522 matches
-
orice experiență realistă" (p. 215), o literatură "fantastic-subiectivă" capabilă să realizeze conjuncția dintre Prometeu și Narcis (p. 218). În critică, tinerii scriitori vor o totală independență de opinie, desprinderea de conjuncturile politice și se revendică de la asprul și necruțătorul criticism maiorescian. Numai că, la cronica literară a revistei, Ion Șiugariu și Miron Suru nu s-au putut constitui ca autorități. Antologia literară realizată de Al. Husar redescoperă o secvență multă vreme ocultată în istoria noastră literară, dezvăluind rolul catalizator al tânărului
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
este de a se amesteca și el în vorbă oriunde și oricum. Pe orator îl stăpânește scopul, pe retor deșertăciunea, pe guraliv, mâncărimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul numai una trecătoare, limbutul, nici-una". Triada maioresciană își are perechea în viața politică: aici întâlnim oameni de stat, oameni politici, politicianiști. Omul de stat este personalitatea cu vederi largi, capabilă să judece situațiile în sine și să înțeleagă liniile de evoluție pe termen lung, personalitatea care în
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
clasic al omului. Tudor Vianu s-a născut în 1897 și s-a stins la 21 mai 1964. Se împlinesc 40 de ani de la dispariția cărturarului care, prin demnitate și seninătate olimpiană, se apropie cel mai mult de stilul aulic maiorescian. El își așază creația, întreagă, sub pecetea prestigiului comun tuturor întemeietorilor animați de construcția culturală. Născut și crescut într-o familie de oameni cultivați și sobri (tatăl, medic primar în Giurgiu, impune familiei un ritm de viață guvernat de ordine
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12814_a_14139]
-
pe care gîndirea autohtonă putea accede la o filosofie de tip apusean? Ion Dur se străduiește a ne oferi o imagine obiectivă a gînditorului "socratic", a profesorului care, în optica d-sale, a jucat, "în spațiul cultural interbelic, un rol maiorescian": "Exegeza profundă a transformat însă Ťzgomotulť produs în jurul operei și personalității lui Nae Ionescu într-o energie care să intensifice judecata cît mai echilibrată, tot așa cum celebrul Demostene își șlefuia dicția pe fundalul tumultului pricinuit de valurile mării. Căci textele
Despre Nae Ionescu și Cioran (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12467_a_13792]
-
chiar dacă, cel puțin una dintre cărțile sale publicate în anii din urmă, Detractorii lui Eminescu, s-a bucurat de o bună primire a criticii. Fără a-și propune în mod explicit acest lucru, Alexandru Dobrescu oferă, prin volumul Maiorescu și maiorescienii, o lecție despre cum trebuie făcută o revizuire literară. Fără a porni cu scopuri polemice declarate, criticul încearcă să reconstituie personalitatea fostului spiritus rector al Junimii folosindu-se de toate scrierile acestuia (articolele și cărțile care au făcut școală, dar
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
jurnal făcute sub impulsul unor stări de moment, scrisori adresate unor prieteni care pot conține doza lor de teribilism), în detrimentul celor consacrate? Teoretic, un astfel de risc există. Dar Alexandru Dobrescu are prevederea de a-și lua măsuri de precauție "maioresciene". Fiecare afirmație pe care o face este susținută cu asupra de măsură de citate ample (care se întind uneori pe mai multe pagini din carte), astfel încît întregul volum aproape că ajunge să semene cu o crestomație. Ce poate să
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
aerul pe care îl respirăm. E al tuturor și al nimănui anume. Și ne amintim de el atunci cînd ne lipsește. E ansamblul Ť locurilor comune ť în prezența cărora spiritul funcționează normal. În linii generale, gîndim, vorbim și scriem maiorescian. În detalii, sîntem noi înșine". (p. 370) Există, categoric, o moștenire a lui Maiorescu la nivelul vieții intelectuale românești, dar ea ar putea fi cu greu numită maiorescianism. Chiar dacă reflexele intelectuale ale maestrului își fac încă simțită prezența în disciplina
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
idei, aproape nimeni nu mai conștientizează sursa. Ceea ce, în fond, este chiar unul dintre pariurile majore ale criticului junimist. Nuanțat și inteligent, niciodată plicticos, scrisul lui Alexandru Dobrescu se citește cu mult folos și reală plăcere. Alexandru Dobrescu, Maiorescu și maiorescienii, Editura Albatros, București, 2004, 370 pag, 160 000 lei + TVA
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
și să se prefacă a le satisface. Referindu-se la această inversare de roluri, T. Maiorescu a numit instituțiile statului improvizat “forme fără fond”. Departe de a fi o formulă calpă, cum au numit-o unii, și nevalidată istoric, teza maioresciană se verifică, vai, foarte bine, în condițiile tranziției din ultimele decenii. (N.M.) Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate
