34 matches
-
Marino în relansarea valorică a autorului Nopților, Vladimir Streinu își pune o întrebare fundamentală: Unde se află centrul, adică nucleul radiant al poeziei lui Macedonski?" Răspunsul este edificator: " Un romantism de tip byronian, care naște semeția și satanismul, un altul lamartinian înălțându-se ca aburii dimineții din peisaj, unul apropiat de al lui Hugo, grandilocvent și filozofant, iar altul mai reținut, pictural îndeosebi și exotic în felul lui Gautier, în sfârșit, un romantism aproape sintetic e silit să conviețuiască, în impresia
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
și nespus de ațâță toare cochetărie pentru noi, proștii de bărbați. Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse, ar fi cân tat-o marele poet al Florilor Răului. Cum și acea lilială apariție nocturnă, marchiză de porțelan, autentic „Înger căzut“ lamartinian, pe numele ei de guerre Puștanca, fiindcă era prea tânără, sau Caramangioaica, fiindcă Își buzunărea clienții, descoperită de ceata noastră veselă și lunatecă la Oituz, În gura pieței, unde-și trafica trupul ei princiar (vrai morceau de Roy) printre precupeții
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Cutare e-nșelător, Cutare asupritor, Cutare e nătărău, Cutare barbar și rău, Cutare e necinstit, Cutare este stârcit... Numai ei sunt toți frumoși, Cinstiți și politicoși. Toți s-aseamăn cu Adon, Și la duh cu Solomon. Printre poeziile lirice, parte lamartiniene, mai toate în legătură cu poezia de la sfârșitul secolului trecut, sunt de reținut unele versuri pentru sentimentul viu al vieții agreste și pastorale, al susurului câmpenesc, al îngrămădirii animale. Mumuleanu are religia naturii, în felul lui simplist, dovadă această imagine a cataractei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Glas câteodată scotea milos. După acest cânt de Orfeu, poetul face păstorului melancolic teoria fericirii stării naive, iar păstorul, cu o mare abundență de lacrimi (tic al secolului XVIII), mărturisește că pricina jalei e o păstoriță. Înserarea e romantică și lamartiniană, dar priveliștile poetului francez sunt transcrise diminutiv și sărac. Sonoritatea corală, tunetul naturii, arhitectura grandioasă a solului, stejarii seculari, lacurile nemișcate cu ape somnoroase, amestecul de gotic și serafic, toate acestea nu sunt la Cîrlova. La el dăm de "jale
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-i dau o palmă. - Faa! țoroica țe esti! De țe nu vezi di coconița, hai! Cum o sa-țu dau țințizeți la c... acus acus..." GRIGORE ALECSANDRESCU Într-o bună parte a ei, poezia lui Gr. Alecsandrescu (1810-1885) este un ecou lamartinian. "Meditația", "reveria", "armonia" în natură, religiozitatea, "rugăciunea", oceanele, imensitățile, înaltul hieratism al melancoliei le regăsim, într-un vocabular impur, și la poetul român. Stând pe ruine, sub cerul plin de făclii, meditativ ca o piramidă, poetul își simte sufletul înălțîndu-i-se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
multe inima se-mpietrește; Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu; Răul se face fire, simțirea amorțește, Și trăiesc în durere ca-n elementul meu. Printr-un fenomen de confuzie, caracteristic tranziției, Gr. Alecsandrescu va fi lamartinian și în același timp poet în gustul clasic. Gândul de a compune Epistole e stârnit de lectura lui Boileau și tot atât de a operei lui Voltaire, din care a și tradus Alzira sau Americanii. În epistolă Alecsandrescu are darul inanalizabil al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Donici, D. Dăscălescu, bineînțeles V. Alecsandri. Debutează aici cu versuri Al. Odobescu și reia activitatea poetică G. Crețeanu. Totuși în afara acestui cerc înflorea o poezie tânără de oarecare interes. Al. Sihleanu (1834-1857), în singura lui culegere de versuri cu titlu lamartinian Armonii intime, e mai ales byronian. Poetul caută malurile "singurate" ale râului, ar dori să ia parte la lupte sângeroase, s-audă vuirea bombei, să se afle pe oceanul în furtună, ori printre munți gigantici și cataracte. Femeia iubită e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lirice prin ele înseși, ca decrepitudunea autumnală, pustietatea, monotonia, caterinicile cântând pe străzi pustii, dumineca, zi de gală a micii burghezii și a servitorilor și de urât pentru intelectual. Acum "sluga" e lovită de răul veacului și în loc de a medita lamartinian pe marginea lacului, contemplă ulița: O după-amiază de duminică și soare, Cu lucrători ce iesă la plimbare, Cu-o slugă tristă care stă în poartă Privind pe ulița pustie, moartă. Călugărițele beghine din poezia flamandă, care prin mergerea lor în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lectura romanticilor: Lamartine, Byron) tinde spre adevărul trăirii, chiar dacă, uneori, fundalul nocturn, decorul ruinelor, gestul damnării sunt invocate convențional (Miezul nopții). Tristețea în fața nestatorniciei fericirii (motivul central al liricii lui A., nu străin de modelele de circulație în epocă, cel lamartinian în primul rând, însă susținut de o înclinație temperamentală depresivă și alimentat de circumstanțe ale vieții ce nu au răspuns nevoii sale de ocrotire și stabilitate) e dublată de o percepție de ordinul generalului. A. încearcă acea amărăciune ce intră
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]