75 matches
-
al XIX-lea, S. ilustrează în proza lui, adunată parțial în volumele Realități și visări (1897), Povestiri și schițe (1903), tendința de a ieși dintr-un tipar provincial, de a depăși romantismul artificios, eticist, înveșmântat frecvent într-o greoaie haină latinizantă. Povestitor talentat, cu toate că e mai puțin cunoscut decât alți confrați de la „Tribuna” și „Luceafărul”, S. dovedește în instantaneele lui epice sau lirice un spirit de observație fin, vervă, spontaneitate, alteori sensibilitate și discreție, dar mai cu seamă ușurința de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289602_a_290931]
-
reportaje, pe teme sociale și culturale, biografii ale oamenilor celebri, compilate uneori din revistele apusene. O atenție constantă a acordat-o problemelor limbii române literare. Era adeptul introducerii alfabetului latin, pleda pentru o limbă „populară”, ferită de barbarisme și excese latinizante. Referirile pe care le face la literatură dovedesc lecturi bogate și discernământ. Preocupat de literatura națională, publică din manuscrisele poetului Alecu Văcărescu, prezentat ca un „Petrarca românesc”. Analizând o poezie a lui Gr. Alexandrescu și alta a lui I. Catina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287214_a_288543]
-
ale căror rezultate le publică în „Trompeta Carpaților”, „Românul”, „Columna lui Traian”, răspunde solicitărilor Academiei mai cu seamă în chestiunile filologice: traducerile din greacă și latină (Despre condițiunile unei bune traducțiuni a autorilor clasici în limba română, 1874), revizuirea dicționarului latinizant al lui I. C. Massim și A. T. Laurian, editarea de texte vechi ș.a. În spiritul modernizării culturale se înscrie și activitatea lui O. ca director, numit în 1875, al Teatrului Național din București. Chiar dacă a înnobilat misiunile publice pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
creștini pietoși; Mitropolit fiind al țări Române: Nifon al 2.“ Este cea mai veche - după știința mea - pisanie ortodoxă cu litere latine, din chiar anul adoptării oficiale a acestora. Meșterul care a dăltuit-o, încurcându-se ici-colo în arcanele ortografiei latinizante (nedumerit probabil și de înlocuirea „Treimii“ prin „Trinitate“, a „bisericii“ prin „templu“ ș.a.m.d.), semnează înduioșător cu sănătoasele slove vechi: „IOAN“. Cu alte cuvinte: pentru voi scriu cum vreți, pentru mine cum am apucat. Cioplitorul, sunt sigur, s-ar
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
autohtone. S.D. se anunță de la început ca o publicație combativă, menită să impună în mișcarea culturală o concepție bine închegată despre căile pe care trebuie să le urmeze literatura și limba literară. În polemică directă sau aluzivă cu filologii ardeleni latinizanți și cu I. Heliade-Rădulescu, gazeta a respins, în articolul-program și în câteva intervenții ulterioare, „direcția falsă” a teoriilor lingvistice care ignorau evoluția firească a limbii române. Ca și în programul „Daciei literare”, se proclamă necesitatea criticii, exercitată în numele publicului, al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
Marienescu. În același timp S.D. a menținut atenția asupra mișcării literare prin câteva rubrici („Științi și arte”, „Literatură”, „Bibliografie”) și prin câteva articole și recenzii, între colaboratori aflându-se C. A. Rosetti și Alecu Russo, acesta din urmă polemizând cu latinizanții ardeleni. În sumar intră și câteva capitole din Schițări de literatură română de V. A. Urechia. De la 6 mai până la 24 octombrie 1882, din inițiativa lui Kogălniceanu, Gr. H. Grandea a scos o nouă serie a jurnalului, care, de la numărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
cu care, limba slavă fiind barbară, „au luat multe cuvinte grecești și latinești”. Am insistat asupra acestor lucruri întrucât gândirea istorică a Școlii ardelene nu este cunoscută suficient. Se consideră îndeobște că reprezentanții ei sunt aceia care au introdus purismul latinizant în perceperea teoretică a istoriei limbii române, pe când adevărul, după cum am arătat mai sus, este cu totul altul. Prezentăm, simplificat, câteva articole din Lexicon: Abore, m. pl. -rĭ. Aбope: vapor, caligō: gőz, pára: Der Dampf, Dunst. Cósă, f. pl. - se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ele întăresc numai ideea falsă că poporul în două mii de ani n-a avut nici limbă și cugetare și că aceste două trebuiesc plăsmuite în mod meșteșugit de către o anume academie” (IX, 299, 5 ian. 1877). Blamând totodată orientarea puristă latinizantă, el avertizează: „Celor ce vor o purificare absolută a limbei le vom răspunde că acele vorbe pe care vor ei să le alunge sânt așa de concrete, așa de încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu „pedanții”, cu „fabricanții de sisteme”, recomandând ca sursă limba populară. Cu aplomb și cu nerv satiric, având și darul formulării pregnante, denunță ca aberante și chiar ilare curente ca latinismul, purismul ori italienismul propovăduit de I. Heliade-Rădulescu. Polemica împotriva latinizanților ardeleni va continua în „Steaua Dunării”. Entuziast al creației folclorice încă de prin 1839, într-o pornire romantică R. începe să adune balade și doine. În studiul Poezia poporală, schițând anumite generalizări asupra materialului cules, ajunge la o clasificare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
