522 matches
-
întemeiată pe portret și narațiune. Nepropunându-și prea mari sarcini, ci în primul rând pe aceea de a explica opera și personalitatea artistului în chip atrăgător pentru public, această critică era destinată să pătrundă mai repede publicul larg decât cea maioresciană sau gheristă, asigurând semnatarului un prestigiu lesnicios. Dacă nu s-a petrecut acest lucru cu Petrașcu, este din cauza conflictului deschis, lung de un deceniu și jumătate, cu Junimea și cu maiorescienii, pe de-o parte, iar pe de alta din cauza
Nicolae Petrașcu (scriitor) () [Corola-website/Science/310912_a_312241]
-
destinată să pătrundă mai repede publicul larg decât cea maioresciană sau gheristă, asigurând semnatarului un prestigiu lesnicios. Dacă nu s-a petrecut acest lucru cu Petrașcu, este din cauza conflictului deschis, lung de un deceniu și jumătate, cu Junimea și cu maiorescienii, pe de-o parte, iar pe de alta din cauza rezervei constante cu care școala lui Gherea a privit această pasăre străină în cuibul criticii sociologice (științifice). Dumitru Murărașu remarcă poziția lui Nicolae Petrașcu, care consideră defectuoasă și critica metafizică de la
Nicolae Petrașcu (scriitor) () [Corola-website/Science/310912_a_312241]
-
este eliberat împreună cu alți deținuți politici, la o vârstă la care nimeni nu mai poate reface traseul unei gândiri ce s-a dorit consecventă cu ea însăși. La 17 februarie 1972, aproape nonagenar, Ion Petrovici, ultimul mare reprezentant al școlii maioresciene din gândirea românească, se stinge din viață la București. În domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea. Ion
Ion Petrovici () [Corola-website/Science/297849_a_299178]
-
și lui E. Lovinescu să învingă, prin exercițiu critic, piedicile pe care temperamentul le-a pus în calea unei profesiuni aspre. Din moldoveanul resemnat, copleșit de ideea morții, cu o reală inapetență de viață, a ieșit un polemist în linie maioresciană, rar egalat în epocă. Scepticismul moral și relativismul estetic sînt, cu adevărat, expresii ale spiritului său hrănit de operele antichității, dar, printr-o paradoxală convertire de valori, în comentariu critic ele s-au transformat din forțe defensive în pîrghiile unei
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
cultură, T. Maiorescu se impunea prin claritatea și echilibrul cugetării, frumusețea clasică a limbajului. Fără a avea obligații stricte, E. Lovinescu urmărește ambele cursuri, fără a recunoaște, acum și mai tîrziu patronatul spiritual al vreuneia dintre personalitățile epocii. De structură maioresciană, el își păstrează o libertate de spirit care îi va pune, nu o dată, în contradicție cu opiniile junimiștilor. Împrejurările l-au pus în cîteva rânduri în contact cu Titu Maiorescu, mai întâi la un congres al profesorilor de latină, apoi
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
contradicție cu opiniile junimiștilor. Împrejurările l-au pus în cîteva rânduri în contact cu Titu Maiorescu, mai întâi la un congres al profesorilor de latină, apoi în timpul colaborării la Epoca: întâlniri nerevelatorii, aproape protocolare, fără angajamente din nici o parte. Formația maioresciană a lui E. Lovinescu va ieși din contactul nu cu omul sobru, încă în cercul prieteniilor sale politice și literare, ci cu opera critică, singura de altfel esențială. A trăi în preajma unei mari personaltăți e, desigur, un privilegiu, dar nu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
înconjurau cu mare stimă pe profesorul de logică și se bucurau de sprijinul lui în cariera universitară. Dintre aceștia au ieșit cîțiva istorici, geografi, organizatori de reviste, etnografi și memorialiști, dar, cu excepția lui Dragomirescu, aproape nici un critic literar notabil. Adevăratul maiorescian este E. Lovinescu, colaborator fără pasiune al "Convorbirilor literare", reticent la început față de numeroșii elevi ai criticului, adversarul lor necruțător, mai tîrziu. Sînt, apoi, puține senmnele de prețuire din partea lui Maiorescu față de incomodul foiletonist de la Epoca. Cîteva adnotații favorabile pe
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
format intelectualicește în spiritul junimismului, va pune prețuirea sa pe singurul teren posibil pentru un critic: acel al ideilor fundamentale. Maiorescianismul său e, deci, structural. Încă din foiletoanele din Epoca despre Sadoveanu și literatura romantică țărănească se observă spiritul Criticelor maioresciene în problemele estetice esențiale. În formația critică a lui Lovinescu au intrat insă și alte elemente. Contactul cu literatura franceză a fost, după acela cu opera critică a lui Maiorescu și scrierile antichității, decisiv pentru orientarea gustului său. Pînă a
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
monadica, misterul vibrator cu care să consune". Mai exact, să surprindă unicitatea operei. Sunt invocați în acest sens Charles Du Bos (sonoritatea fundamentală), Henri Bergson (durata vie), Gabriel Marcel ("l'attention à l'unique"), Camil Petrescu (substanțialitatea). Critic de formație maioresciana, Streinu a văzut în militantismul estetic o formă a luptei pentru artă, pentru frumos, de unde și polemicile sale împotriva ingerințelor politice din orice parte ar fi venit ele în domeniul literaturii și împotriva mediocrității. El susține scrisul artistic în critică
