144 matches
-
Mătușa care îl crescuse nu se mai afla de mult printre cei vii. Dilema și controversele porneau dinăuntrul său. Marcat de lipsa părinților, căutase întotdeauna să fie vertical, corect, cinstit și fără pată. Nu putea concepe gândul că acum apărea mânjit, dintr-o dată, de prezența unei femei divorțate lângă el. Fără să-și dea seama cât de mult o răneau vorbele lui, Radu continua să-și plângă de milă, cuprins de zbuciumul teribilei frământări interioare. Scoasă din sărite, ea îi arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe tine, pe viață, pe tot. Băusem câteva pahare, a fost o rătăcire din care m-am trezit prea târziu. Eu... Ștefan o opri. Nu vreau să știu. Dar ea dorea să se explice, să-și descarce conștiința care, o dată mânjită, nu mai putea fi spălată. Îmi pare rău, îmi pare atât de rău! A fost o nebunie, un blestem! Bărbatul acela e mort. Ce-ai făcut? L-ai înjunghiat când ți-ai venit în fire? Luana izbucni în râs, amestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
calomnii și injurii, un adevărat cataclism, un puhoi înverșunat care lua la vale tot ce întâlnea, piatră sau frunză, o lavă grea, clocotitoare, de neînfrânt, curgând către undeva, nereținută, secerând în drumul ei totul. Biata fata se simțea și ea mânjită, înăbușită, amestecată energic în iureș și curgând la vale, de-a valma, odată cu toți ceilalți, fără putință de scăpare. Înmărmurită, cu degetele împietrite pe brațele fotoliului, trecând de la admirație și claritate la o stare de confuzie totală, la panică, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spre clasele Liceului de Artă. Un scriitor local nu putea fi ridicat la cer pentru că era alcătuit dintr-un aliaj neferos. Cei ce dirijau cu brațele pe macaragiu aveau căști de protecție de sub care pletele slinoase pluteau pe umeri. Salopetele mânjite le trădau proveniența: Combinatul de Prelucrare a Sufletelor. Câțiva îngeri urâțiți de neputința misiunii lor încercau să se spele cu zeama cântecelor din greierii adormiți ai copilăriei sau cu portativul tristeții părinților neînțeleși de copiii făcuți în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să toarcă înfundat, zgâlțâind tabla capotei, peticită cu chit, ca o hartă a globului, cu continentele și țările epocii fiecăreia, unde era tușa mai groasă, semnifica drumul greoi al evoluției, întinsul neregulat, căutarea tulbure a identității, iar undeva, un loc mânjit, un pește înfoiat și-n care întâmplător, da, cu totul întâmplător, rugina săpase un punct în tabla capotei, ochiul peștelui, calcan zâmbi ea în care va trebui să fie, dacă nu e, îl ia mama dracului, Satelitu. Nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-i viața, uneori miza e greșită. Dacă la Timișoara situația v-a scăpat de sub control, era de așteptat ca la București să fie și mai groasă. Vorba Bătrînului, gașca voastră era cea mai dezavantajată, toată lumea știa că erați cei mai mînjiți, știau de complicitățile tale cu Piticul din ’60 încoace, știau cum l-ai luat sub aripa ta pe Cap de Piatră, cum l-ai făcut tanchistul numărul unu al țării, cum l-ai trimis la Timișoara să facă ordine. Hai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
eternă, dar vârstnicul știe că fericirea nu există decât în rare și norocoase clipe.“ „Nu există asociere de durată între oameni. Foarte rar se încheagă prietenii care să dureze o viață. Mai devreme sau mai târziu totul e tulburat, stricat, mânjit, pentru că răutatea din mintea omului izbucnește devastator“ etc. Culmea este că autorul însuși detestă banalitatea: „Mi se întâmplă să scriu o frază și îndată după aceea să o șterg. Nimic mai deprimant în literatură decât locul comun, clișeul, banalitatea. Adevărul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
vânătoare atârnată de umăr. Era, într-adevăr, o priveliște care îți cam dădea fiori și îți cam făcea părul măciucă: zăpada răscolită și tăvălită, cu bălți de sânge și urme de vomă pe ea, și printre toate acestea cizmele militarilor, mânjite și ele cu sânge înghețat și azvârlite care încotro, ca după o hârjoană de copii. Asta nu era treabă curată! Mirosea a sabotaj, bodogănise șeful milițienilor, un plutonier major gras și fălcos, care stătea să plesnească în mantaua lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
curând, încercați să priviți de la fereastra locuinței: ea vă deschide o panoramă nord-coreeană de asfalt peticit și de beton poros, a căror simplă pulsație de azbest anulează orice posibilitate de existență a verdelui natural. Adăugați, la toate acestea, un scuar mânjit violent de gunoaie zemoase, chiar coapte de căldura tropicală, precum și doi câini vagabonzi, de sex incert, întinși levantin la umbra pitică a unui garaj improvizat din sârmă și din carton. Ați reușit? Vedeți că, până la urmă, n-a fost chiar
