28,201 matches
-
încă nu e cazul, dar în UȘ marea bătălie mediatică se duce pe 2 fronturi: produsele pentru mașinile hibrid și respectiv surse regenerabile de energie (hidro, helio, hidrogen, termal etc). e plin de reclame “moralizatoare”. Textul este patetic. Îți dau lacrimile vazandu-l. Tânărul joacă neconvingător, fals. Celălalt personaj e resemnat, dar mult mai bun ca interpretare. Per ansamblu ideea spotului nu-i rea. Dar ce ne facem cu energia consumată de calculatoare? Nespălat pot sta, dar fără net... “În România
Resurse pentru viitor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82912_a_84237]
-
Dacă aveți plăcere, poftiți pentru un omagiu!"... Sau fața lui "Dorel"(Vișan), un "părinte" corupt de cele lumești, cînd își amintește, iluminat și autoironic, de amorul cu o maică stareță; sau cînd, întins pe patul de pușcărie, își șterge o lacrimă care-i alunecă pe obraz; sau cînd urcă în mașină, înainte de a pleca pe ultimul drum, cu o privire știutoare; sau cînd recită sufocat, în fața prietenilor și a doamnei cu coasa, "Și cînd a venit Salvarea, din el mai trăia
B 67 SXS by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14680_a_16005]
-
marilor furtuni ar fi fugit, nebun de singurătate, în câmpul gol, căutând trăznetele. Fiecare șuvoi de foc alb care i s-ar fi înfipt în degetele ridicate spre cer i-ar fi iluminat chipul într-o poză mișcată a copilăriei. Lacrimile lui, ca niște fulgi albaștri, ar fi ars iarba, ar fi găurit pietrele. Până la urmă, cred că s-ar fi urcat pe Vârful Omu și ar fi rămas acolo, sperând să slujească de releu pentru toate semnalele rătăcite prin eter
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
masă rotundă având-o pe Silvia Ciurescu că moderator, emisiune prezentată în direct pe canalul România internațional. Au fost invitați câțiva dintre prim-balerinii premiați. Cu Gabriel Popescu m-am întâlnit după 41 de ani și ne-am îmbrățișat cu lacrimi în ochi. M-am bucurat enorm să-l văd pe Marin Boeru, un mare balerin, dar și pe ceilalți colegi ai mei pe care nu-i întâlnisem de atâția ani. Alături de noi au fost și marile artiste Simona Ștefănescu, Ileana
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
paisprezece ani, iar eu eram cu cincisprezece ani mai mare decât el. Cand a coborât acum din mașină, la Las Pălmaș, nu mi-a venit să cred că mă va recunoaște. S-a apropiat de mine, m-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi și nu ne-am mai despărțit. Ne-am depanat amintirile frumoase ale copilăriei și adolescenței noastre de la Petersburg. Recunosc că Misa e fantastic, are o tehnică colosală și este de un temperament artistic cu totul special, și astăzi
Interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14778_a_16103]
-
toate faptele se petrec încă o dată" (Nici o compoziție); sau: "... o hartă topografică e viața ta pieritoare/ după care i se orientează viata veșnică" (Murmură sângele Domnului); sau "... când ziua e-un gingaș abator/ în care florile plâng în oglinzi/ cu lacrimi de sânge/ aidoma îngerilor/ din maramureșene colinzi." Este în viziunea poetică a domnului Grigurcu ceva din arta suprarealistă a unui Magritte sau Dali, unde abisalul ia forme reificate și stranietatea juxtapunerilor comunică o viziune profund personală asupra lumii, scăpată din
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
mai întrevede cîte un fragment întîmplător și tulturator totodată din acea fosilă primară: "Tu mă îmbărbătezi. Redat mie însumi, pierdui/ orice știre de sine, insă cat timp te îneacă durerea,/ ești mergător, ți-e foame, ție sete, esti ochiul ce lacrima./ Atata timp cat fața mea am ascuns'o cu teamă/ de vederea Lupoaicei. O, tu îmi dărui o umbră făcută/ din granitul cel negru. Tu care ma'neci în durere.s�ț De scutecul căldicel mă despoi: ție jivina!/ Ochii
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
negru care îmi leagă picioarele,/ doctorul cu o seringă în mînă/ mă face să plîng - îmi înfige în corp/ ceva care doare,/ unde e atîta loc în carnea mea?/ ochelarii, creionul, rîsetele,/ bătăile la palmă, sania,/ bulgării de zăpadă, șotronul,/ lacrimile, scrisorile mici,/ verile cu caii pe pășunile verzi,/ nopțile de dragoste, grețurile dimineților" (Ars moriendi). Ideea este cea a notificării categoriilor negative ori măcar echivoce, în stadiul lor psiho-social. Năzuind înspre limanul barocului, poetul nu dezarmează în planul concret, nu
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
