129 matches
-
în compania lui Nicolae Iorga, Barbu Theodorescu și a altor câteva persoane. în fine, la articolul despre Emil-George Papahagi se dă portretul lui Tache Papahagi, prezent și în articolul despre acesta. Cu toate lipsurile, regretabile, un fapt este evident: peisajul lexicografiei literare s-a îmbogățit cu lucrări precum cele amintite mai înainte, apoi cu Dicționarul ge-ne-ral al literaturii române (I-IV), coordonat de academicianul Eugen Simion, cu Dicționarul de termeni li-te-rari, coordonat de Mircea Anghelescu, cu cel al presei literare, al
Un nou dictionar by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/10131_a_11456]
-
istoria Marii Britanii) și a fost realizat în doar șapte ani, cu sprijinul a șapte copiști. Prezentând în 2 300 de pagini circa 40 000 de cuvinte cu ajutorul a peste 100 000 de citate, acesta este o piatră de hotar în lexicografia engleză, fiind depășit abia la sfârșitul secolului următor. JEAN-PAUL SARTRE A trecut un sfert de secol de la moartea filosofului și scriitorului francez Jean-Paul Sartre. Născut în 1905, a fost cel mai influent intelectual al generației sale, fiind etichetat „intelectualul total
Agenda2005-15-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/283592_a_284921]
-
majoritatea locuitorilor sunt moldoveni (32). Cultura românească a influențat și cultura ucrainienilor și rușilor prin românii ce și-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului și întemeietorul Academiei rusești. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei rusești. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică și științifică a fost învățătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate științifică fiind și consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat și întâi curator al universității din
TOTUL DESPRE TRANSNISTRIA de VIOREL DOLHA în ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/344364_a_345693]
-
Traite de stylistique francaise, I, p.116“, cât și de Alf Sommerfelt în “La langue et la societe.Caracteres sociaux d`une langue de type archaique, Oslo, 1938, p.125 “, care văd în studiul contextului o axiomă a semanticii și lexicografiei modern. Desprinderea cuvântului dintr-o frază sau propoziție care-I determină sensurile particulare în funcție de intenția vorbitorului nu e posibilă decât atunci când cercetarea își propune să facă abstracție de vorbirea individual( la parole), rămânând doar la considerațiile de ordin theoretic menite
CONTEXTUL CA DETERMINARE A CUVÂNTULUI, DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 802 din 12 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352620_a_353949]
-
cuvintele limbii române. În privința etimologiei cuvintelor, există, însă, multe rezerve și discuții care reflectă controversele din teoria latinistă a limbii române. De altfel, în prefața la ediția întâi a DEX-ului, autorii au făcut precizarea: „Pentru a respecta tradiția din lexicografia națională, Dicționarul indică și originea cuvintelor înregistrate, deși nu este un dicționar etimologic propriu-zis”. Cu alte cuvinte, suntem avertizați să nu punem bază pe etimologia cuvintelor specificate în DEX, întrucât domniile lor au „respectat” tradiția și...atât. Chestiune de bun
LIMBA ROMÂNILOR -3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347032_a_348361]
-
avertizați să nu punem bază pe etimologia cuvintelor specificate în DEX, întrucât domniile lor au „respectat” tradiția și...atât. Chestiune de bun simț și decență, pentru care trebuie să le acordăm tot respectul. Dar cu adevărul etimologic cum rămâne? Corifeii lexicografiei românești În realitate, dumnealor au preluat, sistematizat și sintetizat toată zestrea etimologică a dicționarelor elaborate și publicate de prestigioși savanți ai culturii române cu respectabilă erudiție în lingvistica românească. Nu și-au permis să-i comenteze sau să-i contrazică
LIMBA ROMÂNILOR -3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347032_a_348361]
