1,901 matches
-
speciale și active cu multiple grupuri de apartenență sau de referință, trecute sau actuale. Formulări mai neutre se bazează pe sociologia cunoașterii și evocă apelul la o „intelighenție fără atașamente” (Karl Mannheim) sau la un „câmp social” constituit din „ansamblul locutorilor și receptorilor, al dispozitivelor și al procedurilor, având reguli proprii de funcționare și vehiculând semnificații diverse” (Pierre Ansart). Toate aceste construcții servesc drept bază pentru acțiunea colectivă și corespund, În funcție de dispozițiile cognitive, etice sau afective, unor mize specifice, indiferent dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de vedere antropologic Văzută ca o hermeneutică ce permite abordarea faptelor culturale prezente În textele literare sau chiar În orice tip de discurs, abordarea antropologică este o altă cheie esențială. Scopul său este acela de a urmări felul cum fiecare locutor se folosește de fapte apaținând culturii sale pentru a acționa și pentru a se afirma. Suportul literar. Într-una dintre contribuțiile noastre, avansam ipoteza că textele literare ar constitui excelente punți Între culturi, pentru că sunt locuri privilegiate În care se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Înțelegerea greșită a implicitelor discursive. Am făcut din buna Înțelegere a acestora un instrument activ al demersului intercultural. Pornind mai Întâi de la teoria maximelor conversaționale a lui Grice, am remarcat că anumite implicite decurg din respectarea maximei cantitative conform căreia locutorul nu trebuie să exprime ceea ce interlocutorul știe deja. Aceste cunoștințe pot fi enciclopedice (astfel, toată lumea știe că o mașină funcționează pe bază de benzină, de motorină sau de gaz), dar și lingvistice și retorice (de exemplu, cunoașterea normelor literare și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
provocarea culturală a Europei”. În sfârșit, alți militanți, literalmente siderați de importanța numărului de limbi citate și deci „recunoscute”, refuză să pună pe același plan limbile de pe teritoriul metropolitan cu cele vorbite, după părerea lor, doar de câteva zeci de locutori din departamentele sau teritoriile de peste mări. Această atitudine, cât se poate de etnocentristă, este cu totul neașteptată din partea acelora care revendică recunoașterea propriei alterități și accederea limbii lor la statutul de limbă oficială. Sursă: Ministerul Culturii și al Comunicării, Delegația
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nu este deloc sigur că invocarea comunității ar fi indispensabilă. Așa cum am subliniat deja, pentru ca practicarea unei limbi (expresie a unei identități și a unei culturi) să fie posibilă și să aibă Într-adevăr sens, este necesară comunicarea cu alți locutori În diferitele domenii ale cotidianului. Măsurile de politică publică privind limbile În Învățământ, În mass-media sau În sistemul juridic și menite să păstreze această vitalitate lingvistică nu sunt așadar decât consecința, necesară din punct de vedere logic, a dreptului individual
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ale celor două cuvinte este cea adverbială, cu sens restrictiv ("cel mult", "cel puțin"), cînd sînt plasate în vecinătatea unei indicații cantitative: maximum doi metri, trei minute minimum. Dicționarele mai consemnează și substantivele feminine maximă și minimă (cu sensuri specializate). Locutorii au deci de operat cu adjectivele maxim și minim, cu substantivele maximum și minimum, maxim și minim, maximă și minimă și cu adverbele maximum și minimum, toate înregistrate ca atare în DOOM2. Dicționarul normativ fixează, mai clar decît dicționarele explicative
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
conte rus și echipajul iahtului său, un grup de spanioli, o tânără italiancă, un negustor evreu și un profesor francez care le dezvăluie faptul că au fost luați de pe Pământ de o cometă, pe care a botezat-o Galia. Singurii locutori ai acestei lumi care nu li se alătură sunt un grup de soldați britanici, staționați pe o porțiune din Gibraltar care a fost smulsă și care așteaptă încrezători să primească ordine din Anglia în legătură cu situația lor curentă. Coloniștii se refugiază
Hector Servadac () [Corola-website/Science/320767_a_322096]
-
mărturisirii” de „efectul de real” observăm că suntem puși în fața a două modalități extreme: efectul de real tinde să șteargă citarea, conferindu-i discursului reprodus statut de fapt, ceea ce presupune că ziarul ia locul emițătorului direct [...] Pe de o parte, locutorul este privat de proprietatea discursului său, iar pe de altă parte, el este creditat printr-un discurs care îl compromite (Mouillaud, Tetu, 2003, p. 156). Capitolul 5. DISCURSUL JURNALISTIC 5.1. Elemente intrinseci textului jurnalistic. Mijloace și tehnici de acroșaj
