103 matches
-
hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi: comparația, metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia, hiperbola, litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
metonimia, sinecdoca, metalepsa etc.); (2) figuri de cuvinte, ce privesc jocurile asupra lexicului (neologismele, arhaismele etc.) și jocurile asupra sonorităților (asonanțele, aliterațiile etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atenția într-o manieră expresivă. Exagerarea poate viza accentuarea unor evaluări pozitive (este un înger de fată, un munte de bărbat), dar poate construi și reversul negativ (vorbește întruna, viața mea e un infern etc.). Hiperbola, ca și opusul acesteia, litota, caracterizează atît comunicarea orală, cît și comunicarea scrisă, în maniere diferite, pe care a n a l i z a d i s c u r s u l u i le poate evidenția cu aspectele lor specifice. V. litotă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
litota, caracterizează atît comunicarea orală, cît și comunicarea scrisă, în maniere diferite, pe care a n a l i z a d i s c u r s u l u i le poate evidenția cu aspectele lor specifice. V. litotă, trop. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; CRUSE 2006; BUSSMANN 2008. RN HIPERTEXTUALITATE. Potrivit lui G. Genette, pentru studiul literaturii și pentru studiul oricărui alt tip de discurs, este necesară noțiunea "hipertextualității", care unește perspectiva structurală cu cea istorică, realizînd o formă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoaștere a situației). Pentru a-i fi receptată intenția ironică, enunțătorul trebuie să-și marcheze enunțul cu indici care să permită dezvăluirea implicitului. Ironia nu se poate însă identifica decît prin procedeele retorice anexe care-i sînt asociate (antifrază, eufemism, litotă, hiperbolă, parodie etc.) sau prin indici tipografici în cazul textului scris și prin intonație în cazul redării orale. Asemenea procedee și indici sînt componente ale discursului și, de aceea, intră în atenția a n a l i z e i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
auditorului. Un enunț trebuie să aducă destinatarului informații pe care anterior acesta le ignora. Legea economiei reprezintă un caz particular al legii informativității. Ea pretinde ca fiecare determinare particulară, introdusă într-un enunț afirmativ, să aibă o valoare informativă. Legea litotei cere ca enunțul, interpretat ca litotă, să spună mai mult decît ceea ce se înțelege cînd este luat în sens literal, dar presupozițiile să rămînă identice cînd se trece de la o interpretare la alta ( Această haină nu-ți stă rău Această
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
destinatarului informații pe care anterior acesta le ignora. Legea economiei reprezintă un caz particular al legii informativității. Ea pretinde ca fiecare determinare particulară, introdusă într-un enunț afirmativ, să aibă o valoare informativă. Legea litotei cere ca enunțul, interpretat ca litotă, să spună mai mult decît ceea ce se înțelege cînd este luat în sens literal, dar presupozițiile să rămînă identice cînd se trece de la o interpretare la alta ( Această haină nu-ți stă rău Această haină îți vine bine.). Legile care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
locutorului. Sînt situații în care sensul derivă din încălcări ale principiului cooperării, situații în care emițătorul intenționează ca receptorul să le perceapă ca atare (și acesta este chiar modul în care receptorul le percepe). Pentru Herbert Paul Grice, ironia, metafora, litota și hiperbola pot fi analizate plecînd de la transgresarea maximei calității. Grice evidențiază faptul că, pe lîngă maximele conversaționale, se impune și respectarea altor reguli: estetice, sociale, morale. Importantă este cerința de a fi politicos. Aceasta înseamnă să nu-ți impui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Aceasta nu împiedică însă distingerea discursului literar ca o clasă autonomă în interiorul unei tipologii generale a discursului, specificitatea literaturii nefiind în nici un mod contestată, deși parametrii ei sînt variabili. V. discurs, limbă literară. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995. RN LITOTĂ. Figură retorică opusă, de obicei, hiperbolei, litota constă în expresia unei intensități reduse față de cea pe care o deține realitatea obiectivă, astfel încît efectul produs poate fi de simulare a modestiei (micul aport al lui Saussure la dezvoltarea științelor limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca o clasă autonomă în interiorul unei tipologii generale a discursului, specificitatea literaturii nefiind în nici un mod contestată, deși parametrii ei sînt variabili. V. discurs, limbă literară. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995. RN LITOTĂ. Figură retorică opusă, de obicei, hiperbolei, litota constă în expresia unei intensități reduse față de cea pe care o deține realitatea obiectivă, astfel încît efectul produs poate fi de simulare a modestiei (micul aport al lui Saussure la dezvoltarea științelor limbii) sau de exprimare atenuată a unei idei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
