353 matches
-
în grădini, și mor și-n mine -/ Și-au fost atât de viață pline/ Și azi se sting așa ușor". (Rondelul rozelor ce mor). La amândoi poeții, vremea e generatoarea nostalgiilor, iar timpul pentru Eminescu are conotațiile și semnificațiile unui lexem ce exprimă de o manieră mai abstractă, mai generalizantă conceptul duratei decât vremea, cuvânt cu iz arhaic, încărcat cu valențe poetice mult mai accentuate și care figurează derularea temporală în concretitudinea ei, plasticizând-o astfel și modelând-o în registru
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
pe caldarîmul ideii de ieri./ Cobor în mine, îmi întind mîna/ Printre gratiile sufletului:/ Mereu puterea/ din/ Nerostite cuvinte” (Cobor în mine). Pe de altă parte, lecția textualizării - precoce însușită - e pîndită uneori de ridicol: „pe un bostan am încrustat lexeme/ bostanul a crescut șieditura-i plină de poeme” (Lexeme); sau de voluptatea truismului: „Cad cuvinte, și-n cădere/ Totul nu-i decît durere;/ Iar din toate, cel mai tare,/Doare ura din petale.// Trebuie să-nveți să minți/ Chiar mințindu-i
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360098_a_361427]
-
îmi întind mîna/ Printre gratiile sufletului:/ Mereu puterea/ din/ Nerostite cuvinte” (Cobor în mine). Pe de altă parte, lecția textualizării - precoce însușită - e pîndită uneori de ridicol: „pe un bostan am încrustat lexeme/ bostanul a crescut șieditura-i plină de poeme” (Lexeme); sau de voluptatea truismului: „Cad cuvinte, și-n cădere/ Totul nu-i decît durere;/ Iar din toate, cel mai tare,/Doare ura din petale.// Trebuie să-nveți să minți/ Chiar mințindu-i pe părinți...” (Ura din petale). Textualismul poate fi
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360098_a_361427]
-
de înțelegerea corectă a textului. În cartea „Limitele interpretării”, U. Eco constată că limitele interpretării sunt „intențiile autorului” și „intențiile textului”. La rândul său Leonard Orr vorbește de „un-interpretability”: arată că neinterpretabilitatea trebuie să se limiteze la semnificația textului, a lexemelor. Din această perspectivă interpretarea celor două personaje caragialiene este una defectuoasă, eronată, bazată pe comprehensiunea deficitară a unor lexeme și pe gândirea în afara sensului textului de bază. Interpretarea comică pierde lucrul textului, direcția adresării și mesajul de profunzime. Persuasiunea și
ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Persuasiune şi interpretare la I. L. Caragiale (Persuasion and interpretation to I. L. Caragiale) () [Corola-blog/BlogPost/339603_a_340932]
-
intențiile textului”. La rândul său Leonard Orr vorbește de „un-interpretability”: arată că neinterpretabilitatea trebuie să se limiteze la semnificația textului, a lexemelor. Din această perspectivă interpretarea celor două personaje caragialiene este una defectuoasă, eronată, bazată pe comprehensiunea deficitară a unor lexeme și pe gândirea în afara sensului textului de bază. Interpretarea comică pierde lucrul textului, direcția adresării și mesajul de profunzime. Persuasiunea și interpretarea eronată sunt două dintre sursele comicului caragialian. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Persuasiune şi interpretare la I. L. Caragiale (Persuasion and interpretation to I. L. Caragiale) () [Corola-blog/BlogPost/339603_a_340932]
-
invizibil care în Cuvânt ne leagă. Mătănii din boabe de lacrimi susțin Cerul și pământul. Lacrima, plânsul dragostea, cuvântul - servită este Cina. Ceasul nouă deasupra pământului bate. Remarcăm, în poziție cheie, și prezența Cuvântului (a Logosului), acesta fiind, de fapt, lexemul dominant și tema tutelară a Litaniilor (cf. Olimpia Berca, Logosul și cuvintele, în Lecturi provinciale, Editura Eubeea, Timișoara, 2003, p. 151 - 153). Revenind la cele două volume amintite, regăsim Cina cea de taină în Casa de la rădăcina cuvântului, la pagina
