165 matches
-
dintr-o singură mișcare. Senzația de vinovăție și resentimentul purtat celui față de care ești vinovat se amestecă adeseori. Îi porți pică pentru tot ce-a făcut ca să se autoprotejeze de acea cumplită nenorocire. Acum câtva timp îmi spuneai că „a lipăit totul așa cum lipăie pisica laptele“. M-a frapat această curioasă comparație. Așa am zis? Desigur, comparația asta nu descrie faptele. Inima lui a fost zdrobită - Rufus însemna pentru el... mă rog, știi bine... pentru noi amândoi... Da. Ce vreau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcare. Senzația de vinovăție și resentimentul purtat celui față de care ești vinovat se amestecă adeseori. Îi porți pică pentru tot ce-a făcut ca să se autoprotejeze de acea cumplită nenorocire. Acum câtva timp îmi spuneai că „a lipăit totul așa cum lipăie pisica laptele“. M-a frapat această curioasă comparație. Așa am zis? Desigur, comparația asta nu descrie faptele. Inima lui a fost zdrobită - Rufus însemna pentru el... mă rog, știi bine... pentru noi amândoi... Da. Ce vreau eu să arăt este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Își făcuse la repezeală socoteala că s-ar fi dovedit Încă și mai boier dacă ar fi vorbit cu sclifoseli de oraș. Vieru, după ce-și terminase strachina și râgâia de sătul, se apucase să spună către ceilalți, care Încă lipăiau cu lingurile de lemn prin fiertură: „Bă, fraților, de ce Îmi amintește mie coleașa asta de taurul Oțel?!”. „Păi tu oi fi mâncat și de la el și știi”, făcuse Baronu. „Eu, vericule, n-am Înghițit așa ceva, da’ puteți să-mi spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de fapt e imposibil: să iubești oamenii cu tărie. Mai încolo bea omul berea de cuvință și nu se mai teme atât și mereu de câinii de pază care-l latră în realitatea cea de pe urmă. Dar seara se mai lipăie un lapte cald cu remușcare și atunci noi zicem răspicat: Lapte, lapte, lapte.... La băut un lapte călduț. Că un asemenea lapte înseamna concediu pentru granița de pielicică de găină îmbâcsită a oamenilor, pe care Doamne-Doamne a întins-o cu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
jos poți să vezi alge, scoici, poate un pescăruș... Când ajungi la marginea apei, te oprești și te uiți pe apă, observând culoarea cerului și norii care se plimbă pe cer. Pășești ceva mai aproape de apă, simțind valurile ușoare care lipăie în jurul degetelor tale de la picioare. Apa este atât de caldă și de plăcută, încât ți-ar plăcea să te imaginezi mergând în adânc. Poți chiar să înoți dacă vrei. Amintește-ți, poți să faci orice cu imaginația ta. În
Refacerea: sursa performanței by Silviu Șlagău; Mariana Costache () [Corola-publishinghouse/Science/91782_a_92326]
-
este periculos, chiar și pentru stăpân, să-i ia sau să-i mute câinelui hrana În timp ce acesta mănâncă. Un alt comportament al câinelui din timpul hrănirii este cel legat de consumul de lichide. Acestea nu sunt absorbite cu gura, ci lipăite cu limba și Înghițite ritmic, pe măsură ce sunt preluate. Din nou facem precizarea că hrana cățeilor este asigurată imediat de la naștere până la Înțărcare prin laptele matern care este un produs complex și bogat În substanțe nutritive și colostrul din primele jeturi
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
înjosesc în fața mușteriilor de la „Leul Negru“, ducându-mă la „scăldătoarea pentru doamne“. Astăzi întreg cerul este acoperit de o ușoară peliculă de ceață, iar marea are o înfățișare argintie, înșelător docilă, de parcă undele compacte și-au pus în gând să lipăie peste stânci fără a scuipa vreo urmă de spumă. E o mare densă, radioasă, placidă, foarte frumoasă. Ar trebui să fie foci, astăzi înseși valurile par foci, dar scrutez în zadar apa cu binoclul meu. Pescăruși uriași, cu pliscuri galbene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ochelarii într-un loc sigur și m-am aranjat comod pentru somn, m-am întrebat cu amărăciune cum de nu-mi venise niciodată ideea de a dormi afară, în zilele când eram fericit. Mă aflam atât de aproape de mare, care lipăia molcom peste stânca de dedesubt, încât aveam senzația că plutesc într-o barcă. Cum patul meu stâncos era ușor înclinat în direcția apei, mi-am putut propti capul pe o pernă, ațintindu-mi privirile drept pe orizont, unde luna brăzda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bandă a acelei „fantastice discuții“, dacă avusese într-adevăr loc. {i atunci, pentru prima oară, mi s-a năzărit în minte întrebarea dacă nu cumva Hartley și Ben erau uniți prin atracție sexuală? — Charles! Rosina alergase câțiva pași după mine, lipăind desculță prin iarbă, cu roba albă fluturându-i în vânt. Am așteptat. — Charles, iubitule, spune-mi, trebuie să știu. Ai venit astăzi aici ca să mi te oferi? — Pui prea multe întrebări, i-am răspuns. În timp ce înaintam, am auzit-o râzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
