1,810 matches
-
noapte, fimeia nu avea somn deloc...De, ca fimeia stătută... Se învârtea în pat ca șarpele pe jăratic. Bărbatul sforăia de nu se auzea nici în cer nici în pământ. In noaptea ceea, pe biata fimeie o apucat-o o mâncărime strașnică...Si pe unde n-o mânca?...Peste tot! „Mă scărpinam ici, mă mânca dincolo” - povestea ea. „Mă scărpinam eu, dar cu mare băgare de seamă, să nu-l ating cumva pe nebun, pentru că ar fi sărit până în tavan de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ici, mă mânca dincolo” - povestea ea. „Mă scărpinam eu, dar cu mare băgare de seamă, să nu-l ating cumva pe nebun, pentru că ar fi sărit până în tavan de cine știe ce năzăreală... Pe când eram gata-gata să ațipesc...unde mă apucă o mâncărime...așa... cam pe la...” „Pe unde? Pe unde?” o sărit o cumătră curioasă foc. „Ei și tu de colo. Pe unde? Pe la...pe la fluierul piciorului...Dar mă gândeam eu: cum să mă scarpin? Să întind o mână... cine știe cum îl pălesc pe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cum să mă scarpin? Să întind o mână... cine știe cum îl pălesc pe mototol și pozna-i gata!... Ce mi-am zis? Mă scarpin cu celălalt picior...Si... ridic piciorul cu mare băgare de seamă și încep să frec locul cu mâncărimea...Da’ când îi să dai de belea...Dai și gata. Tocmai când am terminat treaba și voiam să întind piciorul, nu știu cum l-am ghiontit pe tont - că altfel nu i-oi putea spune - cu genunchiul...Doamne! Când o sărit odată
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
jur vulpește. Toți cei de la masă aveau ochii aprinși și obrazul ca jăratecul... Ce ați rămas așa, flăcăi? Nu credeți că povestea lui Pâcu îi și o povață pentru cei tineri? Aveți grijă, băieți! Nu lăsați fimeia s-o apuce mâncărimea, că pe urmă...vorba ceea: „Mai ușor păzești o turmă de iepuri decât o fimeie.” Si acum gata cu poveștile! La culcare, până nu vă apucă și pe voi mâncărimea... Ploaia a pornit pe neașteptate. La început, ca o burniță
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
tineri? Aveți grijă, băieți! Nu lăsați fimeia s-o apuce mâncărimea, că pe urmă...vorba ceea: „Mai ușor păzești o turmă de iepuri decât o fimeie.” Si acum gata cu poveștile! La culcare, până nu vă apucă și pe voi mâncărimea... Ploaia a pornit pe neașteptate. La început, ca o burniță, dar încet-încet s-a întețit. Cărăușii au mântuit cu greu de încărcat carele. După ce le au acoperit cu țoale, au răsuflat a ușurare. Abia de acum încolo începe greul, oameni
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Hai, că vine Crăciunul și voi stați pe cuptor lângă fusta fimeii - i-a întâmpinat moș Dumitru în ziua sorocită primului transport. Am cam stat, că altfel cine știe? Dacă nu punem mâna pe ele, le poate apuca strechea și mâncărimea, ca pe gospodina ceea din povestea lui moș Pâcu - a răspuns provocării Alecu Slobodă. Găsim alt cocoș cântând pe gardul nostru, cum s-ar spune - a îndrăznit Mitruță Ogaș. Măi Mitruță! Tu ești însurat, ori fimeia te ține doar să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
am sărit pe geam în spatele casei și în pas alergător m-am îndepărtat, nu spre scăldătoarea morii ce era mai aproape de casă, ci înspre confluența Moldovei cu Moldovița, la „Curu’ Buzăului”, unde am stat tot timpul ca pe ace, cu mâncărimi în fund, ce prevesteau o confruntare impardonabilă cu autoritatea părintească. Presimțirile sumbre mi-au fost adeverite de apariția furioasă a mamei, cu o vargă în mână, pe malul apei, urmărind cu privirea figurile de la suprafața apei, strigând să ies din
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
vrăjitorilor. Un statut plin de respect și măreție: intermediar Între cer și pământ... Un soi de mesager sacru, de - am spune noi azi - poștaș Între Dumnezeu și oameni. De câteva zile piciorul mă sâcâie Într-un mod de nesuportat: furnicături, mâncărimi, junghiuri tăioase. Ar trebui să mă vadă un doctor, să-mi facă un calmant intravenos, ceva ameliorator. Ar trebui... dar nu mă bizui să mă deplasez prea departe de bârlog. Încă mă mișc foarte greu, mai ales de când am schimbat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
