212 matches
-
grup de ducate (de exemplu, Ducatul de Roma, Ducatul de Veneția, Ducatul de Calabria, Ducatul de Lucania, Ducatul de Spoleto etc.), care cuprindeau în principal orașele costiere ale Peninsulei Italice, dat fiind că "hinterland"-ul era deținut de acum de către longobarzi. Conducătorul civil și militar al acestor posesiuni imperiale, exarhul însuși, era reprezentantul la Ravenna al împăratului de la Constantinopol. Teritoriul înconjurător ajungea de la hotarul cu Veneția în nord până la cel cu Pentapolis la Rimini, granița celor "cinci orașe" din Marche de-
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe longobarzi, Papa Ștefan al II-lea a emis pretenții asupra exarhatului. Aliatul spu, regele franc Pepin cel Scurt, a donat în același an teritoriile fostului exarhat către papalitate; donația, confirmată ulterior de fiul lui Pepin, Carol cel Mare în 774, a
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Aloara (d. 992) de Capua, văduva principelui longobard Pandulf Cap de Fier, conducător în Capua și Benevento, a guvernat cele două state dovedind abilitate. Soțul ei a murit la Capua în 981, lăsând în grija Aloarei cinci fii; Landulf, principe de Capua și Benevento; Pandulf, principe de Salerno
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
Atenulf al IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
său, cu o armată înapoi în Noricum împotriva lui. Onoulphus a considerat necesar să evacueze populația romani rămasă și i-a reinstalat în Italia. Rugii rămași au fugit și s-au refugiat la ostrogoții. Provincia abandonată a fost ocupată de către longobarzi de 493. Poziția lui Odoacru s-a îmbunătățit, Zeno, împăratul din est, a început să-l sesizeze ca pe un rival. Potrivit lui Ioan al Antiohiei, Odoacru schimbate mesaje cu Illus, care a pornit o revoltă împotriva lui Zeno în 484
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
nu trebuie privite ca parte strictă a unui război total între musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
cerut sprijin chiar din partea bizantinilor, în vreme ce fratele său abu-Hafs, conducătorul răsculaților, a primit trupe de la emirul zirizilor din Ifriqiya, al-Muizz ibn Badis. În 1038, o puternică armată bizantină sub comanda generalului Maniakes a traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a fost luarea în sclavie și deportarea locuitorilor care, inițial fiind longobarzi, se convertiseră la Islam, în paralel cu implantarea de coloni greci, în scopul creșterii populației. Taranto a devenit unul dintre cele mai importante orașe din "Thema Longobardia". În 882, chemați în ajutor de ducele Radelchis I de Benevento, l-au
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
21 decembrie 1102) a fost nobil normand din sudul Italiei, devenit conte de Monte Sant'Angelo, având sediul la Foggia, începând din noiembrie 1081. Henric era cel de al doilea fiu al contelui Robert de Lucera cu Gaitelgrima, fiica principelui longobard Guaimar al IV-lea de Salerno. Identitatea tatălui său este obiect de dezbatere. Acesta a fost fie aceeași persoană cu un anume Robert care a fost conte de Devia între 1054 și 1081, fie un fiu al contelui Asclettin de
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
a inventariat în deceniul al cincilea al secolului al X-lea, sunt cuprinse în capitolele 12-40. Aceste tratate conțin sursele tradiționale și legendele cu privire la ocuparea în trecut a teritoriilor din jurul imperiului de către popoarele care le locuiau în timpul editării manuscrisului (sarazini, longobarzi, veneti, sârbi, croați, maghiari, pecenegi). Capitolele 1-8 și 10-12 explică politica imperială față de pecenegi și popoarele turcice. Capitolul 13 este privire generală a politicii externe din punctul de vedere al împăratului. Capitolele 43-46 tratează politica externă față de regiunile din nord-estul
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
Romuald I (de asemenea, "Romoald") a fost duce longobard de Benevento de la 662 la 677. Romuald a fost fiul lui Grimoald I, rege al longobarzilor. Atunci când tatăl său a uzurpat tronul regal din Pavia, Romuald a primit de la acesta stăpânirea asupra Benevento, în 662. De asemenea, Grimoald I a
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
care ducea către Classis, începând din jurul anului 584. Între anii 584 și 590, Droctulf a luptat neâncetat împotriva regelui Authari al longobarzilor, care până la urmă l-a silit să se retragă în Ravenna, în vreme ce regiunea Brescello a fost preluată de longobarzi, iar zidurile cetății au fost distruse până la temelii. După insuccesul din Italia, Droctulf a fost solicitat să lupte în Balcani și Tracia, pentru a respinge incursiunile slavilor și avarilor care pe atunci asediau Adrianopol (586). Bizantinii i-au conferit dreptul
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
Alberic I (d. cca. 925) a fost duce longobard de Spoleto, începându-și domnia între 896 și 900 și încheind-o cândva după 920. La început, Alberic apare consemnat ca paj al ducelui Guy al III-lea de Spoleto în cadrul bătăliei de la Trebbia din 889. În continuare, ar fi
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
putere Atto (653), Thrasimund I (663) și Faroald al II-lea (703). Cel din urmă a capturat Classis, portul Ravennei, potrivit spuselor cronicarului Paul Diaconul: "În acea vreme, Faroald, primul "dux" al spoletanilor, a invadat Classis cu o armată de longobarzi, a lăsat bogatul oraș prădat și golit de toate bogățiile sale". Faroald al II-lea a fost depus de către fiul său Thrasimund al II-lea în 724, care în plus s-a răsculat și împotriva regelui Liutprand și a încheiat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
natal. Cronica elaborată de Falco este importantă pentru tratarea perioadei de la 1102 la 1139, asupra evenimentelor din sudul Italiei. Ca istoric, Falco este credibil, dat fiind că era martor ocular al evenimentelor, însă totodată și partinic, dat fiind că era longobard prin origine și, ca urmare, se opunea cu îndărătnicie normanzilor, pe care îi considera barbari.
