de sus al orașului, nimic suspect, bătrîni și adolescente. Piele încrețită, ochi lăcrimoși, gambe înnebunitoare, priviri și rîsete sub tei impasibili. Miresmele vieții coboară întrun oraș de dedesubt. Fluviu invizibil al unei dezagregări lente. Scriu aritmic. Mă livrez capriciilor memoriei. Memoria e, ea însăși, discontinuă. Singurele momente de eventuală construcț ie sunt scenele
Poeme din turnir by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/2377_a_3702]
-
Sigur, îi putem detecta începuturile tocmai în secolul al XVIII-lea cu baroca Istorie ieroglifica (1705) a lui Cantemir, apoi, făcînd un pas de un secol și jumătate, ajungem, în 1863, la Ciocoii vechi și noi al lui Filimon, la lăcrimosul Dan (1894) al lui Vlahută, la ciclul Comănestenilor, al lui Duiliu Zamfirescu, din care Viața la țară (1898) și Tănase Scatiu (1907) sînt, cu adevarat, rezistente, pentru că În război (1902) e un semiesec iar Anna (1911) și Lydda sînt de-
Bătălie cîstigată by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18135_a_19460]
-
imboldul spre totalitate, spre zona de confuzie și interferență a tuturor regnurilor, spre atingerea limitei, a inexprimabilului (posibilă similaritate cu necuvintele nichitastănesciene), a unui înalt nivel al conștiinței: ,până departe/ încât pot vedea marginea marginei/ adâncul de acolo/ de sus/ lăcrimos și nesigur" (Dincolo) sau ,incredibile forme/ mai adevărate decât ceea ce/ se poate rosti// nimic privirea nu poate surprinde/ nimic nu se lasă înșelătoarelor simțuri deschis// o șansă cât o boare de vânt:/ poarta neagră/ cu mânere de aur străvechi/ poarta
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
toți aceeași părere, Voicea făcea cheta și pleca după băutură. În tovărășie, căpitanul apăruse mai târziu. Se ivise pe neașteptate după război în sala de clasa a doua din gara veche. Cu un ochi operat și cu celălalt încrucișat și lăcrimos, studia pe călători, apoi salută doi țărani care ședeau cu aer expectativ pe bancă. Unul din ei silabisea ziarul. - Ce mai nou la gazetă ? se interesă vagabondul. - Mde ! răspunse complicat țăranul și privi cu îndoială la îmbrăcămintea trențărosului : sârme, ațe
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
TV și de ma sochismul valah, luând-o spre nord-vest cu mașina, cum vezi buna înclinare a balanței întru binecuvântata înțelepciune încorporată-n sloganul „nu-i dracu-așa de negru!“. Lume deschisă la minte și iute adaptată, care detestă neputința lăcrimoasă și spectrul stupid al dro bului de sare de pe sobă, grădini și ferme profitabile, investiții în Ungaria, concedii faine (bașca spitalizări) în Austria, insolite inițiative administrative, solidarizare (asociere), inventivitate financiară, totul, firește, în paralel cu Statul, ori în ciuda lui. Cum
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
concediu lung de convalescență. Ar fi mai bine să puneți un suplinitor în care aveți încredere. Eu m-aș oferi bucuros să fac acest serviciu, fără nici o pretenție. . Conțescu ascultă foarte atent cuvintele lui Gonzalv, clipi din ochii mici și lăcrimoși, apoi zise: . - E prea târziu acum spre a pune un suplinitor. Sper să mă fac bine. Atunci am să-i pregătesc peste vară luîndu-i la munte, pe terenul de cercetări, iar examenele le vor da la toamnă. Celula morală a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pînă în zori, apoi adormi iar. Era duminică, și în după-amiaza aceea veniră și alți studenți care făcură cafea, pictară și pălăvrăgiră. Thaw stătu întins, prefăcîndu-se că citește, dar compunîndu-și, de fapt, discursuri de despărțire de Marjory, unele amuzante, altele lăcrimoase, sau stoice, insultător de reci și nesăbuit de violente. Macbeth sosi seara. Școala de artă îl exmatriculase pentru beție, iar el se așeză cu toată greutate într-un scaun și, cocoșindu-se, zise: — Ce-i cu Duncan? De ce stă ghemuit? — Șșș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui coleg de școală, ce mare scofală făcuse, pe care acesta n-ar fi realizat-o niciodată... Tata nu observase privirile neajutorate ale lui Hans Saner când, în timpul unei drumeții, se oprea ca prin farmec și se uita cu ochii lăcrimoși ba la un vârf de munte, ba la un pom înflorit, de parcă ar fi trebuit să descopere într-o corolă ceva ce lui, lui Hans Saner, îi rămânea străin, ceva ce el însuși nu înțelegea și totuși simțea cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
al unor femei mature din rasa ei, complexiune care, agravată de portul complet neglijat, ofensează unul câte unul fiecare canon al esteticii. În schimb, doamna Sabina Duvid are sufletul delicat și inimă bună, vădită chiar și în ochii ei albaștri, lăcrimoși. Dar doamna Sabina Duvid prezintă și un alt contrast interesant. Tip desăvârșit de ceea ce cu un cuvânt inestetic - peiorativ și trivial în intenția cu care e întrebuințat - se numește o balabustă, ea vorbește cea mai neaoșă limbă 1 Mișcare perpetuă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