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
limbajul obișnuit. 8.1. Prima categorie include termeni strict specializați pentru anumite sporturi. Caracterul lor stabil și univocitatea permit reconstituirea semnificației sintagmei inițiale din care au făcut parte, fără riscul unor eventuale confuzii. Este necesară, însă, o relativă familiarizare a locutorului cu elementele specifice și limbajul caracteristic sportului respectiv. Oferim câteva exemple din limbajul caracteristic unei competiții de box. Se face referire la categoriile existente în aceste competiții prin substantivizarea adjectivului (grea, supergrea, mijlocie, supermijocie etc.): Invitat de onoare al galei
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
Neutralizarea opoziției / 147 3.3. Planul secund și descrierea / 149 3.4. Planul secund și punctul de vedere / 156 3.5. Enunțuri singulative și iterative / 158 Lecturi recomandate / 161 Exerciții / 162 Capitolul 4. Polifonia / 167 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul / 169 4.2. Personajul ca "locutor" / 172 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" / 175 4.4. Ironie și polifonie / 179 4.5. Modalizarea autonimică / 185 4.6. Ghilimelele / 189 4.7. Caracterele italice / 192 4.8. Captare și subversiune
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
secund și descrierea / 149 3.4. Planul secund și punctul de vedere / 156 3.5. Enunțuri singulative și iterative / 158 Lecturi recomandate / 161 Exerciții / 162 Capitolul 4. Polifonia / 167 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul / 169 4.2. Personajul ca "locutor" / 172 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" / 175 4.4. Ironie și polifonie / 179 4.5. Modalizarea autonimică / 185 4.6. Ghilimelele / 189 4.7. Caracterele italice / 192 4.8. Captare și subversiune / 196 Lecturi recomandate / 198 Exerciții / 199
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
3.4. Planul secund și punctul de vedere / 156 3.5. Enunțuri singulative și iterative / 158 Lecturi recomandate / 161 Exerciții / 162 Capitolul 4. Polifonia / 167 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul / 169 4.2. Personajul ca "locutor" / 172 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" / 175 4.4. Ironie și polifonie / 179 4.5. Modalizarea autonimică / 185 4.6. Ghilimelele / 189 4.7. Caracterele italice / 192 4.8. Captare și subversiune / 196 Lecturi recomandate / 198 Exerciții / 199 Capitolul 5. Discursul raportat
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
secund și punctul de vedere / 156 3.5. Enunțuri singulative și iterative / 158 Lecturi recomandate / 161 Exerciții / 162 Capitolul 4. Polifonia / 167 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul / 169 4.2. Personajul ca "locutor" / 172 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" / 175 4.4. Ironie și polifonie / 179 4.5. Modalizarea autonimică / 185 4.6. Ghilimelele / 189 4.7. Caracterele italice / 192 4.8. Captare și subversiune / 196 Lecturi recomandate / 198 Exerciții / 199 Capitolul 5. Discursul raportat / 203 5.1
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fiecare act de limbaj afectează contextul. Pivotul relației dintre enunț și context este enunțarea a cărei abordare poate fi lărgită sau limitată. În sens restrâns, strict lingvistic, este vorba despre "cercetarea procedeelor lingvistice (deictice, modalizatori, termeni evaluatori etc) prin care locutorul își imprimă marca în enunț, se înscrie în mesaj (implicit sau explicit) și se situează în raport cu el (problema distanței enunțiative). Este o tentativă de reperare și de descriere a unităților de orice natură sau nivel -, a înscrierii lor în enunț
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de vedere; se combină un tip de enunțare literară cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive ce califică și prin prezentul istoric (sau de narațiune), ale căror posibile valori stilistice
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
estompează; prin analogie, stilul pictural presupune absorbția discursului străin în discursul subiectului vorbitor. Fără a dezvolta o teorie a polifoniei, O. Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor (cel care este responsabil de enunț) și enunțători, ființe abstracte ("êtres discursifs") ce reprezintă diverse puncte de vedere, pe care locutorul le poate prezenta. Textele literare exploatează deseori, cu virtuozitate, acest decalaj. Faptul că scriitorii folosesc adesea pseudonime înseamnă că