baga e drăguță. Am tăiat cu foarfecele pieptul, căci l-ai înfățișat dezgolit și nu mi s-a părut cuviincios. Adineaori, după dejun, privirea mi-a căzut pe scrisoarea ta și pe micul portret gravat pentru mine. Mi-au dat lacrimile, căci eu îți spun adio. Alaltăieri, în biserică, te-am privit. Ieri te-am văzut coborînd pe străduță și intrînd în atelier. Ai devenit hidos. În plus, reamintindu-mi încăierearea ta cu Ennemond, mi-am zis că nu știi să
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
îi apucă sexul apoi îl strînge ușor pînă se întărește sub cămașă. Lasă brusc sexul pe care l-a întărit. Îl privește. Îi surîde. Apoi, încetînd să surîdă, îi spune: - Pentru că i-am spus că te iubesc. Brusc, o podidesc lacrimile. Își șterge nasul. -Ai devenit un bărbat cu adevărat hidos, îi spune ea. - Ce pot să fac? - Zău, nu te vezi cum ești! Își vîră batista în mînecă. Îi spune: "Voiam să te ucidă. Acum nu mai vreau." Abia își
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
face la timpul cuvenit. Am avut sentimentul însă că asist la declarația de iubire pe care actrița o face propriei sale profesiuni: patetică, răvășită, atinsă și neatinsă de urîtul vieții, purtîndu-și demn frustrările unui creator din lagărul comunist, stropind cu lacrimi de rîs sau de plîns trădările bărbatului iubit și sosit acum, după ani, să-și răscumpere erorile și timpul pierdut. Unde se întîmplă totul? Într-o morgă, acolo unde, EA cosmetizează fețe de bărbați și de femei înainte ca bulgării
Forță și senzualitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14881_a_16206]
-
mi se ia cornul - eu stam nedumirit cu el În mână - a intervenit și a zis: : - Lasă dragă că-mi cumpăr altul, e păcat de copilul ăsta drăguț să plângă. Eu mai mult de rușine cred că mi-au dat lacrimile și propriu zis Înmărmurisem cu cornul În mână, neștiind ce sa cred. Am zis un mulțumesc bâlbâit și am roșit tot ca racul, cred că-mi ardeau obrajii, pe de o parte de rușine că s-a făcut acea greșeală
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
securea o Doamne omul iubește numai securea și nu bea cântecele ca pe sânge și moartea pe colina verde mai înaltă decât marea o Doamne vreau să văd acum ceea ce trebuie să vină moartea mea Doamne și trecerea mea în lacrimi. * * * De ce îmi tem bătrânețea moartea care mă năpădește țipătul? Mă tem o Doamne mă tem de sufletul meu și de ziua care sprijinită de zid mă taie-n bucăți o Doamne mă tem mă tem de noaptea care stă deja
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
de părăsit. Deși legată la ochi de amintiri, am reușit să văd, prin țesătura lor, urîtul prezentului într-o superbă ramă a trecutului. Cu asta să plec eu? Și dreptul la imagini m-a trădat? Păcătoasă și nevrednică mai sînt! Lacrimile îmi țîșnesc. De frică, de ciudă. Se unesc cu șuvoaiele de afară. Mai mari. Și mai mari. Cad cu capul pe volan. Cît să fi stat? Afară era noapte de-a binelea cînd m-au trezit bătăile în geamurile mașinii
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
o dimineață, sfîntul care locuia deasupra orașului răsturnă din greșeală chepengul de sus închis de 10.000 de ani și, într-o clipă, un cilindru dintr-un fluid, mai luminos decît lumina, mai ușor decît aerul, transparent și blînd ca lacrima, crescu în mijlocul unui teren viran, pierzîndu-se amețitor în cer, mai sus decît orice privire". Obstinata alegere a celor mai banale și mai previzibile moduri de caracterizare ("mai ușor decît aerul" etc.) e un indiciu suficient de transparent (de ce nu, "ca
Misterioasa literatură din sertar by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14967_a_16292]
-
crescu în mijlocul unui teren viran, pierzîndu-se amețitor în cer, mai sus decît orice privire". Obstinata alegere a celor mai banale și mai previzibile moduri de caracterizare ("mai ușor decît aerul" etc.) e un indiciu suficient de transparent (de ce nu, "ca lacrima") că nu e nici urmă de seriozitate aici, nici urmă de asumare. De altfel, revărsarea transcendentului e folosită ca pretext pentru a trece de la o lume "normală", căreia îi este cu cinism denunțată lipsa de sens, la una infuzată de
Misterioasa literatură din sertar by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14967_a_16292]
-
apropiat să aflu ce-l supără. "Ți-e foame?" l-am întrebat încercînd să-l mîngîi. S-a ferit de mîna mea și a continuat să țipe. "Te doare ceva, ți-a făcut cineva vreun rău?". Nu plîngea, n-avea lacrimi, din gura deschisă ieșea un sunet strident, întrerupt doar cît să tragă aer în piept. "Te-ai pierdut, vrei să-i căutăm pe părinții tăi?" Emisia de aaa continua ca o sirenă. Exasperată m-am răstit la el: "De ce urli