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
în grădini, și mor și-n mine -/ Și-au fost atât de viață pline/ Și azi se sting așa ușor". (Rondelul rozelor ce mor). La amândoi poeții, vremea e generatoarea nostalgiilor, iar timpul pentru Eminescu are conotațiile și semnificațiile unui lexem ce exprimă de o manieră mai abstractă, mai generalizantă conceptul duratei decât vremea, cuvânt cu iz arhaic, încărcat cu valențe poetice mult mai accentuate și care figurează derularea temporală în concretitudinea ei, plasticizând-o astfel și modelând-o în registru
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342564_a_343893]
-
consultat măcar DEX-ul, dacă nu un dicționar al termenilor marinărești (cu explicații detaliate, eventual și ilustrate). Sau dacă tot vă aflați pe plajă, puteți avea conversații cu oamenii mării/ să-i luați drept colectori, ca să vă lămurească în privința sensurilor lexemelor navigației, utilizate de autor (babord, nostrom, prora, comandant, secund, covertă, pilot, căpitan, ofițer de cart, parâmă, timonerie, treiar, caravelă, vardie, hublou etc.). Prozatorul se dovedește atent la descrierile sale, atât în conturarea peisajelor, a interioarelor (cabine/ spații navale, restaurante) cât
CORĂBIILE IMAGINAŢIEI de ELENA NEGOIȚĂ în ediţia nr. 2035 din 27 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/344075_a_345404]
-
m-a zămislit/ așa/ Cel Sfânt?/ Un strop de duh și-un/ munte de/ pământ...” (Poemul 12, p. 23) Câmpul semantic al implacabilei morți cuprinde structuri semice îmbogățite contextual. Pe de o parte, găsim formule complicate de sens pentru un lexem ca absență, pe de altă parte, structuri de semnificație ample, corespunzătoare unor cuvinte precum coșmar și angoasă. Absența femeii iubite, cauzată de moarte, rănește, sfârtecă și, chiar, ucide. “Acum, am alături, aici,/ peste tot și oricând,/ absența ta, tot mai
MIRELA-IOANA BORCHIN, NIRVANA ...DOAMNE, CUM! de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1554 din 03 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374547_a_375876]
-
convenționale, ci acelea întemeiate pe conștiința non-diferențierii, în esență, a indivizilor, a entităților. Mirela-Ioana BORCHIN: Să revenim la subiect. Am identificat două nuclee lexicale în lirica dorcesciană: ARHI-AMINTIREA și NIRVANA, amândouă denumind concepte cu semnificații antropocosmice. Nirvana e un plurivalent lexem sanscrit, dar arhi-amintirea e un cuvânt-imagine-simbol, creat de Domnia Voastră. Eugen DORCESCU: Ai intuit și acest simbol... Dacă ai citit ce am scris eu despre semantica metaforei, ai remarcat, presupun, și definiția pe care am dat-o simbolului, definiție despre care
CONVORBIRI CU POETUL EUGEN DORCESCU (1) DESPRE AVATAR de MIRELA IOANA BORCHIN în ediţia nr. 2083 din 13 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373950_a_375279]
-
orbi, a privi, a răsări, a reflecta, a vedea, a nu vedea, a zări etc. În acest periplu, adjectivului orb, cu sinonimul său, lipsit de vedere, are o întrebuințare strict figurată (“aerul orb”, “pe verticala aerului lipsit de vedere”). Ocurența lexemelor din acest registru nu limitează însă aria enunțurilor lirice (a tablourilor) la registrul pictural. “Peisajele”, descrierile, micile schițe stilizate (poeme scurte, de mare fumusețe) sunt, cum poetul însuși notează, în Scurtă meditație asupra varului și a timpului: “Secretă, surdă interioritate
POEZIA LUI ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA – O METAFIZICĂ A LUMINII de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 661 din 22 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346449_a_347778]
-
