204 matches
-
-l atrage pe Angelo Mitchievici, care adună în Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese analizele lui sedimentate în timp despre opera unui scriitor devenit criteriu de identificare cu o epocă elevată. Evident că cititorul de astăzi privește cu mefiență orice produs critic despre Caragiale, la fel cum se întâmplă și în cazul lui Eminescu. Ce mai poți aduce nou? Câți pot spune, cu mâna pe inimă, după lectura unei bibliografii critice imense, că este cu siguranță loc de prospețime
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
pe undeva firesc ca Alexandru Grama, mandatar al acestui curent de opinie, să nu exulte la poezia lui Eminescu. Nu e, desigur, o scuză și de altminteri nici n-o folosesc ca atare. Dar mi se pare problematic ca această mefiență, întinsă pe aproape două sute de pagini (în ediția de față) să fie redusă de comentatori la câteva citate ritualice. Dincolo de aceste nefericite izbucniri (de felul echivalării lui „blazat în cuget” cu „tâmpit” sau al paragrafului-concluzie, în care se face vorbire
Paiul și bârna by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2405_a_3730]
-
pentru a anihila obiceiul barbar al zeului" (Am ieșit din cameră). Interesant e faptul că această deconstrucție nu duce la haos, adică la un arbitrar în ordinea lirică. Refuzînd formal "sinteza" universală, războindu-se cu ea prin mijloacele discrete ale mefienței și ironiei, Ioan Moldovan se află, totuși, în cîmpul său de iradiere, cu caracter fatal. În pofida tuturor strategiilor analitice, imaginarul său dizolvant îi restituie coeziunea, în perspectiva bucolismului transilvan, ale cărui sucuri izvorăsc de mai departe de Blaga, din Coșbuc
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
acele energii care ordonează amorful și mîntuie neantul, arta ajunge doar un vehicul, un simplu mijloc de transport pentru un produs a cărui măreție trebuie dedusă exclusiv din declarații. în mod absolut, Camilian Demetrescu știe acest lucru, manifestă o vizibilă mefiență față de capacitatea limbajului plastic de a transmite el singur întregul set ideologic, filosofic, estetic și moral, și atunci, aproape cu un gest disperat și fără cea mai mică sfială în fața pleonasmului, suprapune limbajele. Plasticului îi este asociat explicit narativul pentru ca
Arta bicefală (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16827_a_18152]
-
Virgil Ierunca un spirit închistat, "rău", "inchizitorial". Dimpotrivă. Activitatea d-sale ne oferă atîtea dovezi de generozitate, încît unele considerații elogioase mai vechi i-ar putea fi imputate drept imprudențe. Virgil Ierunca a preferat a greși prin încredere decît prin mefiență. La rigoare, i-am putea reproșa acum ceea ce își reproșează, după toate probabilitățile, el însuși: încrederea excesivă în numele unor adaptabili mai "abili", din categoria celor înclinați "a suge de la două oi", deși fisurile puteau fi observate de timpuriu. Exemplu frapant
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
autorul său îmi provoacă suspiciuni. La noi și numai la noi, din păcate, tocmai aceste jurnale au succes. Jurnalul de introspecție, în care ceea ce contează e dezvăluirea personală, adică întoarcerea la forma primară a jurnalului, tocmai el e privit cu mefiență sau chiar cu dispreț. În această perioadă, în care datul cu părerea despre toate cele, într-o formă cît mai agresivă, a produs glorii noi și a ruinat reputații mai vechi, jurnalul onest publicat de un autor de primă mînă
"Curățeniile" lui Stendhal by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15944_a_17269]
-
colegii noștri de la ACADEMIA CAȚAVENCU au transformat-o în capăt de țară, pornind de la principiul autohton că e mai bună o partidă de tenis la vremea ei decît toate recomandările din lume. Dar, parcă pentru a diminua acest soi de mefiențe, și editorialistul CURIERULUI NAȚIONAL, Valentin Păunescu, afirmă că apariția pe firmamentul politicii externe românești a soției premierului a fost și inspirată și eficientă. Cu alte cuvinte, să dăm soției ce e al soției, chiar dacă nu se va ști, cel puțin
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15738_a_17063]
-
actuala ediție ea a fost realmente intempestivă. Cincizeci de artiști români, din toată țara, au trimis în jur de două sute de lucrări, fapt care ar merita o analiză specială și mult mai atentă. Există, în acestă atitudine, semnul unei inexplicabile mefiențe în fața lucrurilor noi, o ciudată absență a dorinței de a construi, de a o lua de la capăt, și un anumit instinct oportunist, o reală disponibilitate doar în momentul în care s-a dovedit că mecanismul funcționeză și că s-ar
Din nou despre gravura mică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15772_a_17097]
-
în spatele bunului gust, parcă înnăscut... Îl vezi, într-un cadru depărtat, pe Spinoza șlefuind oglinzi. Acele oglinzi în care nu se fixează niciodată figuri, ci numai mulțimi, prinse ca-ntr-un năvod de o teorie principială, clasicizantă, adică. Nu aceeași mefiență față de hazard în artă, slaba nădejde că Pythia ar putea dicta un poem (în care nu e, pare-se, loc de echivoc) "desenează", printr-un soi de "frotaj", portretul lui Marcel Raymond, critic și universitar. Erudit, dar nu sec, este
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
drept vorbind, cărțile sar primele."; "Mie unuia mi-e milă de ce-l așteaptă pe Emilian Galaicu-Păun."), te îmbie-împinge să citești cartea/cărțile. După ce ai parcurs întregul "top", plus addenda despre anul 2003, în poezie, proză și critică, te convingi, oricîtă mefiență ai pune în a-i "deconstrui" optimismul, că tocmai încrederea în suflul "organismului" pe care-l analizează îl "consacră" pe Al. Cistelecan drept critic.