-
erudiție în lingvistica românească. Nu și-au permis să-i comenteze sau să-i contrazică. Cine ar fi putut? De aceea nu-mi permit nici eu decât să fac o sumară prezentare a principalilor „corifei” care au fundamentale contribuții în lexicografia românească: • Alex. Treboniu Laurian și Massim (1873-1877) au elaborat primul dicționar al limbii române cu 50000 de cuvinte românești și 20000 de cuvinte latine, recomandate pentru îmbogățirea limbii române culte. A fost aspru criticat, comentat, ridiculizat și considerat un lamentabil
LIMBA ROMÂNILOR -3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347032_a_348361]
-
profil, era prima de acest fel editată în Transilvania. Conform programului, principalele direcții de cercetare se orientează spre disciplinele lingvistice. Se publică, astfel, numeroase și consistente studii de lingvistică generală, istoria limbii, fonetică și fonologie, gramatică, formarea cuvintelor, lexicologie și lexicografie, onomastică, dialectologie etc. Acestora li se adaugă recenziile și „articolele mărunte” pe marginea problemelor limbii, care, prin erudiție, prin bogăția informației și nu în cele din urmă prin întindere sunt uneori veritabile studii în domeniu. Printre semnatari se numără nume
DACOROMANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286652_a_287981]
-
divine. Majoritatea sunt tratate de teologie (kal"m). • Abó H"tim al-R"Z (m. 322/933), Kit"b az-Zna, ed. Husayn al-Hamd"n, ț. I (Cairo 1957), pp. 128-131; ț. ÎI (Cairo 1958), pp. 12-128. Este o lucrare de lexicografie care își propune să explice sensul tuturor termenilor din limba arabă care le sunt necesari juriștilor și teologilor. Printre acești termeni se află și aproape jumătate (46) din numele divine pe care le conține lista lui ‘Abd al-‘Azz
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
numele cel mai important: 2.1.1. All"h: SOI „Dumnezeu”; ASM „Allah”; GG „Dumnezeu”; Marr „Deus”; RB „Allah”; DM „Dieu”; YA „Allah”; Arb „God”. Daniel Gimaret, în a sa carte de referință citată mai sus, spune că aproape toți lexicografii arabi au considerat că este vorba de un nume derivat de la o rădăcină arabă, și deci având o etimologie, și doar unul singur, ‚all b. A≤mad, a menționat și posibilitatea ca el să fie un nume propriu instituit ca
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al + il"h, reținută de majoritatea filologilor, este mai puțin interesant pentru noi să vedem cum s-a făcut trecerea de la il"h la All"h; în schimb, originea și semnificația cuvântului il"h, așa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a acestuia. Unii îl consideră pe il"h că derivând de la ’aliha/ya’lahu cu prepoziția ’îl", care înseamnă „a căuta scăpare la”: All"h este cel la care oamenii caută scăpare
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
YA „the Eternal, Absolute”; Arb „the Everlasting Refuge”. Apare o singură dată, la v. 112, 2. Sensul lui nu a putut fi stabilit cu certitudine, după cum se poate constata și din varietatea echivalentelor propuse de traducători. Comentatorii, și în special lexicografii, care pornesc de la etimologie, si anume de la verbul œamada, „a se îndrepta spre”, interpretează termenul că „Cel spre care ne îndreptăm, la care recurgem în primejdii”112. Acest sens este cel ales de Arberry. R. Blachère îți justifica opțiunea pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lit., I, 33-35; Lăudat, Ist. lit., I, 39-41; Ist. lit., I, 261-264; Panaitescu, Începuturile, 24; Mihăilă, Contribuții, 104-163; Ivașcu, Ist. lit., I, 83-85; G. Mihăilă, Cronica episcopului Macarie, LRV, I, 168-171; G. Mihăilă, Sintagma (Pravila) lui Matei Vlastaris și începuturile lexicografiei românești (secolele XV-XVII), „Studii de slavistică”, 1969; Dicț. lit. 1900, 525-526; Mazilu, Lit. rom., 280-304; Mazilu, Proza, 266-288; Mazilu, Recitind, I, 120-122, 165-168, 210-218, III, 23-28; Dicț. scriit. rom., III, 3-5. D.H.M.
