74 matches
-
cu asprime, neiertător, noua cutumă. Pictorilor și pictorilor nerămînîndu-le decît soluția individuală. Într-o Românie pe care începem să o iubim din nou după lugubrul interstițiu comunist, pentru că nu mai vrea (nu mai are cum) să se întoarcă la colectivism lozincard. Așa proceda eternul Tonitza. Nimeni însă nu-l poate împiedica azi pe etern anonimul O. să-și cumpere o limuzină de pe tabloul pe care i l-a plătit pe loc magnatul de vreme nouă. Chestiune de destin, nu? Și de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
efort de obiectivare; adept al democrației, Înțelegea situația din țară; deși membru al unui partid care participa la guvernare, nu-și ascundea teama față de comunizarea accentuată, inclusiv față de tendința PCR de a distruge/scinda PSD-ul); Lothar Rădăceanu, membru PSD (lozincard, falsificînd brutal reliatățile); Jumanca și Brătfăleanu, socialiști (se situau pe linia democratică; sugestiv, Jumanca l-a elogiat pe Maniu cu mult bun-simț, chiar dacă ei erau În partide diferite); Iordăchescu, Romulus Dan, Leopold Filderman, Dimitriu-Pop, membri ai PSD (fără orizont, dogmatici
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de exigențele genurilor publicistice, dar și un jurnal al reporterului, al călătorului. Se mai cuvine menționat că pasiunea de călător și înzestrarea de observator sunt învederate de pagini de reportaj în care M. s-a străduit să evite fasonul găunos, lozincard, confecționat-patetic ori convențional omenesc, impus în epocă unor astfel de producții jurnalistice. Anul trecut în Calabria este o scriere subiectivă și nonficțională, cronică a unui sejur de câteva luni în sudul Italiei, în 1990. Nu e un jurnal propriu-zis, ci
MARES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288011_a_289340]
-
în 2002, „Albina românească”, publicație a Mișcării pentru Progresul Satului Românesc. A debutat la „Flacăra” în 1948, cu povestirea Patru sute la sută. Începându-și activitatea în perioada instaurării regimului comunist, L. s-a lăsat, ca și alții, sedus de propaganda lozincardă a Partidului, apoi i-a servit pe cei care o impuneau în literatură, răspunzând prin scrierile sale mai tuturor comandamentelor politice ale momentului. Primul său roman, Ochiu-dracului (1956), dezbătea o temă frecventă în literatura română, aceea a dezumanizării prin setea
LEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287791_a_289120]
-
Glosarea ironică pe marginea miturilor iudaice nu semnifică, plasate în cotidianul israelian, o abjurare. Dimpotrivă, este o formă de adeziune, cenzurată însă de o retorică antiromantică, prin paradox, calambur, joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul truismelor oficiale. Tristețea unor lumi dispărute sub asaltul necruțătoarei sete de bani a secolului, materialismul plat, impostura îi smulg un oftat deloc jucăuș, iar în text domină demitizarea. Patriarhul Moise își trimite solii în Canaan, ei fiind ipostazieri ale
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
unui vacarm de versificări puerile, unele stihuri bat, chiar în epocă, recordul emfazei și al bombasticismului: „Republica: hectare de nădejdi, / Hambare largi de pâine și de viață”. Având gustul formulărilor patetice, vociferante, T. cultivă - și va cultiva toată viața - stihul lozincard. El însuși va preciza, cu mândrie: „Nu umbre cu migală-n ele țes, / Ci versuri cu lozinci și salopete.” Temele sunt, conform normativelor ideologice, construirea socialismului, ura împotriva dușmanului de clasă, intern și extern, lupta pentru pace, înfierarea „ațâțătorilor la
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
este un haos”. Întregul discurs e compus antitetic: „comuniștii” au făcut și greșeli, dar au introdus ordinea și disciplina, pe când „aceștia de acum” au adus numai rele: beții, dezordine, lipsă de respect pentru valorile prețuite - fraze stereotipe, îmbibate de discursul lozincard cu care a fost impregnată în tinerețe, ilustrate cu exemple din contextul din care decupează numai ceea ce se articulează acestui discurs. În aceste două cazuri întâlnim aceeași atitudine dominantă, deși subiecții aparțin unor categorii sociale deosebite: evitarea discursului critic explicit
