34 matches
-
Glas câteodată scotea milos. După acest cânt de Orfeu, poetul face păstorului melancolic teoria fericirii stării naive, iar păstorul, cu o mare abundență de lacrimi (tic al secolului XVIII), mărturisește că pricina jalei e o păstoriță. Înserarea e romantică și lamartiniană, dar priveliștile poetului francez sunt transcrise diminutiv și sărac. Sonoritatea corală, tunetul naturii, arhitectura grandioasă a solului, stejarii seculari, lacurile nemișcate cu ape somnoroase, amestecul de gotic și serafic, toate acestea nu sunt la Cîrlova. La el dăm de "jale
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-i dau o palmă. - Faa! țoroica țe esti! De țe nu vezi di coconița, hai! Cum o sa-țu dau țințizeți la c... acus acus..." GRIGORE ALECSANDRESCU Într-o bună parte a ei, poezia lui Gr. Alecsandrescu (1810-1885) este un ecou lamartinian. "Meditația", "reveria", "armonia" în natură, religiozitatea, "rugăciunea", oceanele, imensitățile, înaltul hieratism al melancoliei le regăsim, într-un vocabular impur, și la poetul român. Stând pe ruine, sub cerul plin de făclii, meditativ ca o piramidă, poetul își simte sufletul înălțîndu-i-se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
multe inima se-mpietrește; Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu; Răul se face fire, simțirea amorțește, Și trăiesc în durere ca-n elementul meu. Printr-un fenomen de confuzie, caracteristic tranziției, Gr. Alecsandrescu va fi lamartinian și în același timp poet în gustul clasic. Gândul de a compune Epistole e stârnit de lectura lui Boileau și tot atât de a operei lui Voltaire, din care a și tradus Alzira sau Americanii. În epistolă Alecsandrescu are darul inanalizabil al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Donici, D. Dăscălescu, bineînțeles V. Alecsandri. Debutează aici cu versuri Al. Odobescu și reia activitatea poetică G. Crețeanu. Totuși în afara acestui cerc înflorea o poezie tânără de oarecare interes. Al. Sihleanu (1834-1857), în singura lui culegere de versuri cu titlu lamartinian Armonii intime, e mai ales byronian. Poetul caută malurile "singurate" ale râului, ar dori să ia parte la lupte sângeroase, s-audă vuirea bombei, să se afle pe oceanul în furtună, ori printre munți gigantici și cataracte. Femeia iubită e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lirice prin ele înseși, ca decrepitudunea autumnală, pustietatea, monotonia, caterinicile cântând pe străzi pustii, dumineca, zi de gală a micii burghezii și a servitorilor și de urât pentru intelectual. Acum "sluga" e lovită de răul veacului și în loc de a medita lamartinian pe marginea lacului, contemplă ulița: O după-amiază de duminică și soare, Cu lucrători ce iesă la plimbare, Cu-o slugă tristă care stă în poartă Privind pe ulița pustie, moartă. Călugărițele beghine din poezia flamandă, care prin mergerea lor în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată / Și să nu poți nici să speri, nici să plângi, nici să vorbești”), se alătură sentimentalismului duios, lamartinian, din versurile de dragoste, dar dau curs și indignării stârnite de ipocrizia și parvenitismul vremii. Abstracția și convenționalul minează o astfel de poezie, consonantă, prin unele accente, cu atitudini din lirica lui Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, B.P. Hasdeu. SCRIERI: Poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
și mai tîrziu, cutare vers din Heliade nu este decît o traducere din Lamartine, ideile despre artă ale lui Grigore Alexandrescu trimit În chip direct la Boileau. Valea, spațiul securizant al lui CÎrlova, Grigore Alexandrescu, este o variantă a vîlcelei lamartiniene. Florile Bosforului duc gîndul la Orientalele lui Hugo, un episod din Primăvara amorului reproduce un fragment din Anacreon. Figurile cele mai răspîndite ale imaginarului sînt acelea folosite de romanticii europeni de nuanță latină. Originalitatea talentului nu trebuie căutată Însă În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se prefigurează, așadar În aceste versuri. Poetul este predestinat să rătăcească În Întunericul durerii și nici un loc nu e suficient de sigur pentru a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile, și unul dintre ele este „vesela vale” lamartiniană. Este spațiul singurătății, al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un loc „bun de iubire”. PÎnă la urmă plaiul se identifică, printr-o răsturnare previzibilă de sensuri, cu (ara. Poetul leagă de acest spațiu un sentiment al duratei și al dumnezeirii (armonie, grandoare liniștită, permanență, singurătate confortabilă). Apare și valea lamartiniană, spațiu al tainei, al plăcutei complicități Între lucruri („jos În valea tăinuită”), Însă adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca. Îl aflăm peste tot ca obiect de referință și obiect de meditație lirică: loc de refugiu, obiect, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]