KorAP: Find »[drukola/base=marcoman & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 >

50 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

îl opri și îl constrânse să se așeze la loc. Mai târziu, totuși, lucrurile părură să se fi liniștit; Balamber, întorcându-se către Kayuk, îi făcu semn să se apropie. Băiatul se supuse imediat, strigându-l, la rândul său, pe marcoman. — Ajută-mă! îi porunci el, apoi se întoarse către cufere. Audbert veni imediat și se aplecă să-l ridice pe primul, dar băiatul îl opri cu un gest al mâinii, vrând cu orice preț să-l ajute. Cufărul era într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apoi o privire plină de înțelesuri cu fratele său, dădu din cap cu putere, încuviințând, și, după ce puse la loc toate acele minunății, îi spuse câteva cuvinte lui Balamber. Răspunsul acestuia din urmă îi făcu pe toți să râdă, iar marcomanului îi fu limpede că orice tensiune dintre cei cinci bărbați dispăruse. După câte se părea, tratativele se încheiaseră cu bine. 9 Obosit să tot stea, Audbert întrebă: — De fapt, acum ce mai așteptăm? Khaba îi răspunse sec: — Taci din gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bărbați dispăruse. După câte se părea, tratativele se încheiaseră cu bine. 9 Obosit să tot stea, Audbert întrebă: — De fapt, acum ce mai așteptăm? Khaba îi răspunse sec: — Taci din gură și nu te mișca. Ascuns în spatele desișului de copaci, marcomanul supraveghea cu teamă drumul de care aflat ceva mai jos - nimic altceva decât o cărare ceva mai largă și prăfoasă - ce șerpuia în fundul văii. Când și când, însă, îi privea cu neîncredere pe Khaba și Odolgan, aflați alături de el, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cei din car; oricum, era sigur că-l lovise și se gândi că, foarte probabil, nu ar fi ajuns departe. Lupta era de acum încheiată; un lucru, însă, mai era de lămurit imediat. Porunci tovarășilor săi să-l urmeze împreună cu marcomanul, apoi coborî cu pas iute cărarea până la drum. îl găsi pe Gualfard în mijlocul alor săi, adunați în jurul unui trup ce zăcea în praf. Zărindu-l, Geremar îi veni în întâmpinare, încă strângând în mână sabia însângerată. Făcu un semn cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
își făcu loc printre burgunzi și cercetă cu atenție cadavrul, în jurul căruia se lățea o baltă consistentă, de un roșu aprins; se întoarse apoi către Audbert, pe care Khaba și Odolgan îl împinseseră între timp către el. — El e? întrebă. Marcomanul, cuprins de groază, nu era în stare să-și ia ochii de la sinistrul spectacol ce i se oferea privirilor. — El e? insistă Balamber. E Waldomar? Tresărind înfiorat, Audbert încuviință frenetic. — Da... da. El e, da, bâigui. Gualfard păru jignit. — Bineînțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sunt buni de nimic. Era mai bine dacă veneam cu un detașament de huni. Am fi fost observați imediat. Chiar, unde e Audbert? Prietenii săi tresăriră și se întoarseră toți deodată către locul unde se aflase, cu câteva momente înainte, marcomanul. Făcură câțiva pași încoace și încolo, căutând în zadar în jur și scrutând pădurea. Se priviră apoi pierduți, în vreme ce chipul lui Balamber își luă o expresie cumplită la vedere. — Dar... era aici acum o clipă! zise Odolgan, deschizând brațele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
folos în cazul în care, după fuga copiilor lui Waldomar, situația ar fi luat repede o întorsătură urâtă, obligându-i, pe el și pe tovarășii săi, să părăsească ținutul acela necunoscut; ori poate, mai simplu, amânarea venea din faptul că marcomanul acela amărât și necioplit începuse să-i fie simpatic? Oricum ar fi fost, acum se căia amarnic pentru hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă în spatele său, se apropie de cei doi prieteni, îndepărtându-se puțin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan și Khaba se repeziră în urmărire, apucând-o pe aceeași cărare