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o anumită amintire a d-sale. O reproduc: „Câteodată, când mă aștept mai puțin, îmi apare înaintea ochilor o scenă, mereu aceeași. O coloană nesfârșită de prizonieri - toți în bluze-uniformă rusești, dar cu câte o «stea a lui David» evreiască, mânjită cumva cu vopsea roșie, pe spate - aleargă, aleargă, desculți. De ambele părți ale convoiului, gardieni militari nemți pe motociclete. Unul din prizonieri, istovit, a rămas cu câțiva pași în urmă. De pe o motocicletă îl plesnește biciul. Altul, la capătul puterilor
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
cartea mea cu pești pe care le ascund cu grijă și le rearanjez mereu exact unde se vede mai bine, în colțul în care cade lumina atunci când se deschide ușa - le-am pitulat artistic sub aceeași foaie bine boțită și mânjită la fel de simțit în nuanțe tari de verde și căcăniu. În culorile astea vâscoase și în contextul vrăjelii cu igiena personală, treaba este, cred eu, în concordanță atât cu meniul, cât și cu repetatele dureri de burtă cu care îl țin
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
care să-i ostracizeze pe cei care au distrus o bună parte din floarea României. Dacă în jumătatea de an ce urmează voi fi în continuare ignorat îmi voi retrage oferta”. Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite si mânjite, Zece ouă înrosite . Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: Ce vă este, frătioare, Ce vă doare? Nu vă ninge, nu vă plouă, Stati gătite-n haină nouă, Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-ati fi ouă... Suntem fierte! Zise
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
în atelierele claselor mai mari, când se întâmpla să traverseze vreunul din noi un astfel de atelier, și să fie înconjurat de cei din anii mai mari și vopsit... tu te zbăteai să scapi de sub culorile lor și tot mai mânjit deveneai. Îmi aduc aminte că era rece vopseaua, și că mă gâdila. Îmi mai aduc aminte și de ieșiri la restaurantul din apropierea facultății, restaurantul Dunărea. Prin anii 70 începuseră să aducă pește bun. Am făcut apoi o excursie foarte frumoasă
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
rechinii din aburul toamnei și își trimit apoi cu repeziciune trupurile puternice înapoi în ceață, categoric ascultătoare, deși neîmblânzite, urmărindu‑și mereu țelul. În timp ce tramvaiul 43 se apropie greoi, huruind și străduindu‑se din răsputeri. Anna zace în suc propriu, mânjită toată, iar mămica se sfătuiește cu alte mame ce‑i de făcut cu o fetiță care se mai scapă încă în pantaloni, deși e așa de mare. Trebuie să faci pipi înainte de plecare, pricepi, țâncule? Data viitoare să te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mână de o carte. O apucă bine în mână și și-o trase repede în zăpada fantei de lumină. În clarobscur, avu senzația că nimerise cu șezuta în fecale de om, ca în următoarea secundă să recunoască Goana după aer, mânjit chiar pe prima copertă, de excremente umane. Luă exemplarul cu scârbă și-l aruncă în tomberon, ca să nu mai fie văzut de nimeni așa, mânjit cum era. Aceasta fusese reacția lui de moment. Mai încolo, pe alee, zări un alt
NICOLAE SUCIU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362776_a_364105]
-
cu șezuta în fecale de om, ca în următoarea secundă să recunoască Goana după aer, mânjit chiar pe prima copertă, de excremente umane. Luă exemplarul cu scârbă și-l aruncă în tomberon, ca să nu mai fie văzut de nimeni așa, mânjit cum era. Aceasta fusese reacția lui de moment. Mai încolo, pe alee, zări un alt exemplar de roman, cu coperțile rupte și mult mai încolo, un alt exemplar cu câteva file rupte și folosite drept hârtie igienică, cu o ștampilă
NICOLAE SUCIU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362776_a_364105]
-
abordare a materialului (inefabil?!) de construcție a poemului cu elementul vital, care ne naște și ne ucide cu aceeași forță, ori cu măcar aceeași indiferență. Ce rămîne după ce apa s-a retras dintr-un ținut inundat? Mâl, obiecte arzvârlite ori mânjite, resturi vinovate din carnea cuvintelor, dar și obiecte spălate, aproape curate care nu păstrează urmele sinistrului. Ca orice scriitor care se respectă, citind prefața, aproape că nu mai simți nevoia să intri în odăile vaste ale Poesiei, pentru că ai prins
RECENZIE LA CARTEA ROSEI LENTINI TSUNAMI ŞI ALTE POEME . TRADUCERE: EUGEN DORCESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361115_a_362444]
-
