126 matches
-
morții, fără să o lege de păcat (cfr. Rom 5,12.21; 6,23); celebrează aproape pentru condoleanțe pentru cei care rămân în viață, și spune puțin sau nimic despre pomenirea sufletelor din purgator, care constituie un punct ferm al magisteriului Bisericii încă de la începutul istoriei sale și trebuie să fie un aspect important al pastoralei în sensul că acesta are obligația să se roage pentru toată Biserica (și pentru aceea care se află în purgator) și pentru misiunea ei în
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în Newman, din Anglia, exponenții ei cei mai prestigioși. Trăsăturile Mișcării liturgice erau: recunoașterea tradiției și menținerea legăturii cu aceasta, reîntoarcerea la izvoarele credinței, adică la Sfânta Scriptură, interpretată în sensul tradițional al teologiei Sfinților Părinți, și fidelitatea absolută față de magisteriul bisericii. Nu este greu de recunoscut că cecilianismul a fost influențat de estetica, filozofia și arta romantică. Acest curent găsește în trecutul îndepărtat un mare număr de modele prețioase pe care le privește cu respect și din care se inspiră
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
2 „Inter sollicitudines”, de Pius al X-lea Opera reformatoare a mișcării ceciliene a avut drept rezultat promulgarea documentului Inter sollicitudines, în anul 1903, de către papa Pius al X-lea. Acest document constituie magna carta în materie de muzică, din partea magisteriului Bisericii de la începutul secolului al XX-lea, asupra căreia s-au oprit și succesorii lui Pius al X-lea. Principiile care stau la baza acestui motu propriu se bazează pe următoarele aspecte teologice: „Muzica sacră, ca parte integrantă a liturgiei
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
căror spațiu arhitectonic permitea rezonanțe sonore inedite, se dezvoltă și primele forme liturgice muzicale care vor alcătui repertoriul Bisericii Catolice, așa-numitul cânt gregorian. Inițial, fiind unicul cânt admis de autoritățile bisericești, compozitorii au fost încorsetați de regulile impuse de către magisteriul bisericesc. Însă flacăra artistică nu poate fi stinsă niciodată. Dornici de a-și potoli setea creatoare, dar în același timp încorsetați de limitele impuse de directivele magisteriale, artiștii bisericii au încercat tot felul de strategii stilistice pentru a satisface amândouă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
director de studii sau al Părintelui rector. În timpul orelor de religie, de pildă, nu mai eram strivit sub un șir de adevăruri predate Într-o manieră definitivă și de neînlăturat, ex cathedra. Fără să renunțe, desigur, la definițiile solemne ale magisteriului, preoții de la Colegiul Saint-Marc nu se mai socoteau episcopi adunați În conciliu. Oare iezuiții i-ar fi tratat drept moderni? Ne vorbeau despre populațiile sărace din Africa, despre nevoile Bisericii din America latină, despre preoții persecutați din China comunistă, despre cardinalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
al II-lea, exprimat în enciclica Evangelium vitae. Chiar titlul vorbește despre noutatea temei care, dincolo de tratarea noastră, rămâne un studiu deschis față de cercetarea antropologico-etică ulterioară, care se pune, în ceea ce privește filosofia și morala catolică, într-o atitudine de ascultare față de magisteriul Bisericii și față de științele umane. După cum am observat, în pofida sfidărilor la adresa demnității și respectului persoanei umane, definite ca „structuri de păcat”, nu lipsesc semnele de speranță, încurajatoare, chiar dacă sunt foarte limitate. Aceste „semne de speranță”, după cum amintește Papa, „sunt prezente
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și fără rezerve cu acel spirit al vremurilor, atât de recomandat, grație profeției papei Ioan al XXIII-lea, de conciliul Vatican al II-lea. DE LA O RADICALITATE DE OCHII LUMII LA O PROFEȚIE TRĂITĂ Până aici, folosindu-ne de indicațiile magisteriului papei Francisc, am insistat pe sorgintea profetică a vieții consacrate în toate formele sale, în «felurimea darurilor sale», cum se exprimă Conciliul. Pe lângă toate acestea trebuie să ținem seama de inevitabilele, poate chiar doritele schimbări, transformări și maturizări pe care
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
care s-a născut cu cincizeci de ani în urmă și, prin papa Francisc, cu toții putem să fim mai fericiți, deoarece în Biserică ne simțim ca acasă, așa cum voia Ioan al XXIII-lea, a cărei profeție de viață și de magisteriu nu numai că nu s-a stins, ci, după zorile Conciliului, pare să devină o nouă zi a felului de a fi bărbați și femei, de a fi ucenici ai Domnului Cristos.