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
operațiune îl va plasa automat în topul interesului public, infinit mai eficace decît decenii de critică obscură și cuminte. Faptul că Maiorescu nu i-a dat la început nici o atenție nu l-a descurajat. Iar pentru opoziția profundă la spiritul maiorescian, ideile socialiste aduse de Gherea în bagaj se potriveau ca o mănușă. Instinctiv și tot pe urmele lui Hasdeu, noul aspirant la glorie intelectuală realizează rapid faptul că România se afla într-o evidentă întîrziere față de Apusul Europei în ceea ce privește lecturile
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
alte tendințe, mai ales în poezie, criticul decide instantaneu că "decadentismul modern nu e altceva decît degenerarea liricei moderne înseși, bătrînețea, decăderea liricei" (Eminescu și curentul eminescian, 1896). Pe eșafodaj teoretic marxist construiește Gherea și imaginea "noii critici": spre deosebire de critica maioresciană, decretată a fi "metafizică", noua critică ar fi o critică "științifică", adică bazată pe științele exacte și, evident, pe ideologia lui Marx, ca îndrumar teoretic general. Primii cititori ai lui Gherea trebuie să fi fost încîntați de noutatea unei asemenea
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
de cultura decis protestatară pe care o degajau textele criticului; interesul general pentru doctrinele politice radicale se dubla în cazul de față cu o curiozitate intelectuală legitimă la un public abia ieșit din aburii romantismului întîrziat. Contrazicerea deschisă a autorității maioresciene nu putea să nu stîrnească simpatie, mai ales în rîndul tinerilor. Astăzi însă, o sută de ani mai tîrziu, vocea lui Gherea sună cu totul altfel: e o premoniție, deocamdată vagă, a terorii marxiste ce urma să vină, a mentalității
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
astrologia, spune Gherea), dincolo de disecarea inutilă a unor sintagme ce i se par criticului contradictorii (precum "emoțiune impersonală", la care Maiorescu ținea în mod deosebit), arsenalul se compunea mai ales din nume proprii, cît mai sonore și mai exotice. Critica maioresciană nu mai era demult la modă în Europa, argumenta Gherea, pentru că între timp critica europeană, în special cea franceză, devenise "eminamente științifică" (Asupra criticei, 1887). Inactualitatea lui Maiorescu ar fi fost dovedită mai ales de lacunele sale de informație; ca să
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
formule ce au făcut epocă. Din păcate, prizonier al unei doctrine înguste, criticul a încercat să o aplice ad litteram, iar efectele au fost uneori lamentabile. Dacă teoria sa estetică ar fi putut reprezenta, în absolut, o contrapondere a celei maioresciene, în privința intuiției literare nu există comparație posibilă cu mentorul Junimii. Criticul a întîmpinat cele mai mari dificultăți în analiza poeziei; nefiind vorbitor nativ de română, el nu a putut sesiza mesajul poetic în toată complexitatea lui; Gherea citește poezia ca
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
Sainte-Beuve, Taine sau Lemaître nu i-au folosit direct în compunerea articolelor, nu e mai puțin adevărat că publicul român a aflat de la Gherea de noile orientări ale criticii europene. Să mai adăugăm că stilul autorului, aflat la antipozii celui maiorescian, n-a stîrnit nici el un entuziasm unanim: e dezlînat, prolix, plin de improprietăți lexicale și de reveniri, redactat într-o sintaxă neîngrijită; abordarea familiară a cititorului, dorința de a instala o falsă complicitate între autor și lector, nu plac
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
toate meseriile filologice: a fost profesor, bibliotecar, muzeograf, redactor la toate tipurile de publicații de la cotidian la reviste foarte specializate, de tip „Manuscriptum”. Avem acum, în 1992, plăcerea și motivația să-i predăm ștafeta direcției critice pentru o nouă „generație maioresciană”, pe care și noi am primit-o de la G.Călinescu. Profesorul o avea de la Mihail Dragomirescu, care și el o preluase, ca pe un mesaj sacerdotal, și chiar printr-un fel de ritual de inițiere, de la Titu Maiorescu, pe la începutul
Aureliu Goci () [Corola-website/Science/337155_a_338484]
-
apreciind că În timpul directoratului lui Al. Tzigara-Samurcaș, revista „Convorbiri literare” pierduse „prețuirea” cititorilor săi și se zbătea În interminabile probleme financiare. Ca urmare, această revistă „nu poate trăi decât dacă-și regăsește echilibrul În respectul pentru formula critică și estetică maioresciană”. Așadar, era nevoie a se reaminti că Titu Maiorescu (1840-1917) a introdus „cultul frumuseții și al marii arte”, „sfințenia formei”, „idealul estetic”; că el este „Întemeietor de critică literară ridicată la treapta de nobilă activitate spirituală”. Drept pentru care se
Editura Destine Literare by Livia Ciupercă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_391]