cel care scrie și să îi cuprindă pe ceilalți, ceea ce face ca subiectivitatea sa să fie, paradoxal, mai degrabă involuntară. Ca „literatură", textul lui Grigore Lăcusteanu este desigur superior, dar, pentru cititorul cu un anume grad de cultură, nici discursul latinizant al lui Vasilie Moldovan nu e lipsit de mici „acadele" culturale și stilistice, dintr-un alt registru intelectual decât cele ale colonelului muntean. Reeditarea de la Blaj, fiind anastatică, îngreunează enorm lectura. Redactat și tipărit în Transilvania sfârșitului de secol XIX
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
și-a pierdut caracterul rebarbativ, devenind, aș zice, de-a dreptul înduioșător. În ciuda convingerii lui Maiorescu, nu toți scriitorii ardeleni calchiau limba germană. Memorii din 184849 arată, dimpotrivă, o benefică influență a limbii italiene. Oricum, în afara unor regionalisme, limba aceasta „latinizantă" nu este atât de greu de înțeles pe cât pretindeau junimiștii. Citit în cheie culturală, textul lui Moldovan își are, pe alocuri, expresivitatea sa. Memorii-le sunt împărțite în 24 de capitole, urmate de o încheiere. În fapt, însă, narațiunea are
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
exacerbare a naționalismului, care la noi s-a manifestat destul de serios în special în mediile universitare, de unde Legiunea Arhanghelului Mihail și-a cules numeroși adepți. în acest context a elaborat Sextil Pușcariu, ca demn păstrător al tradiției transilvănene, noua ortografie latinizantă. Asta nu înseamnă că eminentul Sextil Pușcariu ar fi fost un naționalist xenofob, ci doar că - în spiritul epocii - el s-a dovedit omul cel mai potrivit pentru a elabora ortografia limbii unei țări cuprinse de patima naționalistă 2). Să
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
de o mînă de pămînt..."4)? Conform noii mode (care aduce a fandoseală naționalistă), ar trebui să citim mai degrabă "pămunt", ca să nu supărăm nici poezia, nici Academia. Oare nimeni nu își amintește că, pînă și cînd se folosea ortografia latinizantă, se scria "sunt", dar se citea "sînt"?5) Iar faptul că, enervată de ineficiența reformei inutile, instituția respectivă apelează la Parlamentul României ca să impună cu anasîna (anasâna?) o măsură impopulară, propagandistică și contrară spiritului limbilor în general, nu face decît
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
lesne resorturi salutare: "Timpul, o disciplină ereditară grațios conținută îl ajutaseră să-și construiască o voioșie secundă". Andriana Fianu amintește urgia ce se abate asupra lui Cher Ami în 1952. Acuzat că a încălcat preceptele staliniste, devenit peste noapte "cosmopolit", "latinizant" și, pe deasupra, cu "origine nesănătoasă", este înlăturat de la Catedră. Convins că va muri, Al. Rosetti își redactează "ultimele dorinți". Profesorul îndrăgostit de excursii montane dorește o incinerare sobră, fără cuvîntări, nimic, iar cenușa să-i fie aruncată într-un rîu
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11994_a_13319]
-
renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicționarul limbei române al lui Laurian și Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, și deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare și sensul figurat al construcției reflexive: a se deocla - "a se face mai reu, a se
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16314_a_17639]
-
și reeditarea unei curiozități devine o ediție adevărată. Aceasta de față a realizat un tur de forță, căci Grama, fidel etimologismului ciparian, scria încă - la 10 ani de la mica reformă ortografică din 1881 - cu o ortografie și un lexic profund latinizante. Dacă ar fi fost reprodus ca atare, textul său ar fi fost ilizibil azi. Ioan Chindriș și Niculina Iacob au adaptat, așadar, ortografia lui Grama la normele actuale, păstrând numai ceea ce caracterizează stilul teologului: vocabule latinești, arhaisme și regionalisme ardelenești
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]
-
