54 matches
-
nu era greu, dacă țineam cont că vedeam totul circular, și în față și în spate, și la stânga și la dreapta, în același timp. Iar ce vedeam mă lăsa cu mandibulele căscate. Eram un gândac! Un gândac de bucătărie, o libarcă, poftim! Sună cam nasol, dar asta e. Acum, ce să zic? Cum de-mi încăpea toată mintea omenească în gămălia aia de creier, n-aș putea să spun. Și nici n-aș vrea să aud comentarii răutăcioase pe chestia asta
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Deodată, am simțit că sunt privit și am înghețat. Totuși, nu știu cum să explic, dar instinctul meu gândăcesc îmi spunea că nu-i vorba de un om, ci de un semen de-al meu. Aveam să aflu cât de curând că libărcile nu vorbesc, dar comunică și încă într-un mod destul complex. Nu pot să dau detalii asupra chimismului, fizicii vibratorii sau a gestualității cuprinse în acest tip de comunicare. Frate-miu semantician, de! ar fi înnebunit să afle mai mult
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
n-am nicio îndoială. În sprijinul meu țin să le reamintesc de pe acum că orice limbă e un organism viu (a nu se gândi, vorba lui tanti Cateluța, la prostii), un organism care evoluează în timp. Numărul de generații de libărci ce se vor succeda din acest moment până la epocala traducere din viitor, chiar dacă se va produce peste un secol, va fi de sute de ori mai mare decât al generațiilor de oameni care vor fi trăit pe Pământ de la înălțarea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
gândac. Spuse cu o voce mai subțiratică și oarecum miorlăită: "Șefu', Șefu', da' vreau și eu să mă numesc." Părea ceva în genul domnișoarei secretare de la decanat. Nu era chiar gândac. Hm! Aș fi zis, dincolo de teoria aia cu hermafroditismul libărcilor, că era mai degrabă o gândăciță. M-am întors spre ea cu curiozitate: "Și cum vrei să te numești?" S-a blocat toată. Dar imediat a găsit o replică neașteptat de lingușitoare. Sau, la naiba, sinceră. În fond, discutam cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
scheuna. manasia traversă/ podul gustând deja mireasma căminului, călăuzit asemenea/ piloților de luminile de aterizare// căminul ancora în nămol ca un portavion strălucind în/ dimineața tulbure, emanând o căldură stranie, amețitoare,/ călăuzindu-și noul venit printre șiruri de ouă de libărci/ fosforescente ca niște neoane, printre costumele portocalii ale/ ceferiștilor (...) atent la lumea aceea, manasia se uită într-o parte, salutând/ cu multă afecțiune la rându-i, până ce lumea,/ rotundă și aurie, umplută cu săpun, explodă// și se auzi un pleoscăit
Nirvana by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10391_a_11716]
-
Morile de Vînt? Bătrîne Al, toși, în finale, Ne dăm cu fundul de pamînt Și nu mai vrem să știm nimica. O, scandalosul Pîrș din Zori Cînd vinului îi sîntem sticla Spartă-ntr-o mie de fiori Și din ungher libarca vană A vechiului plictis învie. Bătrîne Al, e-n mine-o rană Pe care n-o mai pot descrie. Căci unde ni-i copilăria Cu iz răscopt de dovlecei? Oh, du-mă cu mașinăria La Farmacica lui Scurei!! Îngerul Emi
Cîntec naiv pentru Săndel by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10942_a_12267]
-
auzi scârțăitul ușii. Nane se trase în spatele prietenului său și privi cu precauție spre scândura galbenă din fața prăvăliei. Moașa nu se vedea nicăieri. Și nici n-o mai văzură din ziua aceea. În fața ușii, stătea senin un bărbat ca o libarcă, îmbrăcat în haine nemțești și cu o mică geantă în mână. Nane și Rață schimbară rapid o privire și apoi urmăriră silueta subțire, aproape cilindrică a bărbatului necunoscut. Moașa intrase în pământ. Nu era nici în prăvălie, nici afară. Dispăruse
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul necontenit care venea din urmă, suspendat pentru o clipă în aer, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plină vară. Am ieșit, căci mă înăbușeam, pe ușa principală și am coborât scările înghiocate și maiestuoase. Cobo-rînd treptele, mângâiam cu palma spinarea balustradei: cât de sfărîmicioasă! ce încrustată de licheni! Totul era putred în conacu-ăsta de țărână aglutinată. Șobolani, libărci, urechelnițe săpaseră milioane de galerii și pori în lemnărie și-n stucatură. Fețele heruvimilor erau mâncate de lepră și scrofuloză. Amforele din capul scărilor erau atât de triste, de scrijelite, de galben-verzui, încît nu puteau conține decât mumiile prăfoase ale
