78 matches
-
1947), în „caiete” și „îndrumătoare” culturale sau înregistrate pentru emisiuni radiofonice. Dezinteresat de soarta propriilor scrieri, cea mai mare parte rămânând risipită în publicațiile vremii, de multe ori R.-Ș. preferă să folosească pseudonime: Cronicarul Dâmboviței, Ion Dacu, D. Dinu, Mefistofel (cu Horia Furtună), V. Ronea și V. Rugă (cu Al. Băbeanu), V. Sângeru, V. Șerban. În poezie trece prin diferite formule, de la cele tradiționale la cele moderat moderniste, fiind caracterizat de E. Lovinescu drept „un fraged pastelist și un frenetic
RUSSU-SIRIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289407_a_290736]
-
-l comite. Acesta ar fi aspectul moral. Din punct de vedere psihologic, Binele ca și Răul sunt nu numai tendințe ale Eului, ci și moduri de „a fi” ale acestuia. Binele afirmă, pe când Răul neagă. Întrebat de Faust cine este, Mefistofel Îi răspunde: Sunt spiritul ce totul neagă... Astfel cam tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu. Mefistofel este conștient de natura sa. El simte și știe acest lucru. La fel, Sf. Pavel din Tars trăiește
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ci și moduri de „a fi” ale acestuia. Binele afirmă, pe când Răul neagă. Întrebat de Faust cine este, Mefistofel Îi răspunde: Sunt spiritul ce totul neagă... Astfel cam tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu. Mefistofel este conștient de natura sa. El simte și știe acest lucru. La fel, Sf. Pavel din Tars trăiește, În planul vieții sale interioare, neliniștea pe care i-o dă conflictul dintre Bine și Rău, ca două tendințe care se confruntă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cazul dubletului Dante și Virgiliu trebuie să vedem dedublarea pedagogică a maestrului (Virgiliuă și a discipolului (Danteă, educatorul și elevul, cel care conduce și cel care este condus. Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie și dubletul Don Quijote și Sancho Panza, În care vedem diferențierea și complementaritatea dintre spiritul aventurier, expansiv, imaginar și spiritul practic, imediat, limitat strict la realitate, rezervat și supus
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Dar ce este această complementaritate care definește dubletele? Ea nu este altceva decât separarea persoanei În părțile din care aceasta este constituită. Am putea afirma că dubletele sunt simbolurile didactice ale persoanei În acțiune. Faust nu poate face nimic fără Mefistofel, la fel cum Don Quijote nu poate pleca În aventură fără Sancho Panza, iar Dante nu va putea Întreprinde călătoria sa fără a fi călăuzit de Virgiliu. Oedip nu-și va putea Începe marea aventură a existenței sale tragice, decât descifrând
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dualitate a naturii sale ca pe două tendințe opuse, contrarii, dar care totuși alcătuiesc ființa sa: conștiința morală a virtuților intelectuale și conștiința pasiunilor inimii. Dacă pentru Faust lucrurile par a fi mai clare, ele se complică În cazul lui Mefistofel. Modul În care acesta i se prezintă lui Faust apare la fel de contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu”. Spre deosebire Însă de Mefistofel, personificarea pulsiunilor tenebroase ale inconștientului, Margareta este simbolul virtuților morale ale frumosului și binelui, al purității și perfecțiunii, pe care Faust le vede În felul următor (J. W. Goethe, Faust IĂ: „Frumoasă-i, Doamne! ce copilă! N-am mai văzut
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Doamne! ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are virtuți desigur, fără număr Roșeața buzelor și a obrazului lumină Să nu le uiți o veșnicie! Și cum privirea și-o Înclină Ce cald prin inimă te ia”. Margareta și Mefistofel sunt personaje complementare: virtutea morală și pulsiunile primare, neelaborate. Ca și Faust, care-și resimte dubla natură interioară, la rândul său, Sf. Pavel spunea: „Nu binele pe care-l doresc, ci răul pe care nu-l doresc, Îl fac”. Este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cazul dubletului Dante și Virgiliu trebuie să vedem dedublarea pedagogică a maestrului (Virgiliuă și a discipolului (Danteă, educatorul și elevul, cel care conduce și cel care este condus. Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie și dubletul Don Quijote și Sancho Panza, În care vedem diferențierea și complementaritatea dintre spiritul aventurier, expansiv, imaginar și spiritul practic, imediat, limitat strict la realitate, rezervat și supus
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Dar ce este această complementaritate care definește dubletele? Ea nu este altceva decât separarea persoanei În părțile din care aceasta este constituită. Am putea afirma că dubletele sunt simbolurile didactice ale persoanei În acțiune. Faust nu poate face nimic fără Mefistofel, la fel cum Don Quijote nu poate pleca În aventură fără Sancho Panza, iar Dante nu va putea Întreprinde călătoria sa fără a fi călăuzit de Virgiliu. Oedip nu-și va putea Începe marea aventură a existenței sale tragice, decât descifrând
