331 matches
-
fi din cauza vârstei sau te pomenești că... Bătrânul dispăru din fereastră. Se auziră câteva uși de dulap trântite și un zgomot de tingiri răscolite în grabă. Ceea ce sugera că, măcar dinspre partea bătrânului, dialogul se încheiase, dar nu și argumentele. Maca salută spre fereastră un interlocutor nevăzut, își încălecă motocicleta și ambală motorul. Peste străduță se lăsă din nou liniștea. Pancartele cu tot felul de interdicții își reînstăpâniră autoritatea, ca și cerurile de la etajul al doilea. Magul frunzelor arăta ca un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legați mereu și oriunde, căci în orice loc există un anotimp al frunzelor căzute, chiar dacă ele vin dintr-o toamnă mai veche. Totul începuse în joacă și, într-un fel, așa și rămăsese. Fusese în prima lor zi de școală. Maca strigase : „Care poți să sari pe frunze ?“. Ca atunci când încerci să treci râul pășind din piatră în piatră. Și nici nu era greu. În orașul nostru, de la Bulevardul Gării, luând-o pe lângă Biserica Armenească până la Teatrul „Pastia“ și apoi pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nefolositoare, socotind trenurile care, între timp, se împuținaseră. Clădirea veche nu fusese demolată, rămăsese ca o anexă a celei noi, care, astfel, privită de departe, părea beteagă, cum bătea dintr-o singură aripă. Doar Luca nu mai era cu ei. Maca fu cel care dădu semnalul. Trotuarul din stânga rămânea al făgăduinței, așa că începură să-și adune frunzele de pe trotuarul din dreapta. Apoi se lipiră cu spatele de castanul care rămăsese atâta vreme să-i aștepte. Acolo unde cele patru spinări de copil
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a ales !“, ceea ce însemna sentința. Magul frunzelor rămânea câteva clipe în urmă, căci magii îi iubesc mai ales pe învinși, apoi țopăia din nou, cu zburdălnicia lui de lăcustă, ca să le arate calea. Cum haina de piele îl strângea, Maca sărea cu oarece greutate. Pe Jenică hainele nu-l strângeau, dar tocmai pentru că erau largi îl stânjeneau, căci lărgimea cămășii era menită tocmai să-i ascundă pântecul care, de atâta stat pe scaun, începuse să se rotunjească. Tili ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe urma hainelor și a trupului. Numai că, între timp, coroanele castanilor începuseră să se rărească, dacă nu cumva, din loc în loc, copacii nu dispăruseră de-a binelea. Într-o altă lume, copiii mergeau în față, fără să se uite înapoi. Maca gâfâia pe urmele lor, dar se mai înviora când vedea eforturile lui Jenică de a-și sălta pântecul rotofei. Tili fusese, la un moment dat, cât pe ce să-i ajungă pe băiețandri, spunea, la fiecare salt, câte un nume
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
blocurile noi, acele suprafețe plane ori verticale ce tăiau lumina, ca niște lame de sticlă. Castanii se trăseseră în pământ. Orașul cel nou era un Erehteion al castanilor. Jocul se terminase. Fusese mai scurt ca altădată, iar ei rămăseseră descumpăniți. Maca păstra o ultimă frunză în mână, dar, privind la trotuarul din fața lui, pe care urmele toamnelor vechi nu se vedeau și unde toamnele noi nu lăsau nicio urmă, își dădu seama că plasarea acelei ultime frunze ar fi fost o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acelei ultime frunze ar fi fost o încercare disperată, ce n-ar fi reușit să reînvie orașul care fusese. Își înfipse codița ultimei frunze în părul sârmos, hotărând că, oriunde va merge, ea va fi granița vechiului oraș. De aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu mâinile înfundate în buzunare și coatele lipite de trup. Saluta pe toată lumea, amuzându-se de aerul surprins al trecătorilor care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de aerul surprins al trecătorilor care se trezeau în fața unui fel de om al caver nelor venit dinspre viitor. Atunci când fâstâceala le era cât se poate de evidentă, unii oprindu-se să-l privească, alții împiedicându-se de-a binelea, Maca sărea pe loc de bucurie. — Asta e, băiatu’ ! Dacă vrei să cunoști lumea și s-o cucerești, ia-o pe nepregătite. — Ce-i de cucerit pe-aici ? întrebă Jenică, potrivindu- și pasul după mersul grăbit al lui Maca și săltându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a