131 matches
-
800. În sec. V-lea, la fel ca majoritatea germanicilor, lombarzii (longobarzii, langobarzii) erau supuși hunilor. În sec. al VI-lea, lombarzii au colonizat sudul Pannoniei și, sub regele Wacho (sau Waccho, din neamul Lithingilor) (510-540) a înființat un stat. Lombarzii făceau mereu incursiuni în regatul altui popor germanic, gepizii. În 568 regele Alboin a cucerit de la bizantini Italia de nord și centrală. Regele Valtari (Walthari, Ualtari) a consolidat regatul și monarhia. Apogeul a fost atins sub regele Liutprand în secolul
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
Regele Valtari (Walthari, Ualtari) a consolidat regatul și monarhia. Apogeul a fost atins sub regele Liutprand în secolul al VII-lea. În 753, urmașul său Astolf a cucerit Ravenna și noi teritorii din Peninsula Italică. Însă asediul Romei a eșuat, lombarzii fiind înfrânți de forțele papale. În 774, regele Desideriu (un fost demnitar sub regele Astolf) a fost înfrânt de Carol cel Mare, care îi fusese scurt timp ginere. Regatul lombard a devenit provincie a imperiului franc carolingian. În sec. al
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
este o comună din provincia Bergamo, Italia. În 2011 avea o populație de 3.210 de locuitori. În 1167, la , în Lombardia, s-a semnat Jurământul de la Pontida, marcând întemeierea Ligii Lombarde, care va reuși să înfrângă nouă ani mai târziu pe împăratul Frederic I Barbarossa în bătălia de la Legnano. Numele "Pontida" apare de multe ori în retorica secolului al XIX-lea, deoarece acest evenimente impresionant era utilizat de naționaliștii italieni ca
Pontida () [Corola-website/Science/327049_a_328378]
-
i în (latină "Langobardi"; nume alternativ lombarzi) erau triburi germanice - potrivit lui Tacit, din grupul suebilor - originare din nordul Europei, Scandinavia și teritorii astăzi situate în estul Germaniei și Polonia, respectiv între coasta Balticii și fluviul Elba. Prima menționare a lombarzilor a făcut-o între anii 9 și
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
teritorii astăzi situate în estul Germaniei și Polonia, respectiv între coasta Balticii și fluviul Elba. Prima menționare a lombarzilor a făcut-o între anii 9 și 16 d.Hr. istoricul roman Velleius Paterculus. Mai târziu au pătruns în Imperiul Roman. Lombarzii se găseau în secolul al VI-lea în Panonia și Noricum (astăzi Austria), pe care o părăsesc în urma conflictelor cu avarii și datorită ocaziei de a se așeza în Italia. Ei erau încă în mare majoritate păgâni, și au împrumutat
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
în Italia. Ei erau încă în mare majoritate păgâni, și au împrumutat trăsături de civilizație - în special în practicile războinice - de la bizantini și de la avari. Solicitați de Imperiul Roman de Est ca mercenari împotriva ostrogoților ("războiul gotic" din anii 535-555), lombarzii conduși de Alboin între-prind din 569 cucerirea pe cont propriu a peninsulei italice. Ei au intrat prin Friul la 20 sau 21 mai 569. Foarte rapid cuceresc orașele din nord, la începutul anului 570, toată regiunea cuprinsă între Alpi și
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
domnit între anii 749-756. Acesta reușește să înlăture definitiv dominația bizantină din Ravenna, desființând exarhatul și alungând pe ultimul exarh Eutychus în anul 751. În 774, Carol cel Mare, viitorul împărat, îl învinge pe ultimul lor rege, punând capăt istoriei lombarde. Mici formațiuni statale lombarde, precum ducatele de Benevento și Spoleto, și-au continuat existența în centrul și sudul Italiei.
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
Acesta reușește să înlăture definitiv dominația bizantină din Ravenna, desființând exarhatul și alungând pe ultimul exarh Eutychus în anul 751. În 774, Carol cel Mare, viitorul împărat, îl învinge pe ultimul lor rege, punând capăt istoriei lombarde. Mici formațiuni statale lombarde, precum ducatele de Benevento și Spoleto, și-au continuat existența în centrul și sudul Italiei.