în: Ediția nr. 1286 din 09 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Domina mirosul de oțel încins, un amestec de ulei, aburi fierbinți și fumul locomotivei. Un pufăit dublu al pompei de aer a locomotivei, mecanicul ce o conducea are fața mânjită, sta rezemat în braț la fereastra locomotivei. Privesc în interior...” Nu vă plecați în afară” o etichetă ne previne! Cantonierii salută trenul din poziția de “drepți”! Priveam la călători, în mare parte navetiști erau răpuși de depresii sonore, sunt atât
SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE, AUTOR GHEORGHE ŞERBĂNESCU) de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 1286 din 09 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349981_a_351310]
-
Autor: Camelia Florescu Publicat în: Ediția nr. 2351 din 08 iunie 2017 Toate Articolele Autorului Cu câte stoluri mă îmbraci spre seară? Și câte drumuri ni se scurg sub pași? A câtă oară măștile le lași, Să cadă obosite bunăoară, Mânjite, de mult praf și de furtună, De întristrarea unui plans păgân Ascuns în macul roșu de sub sân? Cam câte gânduri tac fără să spună, Dacă ești tu speriat sau eu nebună? Din câtă iarbă să-mi cosesc cetate ? In care
NEBUNUL ȘI PAIAȚA de CAMELIA FLORESCU în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/365415_a_366744]
-
și când auzeai cum se stropșesc din senin, își aruncau unul altuia cuvinte cu echivalențe în lumea animală, la profilul antropometric al fiecăruia și însușirilor lor anatomo-morfologice, de prezență morală sau „îndemânare” în societate („gloabă, cămilă, piticanie, lunganul, năsosul, furăciosul, mânjitul” ș.a) de care nu se simțea, până la urmă vinovat nici unul, adică primele, garantau ei, nu era de fapt „opera” nici unuia dintre ei, singurul vinovat la o adică fiind Creatorul, că „dotarea” prevăzută n-a fost cea mai fericită, că
PĂCĂLEALA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366655_a_367984]
-
din afara cu zbuciumul din mine înțeles căci eu nu mă bat cu tine - timpule - mă oropsești zidule - e oare vis sau e destin în oboseală voastră languroasa și vicleana - nu fi perfida - oare de ce - de ce ți-e dat să fi mînjita de acel detestat - alungat fior al vieții plin de suspine și neguri și cum mai curg nervii prin vine de mine - o fi blestem - . Mă poți pricepe oare tu făptura mea divină - mi-e frică - și pînă acum mi-a
PETIŢIE CĂTRE VREMURILE ODIOASE IV de SORIN ANDREICA în ediţia nr. 215 din 03 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370957_a_372286]
-
făpturii zugrăviți în agonia morții... Ai săi, acum, și mai vii, strălucind de patimă... Între gheare, un corp uman în cădere sub greutatea și zbaterea animalului suplu. Încleștarea fatală! Pe piept, pe umeri, pe coapse și pe față culori proaspete, mânjite, amestecul lor ancestral... Lăsa să îi picure sânge din ciotul degetelor deschise pe botul fiarei, pe craniul strivit. Soarele își țipa înălțarea deasupra și în față, incendiind peretele stâncos. Se rostogolea pe muchia de sus vărsând văpăi cromatice, spectrale: roșu
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 324 din 20 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357306_a_358635]
-
ale năpăstuiților care locuiseră în micile încăperi râncede: oameni săraci și nefericiți, cei mai mulți singuri pe lume, și-i imagina vegetând... Trecând prin dreptul unei uși întredeschise a zărit în interior o dâră de lumină difuzând prin mica fereastră cu geamlâcul mânjit. A pătruns stârnind praful. Încăperea goală... Razele firave ale soarelui ascuns parțial de ziduri se izbeau în dușumeaua crăpată și umbrită. Lumina căpăta materialitate în praful greu și gros. Privea fascinat cum răzbătea ca un fascicul prin fanta geamlâcului. Soarele
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 319 din 15 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357364_a_358693]
-
i-au dat acesteia de gândit. Ori, plecând am rugat-o să lase fetele să învețe că au mult pentru a doua zi. Culmea era că, cea mai mare dintre beneficiarele mele era premianta.. nu știu cum că parcă față o avea mânjita cu cărbune mereu. A doua zi barasem orice ’’cerință’’, zicând că am o urgență. Cei mai buni dintre colegi mi-au spus: „da, Vali, ai dreptate, du fetițele astea la un centru permanent. Ar fi păcat de ele...”. Poi, daca
AI AJUTA PE ALŢII ESTE O DUBLĂ BINEFACERE... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359076_a_360405]
-
trăit într-o cu totul altă lume și părinții mei încă mai poartă rămășițe din „bătrânul” simț al dreptății pe care îl aveau părinții lor, ca și percepția acestora despre bine și rău. Dacă părinții generației mele sunt numai parțial mânjiți, ceea ce este oricum rău, generația mea este cu totul dată peste cap. Nefiind crescuți cu valorile sănătoase ale bunicilor noștri și având în locul lor pe cele propăvăduite de statul-dădacă, nepoții statului asistențial nu au nici cea mai mică înțelegere a
Cum Statul Asistenţial a corupt Suedia () [Corola-blog/BlogPost/340014_a_341343]