binelea, Maca sărea pe loc de bucurie. — Asta e, băiatu’ ! Dacă vrei să cunoști lumea și s-o cucerești, ia-o pe nepregătite. — Ce-i de cucerit pe-aici ? întrebă Jenică, potrivindu- și pasul după mersul grăbit al lui Maca și săltându-și nădragii care-i cădeau sub burtă. Celălalt se opri brusc și-l împunse cu degetul în cămașa largă, unde socotea că ar trebui să fie pântecul rotofei. — Mereu e ceva de cucerit... spuse, arătând priveliștea dinaintea lor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lor, dar care nu era totuși de natură să-i îndreptățească entuziasmul. Habar n-ai... Te întrebi, poate, cum e să existe o stradă largă, lipsită totuși de case și trotuare. De parcă n-ar fi fost croită pentru oameni. Odată, Maca, pe care îl fascinau lucru rile imposibile, își lipise urechea de asfalt, apoi șoptise : „Încă se mai aud“. De o parte era un gard lung, făcut din panouri de prefabricate, acoperite cu o tencuială cenușie, grunjoasă. De înălțimea unui stat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
covor oltenesc, dar de o liniaritate desăvârșită. Nu știm ce se afla pe malul celălalt, câtă vreme acest drum larg și totuși dosnic era și el un râu al uitării. Povestea noastră se petrece doar pe unul dintre maluri. Lui Maca măsurile îi erau potrivite, chiar dacă nimeni n-ar fi putut explica de ce. Tili își plecă puțin capul, în timp ce Jenică se prinse de marginea gardului și se înălță pe vârfuri. Deși fiecare privea din ferestruica lui, tăcerea spre care priveau era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înălță pe vârfuri. Deși fiecare privea din ferestruica lui, tăcerea spre care priveau era aceeași. — Nici măcar paznici nu mai sunt, constată Jenică, gâtuit. — Or mai fi niscaiva la gheretele dinspre bulevard, presupuse Tili. Și, dacă ne vede careva, ce zicem ? Maca scoase frunza care-i mai rămăsese și o aruncă prin rombul lui. Frunza se răsuci, căutând o adiere pe care să se sprijine, apoi căzu, cu totul nepotrivită pe întinderea de beton. De aceea, nici Magul frunzelor nu veni. — Am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai rămăsese și o aruncă prin rombul lui. Frunza se răsuci, căutând o adiere pe care să se sprijine, apoi căzu, cu totul nepotrivită pe întinderea de beton. De aceea, nici Magul frunzelor nu veni. — Am venit la serviciu, râse Maca, încercând astfel să ofere, așa cum îi era felul, o explicație în care nu credea nimeni. Și nici nu mințea întru totul. — Mai e puțin și începe schimbul doi, întări Tili. — Și așa ajungem și noi măcar o dată mai devreme, sugeră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și începe schimbul doi, întări Tili. — Și așa ajungem și noi măcar o dată mai devreme, sugeră Jenică. — Ce dacă am venit cu vreo douăj’ de ani mai târziu ? râse Tili. Zicem că n-am știut că s-a închis, dădu Maca din umeri. Și adăugă încă una dintre explicațiile lui imposibile : Eu cred că nimeni nu mai știe că s-a închis, pentru că nimeni nu-și amintește că a funcționat vreodată. — Pare de neimaginat, spuse iarăși Tili. Vru să ofere un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privea cam de mult aceeași priveliște și între timp gândise, astfel că numele nu putea fi cel adevărat. — Hai să fumăm o țigară, gemu Jenică, simțind cum brațele i se golesc de sânge. Se așezară pe asfalt, la rădăcina zidului. Maca avea întotdeauna țigări. — Dar parcă tu nu mai fumai... zise. — Ei, o țigară, n-o fi foc. Cum ar fi, hai să ne odihnim un pic... Maca și Tili își trimiseră rotocoalele de fum în sus, văzând cum se topesc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
brațele i se golesc de sânge. Se așezară pe asfalt, la rădăcina zidului. Maca avea întotdeauna țigări. — Dar parcă tu nu mai fumai... zise. — Ei, o țigară, n-o fi foc. Cum ar fi, hai să ne odihnim un pic... Maca și Tili își trimiseră rotocoalele de fum în sus, văzând cum se topesc unele în altele. — Parcă ar fi sfârșitul lumii, spuse Jenică... — Sfârșitul lumii a fost deja... îl corectă Tili. Acum bântuim... Că bine zici, își aminti Maca. Fu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pic... Maca și Tili își trimiseră rotocoalele de fum în sus, văzând cum se topesc unele în altele. — Parcă ar fi sfârșitul lumii, spuse