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tonalitate whitmaniană, totdeauna vitalistă și umanitaristă. Începând cu poeme de avangardă cuminți, ca în Alfabet (1939), sau cu poezii foclorizante, ca în Leroi-ler (1941), va trece după 1944, și pentru că avea o mare ușurință a versificației, către poezia epică festivistă, lozincardă: Tuturor (1948), Neobosita laudă (1969) ș.a. Cu un simț critic notabil și cu o conștiință lucidă a uzurii în timp, poetul se antologhează parcimonios în volumul Poeme. 1931-1965 (1965) și mai ales în Puterea iubirii (1971). Proza însă, cultivată cu
POPESCU-25. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
marginea câmpiei (1957), Amiezile veacului (1961) ș.a. Poetul se socotește „slobod” să cânte, și în cântecul lui abundă locurile comune ale liricii epocii: 23 August, armata clasei muncitoare, Grivița ’33, cu deosebire „era roșie a comunismului”, „era incandescenței”. O poezie lozincardă, grandilocventă, scrisă mai toată pentru brigăzile artistice de agitație. Ceva mai mult firesc aduce M. în versurile pentru copii din cărțile Niculae clop de paie (1957), A venit un cocostârc (1964), Nelu Mititelu (1973) ș.a. SCRIERI: Puiul de moț, București
MURESANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288310_a_289639]
-
a dramaturgului, este „aristocratul adevărat”, în timp ce - în aceeași rigidă antiteză - privilegiații se lăfăie în „mocirlă”. Autorul, care incriminează și educația defectuoasă ce agravează tarele moștenite, crede în posibilitatea răscumpărării unor greșeli în cazurile când resursele profunde nu sunt viciate. Texte lozincarde, cu o brumă de referiri la evenimente istorice, sunt Lucaci în temnița de la Seghedin, Inimă de soldat, ecou al luptelor de la Plevna, Lumină nouă (1914), unde este omagiat săteanul viteaz ca un „leu paraleu” în campania din 1913, la care
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
viața comuniștilor în ilegalitate și a țăranilor peste care vine „fericirea” colectivizării. Sărbătoarea recoltei (1960) și Nota 10 la muzică (1972) nu se pot reține drept contribuții dramatice valide, subminate cum sunt de falsitatea situațiilor, de conflictele artificioase și replicile lozincarde. Volumul Mă gândesc la tata (1978) este o caldă evocare a părintelui său și a familiei în mijlocul căreia și-a petrecut primii ani de viață. L. a fost prezent în multe dintre periodicele vremii, a jucat un rol activ de
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
Luca 5, 39). Conferințele au reprezentat pentru foarte mulți oameni, indiferent de vârstă, primul lor contact cu învățătura ascetică și duhovnicească a Părinților Bisericii. Prin ele, oamenii s-au apropiat de un orizont de meditație diferit de predicile moraliste și lozincarde cu care erau obișnuiți în fiecare duminică în parohia de cartier. Importanți părinți duhovnicești ai României - de la Constantin Galeriu ori Sofian Boghiu până la Arsenie Papacioc, Rafail Noica sau Teofil Părăianu - au putut vorbi unor săli neîncăpătoare. Zeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vieții noi, socialiste. Și În același timp Îngreunează mult munca poetică a noului cântăreț - poetul din uzină și de pe ogor care caută În versurile confraților săi, o pildă, un Îndemn. Acest Îndemn el nu-l poate găsi Într-o poezie lozincardă și lipsită de originalitate. Dimpotrivă, condeiele care se ridică astăzi din beznele exploatării de ieri, dau deseori pilda unei surprinzătoare adâncimi, unei sincere inspirații, unei tematici de profundă principialitate, cum reiese din poemele premiate de Ministerul Artelor și care au
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pericolului schematismului și clișeului, Îndeosebi În zugrăvirea „eroului pozitiv”. În 1951 toate aceste slăbiciuni: manierism, șablon, clișeu, schematism, dispreț față de Înaintași, incultura, lirismul facil, lipsa de meșteșug, optimismul tembel, „neadâncirea realității, a experienței sovietice În domeniu”, superficialitate stilistică, epigonismul, expresia lozincardă, infantilă și altele, vor primi un nume: proletcultism. A existat proletcultul În cultura sovietică, Îndată după revoluția din 1917, iată, există și la noi - constată la unison vocile din presa vremii și, În primul rând, forul diriguitor al literaturii, Uniunea
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
realismul socialist (RS). Tematic, literatura P a glorificat munca și proletarul („omul nou”), a impus o serie de șabloane: muncitorul În salopeta albastră, strungul, uzina, munca, revolta antiburgheză, imaginea sărăciei și a exploatării etc. Odată cu P, Își Începe cariera literatura lozincardă, schematismul, șablonizarea tipologică, expresia literară accesibilă (cu scopul lărgirii audienței proletare și literare). Teoretic și principial, realismul socialist a renegat proletcultismul, dar spiritul proletcultist, obsesiile și clișeele acestuia s-au manifestat printr-o serie de creații artistice, până spre mijlocul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