Actualitatea by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15276_a_16601]
-
loc, în rare și fragile plachete de versuri, unei grafii devitalizate din talpa ortografică a literei pînă în creștetul voit umil, niciodată moțat al poemelor: "ca și cînd am putea să admitem/ pelerinajul înzăpezit al vrăbiilor/ între fereastra noastră și lacrima noastră". Dar tocmai în lipsa mijloacelor pare a fi fost atins scopul: cuvintele se înșiră, se deșiră, se repetă ca frînturi de ecou necontrolat, după regulile unei bizare și frînte geometrii, numită cu o vorbă inspirată a lui E. Negrici "stilistică
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
Ce nărăveau visător Să-mi încolțească albăstruia coapsă. Anume eu eram unica gură de sondă Prin care viitorul picura În găleata Rusiei. Beția de propria-mi făptură aducea A gât de burlan pentru ziua de mâine, Pentru papornița ei de lacrimi. În depărtarea nopții domnea nimicul. Ceea ce Mă frământa, mă chinuia - exact nimic, nimeni însemna. Printre coloșii primordialelor mări Alerg pe-o sacrosanctă potecă. Prin noapte, hăituit de stele, Dar și luminat de ele. O, minunată laviță de ocnă! (1921-1922) (Pârghia
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
Spunând același lucru - testamentul meu. Și tu ca un Atilla fără arme, dar Învingătorul rivalilor pe care I-ai făcut datornici astrelor, Înfeudându-i cerului cu Puternica pârghie a Eu-lui. (1921-1922) Însinguratul Atâta timp cât peste Țarskoe Selo Se revărsau cântecul și lacrimile Ahmatovei, Eu, deșirând ghemul vrăjitoarelor, ca un Cadavru somnolent abia-mi împleticeam Picioarele prin pustă, unde Murea neputința. Actor obosit Pășeam oricum, răpus, la întâmplare. Dar între timp în grota-ntunecoasă Cârlionțatul cap al taurului tenebrelor Devora oameni, clefăind sângeros
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
în aceeași secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă de-o tulipă,/ Briza unei lacrimi a înfiorat domul./ Dumnezeu (ce o apropie și-i devine risipă)/ Îi dădu carnea sa ca singură aromă" (Trecere). Ceea ce spune, în versuri, și Victor Brauner: "Eu sînt/ structuri variate adunate/ într-o singură ființă" sau: "Eu sînt, în dezordinea
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
doldora de reflexe somatice, de dovezi ale unei corporalități în tandru-dureroasă expansiune, ce înțelege, la un moment dat, a se înfățișa sintetic, în următoarea tonalitate valéryană: "Umbre, străluciri/ De calvar în caer,/ Mîini slăbind prin aer/ Ca un ochi în lacrimi.// Castitate rog/ Carnea zăvorîtă,/ Eter să surîdă/ Ca în inorog:// Brațe-n dezvelire/ Ca joc de făclii,/ Mai mult infinire/ Sabia le urzi.// Încet ele prind,/ Și la buze poartă/ Sîngele divin care înțarcă/ Vis și arsură.// Umbre, străluciri/ De
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
-n dezvelire/ Ca joc de făclii,/ Mai mult infinire/ Sabia le urzi.// Încet ele prind,/ Și la buze poartă/ Sîngele divin care înțarcă/ Vis și arsură.// Umbre, străluciri/ De calvar în caer,/ Mîini slăbind prin aer/ Ca un ochi în lacrimi" (Poem vechi șvariantăț). Spre deosebire de individul mistic, al cărui spirit se leapădă cu oroare de carne, poetul nostru își înalță carnea la rangul spiritului. De ce n-aș aștepta, se interoga Antré Breton, de la indiciile visului mai mult decît aștept de la un
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
de la indiciile visului mai mult decît aștept de la un grad de conștiință cu fiecare zi mai ridicat?". Unei asemenea conștiințe eretice care este visul, Miron Kiropol îi dedică nu doar "rătăcirea" sa ("Rătăceai, în vis, departe,/ În lovirea vîslei sparte./ Lacrimi adăstau în port -/ Raci și pești cu ochiul mort" - Ulisse), ci și fixarea în cîntecul său auroral, cîntec al vitalității inaugurale, al frumuseții ca o deșteptare din somnolența visului, o deșteptare, desigur, iluzorie. Căci frumusețea este ea însăși vis, un
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
-Te, fa-mi sufletul ușor ! Mă mântuiește ! Fii Îndurător !... 5. Căci morții nu Își mai aduc aminte De Tine, să Te laude, Părinte... 6. M-am istovit de suferință. Gem Întreaga noapte-n beznă și Te chem. Scaldându-mi asternutu-n lacrimi grele, 7. Am ochii arși de veghe și de jele, De ură urzitorilor de rele. 8. Plecați, Îndepartati-va, acei Ce ma urâți, nemernici și misei ! Căci Domnul glasul meu l-a auzit, 9. Chemarea, rugăciunea mi-a primit Și iată
Biblice. In: Editura Destine Literare by Eugen Dorcescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_345]