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor (cel care este responsabil de enunț) și enunțători, ființe abstracte ("êtres discursifs") ce reprezintă diverse puncte de vedere, pe care locutorul le poate prezenta. Textele literare exploatează deseori, cu virtuozitate, acest decalaj. Faptul că scriitorii folosesc adesea pseudonime înseamnă că-și construiesc o identitate ce nu funcționează decât în cadrul instituției literare. Henri Beyle este un caz exemplar; cunoscut și sub numele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și preferă să-și afișeze descendența nobiliară spaniolă, are în realitate o mentalitate cât se poate de burgheză, împărtășită de întreaga comunitate. Un dezacord evident funcționează între frumusețea cadrului natural din Franche Comté și modul mercantil în care îl apreciază locutorii: "Iată cuvântul-cheie care hotărește totul în Verrières: să aducă venit. El singur reprezintă modul obișnuit de a gândi a peste trei sferturi dintre localnici."33 Stendhal folosește italicele și pentru a-și modaliza propriile opțiuni, de pildă în Despre dragoste
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este, în primul său monolog din Cidul, o ființă scindată: fiul, apărător al valorilor clanului aristocratic trebuie să înăbușe ezitările tânărului îndrăgostit etc. Pentru a reda aceste forme subtile ale polifoniei teatrale, actorul este mult mai mult decât un simplu locutor. De pildă, un rol important îi revine modului în care intonează și expresiei chipului în momentul în care vrea să dea o turnură ironică unei replici. Din punctul de vedere al pragmaticii, ironia implică o anume postură enunțiativă față de un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
adopta decât o atitudine ironică. Catherine Kerbrat-Orecchioni a reafirmat caracterul constitutiv ambiguu al ironiei și rolul contextului în detectarea unor contradicții între enunț și ceea ce se știe despre referent și a unor contradicții între enunț și sistemele de evaluare proprii locutorului. Intonația în exprimarea orală, procedee tipografice (ghilimele, italice, puncte de suspensie, semnul exclamării) în scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi. În momentul enunțării ironice, locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de polifonie enunțiativă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
opoziție cu enunțul, ca obiect lingvistic rezultat din acest act. Orice enunț, înainte de a fi acel fragment de limbă naturală pe care lingvistul se străduiește să îl analizeze, este într-adevăr produsul unui eveniment unic, iar enunțarea lui presupune un locutor, un destinatar, un moment și un loc anume. Noțiunea de "act individual de întrebuințare" ridică totuși probleme, deoarece ea asociază enunțarea și producerea unui enunț de către un individ, asociere care, în cazul a numeroase fenomene, nu vine de la sine. Astfel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rămâne exterior câmpului de investigație al lingvisticii; pe de altă parte, schema generală a enunțării, regulile care permit existența, în sistemul limbii, a unor acte de enunțare întotdeauna unice, și convertirea "limbii", ca rețea de reguli aflată la dispoziția oricărui locutor, în "enunțarea" ce poate fi operată de orice subiect. Așadar "limba" nu trebuie concepută doar ca un lexic asociat unor reguli de fonetică și de morfosintaxă, ci și ca un sistem care le permite locutorilor să producă enunțuri singulare. În
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
reguli aflată la dispoziția oricărui locutor, în "enunțarea" ce poate fi operată de orice subiect. Așadar "limba" nu trebuie concepută doar ca un lexic asociat unor reguli de fonetică și de morfosintaxă, ci și ca un sistem care le permite locutorilor să producă enunțuri singulare. În enunțul atribuit lui Ludovic al XIV-lea, "Statul sunt eu", observăm de îndată două mărci (printre altele) ale însușirii limbii de către enunțător: tematizarea și eu-ul. A afirma că "Statul sunt eu" înseamnă a face
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
aceasta se întâmplă datorită unor cunoștințe exterioare enunțului propriu-zis, deoarece în afara acestui context, eu îl poate desemna pe oricare alt individ care ar enunța această propoziție; însă una dintre regulile limbii afirmă că o persoană nu se poate institui ca locutor decât desemnându-se drept eu. Limba posedă deci un element a cărui funcție este de a permite însușirea enunțării de către subiecți. S-ar putea obiecta că tematizarea și eul nu sunt decât fenomene marginale și că, în esență, limbajul trebuie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]