singur drumurile Americii, dar, cu toate astea, n-a obiectat deloc. Lupta se desfășura Între mine și ea. Pentru o clipă, plecînd, credeam eu, victorios, mi-au venit În minte versurile lui Otero Silva: „I-am auzit picioarele goale, ude, lipăind pe punte. Și am simțit suflîndu-mi În față foamea crepusculului Inima mea ezitînd Între ea și stradă, drum Nu știu cum de mi-am găsit puterea să mă smulg din ochii ei să-i alunec din brațe Rămasă În urmă, plîngea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zvârcolea și ardea și nu-i mai răbda. Ei cu vorbele lor zbierau la turma asta de popor, mmmââânoi suntemmmââî mmmâââpoporu’ omoară omoară omoară! Mugetul mulțimii Îi mătura de pe fața pământului. Noi suntem poporu’, zbierau În bătaia jeturilor de apă, lipăind prin bălți de sânge și Împiedicându-se de cei căzuți, În timp ce Primăria creștea dintr-o fortificație de blindate și mașini de pompieri și militari În toate neamurile de uniforme, Înarmați În fel și chip. Gemetele și urletele poporului se cățărau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să le facă să meargă. Refuzau contactul cu alți copii, își aratau dinții și, cu excepția momentelor în care încearcau să evadeze în junglă, rămâneau apatice, ghemuite într-un colț. Stăteau cu limba atârnată și gâfâiau, deschizând uneori foarte mult maxilarele, lipăiau lichidele, preferau carnea și cel mai vag miros al acesteia, inclusiv cel al unei păsări moarte, era de ajuns pentru a le atrage imediat, pentru a devora prada cu înverșunată furie, fără să le mai poată fi luată. Erau insensibile
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu! Oamenii mă cercetează nu numai pentru suflet... Zic ei că-s mai dihai vraci decât pustnic, adaugă și râde vinovat. Pacatele mele, ți-o fi foame! spune, plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întrebărilor... "Neînfrântul" În întuneric, buciumele buciumă ca scoase din minți, de scoală cetatea, ridică târgul: Ce-i?!?! Ce-i?!?! Au dat tatarii?!?!... Lanțurile podului scârțâie, tropot de copite, vânzoleală, zăngănit de arme, strigăte, forfotă. Lumină! Lumină! Slujnicuțe în catrință, despletite, lipăie, dau buzna cu lumânări aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă cu făclii. După ei, intră vitejii boieri, înzăuați, legați pe ici, pe colo cu feși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă. A adormit. Clopotele... Broaștele Sucevei... 17 La mănăstire, Maria !? Pe culoarul luminat de două torțe, e vânzoleală mare. Un du-te-vino de țărăncuțe ce aleargă lipăind cărând felurite lucruri și odoare: o icoană a Maicii Domnului ferecată în aur și argint, un sfeșnic cu șapte brațe, brocarturi, lădițe, cărți ferecate în argint, covoare, scoarțe... Dați zor fetelor! Zor! Zor! Vin turcii! le îndeamnă Sora. Pe treptele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din cap ca o besmetică. Atunci, tatălui i-a venit o idee grozavă : „Hai să umplem cada, să vedem cum plutește“. Au dat drumul la apă, și la caldă, și la rece, să curgă mai repede. Gîsca a început să lipăie prin apă, iar apoi, cînd cada s-a mai umplut, să înoate de-a binelea. Cum nu prea avea chef să se deplaseze, tatăl o fugărea dintr-un capăt în altul al căzii. Gîsca stîrnea valuri ca un vaporaș. După
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
prea mâncăcios, zâmbi Nel, și nu le mai lăsa lapte pisoilor, atunci am început să-l hrănesc cu lingurița. Și s-a obișnuit atât de tare, că, și după ce a ieșit din cutia de pantofi, nu a vrut să-și lipăie laptele din farfurie, aștepta să-i dea Nel cu lingurița! Și cine l-a botezat Hector? Eu! Domnul învățător ne-a povestit despre căderea Troiei și ne-a spus că Hector a fost nu numai un om curajos, ci și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
