75 matches
-
numărând și croind statistici, am ajuns la concluzia că angelicul (mai ales dimensiunea marianică) domină copios demonicul în literele noastre. Cuminte, pudic, pufos-filial, scriitorul român trage amarnic la feminitatea matern ocrotitoare și fuge ca dracul de tămâie de amazoane și menade. Când nu fuge, sucombă sub virilitatea lor arghirofilă și narcisiacă. Abia câteva soațe încărcate negativ - Veturia Goga, Fanny Rebreanu, Elena Preda - și un alai de soții mântuitoare: Gerda Barbilian, Tinca Arghezi, Profira Sadoveanu, Lilly Teodoreanu, Aurora Cornu, Maria (Grant) Rosetti
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a doua grădină neîngrijită, plină de buruieni „bălării”, este semnul sudorii și veninului Cerberului, este o aluzie la legenda ieșirii, răpirii Cerberului de către Hercule și a aparitiei plantelor veninoase ca urmare. Cele trei-patru fete, evreica, grecoaica, țiganca și nemțoaica, sunt Menadele, care în urma neghicirii, nedescifrării probei inițiatice aparent eșuate, dănțuiesc într-o horă amețitoare. Acest dans și încercarea eșuată de a-i îndepărta gândul de la marea iubire, Hildegard-Euridice, reprezintă sfâșierea, sfârtecarea Menadelor, a Bacantelor a lui Orfeu, mijlocul de a se
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
Cele trei-patru fete, evreica, grecoaica, țiganca și nemțoaica, sunt Menadele, care în urma neghicirii, nedescifrării probei inițiatice aparent eșuate, dănțuiesc într-o horă amețitoare. Acest dans și încercarea eșuată de a-i îndepărta gândul de la marea iubire, Hildegard-Euridice, reprezintă sfâșierea, sfârtecarea Menadelor, a Bacantelor a lui Orfeu, mijlocul de a se reîntregi, de a reveni la întregul Iubirii esențiale. Prin dans, Gavrilescu-Orfeu moare, este deființat, se desființează, devine; un semn al acestei deveniri este somnul, Hypnosul ce îl cuprinde și transformarea îmbrăcămintei
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
este deființat, se desființează, devine; un semn al acestei deveniri este somnul, Hypnosul ce îl cuprinde și transformarea îmbrăcămintei sale, adică o devenire în formă, o devenire în aparență, o adaptare la tărâmul exotic și la sacrul latent. Prin muzică, Menadele dispar, se îmblânzesc, devin controlabile, dar tărâmul lui Dionis devine ceea ce Vergilius spunea „o pesteră mare cu o sută de uși, spre care duc o sută de drumuri largi și de unde se rostogolesc tot atâtea glasuri”(cf. Vergilius, op.cit.), răspunsurile
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
poetică se definește printr-o exagerată aglomerare („grămădire”) de noțiuni, printr-o citare În lanț. Aleg la Întîmplare cîteva versuri: „MÎndrie, primejduială, Frică, temere, necaz, Vreme, lipsă, osteneală, Împotrivă-i n-au obraz” sau În altă parte: „Satiri, Fauni și Menade, Pan, Silvan, Hamadriade, Poeți, Eroi, Zâne, Zei...” Se manifestă și la Iancu lipsa de sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere În orizontal, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și Hercule, Ulysse și Penelopa, nefericita Niobe, grațioasele Menade, Dionysos și ceilalți. Așa-zisele principii ale cosmogoniilor clasice (nominalizate întâi de Empedocle), în special Apa și Focul, se confruntă cu Vrajba și Destinul. Pentru a sugera o atmosferă mitologică, se vorbește de "prezența invizibilă a Moirei", de Styx, de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
odată hidos și a azvârlit cât colo flautul, recuperat îndată de satirul Marsyas. Chipul flautistului aduce mult cu masca lui Gorgo, iar flautul este prin excelență instrumentul transei, al delirului, al posedării. El este asociat „bacantului” lui Dionysos, satirilor și menadelor acestuia, dar și unui bacant de-al lui Hades. Se întâmplă, într-adevăr, ca uneori bacantul lui Dionysos să devină, cum am mai arătat, un veritabil bacant al lui Hades, când mania dionisiacă se transformă și ea în Lussa. Eroul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de cupă, profită de fecioara (Temperanța) ce-l ajutase să scape din mâinile banditului (Puterea) din pădure (Nouă de Bâte). Comportamentul său, inelegant și egoist față de fată, îl va readuce în pădure unde își va găsi moartea, sfâșiat fiind de Menadele Cibelei (Opt de spadă). Pădurea se adeverește a fi labirintul din care nu se iese. Comesenii intră unul după altul în scenă, cu cărți încă nearuncate în joc sau folosind cărțile antenaratorilor. Poveștile se încrucișează, se combină într-un perpetuu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Bengesco opinează că Moreau rămâne profund îndatorat picturii quatrocentiștilor și a venețienilor Carpaccio și Bellini, iar de la primitivi îl influențează somptuarul și fastul decorativ în pictură, fapt pe care-l reflectă și personajele sale mitice: Europa, Pasiphae, Elena, Sapho, Muzele, Menadele etc. Decorul devine la Moreau extrem de important, el nu joacă doar rolul de fundal, ci se insinuează ca prim plan. O construcție artificială, himerică, sincretică, un spirit al emblemelor întrețesute într-o tapiserie complicată, decorativismul lui Moreau contribuie la proiectarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