pe care Audbert urca în clipa aceea dealul. Din cauza agitației pe care goana lor istovitoare o stârnea printre lăstarii tufărișurilor, marcomanului nu-i trebui mult să-și dea seama că îi avea pe urme și, răsucindu-se, putu chiar să întrezărească sub el, mișcându-se repede printre coroanele copacilor, bluza portocalie a lui Odolgan. Avantajul lui era neînsemnat, dar avea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își aminti de Audbert. — Și marcomanul? L-ați găsit? întrebă cu glas scăzut, ca să nu fie auzit de gărzile lui Gualfard; fiindcă nimic nu-i garanta că printre ei n-ar fi fost vreunul care-i înțelegea limba. Prietenii săi schimbară între ei o privire, sperând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
N-am pus gura pe nimic de ieri dimineață. — Care e numele tău? — Audbert. Nu e un nume celtic, iar după accent, nu pari a fi nici burgund, nici galo-roman, observă Sebastianus. De unde vii? — Pare a fi un rahat de marcoman, observă comandantul gărzii. Continuând să-și palpeze maxilarul umflat, Audbert lăsă capul în jos și îl privi pieziș, cu o expresie întunecată și incertă, meditând la răspunsul ce-l avea de dat. Văzându-l că șovăie, Wolfhram înaintă iarăși un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pas și îl pălmui. — N-ai auzit? Răspunde! Prefectul te-a întrebat ceva. Audbert se aplecă, lăsându-se în genunchi, până ajunse aproape între picioarele roibului. — îndurare, Eminentissime! Ai puțină îndurare pentru acest slujitor umil al tău! Da, sunt un marcoman și vin din Suabia de Sus. Sebastianus își potoli calul enervat de prezența sâcâitoare a țărănoiului printre jaretele sale aristocratice. — Suabia de Sus e cam departe de aici și, din câte știu, aproape în întregime supusă hunilor. Deci, ai putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
tâlhărit de bagauzi. Abia de mi-am scăpat viața, dar am pierdut tot ce aveam cu mine. — Și pumnalul ăsta? E o armă de fabricație cu totul deosebită, cu măciulie de argint. — O armă burgundă, confirmă Wolfhram, răsucindu-și mustățile. Marcomanul îl fixă un moment înspăimântat, apoi își reveni și i se adresă romanului: — L-am luat de la unul din răufăcătorii aceia, Eminentissime. Ne-am luptat cu furie: el voia să mă ucidă și atunci eu... Ridicând mâna, Sebastianus îl întrerupse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se încruntă. — Ești creștin? întrebă cu interes. Cu furie, Audbert își făcu de mai multe ori pe frunte semnul crucii. — Sigur, domine. Creștin botezat! Creștin botezat! O strâmbătură sarcastică se lăți pe obrazul rumen al lui Wolfhram. — Daaa, sigur! Un marcoman botezat, haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți și, încrețindu-și fruntea, încercă să recite: — „Tatăl nostru, care ești în ceruri. Da... care ești în ceruri. Sfințească-se numele Tău și împărăția Ta și iartă păcatele... păcătoșilor, da, păcătoșilor... și... și...“ Apucându-se de păr cu violență, disperat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pentru mine, n-o să-ți pară rău. Sebastianus îl privi drept în ochi. După un lung moment de reflecție, încuviință cu gravitate. întorcându-se spre comandantului gărzii, îi ceru un cal pentru prizonier. Wolfhram, uimit peste măsură, întinse mâna spre marcoman și obiectă: — Dar... Prefectule... Uiți că omul ăsta voia... — îi plătesc eu calul și harnașamentul, i-o tăie Sebastianus. Și găsește-i și o manta; e așa de amărât, nu vreau să-mi îngreuneze călătoria. O să hotărăsc pe drum ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet providențial îl împiedicase să-i asasineze pe amândoi. Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe care îl ducea cu el îi spusese adevărul când jurase că Waldomar fusese ucis și nu erau motive să se mai îndoiască de celelalte informații ce i le dăduse, care, cu siguranță, în curând aveau să se dovedească extrem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care-l vezi aici, în dreapta, cel acoperit. Alpinianus se răsuci imediat și, după ce îl găsi pe Audbert între ilirii care îl înconjurau, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