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
a înființat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost. A mai dirijat și orchestrele de la teatrul românesc (1861-1875), de la trupa da teatru german (1868-1870) și de la opera italiană (1870-1874), unde a condus o serie de opere de Giuseppe Verdi ("Lombarzii", "Rigoletto", "Trubadurul", "Ernani"), de Gaetano Donizetti ("Lucia di Lammermoor", "Maria de Rohan"), Gioachino Rossini ("Bărbierul din Sevilla"), Vincenzo Bellini ("Norma", "Somnambula") și Charles Gounod ("Faust", "Sapho"). A abordat și repertoriul național, dirijând din Eduard Wachmann ("Lipitorile satului"), Alexandru Flechtenmacher ("Baba
Eduard Caudella () [Corola-website/Science/310312_a_311641]
-
a atacat convoiul englez; cu toate acestea francezii nu au putut luat toată prada. În ciuda succesului său inițial, cavaleria s-a confruntat cu o puternică rezistență a arcașilor englezi de rezervă. Atacul asupra convoiului nu a avut rezultate semnificative, deși lombarzii au ucis servitorii și au capturat unele prăzi. Curând, francezii, iar apoi și cavalerii lombarzi, au fost respinși de soldații englezi aflați în rezervă. Simțind gustul victoriei, arcașii din rezervă i-au atacat pe scoțieni din propria inițiativă, aruncându-se
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
succesului său inițial, cavaleria s-a confruntat cu o puternică rezistență a arcașilor englezi de rezervă. Atacul asupra convoiului nu a avut rezultate semnificative, deși lombarzii au ucis servitorii și au capturat unele prăzi. Curând, francezii, iar apoi și cavalerii lombarzi, au fost respinși de soldații englezi aflați în rezervă. Simțind gustul victoriei, arcașii din rezervă i-au atacat pe scoțieni din propria inițiativă, aruncându-se pe flancul drept scoțian neprotejat. După care dosul armatei scoțiane a fost atacat de Bedford
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
propriile etnonime sau toponime pentru a separa cetățenia de genealogie, motiv pentru care și istoricul Procopius preferă să îi numească pe bizantini "Romani elenizați", în timp ce alți autori folosesc "Romhelleni" și "Graecoromani", pentru a indica atât cetățenia cât și etnia. Invaziile lombarde și arabe din același secol au dus la pierderea majorităților provinciilor, inclusiv Italia și întreaga Asie, cu excepția Anatoliei. Teritoriile rămase erau în principal grecești, lucru care a transformat Imperiul într-o unitate politică mult mai coerentă, care și-a dezvoltat
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
în cele din urmă s-a mutat în Italia și bizantinii au recucerit-o complet. Teritorii minore au fost capturate în vest precum coasta de sud a Peninsulei Iberice. Dar deja în 568, la trei ani după ce Iustinian a murit, lombarzii au invadat Italia.
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
al declinului ultimei fortăreți creștine din Țara Sfântă - orașul Acra. La căderea orașului Tripoli, Europa a răspuns cu tăcere. Numai Papa Nicolae al IV-lea, imediat după căderea orașului, a trimis spre Acra 20 de galere cu 1600 de mercenari lombarzi, fără însă a se preocupa de plata acestora. Lăsați fără mijloace, lombarzii au început să jefuiască satele învecinate populate de musulmani. Cavalerii locali au oprit jefuitori, și i-au pus sub arest, dar despre acest fapt a aflat Kalaun. Foarte
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
orașului Tripoli, Europa a răspuns cu tăcere. Numai Papa Nicolae al IV-lea, imediat după căderea orașului, a trimis spre Acra 20 de galere cu 1600 de mercenari lombarzi, fără însă a se preocupa de plata acestora. Lăsați fără mijloace, lombarzii au început să jefuiască satele învecinate populate de musulmani. Cavalerii locali au oprit jefuitori, și i-au pus sub arest, dar despre acest fapt a aflat Kalaun. Foarte furios fiind, a crezut că pacea de încetare a focului a fost
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
a trecut în stăpânirea conților Sforza, iar din 1521 a îndurat dominația spaniolă. Din 1724 pe cea austriacă și, plecând din această perioadă, istoria orașului Como devine comună cu aceea a orașului Milano și - mai general - cu a întregii regiuni Lombarde. În 1848 Como a prticipat la mișcările de insurecție, cucerindu-și propria independență și capturând garnizoana austriacă (a făcut-o prizonieră). A urmat soarta Lombardiei până în 1859 când a fost anexat Regatului Italiei. În sec. al XIX-lea, în acest
Como () [Corola-website/Science/297324_a_298653]
-
de după secolul al X-lea care și-a avut ca bază Italia — a încercat să reia acțiunea tatălui său de restaurare a autorității imperiale în Regatul Italiei de nord, ceea ce a condus la puternică opoziție nu numai din partea restauratei Ligi Lombarde, dar și din cea a papalității, suveranii pontifi fiind tot mai hotărâți în a-și apăra și extinde teritoriile din Italia centrală (teoretic, parte a Imperiului), opunându-se ambițiilor universale ale împăraților Hohenstaufeni. Eforturile lui Frederic al II-lea de