Falco de Benevento () [Corola-website/Science/324634_a_325963]
-
Ratchis (sau Rachis, Raditschs, Radics, Radiks) a fost duce longobard de Friuli de la 739 la 744, apoi rege al longobarzilor de la 744 la 749, iar mai târziu duce de Spoleto (756-757). Tatăl lui a fost ducele Pemmo de Friuli, iar Ratchis a fost căsătorit cu Tassia, provenind din Roma. El
Ratchis al longobarzilor () [Corola-website/Science/324790_a_326119]
-
în estul Transilvaniei, gasindu-se râșnite de piatră, vase de lut ars și greutăți pentru războiul de țesut. Unele obiecte aparțineau autohtonilor cu care gepizii au conviețuit, fiind găsite și așezări cu cimitire gepide și autohtone. Au fost învinși de longobarzi în 567 și avari, gepizii fiind împrăștiați și asimilați de autohtonii teritoriilor stăpânite de ei. Pătrunderea goților în zona nord-pontica a determinat apariția unei noi noțiuni etno-geografice: Gothia, fiind atestata în inscripția de la Frigia, în care este menționată Gothia și
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Italicum") a fost o entitate politică aflată sub controlul dinastiei Carolingiene din statul francilor, după prăbușirea Regatului longobard în 774, după asediul Paviei. Formațiunea statală a fost în cele din urmă încorporată Sfântului Imperiu Roman în 962. Regatul constituit de către longobarzi s-a dovedit a fi mai stabil decât cel al ostrogoților, predecesorul său în Italia, însă în 774, sub pretextul apărării papalității, francii conduși de Carol cel Mare au cucerit regatul longobard. Francii au menținut teritoriul italo-longobard separat de al
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Calabria în 1085, iar în 1091 a făcut același lucru cu moștenirea sa asupra Palermo. Domnia lui Roger în Sicilia a devenit mai absolută decât cea a lui Robert Guiscard în Italia de sud. În același timp, datorită imigrației de longobarzi și normanzi, creștinătatea latină a înlocuit treptat tradiția greco-bizantină din Sicilia. În procesul de înfeudare dintre 1072 și 1092, nu s-au creat mari fiefuri nedivizate. Vasalii, fie că erau normanzi, francezi sau italieni, își datorau beneficiile direct către conte
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
la vest de localitatea Cassino (așezarea romană Casinum) între Roma și Neapole. Mănăstirea a fost întemeiată în 529, pe locul unei foste fortărețe romane "Municipium von Casinum", de Sfântul Benedict de Nursia (480-547). După distrugerea mănăstirii în anul 577 de longobarzi, Petronax de Brescia a fost însărcinat de Papa Grigore al II-lea să reclădească mănăstirea în anul 717. Aici au fost prezente personalități marcante din timpul Evului Mediu ca saxonul Willibald (700-787) și Sturmius (715-779). Carol cel Mare a acordat
Monte Cassino () [Corola-website/Science/320441_a_321770]
-
pentru circa o sută de ani pe estul acestui teritoriu. Aceștia au dominat Bazinul Panonic la est de Dunărea de Mijloc de-a lungul Tisei și nord-vestul Transilvaniei (Someșul de Jos). Ei vor fi înlăturați în 567 de către avari și longobarzi, avarii fiind o populație turcică asiatică veniți peste Carpați pe calea Nistru - Pasul Verețki - Tisa, iar longobarzii, triburi germanice venite din nord (regiunea slovacă). Avarii vor avea aici, centrată pe regiunea „Dunărea de Mijloc - Tisa”, o formație statală până la sfârșitul
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
în Apulia acelei vremi, iar Guiscard nu se putea aștepta să primească mare lucru din partea fratelui său vitreg Drogo, aflat atunci la conducere, dat fiind că Umfredo tocmai primise propriul său comitat de Lavello. Guiscard s-a alăturat curând principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, în contextul neîntreruptelor războaie ale acestuia cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno (1048). În anul următor însă, Guiscard l-a abandonat pe Pandulf, potrivit cronicii lui Amato de Montecassino, din cauză că acesta because
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
conducerea lui Umfredo. Umfredo a comandat trupele din centru, opunându-se trupelor din Suabia trimise în ajutorul papei. La începutul bătăliei, contele Richard de Aversa (din familia normandă Drengot), aflat la comanda flancului drept, i-a pus pe fugă pe longobarzi și i-a urmărit, după care a revenit pentru a da sprijini înfrângerea totală a trupelor din Suabia. Guiscard, la rândul său, a străbătut tot drumul dinspre Calabria, pentru a primi conducerea aripii stângi a armatei normande. Trupele sale au
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
trei ani, iar forțele bizantine au fost astfel alungate definitiv din Italia de sud. Teritoriul principatului salernitan era și el deja în puterea lui Guiscard; în decembrie 1076, conducătorul normand a preluat și controlul asupra orașului, expulzându-l pe principe longobard Gisulf, cu a cărui soră Sichelgaita se căsătorise. Atacurile normande asupra Benevento, un fiel al Papalității, au alarmat și au atras mânia papei Grigore al VII-lea, însă, puternic presat de către împăratul Henric al IV-lea, suveranul pontif a fost
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]