produs poate fi de simulare a modestiei (micul aport al lui Saussure la dezvoltarea științelor limbii) sau de exprimare atenuată a unei idei, ca în cazul eufemismului, prin evitarea exprimării directe (Parcă l-a sfătuit Necuratul). Cel mai frecvent, însă, litota reprezintă o formă a ironiei, ce se întemeiază pe intenția de a emfatiza opusul intensității mici, reduse a obiectului avut în vedere (Te-ai înfuriat numai puțin, încît ne-ai speriat pe toți.). V. figură, ironie. DUBOIS 1973; DSL 2001
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
evazive sau atenuatoare (probabil, bănuiesc, cred), reducerea constrîngerii receptorului prin exprimarea pesimismului în legătură cu gradul de adecvare a unui act ce urmează a fi performat, prin utilizarea condiționalului (Ați putea să deschideți ferestra?), utilizarea modalităților de minimizare prin construcții restrictive și litotă. (M-am oprit doar ca să iau o carte, Vă deranjez doar un minut, Aș vrea doar o picătură de apă), înjosirea propriei persoane concomitent cu exprimarea deferenței și situarea receptorului pe o treaptă superioară (Nu mă pricep la navigatul pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de fapt ceea ce se poate numi o metodă: confesiunea necruțătoare filtrată printr-o retorică abstrusă. Îi sunt caracteristice cerebralismul, amestecul de livresc și de prozaism, introspecția necomplezentă, cu deschidere către ontologic. Un vizionarism discret, temperat de autoironie, un patos al litotei, construit la rece, îi caracterizează, de asemenea, lirica. Octavian Soviany semnala „viziunile «autoscopice», proiectând o lumină necruțătoare asupra ungherelor ascunse ale interiorității, unde pulsează substanța profundă a vieții”. După o culegere de povestiri, Întoarce-te, Esthera (1999), adevărată probă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
este obiectivarea lui, telefonul, ești ca o moașă, m-ai simțit ca să mă tragi în facere! cad de lumină crengile, locul mai larg de la macaz, două linii dintr-una, manetele cu contragreutate schimbă direcția, "Resicza 1898" pe ac, ecartamentul îngust litotă pe coarne de melc întinse nemăsurat în iarbă, jucărie de sistem feroviar postumă de la efectul ludic, de tip Tîrgu Mureș se va numi împletitura lor în viu, cu buloanele din traversă după STAS, lubrifiantul miroase și a înnegrit, în vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
păcate, trebuie să merg în altă parte); (iii) atenuarea expresiei lingvistice prin modalizatori de incertitudine (cred, bănuiesc, sper), prin adverbe, pronume și locuțiuni de aproximare (oarecum, într-un fel, cam, cineva) sau prin condițional (Aș zice să mai așteptăm), prin litotă, diminutive (Mi-ar trebui și mie o foicică de hârtie, nu mai mult); (iv) impersonalizarea expresiei prin folosirea verbelor impersonale, a unor verbe cu subiecte non-agentive sau a reflexivelor impersonale (trebuie, regula este să...; ni se cere să...); (v) reducerea
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
este prima mișcare literară cu pronunțat caracter de universalitate, studiul abordează, sprijinindu-se pe o bogată bază de exemple, încadrate în arhetipurile deja stabilite, tendințele romantismului în literaturile naționale. Omisiunea elocventă (1973) discută funcțiile și valorile expresiilor stilistice reductive (elipsa, litota, entimema etc.) și consideră că selectarea lor de către autorii moderni este o primă etapă în mișcarea „antiretorică” a curentelor literare moderne. Pornind de la afirmația lui Roman Jakobson că romantismul și simbolismul sunt dominate de metaforă (relația de substituire), iar realismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286037_a_287366]
-
pentru îmbogățirea semanticii. În altă ordine de idei, prin trop (tropos) se poate înțelege o expresie figurativă, adică schimbarea semanticii cuvântului de la înțelesul direct la înțelesul figurativ, proces înțeles fie ca metaforă, fie ca alegorie, fie ca hiperbolă, fie ca litotă. Metafora este un tip de trop prin intermediul căruia se face posibilă transmiterea proprietăților unui obiect sau fenomen la altul datorită similarităților sau contrastelor. Prin metaforă se poate crea o singură imagine definitorie a obiectului de artă. Metafora elimină adverbul ca
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