Politică și cultură de I. L. Caragiale () [Corola-journal/Journalistic/12933_a_14258]
-
politica pașilor mărunți pe care, într-un excelent eseu, Ciprian Șiulea o resemantizează critic, făcând apel la îndemnul “înapoi la Maiorescu”. Calea aleasă de Maiorescu s-a dovedit a fi cea mai trainică și constructivă (“capacitatea de absorbție a canonului maiorescian e concurată numai de forța sa modelatoare, într-un interval de timp aproape indeterminat”), iar angoasa formelor goale a amendat la timpul potrivit orice inconsistență euforică. Exuberanțe de tip protocronist au existat de când lumea, or spiritul junimist punea înainte de toate
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
rău și pentru noi, și frumoase și adevărate nu pot fi decât acele scrieri române, care ar fi frumoase și adevărate pentru orice popor cult». Nici monograful nu se arată mai puțin mefient cu triumfalismul cultural de două parale: “Mesajul maiorescian este cât se poate de limpede: cel mai mare pericol de deznaționalizare pentru un popor este propria mediocritate, stagnarea în euforia megalomaniei de toate felurile și, implicit, absența raportării la criterii axiologice universale, transcendente” (pp. 17-18). Ceea ce aduce cu totul
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
idei, nu de ficțiune. Poate că formula «criticii latente», de care vorbea N. Manolescu, ar trebui extinsă la totalitatea operei criticului, pentru a evidenția ceea ce s-ar putea numi suportul filosofic, ca un implicat de adâncime, al gândirii și creației maioresciene. Această dimensiune a gândirii și operei lui Maiorescu a rămas mai mult într-un stadiu virtual sincretic” (p. 25). Monograful performează o lectură “depolitizată/deconstruită într-un sens hermeneutic”, descătușând opera maioresciană de lecturile deformatoare din perspective ideologice liberaliste sau
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
un implicat de adâncime, al gândirii și creației maioresciene. Această dimensiune a gândirii și operei lui Maiorescu a rămas mai mult într-un stadiu virtual sincretic” (p. 25). Monograful performează o lectură “depolitizată/deconstruită într-un sens hermeneutic”, descătușând opera maioresciană de lecturile deformatoare din perspective ideologice liberaliste sau marxiste, dovedind că sugestiile pe care le face pot fi împlinite chiar de sine însuși. Evitând cu eleganță toate capcanele clișeelor critice anterioare, realizând în același timp o incursiune minuțioasă prin discursurile
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
pune virgulă În loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă 'n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite strict În aceeași serie gramaticală. Și ce Înșiruire strâmbă
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
puterea în 1876 în urma coalizării secrete de la Mazar Pașa, alianța cu Puterile Centrale din 1883 va fi secretă, etc. etc. Noi îl citim pe Caragiale în registru comic, dar o replică precum aceasta a lui Farfuridi poate fi înțeleasă și maiorescian: ”Cum ziceam adineauri amicului Brânzovenescu: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe
Premiile UZPR „ Eminescu, ziaristul ” ( I ) [Corola-blog/BlogPost/93824_a_95116]
-
ale ediției critice a antumelor lui Eminescu pe care ați publicat-o: atribuirea alcătuirii ediției princeps poetului însuși, și stabilirea unei forme a textului cît mai aproape de ceea ce ar fi putut fi voința sa. Astfel, repuneți în discuție întreaga tradiție maioresciană. Care sînt principalele argumente în favoarea convingerii că Eminescu, iar nu Maiorescu, este cel care a făcut selecția poemelor și a stabilit ordinea lor? Nicolae Georgescu: Trebuie să vă spun, mai întîi, că argumentele mele s-au construit prin reacție la
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
cel mai intens dintre toți editorii și comentatorii lui Eminescu. Din el au crescut și G. Călinescu, și Perpessicius, C. Botez, I.E. Torouțiu, G. Scorpan, I. Crețu etc. Sub tăietura virgulei sale se întrevede o revoluție, o spargere a tradiției maioresciene. După cum se știe, el n-a avut răgazul să-și definitiveze ediția (iar ediția, odată apărută, nu este recunoscută de către el). Apoi, întrebările pe care le pune el Ediției princeps sînt fundamentale. Propune alt aranjament al poeziilor, demonstrînd că este
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