influența picturii simboliste germane. Ultimul tablou este reprodus în monografia consacrată pictorului de către Angela Vrancea. Debordând de veselie, două femei goale îl contemplă pe Silen adormit la marginea unui taluz pe care se află un vas decorativ. În fundal, o menadă dansează cu un tirs în mână. Iese în evidență pântecul proeminent al lui Silen, ca și aspectul său grotesc, totul menit să sublinieze exuberanța dionisiacă, jovialitatea etilică, impudoarea dezinhibată, bucuria vieții și, ca expresie a lor, senzualitatea. Tema dansurilor menadelor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
menadă dansează cu un tirs în mână. Iese în evidență pântecul proeminent al lui Silen, ca și aspectul său grotesc, totul menit să sublinieze exuberanța dionisiacă, jovialitatea etilică, impudoarea dezinhibată, bucuria vieții și, ca expresie a lor, senzualitatea. Tema dansurilor menadelor va fi reluată în grafica pictorului, asociată uneori temelor macabre pe măsură ce simbolismul său se va colora sumbru, decadent. De altfel, există și aici o tensiune a contrastelor prin alăturarea corpurilor atrăgătoare ale celor două menade cu cel grotesc, al lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a lor, senzualitatea. Tema dansurilor menadelor va fi reluată în grafica pictorului, asociată uneori temelor macabre pe măsură ce simbolismul său se va colora sumbru, decadent. De altfel, există și aici o tensiune a contrastelor prin alăturarea corpurilor atrăgătoare ale celor două menade cu cel grotesc, al lui Silen. Mirea fusese la Paris, la Școala Națională de Arte Frumoase, elevul lui H. Lehmann, la rândul său elev al lui Ingres. Printre colegii săi, atras de arta lui Caroul Duran, se află și unul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
coardă și de care își sprijină capul. Aluzia la Orfeu, cel care își pierde complet speranța după a doua pierdere a Euridikei, este evidentă. Lira este instrumentul orfic prin excelență, servind drept tipsie-suport al capului său în urma uciderii sale de către Menade, act crud pe care-l regăsim aici prin aluzia mutilării oculare a Speranței. G.F. Watts realizează astfel o interesantă sinteză între diminutio capitis a lui Orfeu, ca erou al melancoliei, și imaginea unui erou damnat, fără speranță, cuprinsă în cadrul global
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
internă reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității decadente. Într-un gest deznădăjduit de implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Byk-Wepper realizează o ilustrare a poeziei simbolistului Traian Demetrescu, poetul orfic, maudit, alungat de lume, plâns însă de femeie, însoțit doar de lira sa, adică de poezie, și care întoarce orgolios spatele unei mulțimi de femei evident îndurerate. Cortegiul de menade sau de bocitoare îl însoțește. În general, poetul întoarce spatele societății dedicându-se în exclusivitate artei sale într-o insolitare orgolioasă și melancolică. Orfeu devine modelul exemplar pentru culminarea stărilor poetice, pentru cocktailul decadent care aduce arta în preajma cruzimii, expresie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Silen. Nu muzica înlănțuire de sunete -, ci una internă, ca principiu activ al lumii, constituie tema lui Klimt în acest tablou. Tot în prim plan se află și o țiteră, instrument apolinic, însă prezența femeii asociată prin figura lui Silen menadei orgiace indică natura posibilă a acestei muzici: Dionysos. Esența tabloului este nietszscheană, bazat pe tensiunea între apolinic și dionisiac, așa cum o prezintă filozoful german în Nașterea tragediei. Există un filon tragic în acest tablou, care subliniază prin intermediul simbolurilor prezența în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
