75 matches
-
nu atât darurile istoricului, cât cele ale oratorului. Prin tipul de oratorie pe care îl practică Augustin Bunea, el se racordează deopotrivă la o tradiție ardeleană a discursului funebru (vezi Ioan Zoba din Vinț, Sicriul de aur), la școala literară latinizantă a lui Cipariu și la curentele tradiționale din literatura română de la acea dată, prefigurând prin câteva trăsături sămănătorismul de mai târziu. Nu întâmplător, Iorga îi va deveni prieten apropiat și - putem deduce - susținător al alegerii la Academie. Profesorul Ion Buzași
O triplă recuperare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5783_a_7108]
-
de la acea dată, prefigurând prin câteva trăsături sămănătorismul de mai târziu. Nu întâmplător, Iorga îi va deveni prieten apropiat și - putem deduce - susținător al alegerii la Academie. Profesorul Ion Buzași, îngrijitorul ediției, a avut anumite dificultăți în a adapta ortografia latinizantă a canonicului la normele ortografice actuale, fără a-i sacrifica particularitățile stilistice și culoarea locală a limbii. Soluția aleasă este una rațională, care redă textului șansa circulației în contemporaneitate: „Ni s-a părut potrivit să optăm pentru o transcriere interpretativă
O triplă recuperare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5783_a_7108]
-
a stadiului în care se află cercetarea lingvistică românească la 1865, identificînd trei vicii fundamentale ale acesteia: insuficientă preocupare pentru culegerea materialului de limbă vie, manieră în care se face apel la limba latină (incluzînd și o critică a școlii latinizante) și, mai cu seamă, galomania, abuzul de împrumuturi franțuzești, considerat principalul pericol la adresa individualității limbii române. În acest sens, Frollo nu ezită să afirme: " Dacă românii ar fi bătut ceva mai rar drumul spre Paris, poate că azi ar fi
Un dascăl uitat: Gian Luigi Frollo by Dumitru Cârstocea () [Corola-journal/Memoirs/17919_a_19244]
-
evidență rostul duhovnicesc și rolul de vindecare al acestei Taine. O altă schimbare în rânduiala acestei Taine, cu implicații atât liturgice cât și teologice, a survenit în Molitfelnicele românești către sfârșitul secolului al XVIII - lea, probabil sub influența tradiției ruse latinizante, în legătură cu rugăciunea de dezlegare, prin introducerea următoarei formule: „Și eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert și te dezleg de toate păcatele tale. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin
DESPRE SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANIEI (MĂRTURISIRII) PRECUM ŞI DESPRE ROLUL, LOCUL ŞI ROSTUL PĂRINTELUI DUHOVNICESC ÎN VIZIUNEA PĂRINTELUI PROTOS. DR. NECTARIE PETRE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 168 [Corola-blog/BlogPost/340240_a_341569]
-
datora dârzeniei poporului dac, de la care „am fi luat structura intimă și organică a ființei noastre etnice, ca și legătură cu solul și cu cerul, de care Dacii nemuritori erau atât de legați și stăpâniți“. Pe de altă parte, latura latinizantă era de părere că tot ceea ce este românesc se datorează „romanilor cuceritori și colonizanți, de la care am luat, odată cu civilizația și organizația, și limba, și odată cu ea, sufletul și cultura poporului român“. Cert este însă că, după retragerea aureliană din
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1571 din 20 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374859_a_376188]
-
datora dârzeniei poporului dac, de la care „am fi luat structura intimă și organică a ființei noastre etnice, ca și legătură cu solul și cu cerul, de care Dacii nemuritori erau atât de legați și stăpâniți“. Pe de altă parte, latura latinizantă era de părere că tot ceea ce este românesc se datorează „romanilor cuceritori și colonizanți, de la care am luat, odată cu civilizația și organizația, și limba, și odată cu ea, sufletul și cultura poporului român“. Cert este însă că, după retragerea aureliană din
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378572_a_379901]
-
reflecției lingviștilor insistă cînd asupra relației latinitate-continuitate, cînd asupra relației latinitate-spațiu de circulație deschis, cînd asupra importanței substratului dac, care conferă specificitatea limbii române, cînd asupra influenței mult mai amplului substrat trac, care așază evoluția limbii în vecinătatea albanezei. Tradiția latinizantă își are începuturile în cronicile secolului al XVII-lea și este impusă în secolul al XVIII-lea de către Școala Ardeleană. Această tradiție este reînnoită prin contribuțiile aduse de cercetările lingviștilor de la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
răutăți numai pentru că și alții fac astfeli este oare mai priceput decât aceste animale? Nu; el este lipsit de înțelegere și de minte. Față cu acest fel de literatură care se razimă pe însuși graiul poporului stă direcția apuseană și latinizantă al cărei unul din reprezentanți era la bătrânețe Eliad. De mortuis nil nisi bene. Prea sânt mari meritele răposatului pe alte terenuri pentru ca noi să mai repetăm plângerile atât de des făcute în contra silniciei cu care el a tratat limba
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
