2,843 matches
-
Naratoarea spune la un moment dat: "M-am înstrăinat de realitate. N-o mai percep decât printr-o transparență mișcătoare; este imaginea unei boli amânate [...] mi-am cam terminat cuvintele"(p.77). Sunt câteva momente în roman de o încremenire melancolică tristă care te duc cu gândul la atmosfera apăsătoare a tăcerilor din Moderato Cantabile a Marqueritei Duras. Interesant, căci, în fond, scrisul Iolandei Malamen poate fi un nouveau - nouveau roman, o experiență scripturală mai umanistă, dar care se naște tot
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
de dogmatici - fiindcă sînt salariați, fiindcă își iubesc prea exclusivist specialitatea - e bine să existe și nedogmatici care nu ajung la concluzii ci aduc cîte ceva din vibrația vie și uimirea lor angoasată față de lume [...] Fac parte din acele ființe melancolice care acceptă incompletitudinea, care sînt fermecate de nostalgia ei [...] Știu că voi muri contemplînd acest Ultim Regat ale cărui viziuni le exprim cum pot. Acesta e Lumea, sau poate acesta sînt eu: un timp cu numai două dimensiuni care se
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
I. Covaci ar fi inferioare din punct de vedere estetic. Nimic mai neadevărat. Aerul de parabolă, fraza scurtă, tăiată nervos, notația exactă, concisă, toate reușesc o bună sugestie a atmosferei. Poeziile sunt mai mult niște fotografii ale unei lumi depărtate, melancolice, aflate parcă sub presiunea observației și nu rezistă decât până la tâlcul final. Sunt admirabile unele dintre ele: țipătul ierbii, Pământul alb, Chemarea, Minus infinit, Fereastra dinspre lume. Fantasticul și absurdul alcătuiesc sinapsele unor tablouri, mai ales în ultimele două exemple
Un "pre-șaizecist" recuperat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14645_a_15970]
-
nepăsarea mea odată nepăsătoare i-ar fi ajuns pînă la brîu/ atît de înalt era pe atunci cerul" ( puțin pămînt îndrăgostit). Dincolo de chipul său teratologic ( exercițiu carnavalesc, mijloc naiv, în fond, de defensivă), poetul e un inconformist abulic, un huligan melancolic, un hippy introspectiv. Peisajul său sufletesc se încheagă din contraste ce se îmbină cu indolență, ca într-un joc de puzzle: "de mult nu mă mai interesează să încep nici să termin/ nu vreau, dorm întins în burta asta de
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
și ne-am înțeles minunat din prima clipă. Cred că dumneaei poate confirma această impresie. De fapt, ocazia însăși de a-i întîlni și cunoaște pe membrii familiei lui Emil Cioran, mi s-a părut tulburătoare. R.B.: Nu cumva și melancolică? Fiindcă melancolia dublează în subtext chiar romanul epistolar pe care l-ați publicat... F.T.:Da, am încercat la Rășinari deopotrivă sentimentul melancoliei și al bucuriei. L-am întîlnit pe un nepot de-al lui Cioran, care chiar îi semăna, am
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
tragice. Într-un fel, a fost și el o victimă a stalinismului, un intelectual înșelat și dezamăgit, chiar dacă vanitatea sa personală va fi jucat un rol nefast." Sunt judecăți cumpănite ale unui eu cu rănile vindecate și a cărui fire melancolică, aptă nu numai contemplației, ci și incisivei observații, îndură singurătatea, asumându-și, totodată, umanitatea: "sunt și nu sunt un diarist. Jurnalul meu intermitent este, în cele din urmă, o expresie a singurătății care fuge de ea însăși, a nevoii de
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
de surprinzătoarele introduceri de capitole la "istoria" călinesciană, finalurile au totuși o notă individualizantă. Și tot de aer călinescian ni se par titlurile ce trimit la arta caracterologiei: "Furiosul", "Anxiosul", "Arțăgosul", "Apolinicul", "Glumețul" (care se credea astfel, fără să fie), "Melancolicul" etc. Într-o vreme în care valorile majore sunt reduse la proporții minore sau chiar desființate, ce noroc au avut acești minori (dintre care unii sunt mult mai mult) să fie ridicați pe pluta salvatoare și reanimați cu cerneala unui
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
încă din deceniile cinci-șase. Un gând, un chip știut, un vis, un timp..." (Edit. "Vinea", Buc., 2002) reprezintă un rod târziu sau cel puțin o carte de maturitate, atunci când "caietele se leapădă de foi", când aspre întrebări se pun eului melancolic - iar poetul, membru al exilului, are, cel puțin sub acest aspect, o rațiune în plus la neliniștite priviri înapoi. Sunt rondeluri scrise sub apăsarea acelui sentiment, tot mai scormonitor cu trecerea anilor, al scurtării vremii, când sfârșitul nu mai este
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
le-a cunoscut năvalnicul și istericul secol XX. Corneliu Baba este aici, în film și în veacul său, - iar acest lucru trebuie reținut în mod special - un artist, un martor și o instanță, un apologet al umanismului și un exeget melancolic al omului, un vizionar și o conștiință lucidă, o victimă circumstanțială și un învingător în absolut. El reușește să contrapună ritmurilor istoriei, cu o forță greu de evaluat la o privire superficială, propriile sale răspunsuri, speranțe și utopii. Este dificil