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mai profunde ale fericirii, mai cu seamă atunci când au de-a face cu contexte - cum ar fi cel din domeniul misiunii pe care sunt chemați să o desfășoare - care cer o reînnoire continuă și profundă. Acest lucru îl afirmă documentele magisteriului bisericii, îl spune papa, îl spun fondatorii diferitelor institute..., nu poate să fie altfel. Există aspecte motivaționale care trebuie să fie revitalizate continuu, dacă se dorește să se perceapă dimensiunea existențială și, deci, teleologică a fericirii persoanelor consacrate. 4.1
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea Duhului în istorie. Duhul este Prezența învăluitoare și tainică în conștiința Bisericii. Numai prin Duh, tradiția teologică a Bisericii poate recompune numeroasele referințe biblice într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de influențe din Evanghelie, Sfinții Părinți, textele papilor, ale gânditorilor și ale politicienilor din secolele XIX XX, din personalism, popularism, ideile filosofiei protestante aplicate mai ales în economie, dar și din curentele laice, republicane, din liberalism sau socialism democratic. Activitatea magisteriului pontifical a fost extrem de importantă pentru formațiunile creștin-democrate, mai ales că experiența politică a dovedit că numai partidele creștine care au beneficiat de sprijinul Vaticanului s-au putut menține și chiar dezvolta. Esențiale au fost însă enciclicele lui Leon al
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
care o propune în primul rînd doctrina Bisericilor creștine. Așa cum a evidențiat foarte bine Jean-Marie Mayeur 8, partidele creștin-democrate au fost mai întîi partide care apărau religia, adică interprete și apărătoare ale drepturilor Bisericii Catolice, care le-a oferit, prin magisteriul pontifical, un program social și o structură intelectuală. Ele doresc totuși să-și păstreze autonomia, să-și exprime nonconfesionalitatea, să se deschidă și spre alte confesiuni creștine, tendințe pe care Adenauer a reușit să le impună în Germania, după război
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Rambaud, la Lyon, care respingeau ideile etatiste și dezvoltau ideile răspîndite mai ales de industriașii catolici din nordul Franței grupați în Asociația Catolică a Patronilor din Nord, de orientare paternalistă și antietatistă 5. Prin enciclica Rerum Novarum (15 mai 1891), magisteriul pontifical recunoaștea caracterul foarte grav al problemei sociale și stipula dreptul Bisericii de a interveni chiar în momentul cînd, în Franța, drama din Fourmies de la 1 mai 1891 scotea în evidență pericolul unui război social. Pentru creștini-democrați, aceasta a devenit
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
construiește plecînd de la "refuzul total al societății născute în urma Renașterii, Reformei și Revoluției, dominată de individualism și raționalism, de secularizarea statului, de știință și gîndire". Se schițează astfel, în mod clar, legătura cu catolicismul intransigent, contrarevoluționar și ultramontan, alimentat de magisteriul pontifical. Pretutindeni, în Franța și în Germania, în Belgia și în Italia, programul era asemănător: el își propunea să restabilească influența Bisericii asupra societății ca în Evul Mediu, cînd domnea unanimitas christiana, cînd individul era luat în seamă într-o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
XIII-lea, care era pe cale de a deveni ceea ce am numi foarte bine devoțiune, o adevărată adulare a papei. Ea este vizibilă în întărirea centralizării Vaticanului, acceptată de clerul bisericesc, ca și în dogma infailibilității suveranului pontif. Important era deci magisteriul pontifical, în general bine ales și popularizat cu grijă la fiecare nivel al ierarhiei bisericești. Deosebit de importante pentru evoluția democrației creștine au fost opțiunile lui Leon al XIII-lea, care, continuînd politica papei Pius al IX-lea, încerca să scoată
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
recunoscînd deci democrația, dovadă fiind politica sa franceză numită a "Ralierii". În 1891, el a oferit, prin Rerum Novarum, un text care a pus bazele democrației creștine, "marea cartă a acțiunii social-creștine", cum o numea papa Pius al XII-lea5. Acest magisteriu cu care s-au identificat catolicii intransigenți, caracterizat de un refuz cvadruplu al individualismului, al liberalismului, al secularizării (laicizării) și al socialismului definește generația Leon al XIII-lea, a preoților "oameni ai poporului" și a laicilor angajați în diferite organizații
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
condamnare, fiindcă recomanda episcopului să fie "bun cu acești tineri care sînt sinceri și generoși", dar acest document arată foarte clar ce se aștepta la Roma din partea unei organizații laice, fie ea de orientare creștin-democrată: o acțiune de acompaniament al magisteriului, fără autonomie și fără inițiative proprii. Marc Sangnier, care dăduse mișcării sale un impuls politic accentuat prin crearea Uniunii pentru Educație Civică și a Comitetului Democrat de Acțiune Socială, s-a supus. El a fondat o nouă revistă, La Democratie