căruța a pornit disproporționat de zgomotoasă pentru sărăcia ei umilă. Am făgăduit doamnei Sabina c-am s-o văd, ca medic, când o să trec prin Pașcani. M-a răsplătit anticipativ cu un torent de mulțumiri și cu privirea celor mai lăcrimoși și mai buni ochi din lume. Soarele a inundat valea. E cald peste măsură și o lumină orbitoare. Pe cerdacuri, la drum, domnii stau în cămașă, fără nici o rușine măcar de femeile care trec, dacă nu de cele din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumii mele, pare să spună Bernea, dar uitați-vă cât de cuprinzătoare este lumea mea. Este un imperiu, un dublu imperiu, roman și creștin." Care alt român (Eliade?) a avut inteligența să evite în același timp sudalma răzvrătită și oftatul lăcrimos și înamorat (cele două ipostaze între care ne mișcăm cu toții când e vorba de Romînia) și să se înscrie în felul acesta în vastitatea unei tradiții ― simțită, făcută vizibilă și "demonstrată" ― care nu trimite la ficțiunea unei origini, ci la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unor trupe. Bătrânul din după-amiaza aceasta, care se apropie de Rege fără să aibă în mână albumul sau vreo carte, poartă cizme și e îmbrăcat oarecum vânătorește, cu un surtuc ciudat plin de cheotori. Are părul alb, ochii albaștri și lăcrimoși, fața plină de vinișoare roșii și albăstrui, mersul falnic și nesigur în același timp ― și vorbește tare. "Sire, începe, eram la Mânăstirea Dealului când tatăl Majestății Voastre și Majestatea Voastră. .." Regele îl privește cu chipul său imobil. "Sire, aud apoi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sperăm să avem. La Budapesta am dobândit speranța că putem fi mai eficienți decât ei ! În nici un caz cerșind un blid de mâncare ci... prin muncă și minte ! Vizitată mai de multe ori (în orașele Debrecen, Gyor, Budapesta), cu revederi lăcrimoase cu români orășenizați acolo, țara a prezentat o națiune revansardă și arțăgoasă. Câinele te mușcă, chiar dacă-i dai de mâncare, când îi vine bine, ziceau ardelenii despre vecinii pe care azi îi vizitează ușor. (Meridianul, An II, nr. 103 (232
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
adevăr, femeia era atent observată. Ochiul lui Ledoulx îi examina expresia, pielea foarte albă, părul negru, ochii mari, privirea puternică, dar și mângâietoare, buzele fin conturate. Femeia pe care o vedea nu semăna deloc cu o văduvă îndoliată, ofilită și lăcrimoasă. Arăta bine, chiar prea bine. Dar dincolo de ceea ce vedea și îi plăcea fără rezerve, Ledoulx se trezi strâns în limitele îndoielii de mai multe întrebări. De ce acceptase această femeie demnă de cel mai rafinat salon parizian să vină aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nătâng. Știa că aceasta este un defect al său, însă nu se putea îndrepta cu nici un chip. — A sosit o scrisoare de la Ōsaka... Diego scoase din buzunarul sutanei ponosite o dată cu rozariul un plic desfăcut. Apoi își îndreptă spre misionar ochii lăcrimoși spunând: Iar ne ponegrește Ordinul Sfântul Petru. Misionarul despături la flacăra lumânării ce pâlpâia ca aripile unei molii scrisoarea de pe care picături gălbui de ploaie șterseseră cerneala. Fusese scrisă cam cu douăzeci de zile înainte de către superiorul său, părintele Muñoz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un fir de fum negru, aruncă peste bârne o umbră uriașă. La lumina lumânării, misionarul desfăcu scrisoarea cu mâinile legate. În acel moment îi veni din nou în minte chipul nătângului său confrate mai tânăr cu ochii mereu roșii și lăcrimoși. „A trecut o lună de când ai plecat din Edo. Lucrurile nu sunt nici mai rele, dar nici mai bune.” Scrisul lui Diego era la fel de neîndemânatic ca al unui copil și se înghesuia umplând foaia, ca o mărturie a firii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
așa stau lucrurile... atunci te credem. Starețul acesta cumsecade își făcea griji pentru mine ca nu cumva să ajung de batjocura și de râsul tuturor. Chipul lui sfielnic îmi amintea de confratele meu, părintele Diego, cu ochii săi roșii și lăcrimoși. Oare mai era și acum în Edo? Am ieșit din chilia starețului și m-am dus în odaia pe care mi-o dăduseră. Am aprins lumânarea și mi-am legat mâinile ca să nu cad pradă poftelor trupești. Prevăzusem deja manevrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
colțurile Japoniei au fost mânați ca niște dobitoace la Nagasaki. Fără îndoială că printre ei s-a aflat și părintele Diego care aștepta să mă întorc înapoi în coliba noastră din Edo. Bunul meu confrate cu ochii săi roșii și lăcrimoși. Parcă îl văd părăsind Edo plin de teamă și neputință. Misionarii și călugării japonezi au fost adunați la Fukuda în apropiere de Nagasaki unde au fost nevoiți să trăiască preț de aproape opt luni în niște colibe de paie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
au spus unde se ascund. A fost un adevărat iad să trăiesc în fiecare zi fără să pot avea încredere în nimeni. L-am întrebat dacă părintele Diego, confratele meu, mai trăia. Nu uitasem chipul cu ochi mereu roșii și lăcrimoși al nătângului Diego care era, cu toate acestea, întruchiparea bunătății. — Părintele Diego a murit bolnav, mi-a spus Luis Sasada. S-a petrecut pe când ne adunaseră pe toți la Fukuda, în apropiere de Nagasaki, ca să ne alunge din țară. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]