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
evident, extins, de portretul plastic al artistului așa cum reiese el din pictura sa. Indiferent cărui gen convențional i-ar aparține imaginea și în ce sistem de semne a fost ea realizată, artistul este tot timpul o prezență voluntară, imperativă chiar, melancolică sau, nu de puține ori, zguduită de patetism și atinsă de frigurile disperării. În loc de epilog "Vin de departe, spune Corneliu Baba, de la capătul de început al veacului, cînd Cézanne mai trăia, iar Picasso nu sfărîmase încă forma, și m-am
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
negative (să fi intervenit oare un grad de blazare, de inhibiție "marginală"a condeiului d-sale acid de sub care ar fi putut izvorî polemici mai susținute?), Constantin Călin e un spirit ce ne forțează prețuirea printr-o penetrare iscusită, ușor melancolică, a aparențelor, prin desăvîrșită urbanitate, ca și printr-un constant bun simț. Causeria d-sale inteligentă și fluentă, nepătată de compromisuri, ne dovedește că eseistul (devenit între timp și autor al unei vaste exegeze bacoviene, în curs de elaborare) cu
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
de-acasă, baloții de gheață/ gata să cadă din mînia lămpașelor pe care le auzi urlînd" (Hurrah New-York!). Persistînd în miraj, autorul îl ațîță prin însăși dualitatea simțămîntului său, scindat între beția prezentului și regretul trecutului, ipostaze de-o complementaritate melancolică, întrucît nici un factor nu-l poate suprima pe celălalt. De unde o oscilație care (deoarece avem a face cu o diaristică lirică) pune de regulă accentul pe prezentul inhalat ca un drog, resimțit ca o pseudonaturalețe salvatoare, ca o obișnuință pe
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
mimării ei sînt vizibile. Între cei doi e o diferență de nivel energetic al Răului pus în scenă. Infernaliile mai tînărului diarist nu au statutul unei furtuni, ci al unei brize insinuante, care trece peste paginile acoperite cu o caligrafie melancolică, făcîndu-le să foșnească ușor. În raport cu autorul Ispitei de-a exista, ni se prezintă precum reproducerea unui tablou pe un timbru poștal. Mult mai mult decît cu Cioran, Livius Ciocârlie, un izbitor tip livresc, "claustrat în bibliotecă", după cum singur se recomadnă
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
exercita prin intermediul unei penițe foarte subțiri, feeric indecise, nostalgice într-un fel (nostalgia infinitului?), lăsînd deschise mereu buclele unei continuări. Nimic dogmatic, nimic definitiv, nici măcar incredulitatea care pare a se contempla pe ea însăși, redobîndind ceva din prestigiul credinței suspectate. Melancolice, golurile poartă vibrația plinurilor abhorate: "O observație mai spinoasă e aceea că jurnalul duce la paroxism problema oricărei literaturi: a ști dacă ce scrii merită să fie scris. În perspectiva ei, se relativizează totul. De la o înălțime cosmico-temporală, a vremii
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
paralele. Ceea ce prima realiza în filigran, cu vîrful penelului, ajunge, prin gestul de tip eroic al lui Boca, partener nemijlocit, aproape vivant, pentru orice privitor atent. Prin chiar această conciliere a unei sensibilități delicate cu mișcarea amplă, monumentală, a contemplației melancolice cu impulsul prometeic, de o amplitudine creatoare plină de patetism, Ilie Boca este un singuratic, pînă la urmă, în pictura noastră de astăzi. Așa cum un singuratic este chiar în propria sa pictură, pentru că pluridimensionalitatea lumii pe care a construit-o
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
psihologice și reflecții ironice pline de savoare amestecate cu pasaje extrem de vioaie în care personajul-povestitor poate fi un țăran oarecare sau un modest administrator de moșie. Ca un scriitor profesionist, Jurgea-Negrilești evită formulele plictisitoare ale memorialisticii. Nu evocă, nu este melancolic, nu are momente de respiro. Cartea începe în forță cu cîteva năzdrăvănii de copil, de un haz teribil. Spre exemplu, copilul răsfățat intrase la un moment într-o criză de inspirație și nu mai știa ce boală să mintă că
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
aventură existențială în miniatură. Îmi cam pierdusem speranța de a citi un tânăr poet cu o percepție poetică atât de senzuală, aproape feminină. Klein, celebrul personaj al lui Mihai Ignat, are aici un cu totul alt chip. Acest Klein e melancolic, discret, vorbește foarte puțin, e prins cu totul în caruselul de senzații al iubirii, stabilind un neîntrerupt contact vizual și tactil, preocupat mai puțin de enunțarea directă, frustă, austeră. Debutul volumului e relevant: „Zidit / în epiderma unei singure femei, / spune
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
Dumnezeu milostivul,/ în grija lui pentru fiecare gîză,/ o ocrotește și pe ea”. (Bucuriile Văduvei). Antidotul ucigătorului plictis provincial, ne comunică Ioana Dinulescu, îl constituie regenerarea feminității. Suculenta reprezentație a inadaptării sfîrșește, așadar, printr-un soi de happy-end. Un happy-end melancolic...