bazală, până la fundamente, până la intuiția non-dualității a tot ce există, până la întrezărirea vacuității”)*. La convergența acestor trei borne, aparținând deopotrivă lumii materiale, fizice, și celei spirituale, supramundane, înzestrat cu multiple valențe semantice este cuvântul lumină. Esteticește, fundamental, pentru configurarea discursului, lexemul parcurge numeroase trepte semnificative, rafinându-și înțelesul, de la accepțiunile comune, uzuale (radiație - solară, a flăcării, sursă de claritate, de bucurie, de înțelegere), la sensurile complexe, figurate. Lumina acoperă, opunându-i-se, marele gol, rămas în urma lucrării distrugătoare a timpului, anulează
POEZIA LUI ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA – O METAFIZICĂ A LUMINII de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 661 din 22 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346449_a_347778]
-
ascensiune. Din secolul al III-lea, a început să se generalizeze și sensul creștin al termenului înger, din latinul angelus, la care au contribuit nu numai concepțiile creștine, ci și influențele orientale și cele greco-romane. Însușirea unor acte, gesturi și lexeme creștine a fost facilitată de realități similare din cultele păgâne din Moesia Inferior și Dacia. O dată cu ascensiunea treptată a cultului Fecioarei Maria, a fost asimilată și vechea terminologie păgână, Născătoarea de Dumnezeu îmbracă aspecte particulare în spiritualitatea românească, iar L.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe divine suprasau sub-mundane de origine greco-romană și orientală ce au "populat" spațiul Daciei și Moesiei Inferior. Apoi, un alt termen
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răspândirii creștinismului în spațiul românesc cuprinde puncte albe pe lungi perioade istorice! Dar mormintele de incinerație și sacrificiile umane sunt clar atribuite slavilor. Prin urmare, folosirea incinerației de către populația românească creștină este cu desăvârșire exclusă. Ceremoniile funerare sunt asociate cu lexeme românești de origine latină: a priveghea, priveghere, priveghi (lat. pervigilare), a comânda, comând (lat. commendare) sau cu cele slave din adstrat (secolele VII-X): colivă (slv. kolivo), colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
astfel: 1. etimologia respectivei rădăcini; 2. delimitarea familiei de cuvinte; 3. stabilirea împrumuturilor și transferurilor semantice; 4. construirea câmpului semantic și delimitarea lui prin examinarea relațiilor de sinonimie și antonimie; 5. analiza sintactica pentru a se depista trăsăturile distinctive ale lexemelor (se consemnează folosirea combinațiilor fixe sau a cuvintelor în formule și scheme); sensuri metaforice; contextul și situarea istorică a pasajelor. Astfel, o analiză cuprinzătoare face ca un cuvant să reveleze un crampei de istorie, de cultură, de religie, de societate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cum sunt expresiile idiomatice 26. Ideea inițială emisă de Trier, potrivit căreia câmpurile lexicale ce alcătuiesc limba sunt juxtapuse că pietrele unui mozaic, fără goluri între ele, s-a dovedit curând eronată. Cercetările au evidențiat nu numai faptul că un lexem funcționează în mai multe câmpuri deodată (E. Coșeriu da ca exemple franțuzecul frais și italianul fresco ce țin și de câmpul adjectivelor de tip neuf, nouveau, vieux etc., si de cel al adjectivelor ce se referă la temperatura - froid, chaud
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cazurilor li se dă traducerea: IQso¤s (3.2.2.2.), Emmanouel (3.2.2.7.2.). Unele sunt parțial asimilate fie prin articol (ho amen - 3.2.2.12.2.), fie prin faptul că alcătuiesc o sintagma cu un lexem tradus (kathemenos cheroubim - 3.1.6.7., kýrios sabaÄth - 3.1.7.6.). Celelalte nume divine grecești pot fi clasificate din punct de vedere gramatical după cum urmează: Substantive: • de declinarea I: - feminine: megalosýnQ (3.2.1.1.6.), agápQ (3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fundamental care ne va ghida, este înțeles de noi că totalitatea dinamică a conotațiilor unui termen într-o anumită opera poetica, prin care se deplasează sensul fundamental și ierarhia valorilor sale, ajungându-se în unele cazuri la transformarea să din lexem în estem, deci într-un element nou, zămislit de poet și posedând valoare estetică.” În volumul Sporind a lumii taină. Verbul în poezia lui Lucian Blaga (1981), analizele din Corola de minuni a lumii sunt reluate, pornind de la statistică verbului
INDRIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
recunosc doar pe ea), fiind, împreună cu fiul ei, pentru ortodocși, „întocmai cu Apostolii”. Cuvintele și povestea lor Probabil că mai vechile dicționare ale limbii române i-au sugerat autorului unui studiu despre termenii de înrudire în limba română 63 că lexemul văduv, întrebuințat în română ca substantiv și ca adjectiv (la fel ca în latină), înseamnă „bărbatul (soțul) rămas fără soție (prin moarte sau divorț) care nu s-a mai căsătorit”: „Sunt fetele unui frate al ei [...] de mai mulți ani
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și suflet”. Cultura națională, 1995, pp. 541 - este o fată greșită, care e îngreunată sau a avut de fată mare copil...”) (după DLR: „De-i deocheat d-o vădană/ A unui copil mic mamă,/ Moară-i copilul”). La fel vădancă (lexem cu uz popular, format de la vădan cu sufixul -că) are și sensul general de „văduvă”, dar constituie - în unele locuri din Transilvania - și calificativul dat unei fete sau unei femei nemăritate (aceeași absență a bărbatului legituit) care a dat naștere
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
veche, pomeană, pomană (din vsl, poměnŭ, zice DEX) însemna, în primul rând, amintire 49, conservând un sens etimologic (evoluții s-au petrecut și în limbile slave actuale 50 și aflându-se destul de departe de semnificațiile cu care circulă astăzi acest lexem (după DEX p. 822; pomană 1. dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; 2.[în ritualul creștin] praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fructele răcoare albă/ atomii în litere chinezești// ninge de asemeni cu hieroglife și ideograme/ pufoase și moi alb topind/ evantaie imense și multe camelii” (Țara Sin. Despre Tao, despre Te). Se constată o varietate a formelor stilistice, sintactice și metaforice: lexemele asiatice se alătură cuvintelor din zona științelor exacte, mai ales din fizică și astronomie, pentru care autorul manifestă o predilecție ținând de formația sa profesională, construcțiile de tip paralelism și repetiție nu exclud construcții sintactice diverse, iregulate, tonul (aparent) oracular
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
pasteluri, scrise de P. într-o tonalitate minoră, blândă, în tradiția expresionismului blagian. Sunt poeme elegiace sau animate de un elan vitalist, unele decorative, altele tinzând către viziune, în care se celebrează taina unei naturi însuflețite. Totul gravitează în jurul unor lexeme precum suflet / inimă, apă, lacrimă, somn, blând, lună, vis etc. Cuvintele-metafore trimit adesea la un simbolism panteist-național: „Dar într-o peșteră din soare bate inima lui Zamolxe/ bate pentru un prunc/ botezat într-o cofă cu luceferi/ și mâinile mele
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
autorul încearcă să derive, fantezist, desigur, dar în acord cu țelul discursului encomiastic, numele doamnei Elina din cuvântul grecesc eleos - „milă, milostivire”. Spune: „vezi cât de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea anticilor în construcția care, cu ajutorul simbolismului pitagoreic al numerelor, își propune să argumenteze că Penticostarul, adică 50, este un component al seriei „numerelor perfecte”. Există în această alcătuire
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]