după 1900, apoi la intervale tot mai mari; excepție face întâia carte, Florile iubirei, semnată Christ N. Dimitrescu, în 1901, an fast și pentru umorist, care ieșea la rampă cu primele Catrene (grafia din original reda Quatrene, în nota prețios latinizantă vizibil agreată de poet). Cu ambele volume ale seriei (al doilea apare în 1903), nu pregetă să candideze la un premiu academic, gest dezinvolt, ce pune în vizibil dezacord pe doi dintre „nemuritorii” raportori. Continuă a-și exersa floreta în
DIMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
să.” (t.n.) Prin fonetismul sau, „slavă” sugerează întrucâtva conținutul semantic. Acesta nu vedem însă cum ar putea fi comunicat altfel decât printr-o notă, mai ales având în vedere că termenul „slavă” este foarte mult folosit în aclamațiile liturgice. Latinizanții preferă sinonimul „mărire”, nesugestiv și riscând să conoteze doar strălucirea și faima exterioară. Semnificații de bază: existent, dinamic, copleșitor. 3.1.3.4. ’Ql misetattQr: „Tu esti Dumnezeu și nu am știut” (SC, Blaj); „Tu esti Dumnezeu, dar noi n
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
reportaje, pe teme sociale și culturale, biografii ale oamenilor celebri, compilate uneori din revistele apusene. O atenție constantă a acordat-o problemelor limbii române literare. Era adeptul introducerii alfabetului latin, pleda pentru o limbă „populară”, ferită de barbarisme și excese latinizante. Referirile pe care le face la literatură dovedesc lecturi bogate și discernământ. Preocupat de literatura națională, publică din manuscrisele poetului Alecu Văcărescu, prezentat ca un „Petrarca românesc”. Analizând o poezie a lui Gr. Alexandrescu și alta a lui I. Catina
GENILIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287214_a_288543]
-
cu „pedanții”, cu „fabricanții de sisteme”, recomandând ca sursă limba populară. Cu aplomb și cu nerv satiric, având și darul formulării pregnante, denunță ca aberante și chiar ilare curente ca latinismul, purismul ori italienismul propovăduit de I. Heliade-Rădulescu. Polemica împotriva latinizanților ardeleni va continua în „Steaua Dunării”. Entuziast al creației folclorice încă de prin 1839, într-o pornire romantică R. începe să adune balade și doine. În studiul Poezia poporală, schițând anumite generalizări asupra materialului cules, ajunge la o clasificare a
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
autohtone. S.D. se anunță de la început ca o publicație combativă, menită să impună în mișcarea culturală o concepție bine închegată despre căile pe care trebuie să le urmeze literatura și limba literară. În polemică directă sau aluzivă cu filologii ardeleni latinizanți și cu I. Heliade-Rădulescu, gazeta a respins, în articolul-program și în câteva intervenții ulterioare, „direcția falsă” a teoriilor lingvistice care ignorau evoluția firească a limbii române. Ca și în programul „Daciei literare”, se proclamă necesitatea criticii, exercitată în numele publicului, al
STEAUA DUNARII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
Marienescu. În același timp S.D. a menținut atenția asupra mișcării literare prin câteva rubrici („Științi și arte”, „Literatură”, „Bibliografie”) și prin câteva articole și recenzii, între colaboratori aflându-se C. A. Rosetti și Alecu Russo, acesta din urmă polemizând cu latinizanții ardeleni. În sumar intră și câteva capitole din Schițări de literatură română de V. A. Urechia. De la 6 mai până la 24 octombrie 1882, din inițiativa lui Kogălniceanu, Gr. H. Grandea a scos o nouă serie a jurnalului, care, de la numărul
STEAUA DUNARII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
îndepărtatele teritorii sud-balcanice - să ajungă la ideea că sunt un popor de limbă romanică și că, împreună cu Românii din nordul Dunării, ar descinde din latinitatea Romei antice. De aceea, unii dintre intelectualii aromâni - precum Gheorghe Roja - au aderat la ideile latinizante ale Școalei Ardelene. Cu toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O. Densusianu, Istoria literaturii române moderne (ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
al XIX-lea, S. ilustrează în proza lui, adunată parțial în volumele Realități și visări (1897), Povestiri și schițe (1903), tendința de a ieși dintr-un tipar provincial, de a depăși romantismul artificios, eticist, înveșmântat frecvent într-o greoaie haină latinizantă. Povestitor talentat, cu toate că e mai puțin cunoscut decât alți confrați de la „Tribuna” și „Luceafărul”, S. dovedește în instantaneele lui epice sau lirice un spirit de observație fin, vervă, spontaneitate, alteori sensibilitate și discreție, dar mai cu seamă ușurința de a
SECULA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289602_a_290931]
-
a avut în vedere tot ceea ce putea ajuta progresului material și dezvoltării culturii în Transilvania. Dezbaterile filologice se raportau și ele la problema națională: Atanasie M. Marienescu o urmărea discutând semnificația numelui „latin”, iar periodicul o susținea prin ortografia sa latinizantă (criticată deja de Titu Maiorescu la 1868, în Limba română în jurnalele din Austria) și prin răspunsul lui Iosif Vulcan la adresa poziției maioresciene. Dar, înțelegând importanța unificării limbii literare, după 1884 T. va adopta ortografia Academiei Române. Până la 1900 s-a
