1,101 matches
-
în lungul străzii Robert de Flers; sunt azi doisprezece ani de la căsătoria mea cu Marica. Unii nu pregetă să se întrebe cât oi fi de fericit din punct de vedere conjugal - eu asta știu: imediat ce m-am instalat pe strada marchizului de Flers am simțit că sunt, în sfârșit, om. Statornic în urmărirea țelului, pândisem norocul la răspântie și-l înșfăcasem pentru a avea ceea ce în chip firesc mi s-ar fi cuvenit de la început, fără caznă și zbucium. Telle est
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
sunt, în sfârșit, om. Statornic în urmărirea țelului, pândisem norocul la răspântie și-l înșfăcasem pentru a avea ceea ce în chip firesc mi s-ar fi cuvenit de la început, fără caznă și zbucium. Telle est la situation." Robert de Flers, marchiz al Franței, dă numele străzii dinspre Batiște către Romană, pe care, la nr. 9, se afla reședința Sion - o construcție cu un cat datând din 1865, solidă, sobră, încăpătoare. Mateiu îi calcă pragul prima oară în 1923 pe 21 mai
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
și interes. Se va dovedi, în cariera lui ulterioară, un maestru al acestei stratageme politice. * "17 februarie. După dejun fac o plimbare afară din cartier. O iau spre biserica vornicului Badea Bălăceanul și mă întorc prin capătul celălalt al străzii marchizului de Flers. Am impresia că sunt acompaniat pe tot parcursul: o umbră se prelinge pe ziduri, pași furișați fac să scârțâie zăpada în spatele meu. Strâng bine măciulia bastonului în pumn, îmi întorc fața de câteva ori. Silueta urmăritoare seamănă cu
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
strălucitor, el este incomparabil cu Berlinul morocănos, pentru Balzac, iar pentru Théophile Gautier pictural: "Nu-ți poți închipui nimic mai grandios decât acest oraș de aur pe acest orizont de argint, unde seara strălucește ca albul zării de dimineață:" Singur marchizul Adolphe de Custine este ostil atât orașului, perceput ca o contradicție între caracterul său nordic și monumentele sale aduse din sud, cât și despotismului pe care îl radiografiază cu o privire pătrunzătoare de la bun început. "Impresii diverse, adverse!", comentează autorul
La Petresburg! La Petersburg! by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12679_a_14004]
-
Luminile să nu le stingi În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei pînă la tine Și nu ieși Precum marchiza lui Paul Valéry La ora cinci Căci te așteaptă Pe ultima treaptă În mîna dreaptă Cu izul Și parul Marchizul Emil de Brumaru.
Marchizul va intra la ora cinci by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11297_a_12622]
-
două turnuri gemene (pe unul fiind reprezentat însuși Jahve), mă surprinde melanjul de stiluri și epoci, linia de cupru ce simbolizează meridianul zero al orașului, frescele pictate sub directa asistență a lui Delacroix, mărturiile despre botezul lui Baudelaire și al marchizului de Sade ori despre căsătoria lui Victor Hugo. Jos, în cripta Saint-François, mă întâmpină pauperitatea altarului improvizat, coloanele și bolțile proprii mai curând unei crame decât unui lăcaș de cult. între sus și jos nu există scări, culoare, interferențe. Fiecare
Muzee, catedrale by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10296_a_11621]
-
27 aprilie 1803, ministrul Poliției, Fouché, îl trimite pe Donatien Alphonse François de Sade la ospiciul din Charenton, unde erau vegheați sau, mai precis, supravegheați, atât bolnavii mintali, cât și oamenii socotiți de stăpânire periculoși. Cel care fusese cunoscut ca marchizul de Sade, devenit, după moartea tatălui său, conte, avea aproape 63 de ani. Va rămâne la Charenton până la sfârșitul vieții. Moare în somn, pe 2 decembrie 1814, la 74 de ani, dintre care peste 28 îi petrecuse închis în diverse
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
de o "deceptivitate existențiala agravat de o luciditate inclementa adesea cinica și profesînd confesiunea nu numai fără sfieli și fără limite, dar și fără scrupule" atunci ce să mai spunem de alte climate ale unor mai mult sau mai putin marchizi în derivă, nu numai cu pantalonii suflecați din pricini naturale dar chiar înlocuindu-si pantalonii cu fuste dintre cele mai scurte și mai strimte. Dar pe mine, personal, confesiunile pline de cinism "mălasărece". Adică, rămîn cu ochii închiși. Sub pleoape
Meseria de a scrie by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17874_a_19199]
-
lesbiană) și Ileana Mălăncioiu, printr-una romantic-naturalistă, avîndu-și rădăcinile împlîntate în vizionarismul exaltant, idealizator-satiric al veacurilor al XVIII-lea și al XIX-lea (Blake, Poe, Baudelaire, Eminescu). În prim-planul versurilor Ilenei Mălăncioiu se află moartea, care, după cum ne încredința marchizul de Sade, are o înrîurire puternică asupra simțurilor. E un excitant, un afrodiziac. Rostindu-se în chip tradițional-ceremonios, poeta înregistrează moartea în chip stilizat, de ritual, ascunzîndu-i, pînă la un punct, miza reală: "La șapte ani se dezgorapă morții,/ Se
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
aurii lucitori ochii/ defuncților răsar: semințe/ zadarnice pentru un Pămînt/ Eliberat într-o chietudine/ metafizică!" (Agamemnon șPrefațăț). În același timp însă fiorul dispariției e abordat pe un temei robust, poporan, într-un duh carnavalesc, licențios. Bardul pare a răspunde propoziției marchizului de Sade, după care: Nu există mijloc mai bun pentru a ne familiariza cu moartea decît acela de a o asocia cu o idee libertină: "!ai mei au fugit de tine/ dar tu ai fugit mai bine/ dar tu ai