Alambicuri cu poeți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11952_a_13277]
-
așează cu ușurință altele, dintr-o epocă literară cu totul diferită, care amintesc de jocurile cu neologisme ale lui Mircea Nedelciu din prozele scurte: "De atunci, ori de cîte ori se afla în fața unei mulțimi de oameni, directorul manifesta o mefiență accentuată, pe un fond de disforie și anxietate, cu unele simptome hipermnezice și de dismorfofobie ( ), complicat cu tendința spre palilalie ( ), însoțite de vagi indicii ale unui sindrom temporal..." Acest nou roman al lui Petru Cimpoeșu e cu siguranță o reușită
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
notorietate. Mai puțin știute sunt, poate, cazurile unor Macedonski, Duiliu Zamfirescu, Petică sau Minulescu. Mai aproape de noi, nici chiar un „fundamentalist” al romanului, ca Nicolae Breban n-a rămas indiferent la provocările dramaturgiei. În concluzie, zona aceasta, citită cu justificată mefiență de către critica estetizantă beneficiază acum de o revizitare (fie ea și parțială, și direcționată) care echivalează cu o resuscitare. Alexandra Ciocârlie verifică persistența „enciclopediei” antice în piesele „modernilor” români. Impresionant e și inventarul. I-am pomenit pe Alecsandri (cu Fântâna
Și totuși, modernii... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2686_a_4011]
-
Le sunt dedicate medalioane perfect etanșate, care exclud orice formă de dialog cultural. Să ne mai întrebăm, în aceste condiții, de ce un procedeu la fel de legitim ca oricare altul cum e acela al intertextualității e încă privit cu suspiciune ? Dincolo de această mefiență generală, George Panu se confruntă, în posteritate, și cu o serie de rezerve așa zicând particulare: dezerțiunea nu i-a fost iertată. E drept, că, într-un fel, Panu a căzut într-o capcană pe care el însuși a întins
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
teoretizante e că se bazează prea mult pe două surse de informație, una mai subiectivă decât alta: mărturia contemporanilor sau propria mărturisire (în memorii, jurnale, corespondențe) a celor implicați. Or, atunci când intervine elementul subiectiv judecățile de valoare trebuie privite cu mefiență. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar găsi motivații fascinante în decizia ori obiceiul scriitorilor — ca și al oricăror altor indivizi, de altfel — de a bea fără măsură. Personal, nu cred în dependența de pahar legată de presupusa prezență
Clondirul și călimara by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2783_a_4108]
-
Nu vreau (iată!) să mă gîndesc ce se-ntîmplă la tot mai rarele gîlceve ale minții cu sufletul unde, dacă prima nu huruie în gol, al doilea își exhibă chinurile. Puse în pagină, cu anume exaltare a stilului, stîrnesc mai mult mefiență, decît cutremure. Zic asta deși cartea din fața mea e subliniată în trei culori. Însă a te recunoaște în cuvinte nu-i totuna cu a te recunoaște în simțiri, iar a diseca, precis ca bisturiul care dezbracă un nerv, emoțiile și
Inima iluziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8252_a_9577]
-
să deținem în extensie și în profunzime lumea reflexivă a lui Paler, pe care el însuși a expus-o în numeroase rânduri și a disecat-o metodic sub ochii noștri. Îi cunoaștem ezitările și retractilitatea; timiditățile sociale și obstinația morală; mefiența față de progres, de tehnologie, de viitorul "luminos" și apetitul contemplativ susținut de refugiile în lectura trecutului "obscurantist"; pasiunea pentru istorie și comprimarea geografiei la o hartă afectivă unică, de folosință proprie: Grecia antică, Spania lui Don Quijote, Lisa natală... Îl cunoaștem
Melancolii eline by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8491_a_9816]
-
Liviu Dănceanu Să ticluiești 51 de interviuri nu-i lucru ușor, mai ales atunci când partenerii sunt risipiți în cele patru zări, purtând cu ei legitime reticențe, mefiențe ori motivabile retractilități și, uneori, chiar retorsiuni. Cu toții, într-un fel, coechipieri pentru totdeauna, ar izbucni în plâns, dacă ar afla că le-a ars casa. Sau dacă aceasta ar fi renovată și s-ar ridica iarăși storurile de la ferestre
Undele diasporei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8501_a_9826]
-