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dualitate a naturii sale ca pe două tendințe opuse, contrarii, dar care totuși alcătuiesc ființa sa: conștiința morală a virtuților intelectuale și conștiința pasiunilor inimii. Dacă pentru Faust lucrurile par a fi mai clare, ele se complică În cazul lui Mefistofel. Modul În care acesta i se prezintă lui Faust apare la fel de contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu”. Spre deosebire Însă de Mefistofel, personificarea pulsiunilor tenebroase ale inconștientului, Margareta este simbolul virtuților morale ale frumosului și binelui, al purității și perfecțiunii, pe care Faust le vede În felul următor (J. W. Goethe, Faust IĂ: „Frumoasă-i, Doamne! ce copilă! N-am mai văzut
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Doamne! ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are virtuți desigur, fără număr Roșeața buzelor și a obrazului lumină Să nu le uiți o veșnicie! Și cum privirea și-o Înclină Ce cald prin inimă te ia”. Margareta și Mefistofel sunt personaje complementare: virtutea morală și pulsiunile primare, neelaborate. Ca și Faust, care-și resimte dubla natură interioară, la rândul său, Sf. Pavel spunea: „Nu binele pe care-l doresc, ci răul pe care nu-l doresc, Îl fac”. Este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
alternative. Se bucură de posibilitatea lor și de ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
poate fi lipsită de orice semnificație: în locul numelui „Socrate“ poți pune orice alt nume, la nevoie poți pune un simplu semn ce nu semnifică nimic. Cu alte cuvinte, un asemenea mod de gândire poate să devină gri, exact cum spune Mefistofel, în Faust, I. Voind să abată mintea omului de la unele preocupări speculative, mai libere, cel vi clean îi aduce imediat în față un adevăr greu de respins. Nu rezultă totuși din cele discutate mai sus că filozoful german ignoră alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
c-o glumă. 12 martie 2004 IPOCRIZIE „Sunt de partea oricui este Vrednic, cumpătat, cinstit, Iubitor de bună veste, De pofte neispitit.” Vorbe, vorbe și iar vorbe Căci în fapt este altfel - Ca tot omul care-n vorbe Are pe Mefistofel. Și așa va și rămâne, De-un miracol nu va fi Chiar de-o cere să se-amâne, Ceasul dat spre-a se jertfi. De sămânța este bună, Nu se prinde-n galben lut; În zadar strunești o strună Când
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
alternative. Se bucură de posibilitatea lor și de ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate fi lipsită de orice semnificație: în locul numelui „Socrate“ poți pune orice alt nume, la nevoie poți pune un simplu semn ce nu semnifică nimic. Cu alte cuvinte, un asemenea mod de gândire poate să devină gri, exact cum spune Mefistofel, în Faust, I. Voind să abată mintea omului de la unele preocupări speculative, mai libere, cel vi clean îi aduce imediat în față un adevăr greu de respins. Nu rezultă totuși din cele discutate mai sus că filozoful german ignoră alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai un moment am fost atent într-acolo și crapul era cât pe ce să câștige lupta. S-a prăvălit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mirosul? „Rimel Plumb Aut Mascara, luciu de buze Full de Popi, fard de pleoape Cvinta Roială... lac de unghii Ridicați pontul... pudră compactă Pas parol... ruj Kiss, cremă de noapte Faust, spumă de baie Ghizell... spray de corp transparent, deodorant Mefistofel, feminitate Îngrijită, ruj Bonsay, șampon Spărgătorul de nuci, lac de unghii Lacul lebedelor, cremă Girafă pentru coapse, tampoane pentru sâni Girafor...” De unde apăreau toate aceste denumiri? Satanovski Îl ispitise iar. Probabil că femeia care dormise goală Între ei servise drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vă transmită o mare, o foooarte mare rugăminte. Reciproc avantajoasă, băieți! Claxonul vocii inconfundabile a Bossului avea ecou, nu glumă, în interiorul spațiului întortocheat, al casei scărilor. Dar Fratele, zefliu, încă nu se dădea plecat. Câh-hmm... și Diavolul? Tâlharul? Mastema, Maldoror, Mefistofel, Lucifer, Prințul Minciunilor, acela cât de multe nume ar putea să aibă? Cine s-o știe? E posibil, ba chiar e foarte probabil, ca Satana să inculce în oameni credința falsă că numele, ca și puterile lui, ar fi nenumărate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
on/We have the power to save“, iar Hopton Upcraft: „It’s a great life/If you don’t weaken“. Epilog, par. 1. „Sînt o parte a acelei părți care a fost cîndva întreg“ este un Plagin din discursul lui Mefistofel din Faust, Actul I, Scena III: „Ich bin ein Theu des Theus, der Angango alles war.“ GOLDING, WILLIAM Vezi nota 6. GOODMAN, LORD Cap. 38, par. 9. „Lăcomia nu e o chestie prea plăcută, dar gelozia e și mai rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în suflet? ă Nu am spus asta. Am spus doar că eu nu am unul. Însă nu, că tot m-ați întrebat, nu cred în suflet. Nici în Dumenzeu. Nici în diavol. Nici în superstiții. Toate sunt la fel. Dacă Mefistofel însuși ar veni dinaintea mea cu o ofertă, nu cred că aș avea multe șanse să mă împotrivesc. ă Deci mă compari cu Mefistofel? Dar asta nu e o chestiune de vânzare a sufletului. Vrei să afli doar cine ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]