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
este, din ianuarie 1996, Silviu Purcărete). În acest proiect subintitulat "cultura latină a Europei" au fost angrenați și trei actori români: Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc și Ilie Gheorghe. Știam de ceva vreme despre acest gînd al lui Purcărete legat de marchizul de Sade, știam că a muncit mult la documentare împreună cu scenaristul englez Dick McCaw, ca a strîns mult material, că l-a ordonat și reordonat, găsind mereu altă idee-pilon de care se lăsa sedus o vreme. Șansa mea a fost
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
spectatorilor. I-am mai dat tîrcoale teatrului Stavovské de nenumărate ori în popasurile mele pragheze, dar n-am putut obține bilete: fie erau epuizate, fie erau foarte scumpe. Acum, ușile s-au deschis și pentru mine. Să fi fost mîna marchizului? Foarte mulți dintre cei care au văzut spectacolele lui Silviu Purcărete făcute după '90 l-au catalogat pe regizor un făcător de imagini vizuale foarte frumoase. Lucru deloc neadevărat. Prea puțini au insistat asupra importanței textului, de cele mai multe ori un
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
provoacă să citesc și să aflu mergînd pe urmele "facerii" scenariului. Mărturisesc că cel mai tare m-a incitat acest ultim spectacol al lui Purcărete, găsindu-l cel mai împlinit în rafinamentul său absolut din tot ce-am văzut. Celebrul Marchiz de Sade trăiește. Cel puțin corpul corpul său care a refuzat să moară și care se adăpostește, la cei 260 de ani, 2 luni și 16 zile într-o grotă-vilă a misterelor. Petrecem aici cu Sade, cu umbrele și personajele
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
ciudată, practicată într-un laborator modern, supersofisticat din punct de vedere tehnic, dar populat cu alchimiști medievali... Cele șapte personaje plecate în căutarea sexualității pierdute, a tehnologiei crimei odioase "aterizează", ca un fel de extratereștri, într-o foarte ciudată vilă-grotă. Marchizul de Sade - un personaj ieșit din timp, bătrîn și decrepit, aproape orb și monstruos de gras, un fel de piesă de muzeu - își are întinsă aura peste tot. Misterul strîns în jurul lui și al operelor sale instigă la cunoaștere, la
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
ani; testamentul lui Sade în care o conjură pe Magdeleine să nu-i acopere corpul timp de 48 de ore, de teama de a nu fi murit cu adevărat. Magdeleine Leclerc nu se ține de cuvînt și de aceea corpul Marchizului bîntuie fără suflet printre noi. Ca și ciudatele arătări, ființe tarate fizic de șirul de incesturi al căror rezultat sînt. Minotaurii, străinii vizitatori ai grotei dau jos praful timpului așezat pe pereți, scoțînd la iveală picturi ce vorbesc despre istoria
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
jos praful timpului așezat pe pereți, scoțînd la iveală picturi ce vorbesc despre istoria mitului. Ele, imaginile ecvestre se însuflețesc, capătă "carne" pe scenă, devin personajele ce vor interpreta istorioare halucinante. Este refăcut un drum al istoriei umanității din perspectiva Marchizului de Sade, un drum ce pleacă din zilele noastre (costumele marchează această derulare imensă a ghemului cronologiei) spre Renaștere, epoca luminilor, medievală pînă la vechii romani ce se scaldă ritualic în termele lor. Un moment de mare forță teatrală în
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
în care cuvîntul, mimica, expresia, gestul, costumul, muzica se susțin și se potențează deopotrivă este acela în care toți cei șapte îmbracă costumul lui Polichinelle transformîndu-se în șapte marionete ce simulează, după paravanul tradițional, un act sexual. Secretul lor? Secretul Marchizului! Atmosfera de pe scenă se încarcă de un soi de transă pe care o traversează personajele. Grota poate fi un salon straniu de ospiciu, în care fiecare își poartă incoerența, tăcerea, depresiile. Lucruri ilogice sparg curgerea oarecum logică a poveștii sadice
O săptămână sadică la sfîrșitul lumii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17268_a_18593]
-
apărarea prietenei sale, mai mult ațâțând clevetelile și a cărei protecție, notează Balzac, semăna cu aceea a paratrăznetelor ce atrag fulgerul. Citam: ..."an ziua aceea, d'Arthez se pomeni an mijlocul unei numeroase companii. Marchiza ai invitase pe Rastignac, Blondet, marchizul de Ajudua-Pinto, Maxime de Trailles, marchisul d'Escrignon,... du Tillet, unul din cei mai bogați bancheri din Paris; baronul de Nucingen, Nathan, lady Dudley, doi din cei mai perfizi atașați de ambasada, si cavalerul d'Aspard..." Toți profita de prezența
Secretele Printesei de Cadignan by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17473_a_18798]
-
Nucingen, Nathan, lady Dudley, doi din cei mai perfizi atașați de ambasada, si cavalerul d'Aspard..." Toți profita de prezența lui d'Arthez ca să-l provoace pe seama amorezării lui de prințesa Cadignan, la care "depravarea - după cum spune unul din musafiri, marchizul Maxime de Trailles, - nu este un efect, ci cauza" (tuturor stricăciunilor, n.n.).
