685 matches
-
își aseamănă soarta cu ea, recăpătându-și astfel, încrederea în puterea vieții. Lumina este dragoste. Ea simbolizează necontenit viața, mântuirea, fericirea .Semn al vieții, bunătății, lumina simbolizează totodată cunoașterea, adevărul și speranța.Apare în calea noastră,pătrunde în sufletul nostru,licărește printre trunchiurile copacilor ca într-un joc misterios și feeric. Lumina sugerează armonia și echilibrul ca lege fundamentală a creației.Motivul luminii este prezent în majoritatea creațiilor literare ca:lumina cerească,atingerile luminii,Luceafărul se naște din lumină(M.Eminescu
ESEU de MIHAELA MIRCEA în ediţia nr. 2330 din 18 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382761_a_384090]
-
pregătește” FOC șI JOC AMEȚITOR REVOLUȚIE șI CONTRAREVOLUȚIE REVOLUȚIE Revelația sinelui 1. În sufrageria apartamentului „stas” de la etajul șapte, (două dormitoare, o sufragerie, două holuri și o bucătărie plus baia dintre dormitoare), se insinua tensiunea de seară: pe ecranul televizorului licărea jocul de culori în bâzâitul spectacolului mamut ultra omagial - de data aceasta filmat în piața centrală a Craiovei. Prin transfocare portretul uriaș al președintelui, („secretar general, comandant suprem și doctor în științe economice”), acoperea clădirea consiliului popular (cum i se
Căderea pisicii. In: Editura Destine Literare by Traian Bădulescu-Suteanu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_371]
-
întâmplat mie. După o zi lungă de hoinăreală, am poposit în grădina răcoroasă de la Livada, visând la o limonadă rece la borcan și ceva ușor de mâncare. Până l-am văzut. S-a oprit timpul cu totul. Înconjurat de ochi licărind a foame, cu guri deschise salivând vizibil, trona maiestuos pe un platou înalt de lemn, desprins din basmele cu Harap Alb. Aburii dansau deasupra lui, chemând mistic toți mesenii de la curte. Toată lumea s-a oprit din vorbele nesemnificative, căutând sursa
Restaurant cu Grădină [Corola-blog/BlogPost/97741_a_99033]
-
cristaline și repezi. Casa lui Gligor Creangă era situată spre marginea de intrare a satului Dolhești, imediat ce treceai de centrul comunei Pipirig, într-o coastă a Dealului Cotnărel, nu prea înaltă, dar plină cu fagi și stejari seculari. De cum se licărise de ziuă, chemase așa zisa moașă a satului, o bătrânică adusă de spate ca o seceră, uscățivă, de-ți ziceai că dacă nu ar avea pielea, i s-ar împrăștia oasele pe jos, după cât era de străvezie, însă pricepută la
CARTE BIOGRAFICA A RENUMITEI SOLISTE DE MUZICA POPULARA MARIA LOGA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380178_a_381507]
-
nisipului. Într-un târziu, chiar am plecat!... Noaptea căzuse peste noi ca o cortină și vorbele nu se mai vedeau nici ele, semn că întunericul ne cuprinsese cu împărăția lui. Când am privit în urmă rămăseseră doar un foc, ce licărea în fața unui cort de campanie, o undă pe apa Borcei peste care se prelingea umbra unui om, prinsă-ntr-un cartuș de singurătate... Gh. Frangulea/ UZPR
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93752_a_95044]
-
Ediția nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului O seară frumoasă de Mai. Una din acele seri înmiresmate de florile specifice anotimpului plin de culoare și vigoare... La etajul trei, la una dintre multele ferestre la care nu licărea nicio lumină, în rotocoalele de fum ale unei ultime țigări, ce se ridicau alene spre cer, în semiobscuritate, stăteau de vorbă două vecine. Erau două prietene, care nu terminaseră de împărtășit impresiile de după petrecerea aniversară a uneia dintre ele, a
ÎN MÂNA DESTINULUI... de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377067_a_378396]
-
sine.” În sfârșit, grație jertfei lui Isus, omul, asociat simbolul dragostei dumnezeiești, a devenit o piatră nestemată a gloriei celeste: „Ca pe un diamant, Stăpâne, m-ai pus în crucea stemei Tale Și-n aurul iubirii sfinte,-deasupra urii- Să licăresc în noaptea vrerii, când stele n-or mai fi pe cale, Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii.” (Ca pe un diamant) Abia cu volumul „Pârgă” iese la iveală adevărata alcătuire internă a poetului, natură telurică, înfiorată
VASILE VOICULESCU-POETUL ORTODOXISMULUI ROMÂNESC de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377179_a_378508]
-
n'are decât paisprezece ani!...". Nu știu cât, cum credeau moderniștii, asasinează poanta poezia. Sigur e că-i asasinează mijloacele. Ce să mai scrii despre amorul nemuritor, după așa sfîrșit de poemă? Sfîrșit de carte - ce carte! mic depozit de ironie gentilă, licărind ademenitor și viclean, ca ochii treji ai unei figuri îmbătrînite. Un sonet în paisprezece poezii, înviind forma fixă cu însăși revolta împotrivă-i. Unu și Doi nu se adună, nu se scad, între ele nu intră nici o aritmetică. Nu sînt