profil de fată și un alt chenar cu un pustnic visând siluete feminine vaporoase, evanescente, iar în fundal, departe, dublând parcă insolitarea, un turn. Hors-text-ul care însoțește poezia lui Mircea Demetriad ilustrează un elan dionisiac, un lanț de trupuri goale, Menade și Koribanți intoxicați erotic, însuflețiți de zeița Astarte, care se desfășoară într-un joc nebun al vitalității naturii dezlănțuite. Separat, în josul paginii, trasat într-un medalion, iubita goală plânge lângă trupul, de asemenea gol, al iubitului ei. Patetismul imaginii vine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
adus sfântului, fie ilustrează pentru Salomeea caracterul de artefact estetic pe care-l reprezintă trofeul decorat astfel. Și în acest caz, în personajul Salomeei putem recunoaște modelul utilizat pentru portretele cu țigănci, care scot în evidență transportul erotic similar isteriei menadelor și o senzualitate provocatoare. Haloul auratic al capului tăiat al sfântului proiectează o lumină stranie pe rochia dansatoarei, pe chipul transfigurat de un zâmbet extatic al Salomeii. Aceasta își ține ochii închiși, pentru a supralicita transa erotică. Ca un contrast
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
caracter religios, În Încercarea de a diminua amploarea „bețiilor rituale”. Majoritatea cercetătorilor consideră că hotărârea de Înlăturare a viței de vie a apărut ca o reacție contra cultului Bachus Sabazius, contra orgiilor În care vinul juca rolul principal, În care menadele dansau și cântau, iar preoții beți de vin, făceau profeții. În credințele populare românești legate de săditul și Îngrijirea viei, există reminiscențe ale ritualului orgiastic dacic. Săditul se făcea primăvara, după un anumit ritual care Începea cu o slujbă pentru
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
într-un loc care, departe de toate neînțelesurile și contradicțiile, îmi aparținea numai mie. În fața mea se aflau imprimați pe hârtie și foarte departe, în trecut, oameni, animale, copaci și râuri pe care puteam să le privesc până ce căpătau viață, menadele începeau să danseze și luptătorii să lupte; ascultam vântul în crengi și marea lovindu-se de stânci, ceea ce nu era decât un contur pe o ceașcă, o ciobire a unui urcior; pentru tot restul după-amiezii am privit reproducerile picturilor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vine din cel mai adânc cotlon al vaselor acelora, ca și când ar fi fost umplute cu lumină și dogoare. Trupurile eroilor, acoperite cu platoșe formate din zale ca niște solzi, purtau coifuri, lănci și scuturi, dar bătrânii sileni erau complet goi, menadele petrecărețe, mai mult dezbrăcate; era de-ajuns o privire să simți în mână tulpina florii de agavă și să iei parte la dansul care rupea toate lanțurile, așa cum numai paloșul ar fi fost în stare, paloșul care pătrundea în trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la fel de puțin despre peisajele de pe vasele și ceștile mele cât știam eu despre ce se făcea într-un grajd. De aceea nu văzuseră ei niciodată „ce făceau ăia acolo“, cum bătrânul Silen își înălța flautul peste lâna creață a bărbii, menada își sfâșia cutele drepte și ieșea din rochie, cum lupta Hercule, și frângea cornul unui zeu al râului, dobora mistrețul, învingea uriașii și din priveliștea pozelor de pe vase rămâneam cu un gust care mă făcea să bănuiesc că ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
coboare, pe aceleași trepte, și pe tânăra suplă, cu gât arogant și plete aurii, în care i se împletise cochet fundița albastră a unei frunze crețe. Fata, ce se comporta, tot timpul, ca și cum ar fi interpretat un dans extatic al Menadelor din Arcadia, captiva atenția tuturor, fie tineri, fie mai vârstnici, care o mâncau din ochi, rotindu-se în jurul ei, irepresibil atrași, așa cum, noaptea, sunt convocați fluturașii noctambuli de către lămpile fluorescente, distribuite printre palmierii Coastei de Azur: Ay, ay, ay! Superbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sau cu un taur. În fine, este zeul "eternei reîntoarceri", personificarea reînnoirii vieții. Zeul beției și al delirului extatic nu se simte bine decât în mijlocul tumultului și al veseliei. "Cel zgomotos", cum e numit Dionisos, era însoțit de cortegii de menade (nebune, în greacă) și de satiri care dansau frenetic în sunetul flautului și al tamburinei bătând ritmul cu un tirs, un toiag împodobit cu frunze de viță de vie și de iederă, cu conuri de pin în vârf. În mijlocul acestei
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]