Secretele Printesei de Cadignan by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17473_a_18798]
-
aruncăm, la propriu și la figurat, în brațele Celuilalt. Erotismul este o carte superbă, manual de gîndire filozofica sub semnul unei alte vîrste a filozofiei decît cea de pînă la al doilea război mondial, dar deopotrivă fantezie literară, eseu despre Marchizul de Sade și literatura erotică a Occidentului. "Punerea în aplicare a erotismului, spune Bataille, are în totalitate ca principiu o distrugere a structurii ființei închise pe care o constituie un partener de joc, în stare normală." În actul erotic se
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
un partener de joc, în stare normală." În actul erotic se anulează discontinuitatea fundamentală a făpturii umane, și apare ispita unei utopii a continuității, a uniunii cu Celălalt. Firește, pînă aici nu e neapărat nouă o asemenea ipoteză. Deloc nouă. Marchizul de Sade îi inspiră lui Bataille o teorie a erotismului, prin faimoasele sale vorbe: Nu există mijloc mai bun de a ne familiariza cu moartea decît acela de a o asocia cu o idee libertina." Libertinajul, în cazul lui Sade
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
poemele lui Donne. Dar mai întrezărim ceva, mult mai important: esență făpturii umane, adevărul sau temeiul ființei, cum le numește Bataille. Transgresarea care e constitutivă actului erotic nu se realizează, însă, decît prin violență. De aici atașamentul lui Bataille pentru Marchizul de Sade, firește. Dar, oricît de violență ar fi o lume a la Sade, ea cel putin are consistentă, e palpabila și, mai mult decît atît, apropiată. Or, pentru Baudrillard universul nu mai este nici macar violent, ci amorf. Moartea însăși
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
fi primit, din contră ce îi oferise comuniștii, mult mai mult, numai să scrie de bine despre regimul instaurat acolo; ...finalmente, vreau să spun că un alt francez, - înaintea lui Gide, - scrisese nu prea convenabil, tot despre ruși, și anume marchizul de Custine (Arnolphe, Louis, Lenor)... Amîndoi, homosexuali. Replica activiștilor ruși era că nu întîmplător, aceștia, - așa și pe dincolo... Și că din partea unor stricați veniți din occidentul putred, nici nu puteai să te aștepți la altceva... Sînt sigur că atît
Marchizul în răsărit by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16863_a_18188]
-
Louis, Lenor)... Amîndoi, homosexuali. Replica activiștilor ruși era că nu întîmplător, aceștia, - așa și pe dincolo... Și că din partea unor stricați veniți din occidentul putred, nici nu puteai să te aștepți la altceva... Sînt sigur că atît Gide, cît și marchizul de Custine, dacă ar mai trăi, ar fi de partea lui Ernst Nolte și a cărții sale ce a făcut și face atîta vîlvă, "Războiul civil european 1917-1945", și care prilejui polemici și la noi, mai de curînd... Că Holocaustul
Marchizul în răsărit by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16863_a_18188]
-
supraviețuirii ideologiei totalitariste din Est; cînd un fenomen obscur se explică, el își pierde interesul, precum și atracția pe care o produce. Ca și Tocqueville, care descoperă America nouă în aceeași perioadă, în preajma anului 1835, după cartea sa "Democrația în America", marchizul de Custine întreprinde același lucru, însă la polul celălalt, în răsăritul autocratic, cu observațiile lui de o actualitate extraordinară față de Rusia țaristă. Este un dat al literaturii și culturii europene ce se cuvine subliniat. Invitați de Ecaterina a doua, iluminiștii
Marchizul în răsărit by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16863_a_18188]