-n să vezi ce zice alea!" Trânti ușa fără să mai aștepte vreun răspuns din partea ei, știind că acest gest o va scoate din minți, mai ales după ultima salvă oratorică. Când ajunse cu un etaj mai jos, o auzi lipăind pe ciment și răcnind: Atunci să vie alea la spital, să-ți aducă pijama și mâncare, nenorocitule!". Să fi fost în jur de unsprezece noaptea când, cu ultimul metrou, ajunse la urgența Municipalului, adică la unitatea spitalicească la care era
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai mult. Informația părea că o descurajează. A fost într-o biserică? Tânărul încuviință. ă Cât face? ă Este foarte scumpă. Bijuteriile sunt extrem de valoroase. ă Cât? ă O sută de ruble. ă Nu îmi pasă de bijuterii, spuse Zoia lipăind din buze. Negustorul ridică din umeri, ca și cum ar spune: Atunci nu o cumpăra. ă Nu vreau bijuteriile, insistă Zoia. Dacă aș vrea bijuterii, m-aș duce la Fabergé. ă știu ce vă interesează. Ochii lui îi confirmară înțelegerea. Mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se trec cîte unii. Și ei se iubesc, maică-măiculiță, ce se mai iubesc! Se înlănțuie și, așa înlănțuiți, se rostogolesc prin timp. Moartea mea mă soarbe din ochi, ca un zeu din Olimp. Ca pe un zeu din Olimp. Mă lipăie. Mă pleoscăie. Mă mursecă. Mă topește în dinți. Și mă crănțăne. Mă îndumichează. Eu sunt amorul ei negrăit. Un biet bărbat care s-a aflat numai de moarte iubit. Moarte, tu, iubita mea, te rog nu muri înaintea mea! Ia
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
din imaginea asta rescrisă mereu și doar merg înapoi pe străzi lăturalnice și văd totul la sfârșitul petrecerii și aud prin semne ciudate prăbușiri tot mai stinse evantai de vedenii pe ochi se depune doar papucii de pâslă ai morții lipăind ascuțit ca o jucărie stricată. Golul dintr-un ochi de orb și am libertatea să văd viața în roz pe coridoare obscure în săli de disecție schimb decorul și rămân bucăți de carne măruntaie dintr-o biografie ca vai de
Poezie by Bucur Demetrian () [Corola-journal/Imaginative/6045_a_7370]
-
al scriitorului de a fi orice - învelit în blana neagră și lucioasă a sărmanei pantere. Care se ascunde, evită omul - dușman ancestral, dar și aflat în irealitatea imediată -, se strecoară la limita zonelor locuite, traversează autostrăzile și drumurile de țară, lipăie - încordată ca un arc de oțel - apa lacurilor, noaptea, întotdeauna noaptea, noaptea din care s-a desprins, îndreptându-se spre Nord, mereu spre Nord. ,De ce spre Nord?", m-a întrebat Fiona, și eu eram fericit că găsisem deja răspunsul. Mintea
Povestea celor două pantere by Florin Sicoie () [Corola-journal/Imaginative/10869_a_12194]
-
picioarele nu mă ascultă. - Uite. Am ajuns. Eu răsuflam din greu. - O să ne îmbătă-ăăăm! a spus el exagerînd puțin. Ia te uită ce grozav, ce bine e aici. Nimerisem un loc și mai bun (și mai călduros) decît presupuneam în timp ce lipăiam greoi în sus, pe urmele lui Ciubik. Acest semietaj de sub acoperiș, de deasupra etajului patru, era ticsit de vechituri și parcă pregătit anume pentru noi. Peste tot sînt puse paturi vechi, demontate (plasele zornăiau încet-încet). Niște lăzi. Pînză de păianjen
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
vezi mă, dacă nu te lași de d'alea.” Când Nelu își caută partida La interior, o priveliște neclară. Aburi, apă curgând într-una la dușuri și pe jos, umezeală, pereți îmbrăcați în faianță, și burtoși în pielea goală ce lipăie dintr-o cameră într-alta. Se zice că zilnic trec pe aici 200 de persoane, dar astăzi clientela nu e una numeroasă. E o altmosferă ciudată, îți dă un sentiment de nesiguranță, mai ales dacă ești pudibond, nu e tocmai
Agățat în Baia Griviței. Vizită la ultimul spa comunal din Capitală by Arvunescu Victor () [Corola-journal/Journalistic/21400_a_22725]
-
din colț decât să plătească întreținerea. Să asculte toată ziua manele de la boxele puse în geam de binevoitori. Să asiste la scene apetisante, cum ar fi cea a dusului gunoiului la tobogan: oamenii ies în șosete, intră în cămăruța tomberonului, lipăie în zoaiele de acolo și se reîntorc liniștiți în casă (e de presupus că în aceleași șosete și dorm. Să audă prin pereții subțiri ai blocului desele certuri conjugale însoțite de țipete. Să calce în balta de pișat sau, la
La vie en prose by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10287_a_11612]