-
se manifestă în răspunsul lor la problemele caracteristice procesului de construcție națională a socialului. Studiile sale aduc noi interpretări ale unor mari cugetători români. Amintim ideile sale despre sociologia dezvoltării culturale la Kogălniceanu, conceptul de gândire paradigmatică la Eminescu, concepția maioresciană despre modernizarea culturală, gândirea politică a lui Aurel. C. Popovici, etnicitatea la C. Rădulescu-Motru, morfologia națiunii la S. Mehedinți, dimensiunea religioasă a națiunii la Nichifor Crainic, revoluția la Mihai Ralea etc. În acest sens, este combătută perpetuarea unor imagini simplificatoare
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
răsunet semnate de M. Sebastian, I. D. Sîrbu, M. R. Paraschivescu, Petre Pandrea, C. Beldie, Alice Voinescu etc., cel datorat lui Traian Chelariu (1906-1966) întregește seria și, natural, se distinge prin cîteva trăsături specifice. N. Manolescu îl socotește un "jurnal tipic maiorescian", ceea ce e adevărat pe latura sa de consemnări cotidiene, detaliate, precise, cu o alură adesea "neliterară". Dar spre deosebire de Însemnările zilnice ale mentorului Junimii, care catagrafiază o biografie, cele oferite de scriitorul și cărturarul bucovinean transcriu un destin. Destinul dramatic al
Mărturii nemijlocite (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14568_a_15893]
-
1904. Discipol al lui Maiorescu, B. a reprezentat una dintre speranțele junimismului de după 1890. Dar articolele sale de critică literară, rămase în pagini de revistă, ca, de altfel, și celelalte scrieri, sunt cu totul incolore și, adesea, fără opinii ferme. Maiorescian prin mimetism, este și el de părere că personalitatea unui artist domină mediul înconjurător, a cărui influență, totuși, o recunoaște. Combătându-l pe H. Taine, admite înrâurirea mediului nu la nivelul individului, ci la acela al speciei. Ca poet, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285667_a_286996]
-
lui Paul Zarifopol, ediția Opere de I. L. Caragiale (IV-VII, 1938-1942). Bogata lui activitate foiletonistică este strânsă, după aproape două decenii de interdicție, în volumele Varietăți critice (1966) și Itinerar critic (I-V, 1973-1989) . Socotit de E. Lovinescu critic în filiera maioresciană (a treia generație postmaioresciană), C. este cel care apără cu mai mare consecvență decât confrații de generație preceptele criticii raționaliste. Și singurul, poate, care nu vrea să facă o „critică creatoare”. El își fixează de la început câteva principii călăuzitoare și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
fiecărui om care nu se mulțumește cu existența sa privată, de toate zilele, care mai are o coardă în sine, ce rimează la fericirea și nefericirea națiunii din care s-a născut". Și de vom da cîteva citate din traducțiunea maioresciană, vom avea oglinda clară a ceea ce de fapt am fost obligați a trăi cu toții nu demult. Odată cu dispariția concurenței încetează și cumpărarea și vînzarea, profetiza sociologul și, implicit, nu mai poate exista preschimbarea voluntară a atîta lucru cu atîta marfă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Totuși, ideologia lui T. exprimată în „Luceafărul”, ca și gândirea sau acțiunea lui, nu se identifică cu orientarea sămănătoristă (cu care uneori au fost abuziv asimilate). Le desparte nu doar tradiția specifică a militantismului ardelenesc, ci și adoptarea unor idei maioresciene, precum lupta împotriva stricătorilor de limbă, denunțarea dilentatismului, promovarea criteriului estetic în publicarea și comentarea literaturii. De exemplu, „țărănismul” nu e acceptat de el ca „teorie estetică”. Dezvăluie „declamațiunile mincinoase despre unitatea culturală a neamului românesc” și vorbește despre „cultura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290094_a_291423]
-
mereu lucrările de la început, pentru că numai așa ne-am atinge țelurile. „Adamismul” culturii românești, despre care vorbea Emil Cioran, e una dintre ilustrările acestei opțiuni, tot așa cum putem să ne referim la pendularea între invocarea din secolul al XIX-lea maiorescian a „formelor fără fond” și cea a „fondului fără forme” a unora dintre contemporanii autohtoni. În locul determinismului de tip structural, intenționez să demonstrez că se dovedește a fi mai adecvată teoretic și mai productivă prin efectele posibile din realitatea socială
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
totodată în Titu Maiorescu un valoros corespondent pentru minte, inimă și literatură. Ca "epistolier", Duiliu Zamfirescu beneficiază pînă în 1903 de sfaturile și îndreptările aceluia pe care P. Constantinescu îl socotește "ecoul de conștiință critică a timpului". Fără providențiala înrîurire maioresciană e greu de presupus încotro s-ar fi îndreptat acest "stilist armonios", dar care, după spusele lui Lovinescu, deși avea, trupește, "linia apolonică", purta fatalmente "defectul întristător al unei dezarmonii sufletești". Ruptura de serenissimul magistru se produce în 1909, cînd
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15090_a_16415]