un mediu cultural, o fac doar pe spații pregătite dinainte. Acesta e conturul, trasat subțire aici, al preocupărilor pentru originile unui fenomen, altminteri destul de greu de elucidat fără rest, cum e romantismul. Am precizat mai sus, în dreptul acestui tip de mefiență sau de imunitate particulară, că e vorba despre una ce ține, așa-zicând, de sfera emoțiilor. Și nu am precizat întâmplător. Influența și anxietățile mentalitare care o însoțesc - ca să revin, central, la un concept impus de același Harold Bloom - nu
Anxietatea diferenței by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8395_a_9720]
-
nu mai e necesar să urmezi cursurile superioare. Este unul din motivele pentru care avem atâția copii geniali la 14-17 ani și incredibil de puțini interpreți soliști la 30-40 de ani. Mai păguboasă însă mi s-a părut a fi mefiența profesorilor de instrument față de componistica românească. Doar ici, colo câte o lucrare și aceea pe post de studiu întru relevarea aptitudinilor de tehnică specifică. Cât despre creația contemporană, ce să mai vorbim: aproape că nu a existat, literatura muzicală oprindu
Cele cinci cercuri ale Olimpiadei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8454_a_9779]
-
cu o viteză ce crește proporțional cu distanța dintre ele - toate aceste date nu ne pot afecta viziunea creștină. Acestea sunt detalii pe care le acceptăm cel mult teoretic, dar nu cu sufletul, și tocmai de aceea le privim cu mefiență. Mîine s-ar putea să aflăm că de fapt galaxiile se apropie și că universul a intrat într-o etapă de contracție accelerată. De altfel, fizicienii par niște apucați luptîndu-se într-o arenă paralelă cu lumea noastră concretă, iar ecourile
Marele cîrpaci by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7988_a_9313]
-
ca, „ateu fiind, să se împlinească intelectual“, pe locul doi e Weinberg, căruia ideea unui Dumnezeu perfect care îngăduie atîta suferință în lume i se pare o impertinență, urmează Sagan, pentru care religia e vis dulceag, pe locul patru e mefiența lui Wilson care așteaptă ziua cînd evlavia religioasă va fi explicată prin dozajul neurotransmiță torilor, pe locul cinci e luciditatea lui Gould care admite coabitarea religiei cu știința, atîta doar că prima o parazitează pe a doua și, în fine
Vederea apostrofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4319_a_5644]
-
oarecare. Mai surprinzător e însă să vezi că, fără a cădea vreo clipă în autism, Octavian Paler nu comunică în mod esențial nici măcar cu intervievatorul său, de a cărui compatibilitate se îndoiește din principiu. Scriitorului care și-a făcut din mefiență o marcă înregistrată comunicarea dintre „un tânăr cu întreg viitorul în față și un bătrân care nu mai are decât trecut” i se pare de la început ratată. Ce-i drept, vina îi aparține, măcar pe jumătate, și lui Daniel Cristea-Enache
Mizantropul umanist by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4245_a_5570]
-
citate ale lumii coexistă, fără teamă, subiacent, într-o conștiință metafizică unificatoare. Nu putem să nu remarcăm că deschiderea spre alte culturi este, de altfel, specifică unei culturi mari, printr-o asumare intelectuală și afectivă lipsită de complexe, de vreo mefiență față de influențe. T.S Eliot mânuiește aluzia cu o extraordinară nonșalanță, el face cotidianul să coexiste cu mărețul, chemând în jurul creației sale, simbolic, întreaga umanitate, în stare, potențial, să devină un furnizor perpetuu de complicități textuale, până la a face din
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
trăiește zilele sub pragul de intensitate la care îl îndreptățește înzestrarea nu poate da vina pe împrejurări. Altfel spus, dacă realitatea ne e ostilă e fiindcă așa am clocit-o în spectrul intențiilor ascunse. Traian Brăileanu a fost scutit de mefiența în privința destinului, trăindu-și viața la pragul de tensiune pe care i l-a dat înzestrarea. Și cu toate acestea, ruperea de destin prin care a trecut a fost drastică. Natură tonică fără presimțiri pesimiste, sociologul născut la Bilca, în mijlocul
Peripsema by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4288_a_5613]
-
Cutreierând memoria iubitei. (Magica) În general, poetul evită mărturisiri publice în privința relației cu iubita lui, așa cum nu se dezvăluie decât voalat în privința relației cu divinitatea. Sunt probleme de interioritate maximă pe care nu dorește să ni le încredințeze? Acea imensă mefiență care îl caracterizează ne este pasată prin oglindă nouă, cititorilor? În orice caz, Emil Botta pare să vâneze mai ales starea androginală, nu numai pentru a atinge "frontierele inocenței" (v. Radu Călin Cristea) ci mai ales dintr-o necesitate logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]