comandă fiul său, Chilperic. — Bine. Fă, atunci, să ajungă vestea la el cât mai repede. Eu o să-mi scot la vedere martorul la momentul hotărât de voi. E de ajuns să-mi faci un semn. Sebastianus se întoarse apoi spre marcoman. — Stai aproape de mine, Audbert! îi porunci. Acoperă-te mai departe cu mantaua și nu de depărta pentru nimic în lume. Stai mereu lângă Mataurus, ai înțeles? Iar voi, spuse către căpetenia turma-ei și către soldați, stați tot timpul în jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu luase încă vreo hotărâre. Cu mâinile în șolduri, îi răspunse pe un ton ferm și cu voce sonoră, astfel încât să poată fi auzit de către cei ce-l înconjurau. — Firește că am dovezi! Am cu mine un martor: Un țăran marcoman care a condus un principe hun până la câteva mile de aici, la o întâlnire cu acest asasin, și apoi a văzut cu ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă aspru: — Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu l-am văzut! — Ei bine, ce ai văzut? Audbert înghiți în sec și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
spaimă în frumoșii ei ochi albaștri, o ținea de mijloc, mai mult ca să o rețină, de fapt, decât ca să o protejeze ori să o consoleze. Tânăra se smulse din brațele ei și, făcând un pas înainte, îl întrebă neliniștită pe marcoman: — Cum s-a întâmplat atacul? Știi să spui cum de am reușit să fug? Ce culoare avea calul tatălui meu? — Erau cam douăzeci, între care mulți arcași. Mulți arcași, da... Tu erai într-un car, vizitiul a fost lovit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi transmise invitația de a se duce cât mai repede la el, dar nu reuși să ghicească motivele acelei întâlniri. Se întoarse, deci, iute la Pretoriu împreună cu credinciosul Vitalius, iar acolo, intrând în curte, îl găsi pe Audbert așteptându-l. Marcomanul se afla aproape de scara cea mare de piatră, unde o mulțime de gărzi, ștafete, delegați rămași aici din ziua precedentă și servitori se foiau într-un continuu du-te-vino. El îi veni imediat în întâmpinare, într-o stare de evidentă agitație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
am obținut pentru tine o mică escortă care o să te însoțească până acasă. Sunt războinici încercați și, dacă vrei, o să te însoțească înapoi, aici, împreună cu toată familia, animalele și toate lucrurile tale. Gundovek îți va da pământuri prin părțile astea. Marcomanul căscă ochii și îi luă o mână între ale sale, strângându-i-o cu putere. Oh! Mulțumesc!, Mulțumesc, Eminentisime! Dar imediat chipul său se întunecă. — O escortă? Oameni de încredere, sper! — Firește: toți sunt din garda personală a lui Gundovek

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
promisiunile sale și pentru a obține de la el să pună o vorbă bună, astfel încât burgunzii să se îngrijească de așezarea lui. Sebastianus îi vorbi despre asta lui Chilperic și acesta îi confirmă intenția tatălui său de a-l așeza pe marcoman ca pe un colon pe pământurile sale. După ce îi dădu această veste bună, pentru care primi o serie nesfârșită de mulțumiri, Sebastianus nu mai știu nimic de el. Oricum, Audbert îi furnizase doar niște informații generale, dar cât se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
loc. Dădu soldatului ordinele necesare și îi făcu lui Sebastianus un semn de rămas bun. Cu toate acestea, în vreme ce el, urmându-l pe războinic, se îndrepta spre ieșire, întinse un braț și-l reținu pentru o clipă. — Și ultimul lucru: marcomanul acela... Audbert; ce soartă a avut? Sebastianus se strânse ca un arici: — Nu știu. N-am mai aflat nimic de el. Balamber nu insistă și făcu gărzii semn să însoțească afară prizonierul. Când ușa se închise la loc, se răsuci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]