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
în secolul al XVIII-lea. Tiberiu Rebreanu, fratele marelui prozator, într-o vreme în care Fanny și Puia Rebreanu continuau să fie hăituite, a găsit un loc de muncă tot aici. Pentru un răstimp, între două arestări, la colectivul de lexicografie maghiară a lucrat Nicolae Balotă. O scurtă perioadă a activat, în cadrul colectivului de istorie literară românească, Vasile Fanache. Alături de Liviu Rusu, Iosif Pervain a reușit să introducă în tematica de studiu subiecte greu de politizat, dedicate Școlii Ardelene. Noua generație
INSTITUTUL DE LINGVISTICA SI ISTORIE LITERARA „SEXTIL PUSCARIU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287562_a_288891]
-
și istorici în România interbelică, Iași, Junimea, 1989, p. 208. • Nestor Camariano, Athanasios Christopoulos. Sa vie, son oeuvre littéraire et ses rapports avec la culture roumaine, Thessaloniki, Institute for Balkan Studies, 1981, p. 106-107. • Mircea Seche, Schiță de istorie a lexicografiei române, I, București, 1966, p. 58. • Demosthene Russo, Prefața la H. Sarafidi, Dicționar grec-român, Constanța, 1945. • Cornelia Papacostea-Danielopolu, Intelectualii români..., p. 68-69. • Ibidem, p. 69. • Între mulțimea de dicționare, două ies în evidență prin dimensiunile lor. Primul dicționar grec-român de după
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
alături de M. Kogălniceanu și N. Bălcescu, studiul sistematic al istoriei naționale, văzută, în concepția lui latinistă, ca o continuare a istoriei romanilor. Aceeași perspectivă domină și studiile lingvistice și mai ales dicționarul, care rămâne totuși o lucrare importantă în istoria lexicografiei românești, impunătoare prin erudiție și calitatea definițiilor. SCRIERI: Discurs la deschiderea cursului de filosofie în Colegiul Național de la Sf. Sava din București, septembrie 1842, în Ilie Popescu-Teiușan, Vasile Netea, August Treboniu Laurian. Viața și activitatea sa, București, 1970, 275-282; Cuvânt
LAURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
pe care îl va absolvi în 1948 la Cluj. Studentă mai întâi la filosofie (1948-1949), va obține însă licența în filologie în 1953, la Universitatea clujeană. Din același an devine cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, în colectivul de lexicografie, trecând apoi la secția de literatură, de unde se va pensiona în 1985. Este doctor în filologie al Universității din Iași, cu teza Poezia lui Eminescu în Transilvania (1969). Debutează în 1956, la „Scrisul bănățean”, cu articolul Limba și stilul lui
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
animal e discutat de un savant jain, Hamsadeva (secolul al XIII-lea), În M•gapakÌiï³stra, vv. 653-738. Moscul - care poartă câteodată mitologicul nume de gandharva - e Întâlnit și ca •kÌa (propriu-zis „antilopă”, dar și „urs”) sau rÌya, termeni glosați de lexicografia sanscrită prin nșl³ñĂo hariña¡ („antilopa cu testicule albăstrii”). Vezi discuția lui Francis Zimmermann, La jungle et le fumet des viandes. Une thème écologique dans la médecine hindoue, Gallimard - Le Seuil, Paris, 1982, pp. 97-98 n. 31-36. 146. În original katretee
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
firește, mai degrabă În felul domnului von Hardenberg), Abel Rémusat e medic, tânărul Burnouf dorea să urmeze științele naturale, iar Wilson funcționează ca medic timp de 27 de ani În serviciul aceleiași East India Company căreia Îi dedică anii de lexicografie sanscrită 1. Exegeza timpurie, chiar, a lui Honigberger În cultura noastră pornește de la studiile de medicină și istorie a medicinei (Eliade și Bologa, Sergiu Al-George și Arion Roșu). Mai surprinzător poate fi Însă faptul că acest halo al primei biografii