liniște între timp, nu mai auzeam nimic, parcă cineva îmi băgase dopuri în urechi, îmi închipuiam că o să înceapă să turuie despre Cuba și Panama, Statele Unite, imperialism, clasa muncitoare, Castro și tot felul de forțe de agresiune. Vînzoleală, oamenii aveau mîncărimi, apare Geniul, ei dau drumul la benzile cu ovații, pancartele sînt încă ridicate, placaje viu colorate, ia cuvîntul, se mai domolesc scandările artificiale, salută poporul. Scorpia lîngă el, cocul în vîrful tărtăcuței, mi se pare că tot ce se petrece
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
apucat să mă vadă ieșit din pârnaie. Dar gata cu sentimentalismele! tună bruta, lovind cu pumnul În peretele șubred al magherniței. Îmi plac ghetourile. Mă omor după ele și... simt că am să mă integrez aici, dacă-mi dă pace mâncărimea de palme...,. După ce bruta a adormit și sforăitul lui zguduie pereții șubrezi ai Încăperii, Antoniu Își așterne câteva cârpe pe jos, lângă peretele opus patului, și Încearcă să adoarmă. Se gândește cum Cel de Sus Îl pune la grea Încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Început să mă gâdil. Dar orice aș fi făcut, și pot să zic că am Încercat destule, nu s-a Întâmplat nimic. Mă mânca pielea, desigur, dar nu era nimic anormal, până când a trebuit să mă scarpin, ca să scap de mâncărime. M-am prins că Anton nu s-a referit la mușchiul de sub scrot. Am Început să-mi palpez testiculele cu grijă, ca să văd dacă ceea ce căutam se afla acolo. Dar fără succes. Mă durea, atâta tot, așa că, după o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lui Hunter legat de Sophia, am Început eu. Nici să nu pomenești. O să creadă că ești paranoică, interveni Tinsley, care nu stătea o clipă locului, se agita ca o nebună. Dumnezeule, materialul ăsta de tweed zgârie rău. Poți muri de mâncărime? — Și chiar sunt paranoică? am Întrebat. Dacă eram pur și simplu paranoică, era un lucru bun, căci asta Însemna, prin definiție, că nu se Întâmpla nimic rău de fapt. —Nu neapărat. Mi-aduc aminte cum l-am sunat pe Louis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la noi prin ușa ruginită din plasă metalică și ne întreabă: Da, vă rog? Helen își întoarce privirea spre mine. Se uită spre Mona și Stridie, care stau pitiți în mașina parcată lângă bordură. Stridie șoptește în telefon: — Spuneți-mi, mâncărimile sunt permanente sau intermitente? Helen Hoover Boyle își împreunează degetele în dreptul pieptului; ghemul de pietre rozalii și perle îi acoperă cu totul bluza de mătase. — Doamna Pelson? Venim din partea companiei Transformări Miraculoase. În timp ce vorbește, Helen își întinde brusc mâna, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
helixseattle, dar nu e greu să ne imaginăm. Dacă o să căutăm prin colecția ziarului Seattle Times, o să găsim următorul anunț din pagina de divertisment de pe data de 5 mai: În atenția clienților restaurantului Oracle Sushi Place „Dacă vă confruntați cu mâncărimi rectale severe cauzate de paraziți intestinali“, zice anunțul, „vă puteți constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. După care dă un număr de telefon. De față cu dom’ sergent, pun mâna pe telefon și sun. O voce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vreo serie nou-nouță, ultimul răcnet în materie de gângănii parazite, tocmai la o vârstă ce tinde să devină respectabilă. Nu de alta, dar chiar n-aș vrea să-mi alung viitoarea soție pentru un motiv așa nevolnic). Cert este că mâncărimea asta (parcă cineva ar râcâi cu unghia bobițele de calcio-vecchio de pe-un perete care-și face veacul în mintea mea) aduce îngrijorător de mult cu acel sentiment pe care oamenii se grăbesc să-l identifice ca fiind „mustrare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care-și face veacul în mintea mea) aduce îngrijorător de mult cu acel sentiment pe care oamenii se grăbesc să-l identifice ca fiind „mustrare de conștiință“. Indiscutabil, fiecare individ a fost înzestrat cu dreptul inalienabil de a-și numi mâncărimile pe dinăuntru după cum îl taie capul, așa că să nu care-cumva să v-așteptați de la mine să fac pe nebunul dacă vreunuia(uneia) dintre voi îi vine cheful să mă arate cu degetul pe stradă „ah, uite-l și p-ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe stradă „ah, uite-l și p-ăla care are mustrări de conștiință și nu vrea să recunoască“. Poate că o să mă supăr puțin, dar, pe cuvânt