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
alta, de la național la municipal și viceversa. Se năștea, astfel, o specie nouă în lumea artelor noastre contemporane: artistul salonard sau sezonierul. O efemeridă, la urma urmelor, care bătea o clipă din aripioare și apoi se stingea anonim, odată cu golirea melancolică a simezelor. Dar pe lîngă faptul că era neverosimil de plat, Salonul crea și o imagine falsă a artelor noastre de astăzi; fie prin incapacitatea naturală de a reprezenta fenomenul viu, fie prin omisiuni voluntare și prin manipularea vinovată a
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
unde nimănui nu i-ar fi dat prin cap să le caute. Și mai reușește - este frumusețea cea mai durabilă a filmului - o aducere laolaltă a dansului și coridei pe care le transformă în agonie și extaz somptuos, în poem melancolic: Vorbește cu ea devine un soi de coregrafie sentimentală ( o cuore-grafie deci), un film deschis-și-închis de două spectacole ale Pinei Bausch ( care, cinefilii își aduc aminte, a jucat în E la nave va), ca două coperte între care istoria tristă
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
carne și oase, id est într-o epicitate de spumoasă natură, funambul grav, "pieton al aerului", de-un haz echivoc, de-o dezabuzare petulantă, gata a rosti vorbe de duh ori a întrupa, prin însuși jocul spontan al ființei, o melancolică, infinită ironie a raporturilor sale cu realul: "Or, domnul Leonid/ în blocul-stup, la catul IX,/ privind, ca într-un glob de rouă/ sau prin ocheane-ntoarse, strada/ cu lungi tramvaie, dedesubt,/ și-ncălecînd, cu gînd abrupt,/ el și cu }epe, balustrada
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
partea subterană, imaginativă, ireală - n-o să mă mai lungesc prea mult. Încă vreo două vise și am terminat. În primul rând cel cu vărul meu Rafaël redat aproape exact în filmul Farmecul discret al burgheziei. Este un vis macabru, destul de melancolic și duios. Vărul meu Rafaël Sauras a murit demult, știu asta, și totuși îl întâlnesc deodată pe o stradă pustie și îl întreb uimit: "Ce faci aici?" El răspunde trist: "Trec pe aici în fiecare zi." Brusc, mă trezesc într-
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
degrabă un temperament liric și meridional. Expresionismul lui are un duct sentimental asemănător aceluia pe care l-a consacrat un alt bistrițean, Miron Duca, o subtilitate și un rafinament de fond care pun excesului de energie o surdină delicată și melancolică. Însă dincolo de această latură expresionist-lirică, pictorul inventariază, cu o putere de sinteză excepțională, toate direcțiile care se manifestă acum pe piața simbolică a artei românești. Dar această inventariere nu este nici pastișă, nici replică, nici parodiere și nici supunere involuntară
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
să fie atît de instantanee; dar adevăru-i că eram cam amețit și chair mă simțeam doborît de o ciudată somnolență. (...) N-a trecut o jumătate de oră și mi-au adus micul dejun, iar ca un fel de companie a melancolicului mic dejun de spital, a intrat și o femeie, un fel de inspectoare, sau doctoriță, sau șefă, judecînd după cum arăta și se purta. A așteptat să se retragă femeia care îmi adusese mîncarea; și abia atunci, extrem de politicoasă și hotărîtă
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
producă și să emită umor de cea mai bună calitate. Îl cunosc pe Ioan T. Morar de mai bine de douăzeci de ani și nu-mi amintesc nici măcar o singură împrejurare în care să-l fi văzut părăsit de umor, melancolic sau trist. De mai bine de douăzeci de ani, Ioan Morar este histrionul perfect ( în sensul nobil al cuvîntului, de actor de comedie în vechea Elada), aflat mereu în serviciul bunei dispoziții a celorlalți. Acesta fiind personajul public, apariția, la
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]