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de altminteri, începutul modernizării totale a Japoniei - fiind analizată pe multe paliere: mitologie, religie, valorile tradiției (datini, morală, legislație, familie), limba vorbită și scrisă, învățământ, precum și specificul literar și artistic (arhitectură, arte decorative, sculptură, pictură, stampă, grădini, artizani). Singular în lexicografia românească este însă dicționarul consacrat de S. literaturii japoneze de la origini până în contemporaneitate. O imensă cantitate de informație referitoare la creatori, opere anonime, perioade istorico-literare, curente, genuri, școli, personaje, termeni și noțiuni (unele din celelalte arte, întregind ideea de sincretism
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
români (I-IV, 1995-2002). Acesta a fost, în momentul apariției - după cum se precizează în Argument - și „singurul dicționar de o asemenea mărime, însumând, de la origini până în prezent, cel mai mare număr de scriitori români înregistrat vreodată într-o lucrare de lexicografie literară”. Istoria elaborării și mai cu seamă a publicării lui a fost dramatică, așa cum atestă și dosarul inclus în primul volum. Predat la editură în 1983, dicționarul a fost cules în 1984, dar împiedicat să apară, oficialitățile dispunând topirea zațului
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
duse uneori până la rafinări extreme, nesfiindu-se să adopte adesea poziții polemice, P. și-a folosit contribuțiile din domeniile istoriei limbii române - Din istoria raporturilor noastre interdialectale („Dacoromania”, 1927), Din istoria pronumelui în limba românească („Revista filologică”, 1927) ș.a. -, foneticii, lexicografiei și sintaxei atât în eșafodajul cercetărilor sale de filologie, cât și în construcțiile cu care opera istoricul literar. S-a aflat mereu în apropierea subiectelor „fierbinți” ale filologiei românești a timpului: vechile traduceri românești cu chestiunile privind datarea, localizarea, raportul
PROCOPOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289029_a_290358]
-
ideologice, preluarea modelelor și asimilarea lor, circulația miturilor și simbolurilor, a temelor și motivelor, însușirea meșteșugului literar etc. O inițiativă meritorie s-a dovedit și realizarea dicționarului Scriitori greci și latini (1978), coordonat împreună cu N. I. Barbu, lucrare de pionierat în lexicografia românească referitoare la aceste arii culturale, pentru care autoarea a elaborat îndeosebi articole despre poeți (Homer, Sappho, Pindar, Anacreon, Arhiloh, Alcman, Theognis din Megara, Alceu, Simonide din Ceos, Calpurnius Siculus ș.a.). O exegeză interesantă, în care erudiția ce o definește
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
poeziei noastre populare”, RIR, 1935-1936, 5-6; D. Murărașu, „Costumele naționale din România întregită”, „Tinerimea română”, 1937, 1 septembrie; C. Pajură [C. Papacostea], „Rolul cultural și educativ al literaturii noastre populare”, „Nădejdea”, 1941, 28 octombrie; Mircea Seche, Schiță de istorie a lexicografiei române, II, București, 1969, 171-172; Valeriu Nițu, Un folclorist uitat, VTRA, 1972, 2; Șerban Cioculescu, Folcloristica, RL, 1980, 50; I. C. Chițimia, Preocupările pentru folclor ale lui G. T. Niculescu-Varone (1884-1984), „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1984, 100-102; Datcu, Dicț. etnolog
NICULESCU-VARONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288455_a_289784]
-
cel despre forma acestora, unde se delimitează o serie de formule stilistice, cât și indicațiile metodologice referitoare la culegere, la întocmirea tipologiei bibliografice și alcătuirea colecțiilor. Ca lingvist, P. s-a preocupat mai ales de problemele vocabularului (formarea cuvintelor, etimologie, lexicografie) și a abordat, de asemenea, probleme de lingvistică balcanică. Dictionnaire étymologique macédo-roumain (I-II, 1925), o lucrare lexicografică în care materialul este grupat pe origini, a fost primit cu rezerve tocmai cu privire la etimologii. P. a tradus din latină Descriptio Moldaviae
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]