Linia de pornire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8155_a_9480]
-
frigul mă cuprinse din nou frica, frica de apa rece. - Botezul celor beți nu este primit, îmi spuse la marginea copcii părintele Vasili. Spuse și mă împinse ușor cu mâna. Și zburai în frigul ce mă ardea. Scânteile apei îmi licăriră în fața ochilor, mi se înfipseră în piele. Dădui din mâini prin amestecul de apă și gheață, uitându-mă în jur. Surprinsei privirea bătrânului, care, gol, părea o mumie albăstruie pe marginea copcii. - Nu mai da din mână, că o să te
Andrei Kurkov Ultima iubire a președintelui by Antoaneta Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8084_a_9409]
-
s-ar fi făcut Bărzăunul, altfel?... Păi, tot sufletul său era plin uneori de rîpe și smîrcuri întunecate. Ar fi putut el trăi oare dacă peste toate acestea n-ar fi strălucit deseori zorii speranței, ori dacă n-ar fi licărit steluțele atîtor bucurii trăite? Și mai era ceva foarte interesant la Bărzăun: el avea unele amintiri la care ținea foarte mult, nu din ce-a fost, cum se spune de obicei, ci din ce-ar fi putut fi! Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lapte de capră și hrean. Într-o sâmbătă. Ivan veghea focul abia pâlpâind în cuptor. Era mult după ora închiderii. Dominique și Alioșa moțăiau în balansoar. Se trezise privindu-i. La început cu duioșie. Era cald în bucătărie. Dușu meaua licărea roșiatic în asfințit, cu luciri care aminteau că prin corpul bradului acum încremenit pe sub mobile pulsase, nu demult, rășină. Chipurile lor, aurii ca turtițele lui Ivan din cuptor, îi dăduseră, la început, o stare de bine, de apartenență molcomă la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fierbinte a lui Abd al-Aziz. Vena stacojie de pe tâmpla lui stângă, din ce în ce mai umflată, părea să pulseze în ritmul inimii copilului. Așa că nimeni nu l-a judecat când s-a repezit spre Tayyib, cu ochii ca două cratere negre în care licăreau flăcărui verzi și i-a șuierat, dintr-odată, uscat și fără culoare în glas: — Găsește pe cineva care să-l boteze! L-au botezat în aceeași noapte. În zori, buzele copilului erau încă vinete, dar până la amiază, când au reușit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
au lăsat neobservat doliul servitoarei și excesele ei de durere și aceasta, dezvăluindu-le certe indicii care dormitau în amintirile lor și, dându-le viață prin asocierea lor în contextul acestei stranii dureri a sărmanei Petrilla, le-a făcut să licărească trista și dureroasa realitate pe care un așa doliu o incumbă. Și vine o zi în care don Avito o cheamă, o interoghează pe servitoare, și vine păcătoasa confesiune și sărmana fată se inundă de plâns iar sărmanul bărbat, simțindu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
găsit patru explicații. Ultima ar putea confirma și continua această mărturisire a prozatorului: ,,Uneori, când mă privesc în acțiunile esențiale, seamăn cu cel care trebuia să fiu. Cercetez acest chip ce nu poate înșela pe nimeni, ochii în adâncimea cărora licăresc apele verzi ale îndoielii, fragmentele unei coregrafii niciodată fixate. (...) Mă strig: George! Întorc privirea și nu știu ce să fac".) Însă numele meu de alint, care mi-a displăcut din capul locului, era }oncu - l-am purtat de la școala primară până pe vremea
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
atractive. Simulacrul uzurpă meritele originalului, le exploatează în beneficiul său. Reflexelor normale li se substituie un paralelism al pornirilor deviante, asociate cu cruzimea, dictate , spre a-l cita din nou pe autorul Florilor Răului, de "geniul perversității", întrucît "mlaștinile pierzaniei licăresc mai seducător decît argintul străvechi al cumpătării" (vorbele lui Dan Damaschin din Kaspar Hauser). Fascinația Răului poate isca o voluptate de natura masochismului și exhibiționismului: "darea în vileag a daimonului, numirea atîtor plăgi ale spiritului / nu cunoaște nimic din voluptatea
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
violență abătut în cursul zilei de 13 iunie peste București" (Adevărul, 14.6.1990); "O violență deșănțată prezidează abil tirania electorală" (Adevărul, 8.4.1990,1) etc. Sistemul conceptual revelat de metafore transpune violența în rândul fenomenelor naturale, primare: "Violența (...) licărește amenințător ca un joc în așteptarea curentului de aer care să stârnească vâlvătaia..." (Adevărul, 4.12.1990, 5). Ea reprezintă răul absolut, anormalitatea - fapt ce revine la a o metaforiza, alternativ, ca boală: "se întreține ca o afecțiune autoimună...; tot