viață de sfințenie. În lumina divină omul îl vede pe Hristos, Îl cunoaște și comunică cu El. Cunoașterea misticului este o cunoaștere experimentală și nu una strict bazată pe rațiune. Aici este și deosebirea dintre călugărul și filozoful calabrez Varlaam, latinizant fără a fi tomist, umanist elenizant, nominalist și lipsit de simț mistic<footnote Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, traducerea, prefața și notele Pr.Lect.univ.Dr. Vasile Răducă, Asociația filantropică medicală creștină Christiana, București, 1995, p. 77. footnote>, și Sfântul Grigorie
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
ca forma recensiment - cea mai frecventă în secolul al XIX-lea - să fi fost influențată și de termenul italian corespunzător, censimento; în orice caz, era cea recomandată de Laurian și Massim, care o apropiau de lat. recensio. De fapt, dicționarul latinizant indica pentru sensul „acțiunea de recensere” și termenul recenziune („recenziunea cetățenilor din toată țara”; în ortografia specifică: „recensionea cetatianiloru d’in tota terr’a”). Spre sfârșitul secolului, recensimentul latinizant a fost treptat înlocuit de mai adaptatul recensământ. Cuvântul a cunoscut
„Agenții cu catastifele“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5169_a_6494]
-
și Massim, care o apropiau de lat. recensio. De fapt, dicționarul latinizant indica pentru sensul „acțiunea de recensere” și termenul recenziune („recenziunea cetățenilor din toată țara”; în ortografia specifică: „recensionea cetatianiloru d’in tota terr’a”). Spre sfârșitul secolului, recensimentul latinizant a fost treptat înlocuit de mai adaptatul recensământ. Cuvântul a cunoscut și o variație a formelor de plural: dicționarele mai vechi (Damé, de exemplu) indicau mai ales plurale în -e: recensimente sau recensăminte; ulterior, s-a manifestat o preferință pentru
„Agenții cu catastifele“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5169_a_6494]
-
afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura, bi-liar-do, bar-bie-re etc., în De Mauro 2000). Așadar, regula românească e mult mai "latinizantă" decît cele ale altor limbi romanice; desigur, fenomenul poate fi explicat prin faptul că ea a fost impusă unor cuvinte intrate mai tîrziu în limbă, alcătuind un strat lexical cult, modelat în parte după latină, diferențiat de cel popular - atît
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
vedere, formulează câteva principii lingvistice, pe baza cărora privește mersul limbii române de la cronicari până în actualitatea sa, unde constată o degradare, care în loc să urmeze limba vorbită (bijuteriile poeziei "poporale") și cea scrisă "veche și-nțeleaptă", s-a recurs la gramatici latinizante și alte "iscodiri ale închipuirii", dar "nici teoriile italiene ale vestitului revoluționar Eliade, nici sistemele ardelene n-au prins rădăcină". Chiar și Steaua Dunării , unde a colaborat Russo, după România literară a lui Alecsandri, e surprinsă cochetând cu "franțuzia". Surprinzător
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
unui alter ego de multă vreme uitat; aura de imaginar, prezentă de la bun început, se lărgise considerabil, preluată conștient de autorul ajuns acum la bătrînețe. La Codru Drăgușanu, lectura propriului său text se realiza acum în cheie literară. În legătură cu limbajul latinizant și neologic al Peregrinului..., s-au purtat discuții ce apar astăzi de o perfectă inutilitate. Editori dintre cei mai inteligenți și mai bine intenționați au publicat cartea în variantă "îmbunătățită", adică expurgată de latinisme, chipurile pentru a-i facilita lectura
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
caracterizare generală a tipului de ilegalitate, dar poate conține și precizarea destinatarului: „Post cu dedicație pentru fata mamei” (Adevărul, 18.05.2011). Dicționarele noastre mai vechi consemnau sensuri mai abstracte și mai generale ale cuvântului dedicație: în dicționarul academic și latinizant al lui Laurian și Massim (1871), termenul, în forma dedicațiune, era explicat prin lanț de sinonime aproximative: „închinăciune, consecrațiune, augurațiune, inaugurațiune”. În DEX 1998, definiția cuvântului devenise destul de concretă și restrictivă: „text scris pentru cineva pe o carte, pe un
Cu dedicație by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5215_a_6540]
-
Rodica Zafiu Purismele românești latinizante sînt în genere descrise prin ostilitatea lor globală față de străinismele sau barbarismele care au corupt omogenitatea originară, latină, a limbii. Merită însă analizat mai în detaliu discursul purist - argumentele teoreticienilor sau comentariile diletanților -, pentru a vedea care au fost țintele
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]