Jenică... — Sfârșitul lumii a fost deja... îl corectă Tili. Acum bântuim... Că bine zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și alergă după ceilalți. Se opriră în dreptul porții celei mari, prinsă cu un lanț greu, de care atârna un lacăt pătrățos și ruginit. Înăuntru, aceeași tăcere, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sos ori aspic. FUPSIC. Nu doriți un fupsic de miel ori un piept de curcan în fupsic ? — Așa era pe-atunci ? spuse Jenică. Nu mai țin minte... — Eu țin minte doar că eram cu douăj’ de ani mai tânăr, spuse Maca, cercetând curtea interioară. N- aveam niciun fir de păr alb. Și tu n-aveai burtă, te scărpinai la buric pe la spate. Ajungeam cu fruntea la genunchi... tânji Jenică. — Uite ce frumos ! se minună Tili : Fabrica de Utilaje și Piese de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nume care nu există. Între timp au dispărut utilajele, pe urmă piesele de schimb și, la urmă, industria chimică de tot. Dacă ar fi să punem toate lucrurile astea cum au fost, nici n-am avea loc unii de alții. Maca se scărpină prin claia de păr, străduindu-se să ajungă la pielea capului. — Mare brânză, spuse. Pe vremea aia visam să fiu ca acuma, adică să fac ce vreau. Acuma la ce să mai visez ? Cam asta e diferența, atuncea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e diferența, atuncea tânjeam să fiu liber și acuma tânjesc la părul negru de-atunci. Cum o fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om. — Să nu fie câini... șopti Jenică, intrând, precaut, în urma celorlalți. — Ți-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
față de om... — Ba, spuse Tili, trecând și el în umbra zidului, cred că, mai degrabă, avea trup de om și cap de câine. — De-atâta liniște, zise Jenică, dar cu oarece ușurare, au murit și câinii... Mașinăriile mor ultimele, spuse Maca, din pragul halei uriașe, privind spre tavan, acolo unde se întindeau șinele podului rulant. Lumina răzbătea cu dificultate până în mijlocul încăperii imense. Razele se strâmtau prin ochiurile de geam, apoi se răsfirau, difuze. Bancurile pe care se aflau strungurile arătau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
distinct, sec, precum într-o biserică pustie, cu pardoseala de piatră. — Ar fi cea mai mare biserică din lume, se minună Jenică, de parcă ar fi văzut-o prima oară. Atâta că nu are cupolă. — Și nici vreun Dumnezeu, adăugă Tili. Maca își duse mâinile pâlnie la gură și strigă. Sunetul se izbi de pereți și se întoarse, stâlcit, la picioarele lui. — Parcă de dumnezei ducem noi lipsă ? întrebă el. Să vezi ce de dumnezei am adunat în hârtiile mele, destui pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adăugă Tili, or mai fi fabrici ? Astea pe care le știm s-au închis toate, și laminorul, și uzina de scule hidraulice, nu mai vorbim de FUPSIC-ul nostru. Altele noi nu știu să se fi făcut. — Ții minte, spuse Maca, ce mai râdeam de doamna Marinescu și de glastra ei cu flori artificiale. Cum îi udam în bășcălie frunzele din plastic și miroseam florile de cârpă... Uite că a știut ce face... Doar florile ei au rezistat, chiar și în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când au dispărut udătorii de ghivece. Tili luă castronul de lemn și-l răsuci pe toate părțile. Asta e o floare care nu există, spuse. Or fi existat pe vremuri și unii care dădeau nume florilor... — Pe timpurile alea, spuse Maca, așezându-se pe scaun și căutând prin sertarele biroului care fusese al lui, se dădeau alte nume la orice. Trăiam, cu toții, alte vieți. ăștia, de pildă, eram chiar noi ? Veniră și ceilalți în spatele lui. Fotografia era mărișoară, cât putuse fotograful
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceilalți în spatele lui. Fotografia era mărișoară, cât putuse fotograful să cuprindă și să așeze pe carton, fără să rateze trăsăturile. — Eu stăteam acolo, spuse Tili. ăla din poză a fost biroul meu. — Eu credeam că-i biroul doamnei Marinescu, spuse Maca. După ghiveciul cu flori... — Era biroul meu... stărui Tili. Uită-te la peretele din spate. Nu ții minte că doamna Marinescu ne-a adus chiar ea ghiveciul ? A strigat la fotograf : Stai !, și l-a pus în mijloc. Râdea și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]