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
un rol important în istoria Bisericii. El însuși a întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericești (sinoade), a întemeiat episcopia Iustiniana Prima si a construit Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, un monument remarcabil al arhitecturii universale. După moartea lui Iustinian, Lombarzii au invadat și au cucerit cea mai mare parte a Italiei, avarii și, mai târziu, bulgarii au cucerit cea mai mare parte a Balcanilor iar la începutul secolului al VII-lea, perșii sasanizi au invadat și au cucerit Egiptul, Palestina
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
augustus". Un contract ereditar încheiat în timpul Ottonienilor a facilitat anexarea regatului Burgundiei de către germani sub Conrad II în anul 1033. Deși regele controla trecătorile prin Alpi, orașele burgunde deveneau independente. Pentru a reduce influența prinților, regele a acordat privilegii orașelor lombarde, dar și acestea au contestat autoritatea regală. Au apărut conflictele dintre episcopii mitropolitani și înalții nobili, și nobilii cei mai puțini înstăriți. Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, fiul lui Conrad , care a devenit rege în 1039, a
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
-i lui Henric Jasomirgott drept despăgubire și titlul de duce al Austriei. Ruptura a devenit inevitabilă în 1155 , Frederic fiind determinat să întreprindă campanii pentru a-și restaura stăpânirea. Este înfrânt în Bătălia de la Legnano în 1176 de Liga orașelor lombarde condus de Milano, împăratul fiind obligat în 1177, prin Pacea încheiată de la Veneția, să renunțe la guvernarea Italiei de Nord și la sprijinirea candidatului pontifical. Frederic a încheiat pace și s-a retras temporar din disputele cu orașele italiene, papalitatea
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
deși calitatea de membru s-a modificat în timp). Printre altele, la Liga Lombardo au aderat orașele Crema, Cremona, Mantova, Piacenza, Bergamo, Brescia, Milano, Genova, Bologna, Padova, Modena, Reggio Emilia, Treviso, Veneția, Vercelli, Vicenza, Verona, Lodi, Parma. Rațiunea constituirii Ligii Lombarde a reprezentat-o contraponderea care se cerea realizată în opoziție cu împăratul Frederic I Barbarossa, care căuta să impună înfluența imperială asupra Italiei. Frederic pretindea controlul imperial direct prin Dieta de la Roncaglia din (1158). Liga se bucura de sprijinul papei
Liga Lombardă () [Corola-website/Science/324375_a_325704]
-
puterea în Italia. Aceste efortui s-au materializat în cucerirea Vicenzei și în bătălia de la Cortenuova, evenimente care au restabilit reputația Imperiului. Însă Frederic al II-lea a judecat eronat mersul lucrurilor, prin respingerea tuturor inițiativelor de pace ale Ligii Lombarde și insistența asupra capitulării necondiționate a orașelor italiene. Milano și alte cinci orașe au persistat în a se opune împăratului, care a trebuit să ridice asediul asupra Bresciei. Primind și de această dată sprijinul papalității, Liga Lombardă a reușit să
Liga Lombardă () [Corola-website/Science/324375_a_325704]
-
din ordinul bazileului Alexis I într-o tabără din afara Constantinopolului. Cruciații nu au fost nemulțumiți de aceast ordin și s-au strecurat în capitală, unde au jefuit palatul Blacherne și au ucis leul care era animalul de companie al împăratului. Lombarzii au fost rapid conduși peste Bosfor și și-au făcut tabăra la Nicomedia (azi Izmit, Turcia), unde au așteptat întăriri. La Nicomedia a sosit în mai un grup mai mic dar mult mai puternic de francezi, burgunzi, germani sub conducerea
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]
-
au predat bizantinilor, cruciații s-au îndreptat către nord, unde au fost aproape imediat atacați de turci selgiucizi. Turcii i-au hărțuit pe cruciați timp de mai multe săptămâni, detașamentele mai mici răzlețite de coloana principală a cruciaților fiind distruse. Lombarzii și-au dat seama de greșeala pe care au făcut-o și întreaga lor armată s-a îndreptat către răsărit, intrând pe teritoriile turcomanilor. Turcii selgiucizi, care învățaseră lecțiile înfrângerii din prima cruciadă, aveau acum alianțe cu turcomanii și cu
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]
-
înfrângerii din prima cruciadă, aveau acum alianțe cu turcomanii și cu persanii. La începutul lunii august, armatele aliate musulmane au atacat cruciații la Mersivan. Cruciații erau organizați în cinci divizii: ale burgunzilor, germanilor, francezilor, germanilor și ale bizantinilor lui Raymond. Lombarzii din avangardă au fost înfrânți, pecenegii au dezertat, iar francezii și germanii au fost obligați să se retragă. Raymond a fost încercuit și numai intervențiile lui Étienne și Conrad l-au scăpat. Bătălia a continuat și a doua zi, tabăra
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]