profesând critica normativă și de serviciu, au impus și maturizat RS, Înrolând scriitorii Într-un „front larg și combativ” al „metodei metodelor”: realismul socialist. Deși RS a dezavuat P, acesta n-a dispărut ca obsesii și mentalitate. RS manierist și lozincard poate fi asimilat P. Dar În vremea atotputerniciei RS, Împotriva operelor de acest gen s-a exercitat o permanentă critică. Căci adevăratele opere realist-socialiste trebuiau să fie: partinice, tendențioase, politizate, cu foarte mult potențial combativ și revoluționar, cu o mai
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în teatru datorită oamenilor iluminați din punct de vedere politic pe care îi întâlnea acolo și a belșugului de păsărici disponibile. A lucrat la multe show-uri de pe Broadway, plus o mână de filme de categoria B, turnate în Manhattan. Lozincard, bătăuș, scandalagiu. Îi plăcea la nebunie să participe la ședințe și mitinguri, să semneze petiții și să vorbească în argou comunist. Activ pe scena stângii new-yorkeze până în 1948 - apoi niciunde. Portrete. Donna Patrice Cantrell era frumoasă, dar dură. O versiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
bietului Ioanide ar fi fost descrise realist de către creatorul lui, n-ași fi fost atât de rău impresionat de acest roman (Scrinul negru). În carte, lui Ioanide i se deschid toate ușile, fără să i se ceară altceva decât declarații lozincarde despre socialism, îi era ușor să le dea? în realitate, în viață adică, după apariția romanului Bietul Ioanide, G. Că-linescu a fost scos cu brutalitate de la catedra sa de profesor, unde lăsa amintiri și regrete de neșters generațiilor de studenți
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
celor din urmă!). În acest context, biciuit de influența "grețos malefică" (Alex Ștefănescu) a ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ana Blandiana. Revelațiile poeziei, Iulian Boldea vorbește despre revigorarea, pe care anii '60 o aduc lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe care, ulterior, o face Iulian Boldea, cu privire la poezia șaizecistă, vine să confirme valoarea acestui grup ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți dintre scriitorii acestui grup ideologic debutând aici sau publicându
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la câteva astfel de poezii din următorul volum al autoarei, Ochiul de greier, 1981. Este poate volumul marcat cel mai puternic de aversiunea contra ideologiei, aducând, în construcția lui, o absență a metaforei, diferită de absența cu care obișnuise poezia lozincardă. Deși el însuși conține o metaforă una cu tentă subversivă, ochiul de greier fiind ochiul veșnic treaz al artistului persecutat acest volum va marca începutul unui lung șir de alte volume încadrate în ceea ce am numit absență a metaforei: Greierii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Neomodernismul, care are în centru Generația '60, curent de tranziție, totodată, între două paradigme majore modernism și postmodernism constituie unul dintre cele mai prolifice moment creatoare, prin rolul său recuperator și de întoarcere spre trecut. Neomodernismul îi urmează aridei perioade lozincarde, încercând o resurecție a lirismului și să recupereze tradiția, pe care modernitatea o ignorase. Un rol similar îl are și deconstructivismul care, printre altele, urmărește o relansare a întregului, păstrând fundamentul și reomntând structura în funcție de cerințele noului. El ignoră vechile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideologic este marcat, în cea mai mare parte, de eliberarea de estetismul socialist. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme și motive interbelice, printr-o resurecție chiar a universului rural, pe care modernismul îl trecuse într-un plan secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
textelor literare și, implicit, în dezvoltarea literaturii, precum criteriul estetic 240. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, și care vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme și motive interbelice, printr-o resurecție chiar a universului rural, pe care modernismul îl trecuse într-un plan secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]