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
au renunțat la vechiul mit al alianței dintre putere și Biserică, dintre tron și altar; ei au dovedit că puteai merge la slujbele religioase și chiar să te spovedești, să-ți găsești inspirația în Evanghelie, să-ți întîmpini cu grijă magisteriul pontifical fără să fii clerical. Ei l-au ales atît pe Dumnezeu cît și democrația, menținînd autonomia fiecăreia dintre sferele spirituale și temporale, evitînd subordonarea uneia față de cealaltă și invers. În felul acesta, ei au avut o mare contribuție în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
rămîne insensibili la viața Bisericii. Un partid de catolici cum ar fi Democrația creștină trebuie să reflecteze asupra evenimentelor culturale și istorice importante care se numesc Pacem in terris și Populorum progressio. Dar modul just de a se situa față de Magisteriu, în politică, este de a reflecta și a asimila ceea ce superiorii Bisericii ne învață despre principiile și adevărurile veșnice. Ne vom menține idealul politic pur dacă vom ști foarte bine să fim partidul care să-și înfigă rădăcinile în societatea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
contemporană nu-și extrage programul acțiunii politice dintr-un sistem doctrinal definitiv și monolitic. Programul său social și politic provine din aporturile suprapuse, adesea amestecate, ale straturilor succesive din care desprindem Evangheliile și textele sfinte, Sfinții Părinți și învățații Bisericii, magisteriului pontifical, gînditorii și politicienii catolici din secolul al XIX-lea, filozofii secolului XX, cum ar fi Jacques Maritain, Emmanuel Mounier, Maurice Blondel, Henri Bergson, Etienne Gilson, Etienne Borne, Nicolae Berdiaev și mulți alții, experiențele politice, cum ar fi popularismul lui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Rousseau, Kant și Marx, care au introdus în sistemul lor preocupări tipic personaliste 2. Această reflecție privind personalismul poate fi transpusă în gîndirea creștin-democrată. Magisteriul Bisericii catolice Magisteriul Bisericii ocupă un loc aparte în elaborarea programului creștin-democrat. Înainte chiar de magisteriu, există filosofia creștină extrasă din Evanghelii, din Revelație și din Întrupare cu tot ceea ce ea implică privind responsabilitățile sociale ale creștinilor; există, de asemenea, tradiția seculară a dreptului natural, noțiunea de bun comun, atît de prezente în documente. În discursul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Quadragesimo anno (1931), Mater et magistra (1961), Pacem in terris (1963), Populorum pregressio (1967), Octogesima adveniens (1971), Laborens exercens (1981), Centesimus annus (1991): tot atîtea documente pontificale care, după o sută de ani, "cadențează" gîndirea în problemele sociale. Grație acestui magisteriu, democrația creștină dispune de un corp de doctrină și un program social situat între programul liberal și programul socialist. El se bazează pe apărarea proprietății private a cărei funcție socială este subliniată, pe intervenția Statului în reglarea și corectarea nedreptăților
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
aceasta și-a pierdut creditul. Astfel, codul de la Malines, cartă a catolicismului social belgian, editat în 1927, refăcut în 1934 într-o manieră corporatistă, a fost reeditat în 1948 fără aceste teorii. Totuși, în funcție de teme și de țări, referința la magisteriul pontifical se face mai mult sau mai puțin amplu. În mod special democrația creștină din Italia a pus în aplicare preceptele Bisericii. Două exemple susțin această afirmație: angajamentul foarte ferm al creștin-democraților pentru a determina Adunarea Constituantă să voteze, în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Asemenea reflecții extrase din enciclice se regăsesc la oameni ca Amintore Fanfani, Paolo Emilio Taviani, Pasquale Saraceno, ale căror responsabilități, în Italia, au fost excepționale după 1950. Un aport esențial l-a avut și curentul protestant, care respinge ideea de magisteriu social venind dinspre Roma, propunînd o etică ce se baza pe responsabilitatea fiecărei persoane în sînul unei economii de piață și pe validitatea universală a legii morale. Ea vine să scoată la lumină originalitatea unui demers pragmatic, așa cum se poate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și responsabilitatea sa de creștin"6; Müller-Armack, autor al unor lucrări de sociologie a religiilor, director în ministerul Economiei între 1952-1958, secretar de stat pe lîngă Erhard între 1958-1963, nu înceta să sublinieze ancorarea economiei în etica umanismului creștin. Dacă magisteriul Bisericii este esențial, aporturile externe sînt importante. Această observație se aplică mai ales în domeniul politic. Drepturile omului, suveranitatea poporului, Statul laic, libertatea conștiinței, a presei, aceste fundamente ale programelor politice ale democrației creștine au fost mult timp absente din
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]