de onoare, n-o să las să mi se vadă oftica. Partea proastă cu mâncărimile de felul ăsta e că niciodată nu se mulțumesc să rămână într-un singur loc. De exemplu, de câteva rânduri încoace, am din ce în ce mai acut sentimentul că drăcia aia (acum e ca un fel de bâzâit) a început să alunece zbârnâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pentru totdeauna, oricât mi-aș dori (și mi-am dorit ca un bezmetic) ca ele să rămână departe de ochii culpabilizatori ai mamei și ai lui Filip, oricât aș încerca să mă fofilez și să mă mint că poate trece, mâncărimea asta devine insuportabilă și am nevoie mai mult decât oricând (bănuiesc, ca orice om normal) să mă scarpin voluptuos și pe îndelete. Nu știu dacă e o soluție bună, fiindcă în unele cazuri, după cum bine știți, se întâmplă ca tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
chestii de care aș reuși până la urmă să scap prin metode știute, nu-mi vine altceva în minte decât să încep să cotrobăi cu scrisul, să bâjbâi niște povești, să iau la scărmănat secrete, în speranța că, odată și odată, mâncărimea asta nesuferită se va lăsa dibuită și, după o demascare publică, va binevoi să dispară. E de datoria mea (habar n-am de ce e de datoria mea, dar n-am ce-i face; se pare că posed și eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
orișice om mare care se respectă și, mai ales, nu am de unde să știu dacă pe undeva pe dinăuntrul vostru nu veți simți cum se strecoară ceva ce aduce cu o furnicătură sau, mai bine spus, cu un fel de mâncărime. Însă chiar nu pot să-mi imaginez ce suflet gângav trebuie să zacă în mine ca să-i pot explica lui Filip de ce îl priveam mirat când deschidea ușa și de ce îl rugam fâstâcit s-o închidă la loc atunci când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
închidă la loc atunci când mă refugiam cu orele în camera mea, când desfășuram „ample mișcări de trupe“ și conduceam „războaie imaginare vorbind de unul singur“ (pagina 62, rândul 2). Cum aș putea să-i spun că doar blestemata asta de mâncărime este singura care mă obligă să-i dezvălui tot acel carnagiu dichisit cu teroare și sânge, cu spaimă și agonie, pe care aș fi vrut să-l pot păstra ferecat în cel mai întunecos colț al amintirilor mele? Ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
urmat de punct, nu poate însemna altceva decât nimic atât timp cât mai ai o groază de chestii de zgândărit, de povestit, de dat în vileag, totul ar fi în regulă, aș trage un somn bun, fără vise, fără uși deschise, fără mâncărimi, iar în nesimțirea mea - credeți-mă pe cuvânt, sunt în stare - aș putea să sforăi ore în șir. Partea proastă e că nu s-a inventat încă o metodă infailibilă prin care să poți alunga cu un șut în fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Filip s-a eliberat, și sunt convins că a făcut-o, de coșmarul ăla urât cu Steaua, nu e sigur deloc că același lucrul trebuie să fie valabil și pentru mine. În cazul în care aș fi uitat, am o mâncărime în scăfârlie care ține musai să-mi reamintească de asta. Și nu cred să fie de-ajuns să vă descriu blândețea lui Uca, zâmbetul ei care-mi lumina orice amărâtă de dimineață, după-amiază sau seară, mângâierile acelea care ștergeau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fiecare cu ale lui. Două precizări: 1. „E întuneric beznă și miroase a brânză“ îmi spunea Filip în nopțile de vară cu tunete și trăsnete în care ne prefăceam înspăimântați ca să ne înghesuim sub plapumă. 2. Nu știu de ce, dar mâncărimea aia a încetat să mă mai zgândăre așa de tare. 8. Tata n-a mers pe tractor Dacă tata se bărbierea duminică dimineața, mergeam la film sau la meci. Tata iubea pantalonii de stofă, cu dungă (pe care și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de fumat. Și, cum n-o să-mi aprind țigara sub ochii lui tata, am să ies puțin din poveste și am să-l caut pe Matei. Noi, frații Florian, avem de lămurit niște chestii: chestia 1 - mamă, ce nasoale sunt mâncărimile pe dinăuntru! chestia 2 - mi-e milă de războinicii ăia căzuți în luptele din spatele ușii închise, în tundra nesfârșită din camera Mateiului mic, acolo unde „noaptea se furișează duminica la ora două după-amiaza“, unde există „o stâncă uriașă care seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]