Tema violenței by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9708_a_11033]
-
iubire de Dumnezeu. Apoi, chiupul Întredeschise mai Întâi ochiul stâng, apoi și ceea ce mai rămăsese din cel drept, Îi Închise la loc și iar făcu aceleași mișcări și zărind un chip omenesc lângă el a Încercat un strigăt În care licărea speranța din care Maria desluși: Sorineeee! Sorinuțaaa lu’ tăticu’! Chiupul sleit de puteri a schițat dorința de a se mișca apoi a adormit până a doua zi dimineață. Victor a sosit de la magazin unde se Întărise cu o cinzeacă de
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
încet spre Sena. După un timp nu mai auzi ceasul primarului; auzea în schimb un foșnet ritmic, ca un mers târșâit. Îl auzea așa cum auzise și ceasul primarului și înțelese că totul e o iluzie. La capătul unei străduțe pustii licărea râul. Constată că respira greu și se sprijini de zidul unei vespasiene, rămânând pe loc, cu capul plecat, căci strălucirea râului îl amețise. Foșnetul ritmic se apropie și se opri în spatele lui. Firește, și ceasul se oprise la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ceru unul: încetineala cu care se mișcau chelnerii îl enerva. Ceru să vină șeful lor. Omul încercă să-l evite, dar în cele din urmă se văzu nevoit să se apropie. —Bună, Jules, i se adresă Charlot. În ochii celuilalt licări o nuanță de nemulțumire: nu accepta să-i spună pe nume decât cei cu adevărat apropiați lui, cei care plătesc, își spuse Charlot. —Nu-ți aduci aminte de mine, Jules, zise Charlot. Omul dădu semne de stânjeneală, poate glasul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ar fi mers cu ea la târg, în tăcere, într-o zi frumoasă de toamnă, întocmai ca acum. Șoseaua urcă puțin și-i scoase momentan din ceață. Pe ambele părți ale drumului se întindeau parcele lungi, cenușii, fragmente de cremene licăreau ca niște așchii de gheață, o pasăre se ridică și apoi se depărtă în zbor. Drumul coborî din nou, ceața îi închise între ziduri imateriale, iar pașii lui continuau pledoaria constantă, fără răspuns. —Ai obosit? întrebă el. — Nu. — Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
de tare mă iubești? ANA: Eu te iubesc, Măria Ta și tată, cum iubești mierea cea dulce și plăcut mirositoare pe care ne-o aduc prisăcarii din știubeile noastre înșirate prin fânețe, prin grădini și pe sub copacii înfloriți, și care licărește în talgere ca aurul din soare. PRICINĂ: A, ha, ha, bine-mi pare de ce-aud și mi se răcorește rânza! Iaca, ziua mi se pare mai frumoasă și mi-a mai trecut din supărare. Poftesc să mă așez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
M-am gândit să am un copil! Vestea căzu ca un trăsnet. Tăcerea se așternu grea în încăpere, întunecându-le chipurile. Nici o fărâmă de lumină nu rezistase cumplitei destăinuri. Păru că se stinse și focul din sobă, care până atunci licărise vesel. Simona se mută de pe un scaun pe altul negăsindu-și locul. Părinții îi apărură ca două stane de piatră. Tatăl nu se putu abține: Deci asta era! Un copil! Un copil, repetă mai mult pentru sine decât pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fără țintă, prin jur, dar nu prea departe de locul unde abureau oalele și soarele acela din ceaun care fierbea în draci. Și câinii părăsiră locurile de odihnă de sub căruțe, apropiindu-se cât putură de mult de focurile la care licărea și pentru ei speranța unei bucăți de mămăligă. Așteptarea face ca uneori timpul să dobândească dimensiuni greu de imaginat. Răsturnarea mămăligii și punerea în străchini a mâncării curmară neliniștile. Masa decurse în tăcere. Cine ar mai fi avut chef de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai înalte și că inimile lor unite îi pot duce către limanurile visate. În timp ce pașii lor excaladau muntele înzestrat cu puterea de a le împlini visurile de care erau animați, orizonturile încețoșate începură a se limpezi. Peste înălțimile din zări licărea o stea, asemenea unei candele vii, chemătoare. Seara se lăsa încet, încet, prevestind venirea întunericului ce tindea să încenușeze întinsurile; ei parcurgeau zoriți, cu întreaga lor ființă, spațiile și timpul, voind să ajungă la limanurile de lumină, dincolo de marginea nopții
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
negru, silueta unei femei așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]