al aperei de artă: prin intermediul contemplării, hiperbola poate fi dusă la extrem cu ajutorul imaginației. Contemplatorul ajută la concretizarea hiperbolei din cadrul operei de artă. Astfel, prin intermediul tropului exagerării se trece din real în fantastic, din existent în posibil. Opusă hiperbolei este litota care constrânge conținutul artistic și înțelesul său. Atât hiperbola cât și litota pot funcționa împreună în opera de artă, așa cum se întâmplă în cadrul picturii Grădina plăcerilor lumești: figurile mici ilustrează viața insignifiantă a omului, o viață ce apare hiperbolată. O
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cu ajutorul imaginației. Contemplatorul ajută la concretizarea hiperbolei din cadrul operei de artă. Astfel, prin intermediul tropului exagerării se trece din real în fantastic, din existent în posibil. Opusă hiperbolei este litota care constrânge conținutul artistic și înțelesul său. Atât hiperbola cât și litota pot funcționa împreună în opera de artă, așa cum se întâmplă în cadrul picturii Grădina plăcerilor lumești: figurile mici ilustrează viața insignifiantă a omului, o viață ce apare hiperbolată. O lucrare care exprimă mai bine conlucrarea dintre hiperbolă și litotă sunt desenele
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cât și litota pot funcționa împreună în opera de artă, așa cum se întâmplă în cadrul picturii Grădina plăcerilor lumești: figurile mici ilustrează viața insignifiantă a omului, o viață ce apare hiperbolată. O lucrare care exprimă mai bine conlucrarea dintre hiperbolă și litotă sunt desenele lui Pieter Bruegel cel Bătrân ce reprezintă cele șapte păcate capitale: personajele minuscule sunt simboluri ale unui păcat. Trecerea de la lumea reală la lumea ficțională are loc prin intermediul simbolului redus și izolat ce ia ființare cu ajutorul hiperbolei și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
desenele lui Pieter Bruegel cel Bătrân ce reprezintă cele șapte păcate capitale: personajele minuscule sunt simboluri ale unui păcat. Trecerea de la lumea reală la lumea ficțională are loc prin intermediul simbolului redus și izolat ce ia ființare cu ajutorul hiperbolei și al litotei. În cadrul operelor literare putem întâlni astfel de colaborări între tropii ontologici la F.M. Dostoievki, la Luis Caroll sau F. Kafka. Prin intermediul personificării, imaginile artistice ale unui animal sau obiect abstract posedă calități omenești. Acest trop ontologic este strâns legat de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
retorică în analiza operei publicisticii eminesciene. Așa, bunăoară, sunt detaliate "strategiile citării", în exercițiul cărora Eminescu utilizează maxime, proverbe, dictoane, expresii latine etc. În cadrul modului de exprimare retoric al ethos-ului, sunt inventariate apelurile la figurile "modestiei și atenuării": eufemism, litotă, cleuasm, preteriție ș.a., într-o autentică descripție prozodică. În cadrul analizei strategiilor retorice ale pathos-ului "apelul persuasiv căruia îi corespund procedeele ce vizează activitatea pasiunilor audienței (de la admirație la dezgust) și, în general strategiile discursive care au în vedere audiența". Această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și anume dispozitivul relevabil prin fraza-cheie „simț enorm și văz monstruos”. Mai mult, Horia-Roman Patapievici face legătura prin această frază între complexul identitar românesc, premisele unei stilistici identitare, violență și opera lui I.L. Caragiale. „«Una dintre virtuțile echilibrului clasic este litota. Noi nu o cunoaștem.» Întrebat de Gabriela Adameșteanu de ce la noi totul a trebuit făcut cu atâta sânge, Ioan Petru Culianu a răspuns sec : «Nu știu. O fi specificul național.» ă5 aprilie 1991 : peste ceva mai mult de o lună
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
planul istoriei într-o stilistică a ei, stilistică sesizabilă de data aceasta în opera lui Caragiale, dar mai ales în defor- marea unei lecturi orientate, cea pe care o realizează Lucian Pintilie și pe care am discutat-o anterior. Invocarea litotei ca expresie stilistică a echilibrului clasic relevă tocmai acest aspect stilistic al complexului identitar. Nimic neo- bișnuit, din moment ce filozoful Lucian Blaga a căutat să edifice în contextul morfologiei culturii o stilistică identitară plasată în raport cu spațiul. Litota, termen intrat în limba
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discutat-o anterior. Invocarea litotei ca expresie stilistică a echilibrului clasic relevă tocmai acest aspect stilistic al complexului identitar. Nimic neo- bișnuit, din moment ce filozoful Lucian Blaga a căutat să edifice în contextul morfologiei culturii o stilistică identitară plasată în raport cu spațiul. Litota, termen intrat în limba româna ca neologism din limba franceză, ălitoteă, care posedă virtuțile echilibrului clasic, este, după definiția de dicționar, acea „figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]