deci el încearcă să-i împace pe antecesori. Asta reiese, însă, din confruntări, nici el nu menționează că o anume virgulă sau formă (lecțiune) se datorează lui Ibrăileanu, sau Maiorescu, sau Scurtu, sau C. Botez etc. Sensul general al punctuației maioresciene este unul pozitivist, logicist - care transformă mistica lui Eminescu în simplă psihologie. Fiorul religios al poeziei eminesciene este netezit, prin punctuație, adus la o logică a înțelegerii comune ce se supune imperativului pedagogic. Toți editorii lui doresc accesibilitate, se adresează
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
teorie a sincronismului, aplicabilă atît fenomenelor socio-economice, cît și celor literar-artistice. Dincolo de punctul de pornire, reprezentat de scrierea Les lois de l’imitation, a sociologului francez Gabriel Tarde, precum și de intența mai mult sau mai puțn polemică față de consacrata teorie maioresciană a "formelor fără fond", contribuța lui E. Lovinescu la definirea profilului identitar românesc în epoca modernă apare astăzi, în condițile cu adevărat revoluțonare ale globalizării, cu atît mai importantă și mai semnificativă. Fără îndoială că fenomenologia istorică și culturală a
Sincronism și globalizare by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/13792_a_15117]
-
fanatici și/ sau criminali, a condus la o sărăcire de conțnut a mai tuturor idealurilor, valorilor și credințelor tradițonale, jocul subtil dintre luciditate și bovarism fiind fascinant în lumea postmodernă în care trăim. Chiar dacă, din punct de vedere teoretic, evaluarea maioresciană din studiul În contra direcței de astăzi în cultura română își mențne valabilitatea, totuși diagnoza lovinesciană, formulată cu ajutorul grilei sincronismului, apare mult mai riguroasă, sub raportul faptelor istorice petrecute. Dihotomia real/ ideal își spune încă o dată cuvîntul. Orientările tradițonaliste, generoase în
Sincronism și globalizare by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/13792_a_15117]
-
încleștări de opinie, relativ dure. Însă astăzi, pusă sub lupa obiectivării detașate, relația lor rămîne una pur conjuncturală, căci este greu să nu vezi, chiar și printre rîndurile discursului de recepție la Academie Din estetica poeziei populare ( 1913) pe emulul maiorescian. "Mi-e dor de el ca de o patrie" avea să mărturisească "țăranul țîfnos" Delavrancea într-o scrisoare în care face apologia lui "Titus Livius Maiorescu". Fără a scădea înaltul nivel apreciativ, criticul îl numește, la rîndu-i, pe venerabilul orator
APRILIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14010_a_15335]
-
de imaginar politic nu se regăsește în întregime în fiecare dintre textele antologiei. Drept urmare, ele sunt grupate pe mai multe secțiuni în funcție de dominanta ideologică care le structurează. Astfel, pledoaria pentru evoluție organică și refuzul grefelor instituționale se materializează în teoria maioresciană a formelor fără fond, urmată de o serie de intervenții (în majoritatea lor junimiste) redactate în același spirit. Importanța tradiției este o altă idee de bază a discursului conservatorist. Pledând pentru menținerea acesteia în viața socială românească, Al. Marghiloman spunea
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]
-
E adevărat, Lovinescu n-a dispus de cele mai bune antene spre a recepta opera lui Sadoveanu, dar nici acesta (și nu numai el) n-au înțeles, cum se cuvine sensul modern, înnoitor al concepțiilor criticului, al militantismului său estetic maiorescian. "Haiducul" Sadoveanu și "cuconașul" Lovinescu păreau incompatibili în plan social, dar modurile lor de a vedea și a crea literatura se dovedeau complementare. În cadrul polemicilor din epocă, teoretic, se excludeau reciproc; la o evaluare obiectivă post-factum, în planul valorilor, Baltagul
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
văzut lumina tiparului în 1885, tratează, pe larg, biografia lui Maiorescu, prezentat fiind drept „cel mai de seamă conducător al năzuințelor spirituale ale României moderne", fondator al Junimii (data e însă greșită, 1867 în loc de 1864, probabil sub impresia Cercetării critice maioresciene) și al prelecțiunilor ei populare, fără a uita să menționeze activitatea sa de deputat („cel mai bun vorbitor din Cameră") și ministru, și nici chiar pe cea de avocat („cel mai bun din oraș"). E vizibil faptul că datele biografice
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
stângă, comunistă, a presei, urmărind, chipurile, "reeducarea" marelui critic și istoric literar. Contra concepțiilor lui estetice scriu Vicu Mândra, Petru Dumitriu și eternul N. Moraru. I se reproșează abaterea de la "linia ideologică și culturală", "răceala olimpiană sau și mai grav, maioresciană". Dar cel care va da lovitura de grație "criticii pseudoștiințifice" a lui G. Călinescu a fost Ion Vitner, într-un serial de șase articole publicat în Contemporanul, tot în ianuarie 1948, și retipărit apoi în volumașul Critica criticii. Autorul, frate
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]