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
să-i poată califica totuși pe oamenii aceștia drept niște ticăloși. Îi vedea cum se opintesc, goi pînă la brîu, strigîndu-se cu nume incredibile, porecle cum nu auzise niciodată la școală: Îi ziceau Păzește-caii unui negru numai pielea și osul; Libarcă, unuia cu păr roșcat; Albinețu, unuia care era la fel de alb ca Julius, dar În mod inexplicabil ajunsese lucrător; Ferăstrău; Turturică; PÎine cu șuncă, unuia cam durduliu; Agheasmă, unuia care era neînchipuit de firav și care tușea și cînd urca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
umplut cu apă murdară. Pe urmă se Întorceau la gălețile lor și Își reluau drumul bălăbănindu-se, apropiindu-se uneori prea mult de marginea schelei, Julius Îi și vedea prăbușindu-se și făcîndu-se zob cu o Înjurătură pe buze. Deodată Libarcă Îl arătă cu mîna și spuse: „Ăsta trebuie să fie băiatul proprietarului. Ia să-l luăm cu binișorul, că poate obținem un spor“ și adăugă: „Berea asta nu-i deajuns“. Lui Julius Îi fu dat să mai audă și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că era prieten la cataramă cu ei, prieten adevărat, ce să mai lungim vorba, Încît putea să le spună: nu se mestecă așa și Începu să răspundă la Întrebările lor. — Ai surori, puștiule?... SÎnt grozave, nu-i așa? Îl Întrebă Libarcă. — Am avut o soră, dar a murit. Libarcă vîrÎ lingura goală pînă În fundul gurii, gata s-o Înghită și o scoase lingînd-o și aplecîndu-și În același timp capul. Julius se apropie de grupul de zidari, care tăcură cu toții cîteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adevărat, ce să mai lungim vorba, Încît putea să le spună: nu se mestecă așa și Începu să răspundă la Întrebările lor. — Ai surori, puștiule?... SÎnt grozave, nu-i așa? Îl Întrebă Libarcă. — Am avut o soră, dar a murit. Libarcă vîrÎ lingura goală pînă În fundul gurii, gata s-o Înghită și o scoase lingînd-o și aplecîndu-și În același timp capul. Julius se apropie de grupul de zidari, care tăcură cu toții cîteva clipe și putu să vadă mai bine cît erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dă-i și-o să vezi! — Să se-nvețe, că doar e bărbat! — Dă-i să guste din sticla ta! Ce mai aștepți? Știi să bei din sticlă? — Îhî... — Cum să nu știe? Dă-i și nu te mai codi atîta! Libarcă șterse gura sticlei cu palma și i-o Întinse lui Julius, dar meșterul Îi spuse să nu se uite la ei, „sînt cam afumați“, adăugă. — Da’ de unde, meștere! Lasă-l să se-nvețe! Să nu bei decît o gură, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stăpîni o strîmbătură de scîrbă și, murdărindu-și gulerul cu spuma care se prelingea pe de lături, reuși să Înghită două-trei guri din băutura aceea amară. Apoi zîmbi, fiindcă socotea că acum e prieten la toartă cu toată lumea de pe șantier. Libarcă, printre Înjurături admirative, Îl Întrebă dacă-i plăcuse; Julius Îi spuse că da și mai bău o gură și berea curse iar pe de lături și se tăvăleau cu toții de rîs. Atunci șterse gîtul sticlei și i-o Întinse lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acolo sus, era prieten la cataramă cu toți și-și deșertă găleata care din păcate nu era de prea mare folos, fiindcă nu reuși să umple decît cîțiva centimetri. Se Întoarse triumfător cu fața la cei de jos și-i văzu pe Libarcă, pe Agheasmă, pe Turturică și pe ceilalți bătîndu-se cu palmele pe genunchi și clătinîndu-se În toate direcțiile: se tăvăleau pe jos de rîs. „Coboară să bei o sticlă de bere!“, strigau. Julius se uită pe unde urcase și acum trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din păcate, postum, În Citadela, la câțiva ani de la dispariția autorului) care, fără să fi trăit teroarea comunistă, a definit magistral justiția - absurdă, anacronica, aservita, anormală - instaurata de aceasta: „Justiția, după unii, Inseamna perpetuarea a ceea ce există. Dar daca lași libărcile să se Înmulțească, se va naște negreșit justiția libărcilor. Și vor apărea cântăreți care să o proclame sus și tare. Și-ți vor cânta patetic soarta libărcilor amenințate să piară”. Ei bine, justiția românească postdecembrista, care i-a făcut scăpați
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