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
de la Waterloo), un „romanț” (Marcel, 1845) și, pentru întâia oară în românește, Corina sau Italia (1846) de M-me de Staël. În prefața la Corina sau Italia, constatând insuficiența limbii literare, V. argumentează, în polemică reticentă cu partizanii arhaismelor și cu latinizanții, necesitatea împrumutului de neologisme, care însă nu trebuie să ducă la înlăturarea acelor slavonisme „rumânite” de vreme. El formulează și câteva păreri în ceea ce privește limba poeziei, care, altfel decât a prozei, se cade să fie „sublimă” și înțeleasă numai de inițiați
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
minte, inimă și literatură”, dar needitate în volum, au o menire identică: mobilizarea conștiinței naționale. Se invocă aici noblețea originilor, sunt preamărite virtuțile patriotice ale înaintașilor pilduitori, se face apel la demnitate, unitate. Aproape de rigoare în epocă, imaginile ceremonios-convenționale, limbajul latinizant apar și la M. Repere bibliografice: A.A. M.[Aurel A. Mureșianu], Iacob Mureșianu, Brașov, 1913; Iuliu Moisil, Figuri grănițerești năsăudene, [Bistrița], 1937, 211-234; Cărturari brașoveni, 155-156; George Em. Marica, Studii de istoria și sociologia culturii române ardelene din secolul al
MURESIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288313_a_289642]
-
ale căror rezultate le publică în „Trompeta Carpaților”, „Românul”, „Columna lui Traian”, răspunde solicitărilor Academiei mai cu seamă în chestiunile filologice: traducerile din greacă și latină (Despre condițiunile unei bune traducțiuni a autorilor clasici în limba română, 1874), revizuirea dicționarului latinizant al lui I. C. Massim și A. T. Laurian, editarea de texte vechi ș.a. În spiritul modernizării culturale se înscrie și activitatea lui O. ca director, numit în 1875, al Teatrului Național din București. Chiar dacă a înnobilat misiunile publice pe care
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
Peste capul fosilizatei Academii a statului burghezo-moșieresc, simțind nevoia simplificării, a înlăturării semnului parazitar â, ei nu l-au întrebuințat decât pe î, după cum l-au întrebuințat pe sînt, știind că sunt era o formă artificială creată din aceleași tendințe latinizante de către lingviștii din Școala Ardeleană. Ținem să mai subliniem că prin folosirea numai a semnului î îi vom scuti pe copii și pe străinii care vor să învețe limba de chinul pe care li-l impunea vechea ortografie de-a
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
versuri, unele dintre ele fiind meditații pe teme religioase, câteodată melodios transpuse. A folosit în celelalte poezii, dintre care unele au caracter patriotic, cu deosebire hexametrul. A recurs nu o dată la construcții bizare, care, alături de numeroasele latinisme și de ortografia latinizantă, îi fac versurile greu lizibile. În volumul Mărgăritarie sau Sentințe poetice, filosofico-moralo-estetice (1874), a prelucrat peste cinci sute de maxime aparținând lui Ovidiu, Horațiu, Marțial, Vergiliu, Terențiu, Tibul, Juvenal, Cicero ș.a. Distihurile sale, fluente, îmbină totuși nefericit neologismul și regionalismul
BRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285859_a_287188]
-
Lache și Mache, deși prieteni, se vorbesc de rău. Interesant este și schimbul de telegrame pe marginea unor aspecte banale, sau variațiile de limbaj din ziarele vremii despre sinucidere și incendii. Contextul are agramatisme, raporturi adversative, pleonasme, dezacorduri logice, topica latinizantă. Un limbaj stereotip identificăm și în schimbul de telegrame din Urgent, dar și grotescul, comicul, satiricul în unele momente și schițe. În nuvele întâlnim un mod special de investigație umană, câteva note naturaliste vizând aspecte naturaliste. În O făclie de Paște
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
filosofic a luat forma unui scepticism schopenhauerian, care la Maiorescu s-a cristalizat în complexul său de superioritate creator, iar la Eminescu în pesimisul lui vizionar (I. Negoițescu); e. spiritul critic, dezvoltat în numele adevărului, viza: problemele limbii (în special etimologismul latinizant), falsele valori literare, o cultură caracterizată prin "forme fără fond". O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 T. Maiorescu și-a publicat ideile estetice în două articole: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 și Comediile d-lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și despre arta scrierii poeziei. Exercițiile quasimodiene de traducere au oferit literaturii italiene una dintre cele mai înalte demonstrații ale acestui meșteșug; eliminând calcurile și aproximările grotești autorul a înnoit, trebuie să repetăm, limba traducerilor din clasici, înțesata cu termeni latinizanți. Naturalețea și noutatea variantelor lui le-au impus cu forța și calmul unor compoziții noi, fapt ce a atras asupra lor numeroase critici. Totuși, conform apărătorilor lui Quasimodo, ele au oferit cititorilor din cultura țintă efectul pe care textele îl
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]