dispariția autorului) care, fără să fi trăit teroarea comunistă, a definit magistral justiția - absurdă, anacronica, aservita, anormală - instaurata de aceasta: „Justiția, după unii, Inseamna perpetuarea a ceea ce există. Dar daca lași libărcile să se Înmulțească, se va naște negreșit justiția libărcilor. Și vor apărea cântăreți care să o proclame sus și tare. Și-ți vor cânta patetic soarta libărcilor amenințate să piară”. Ei bine, justiția românească postdecembrista, care i-a făcut scăpați pe toți complicii lui Ceaușescu, justiția postdecembrista care a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
de aceasta: „Justiția, după unii, Inseamna perpetuarea a ceea ce există. Dar daca lași libărcile să se Înmulțească, se va naște negreșit justiția libărcilor. Și vor apărea cântăreți care să o proclame sus și tare. Și-ți vor cânta patetic soarta libărcilor amenințate să piară”. Ei bine, justiția românească postdecembrista, care i-a făcut scăpați pe toți complicii lui Ceaușescu, justiția postdecembrista care a Îngropat cu grijă dosarele Bancorex, Dacia Felix, F.N.I., justiția postdecembrista care l-a condamnat pe Ioan Stoica - unul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sfinții și îngerii nu se înșală niciodată. Pe Matziev, date fiind faptele lui, pe care le voi povesti, l-am trecut imediat în speța ticăloșilor, cea mai numeroasă pe pământ, cea care se reproduce cel mai ușor și prosperă ca libărcile. Cu toate acestea, el e cel care, cu 23 de ani înaintea Cazului, își distrusese cariera, rămânănd locotenent multă vreme, pe când ceilalți avansau în grad, și asta fiindcă fusese dreyfusard, dar atenție!, nu unul de operetă, sau dintre aceia, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ai intrat... Dacă nu știai unde duce, habar n-aveai ce se află dincolo de ea. De aceea aș vrea să cunosc cîte ceva despre Împrejurări care duc la șantaj. Am vaga impresie că șantajiștii mișună pe ușa din spate precum libărcile. Ce părere ai? Dacă atacăm o situație din punct de vedere teoretic, În general, Îi descoperim imediat esența reală; este o metodă pe care noi o practicăm cu mult succes. M-am gîndit la foarte multe lucruri de cînd mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de asemănătoare cu un vagin cu veleități coprofage. Pentru prima oară un poet român denunță veleitarismul vaginului. Cât despre clonul transcendental de excremente al lui Ara Alexandru Șișmanian... cam așa ar putea fi caracterizat, din nefericire, întregul volum Migrene IV. Libarca pe valuri Ara Alexandru Șișmanian, spirit cultivat, specialist în istoria religiilor, a avut ideea interesantă să descrie viziunile grotești și metamorfotice pe care le pot provoca unui poet durerile de cap. Poemele care au rezultat, intitulate inevitabil Migrene, au apărut
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
împotriva contemporanilor săi într-o manieră satirico delirantă: „Clefăiam cu pantofii strălustruiți / în resturi de torturi supurând siropuri scârboase. // otrepe cu fețe-ngălate de zâmbet / ipocrit căutau să mă «onoreze» / cu strângeri lipicioase de mână... // am lunecat pe un val de libărci fâșâind / în viteză spre gâtlejul unei guri de canal“ etc. A trecut, cum se vede, vremea „bărcii pe valuri“. Viorel Savin face un pas înainte imaginându și libarca pe valuri. Sorin Mitu, de profesie istoric, a inclus în volumul După
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
onoreze» / cu strângeri lipicioase de mână... // am lunecat pe un val de libărci fâșâind / în viteză spre gâtlejul unei guri de canal“ etc. A trecut, cum se vede, vremea „bărcii pe valuri“. Viorel Savin face un pas înainte imaginându și libarca pe valuri. Sorin Mitu, de profesie istoric, a inclus în volumul După douăzeci de ani (Argonaut, Cluj, 2005), într-o secvență intitulată Rătăciri ideologice, câteva poeme scrise înainte de 1989, despre care crede că au valoarea unui document. Este vorba de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Ce vină are bietul om că a murit doamna Cati? Dar a murit cum îi place ei, de când visa să ajungă la ziar, măcar o dată...”. Într-o buturugă de fag, un țăran din Neamț a găsit chipul Mântuitorului. Au apărut libărci mutante care rod și pielea copiilor, mai ales la coate și ceafă, și-a animalelor de casă. Un sat din Ardeal a plecat cu totul în Spania, luându-și popa și tăblița de la intrare, s-o planteze acolo unde ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]