37 matches
-
din cele de mai sus nu numai că la 1777 Poarta hotăra cine era domnul Moldovei, dar și că în ținuturi erau doi ispravnici (câte 2 prefecți, cum ar veni astăzi), care aveau în grijă și modul de funcționare a menzilurilor (a poștei). În organizarea fiscală realizată de Constantin Mavrocordat mazilii au avut un regim special de tratament social. Pentru dajdia mazilească care li se fixa, fiecare plătitor primea o carte mazilească în care, după averea pe care o aveau, li
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
călătorea multe ore și făcea „popas" la Bârlad pentru a ajunge la București. Un asemenea releu servea și pentru transportul altor demnitari, dar și pentru corespondența particulară, mai ales a negustorilor și călugărilor care călătoreau des. Poștei i se spunea „menzil", prima organizare a poștei efectuându-se în 1775 prin hrisovul lui Alexandru Ipsilante, când satele au fost scutite de a mai contribui la întreținerea menzilhalelor și a drumurilor. De acum, caii au fost cumpărați iar slujitorii au devenit funcționari de
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
rezervându-și dreptul de monopol. Acum se publică pentru prima oară și „Buletinul telegrafo-poștal". În perioada 1836 - 1869 în ambele principate au funcționat birouri poștale atașate pe lângă Consulatele străine, iar în Iași și București a funcționat câte o Casă a menzilurilor. În 1892 s-a organizat serviciul poștal rural. Legea de organizare a poștei din 1920 a constituit începutul descentralizării în poșta română, dar legi de organizare a personalului și administrației mai existaseră și în 1871, 1880, 1892 și 1913. În
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,42%), cu o minoritate de penticostali (5,07%). Pentru 6,86% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Denumirea localității provine de la vechiul substantiv turcesc "menzil", sau serviciu de poștă, olac. Cu vremea numele olăcăriei a suferit sincopa consoanei mediane „n” și transformarea vocalei „e” în „i”, iar după un timp denumirea s-a extins la întreaga localitate, care până atunci se numea "Eșteu", de la numele
Mizil () [Corola-website/Science/297024_a_298353]
-
actual al localității. La 1790 mica așezare rurală își avea biserica ei, ca toate așezările statornice. Cam în aceeași vreme, pe drumul poștei de cai, care lega Buzăul de Ploiești, începură să se stabilească în jurul menzilhanelei (stația de poștă sau „menzil”) o mulțime de negustori, cărora locul le înlesnea nevoile de schimb cu cele două centre comerciale mai apropiate și apoi surugii, bicigașii, rotarii, dârvarii și păzitorii ce deserveau releul poștal. Activitatea febrilă din stația unde se schimbau caii căruțelor de
Mizil () [Corola-website/Science/297024_a_298353]
-
schimbau caii căruțelor de poștă, tranzacțiile care se încheiau în acest loc au determinat populația ca încetul cu încetul să renunțe la vechiul nume al localității Iștău, în schimbul denumirii locului ce le prilejuise o activitate rodnică. Și astfel apare denumirea Menzil, din care a derivat actualul Mizil. În anul 1845, anul desființării județului Săcuieni, localitatea era reședința uneia din cele două plăși ale județului respectiv. La începutul secolului al XIX-lea, Mizilul a fost vândut de moștenitoarea familiei Brâncoveanu, Safta Gr.
Mizil () [Corola-website/Science/297024_a_298353]
-
și foarte rar ale particularilor. În secolul al XVI-lea poșta a trecut sub autoritatea marelui postelnic și nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poștă, cunoscute sub denumirea de "menziluri". Cele mai importante drumuri de poșta din acea perioadă erau în Moldova: Iași - Bârlad - Galați și Iași - Hârlău - Cernăuți și în Țara Românească: București - Târgoviște, București - Pitești - Craiova, București - Silistra sau Giurgiu. În ambele principate existau și o serie de
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
Brașov, Sibiu și Bistrița. Între Transilvania și Țara Românească existau drumuri comerciale, de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova și Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotușului și Pasul Ghimeș. Cheltuielile necesare întreținerii și înființării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor și plata slujbașilor au fost suportate de țărani și de târgoveți până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
până atunci erau suportate de țărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor și târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Țara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiți căpitani de menzil sau de poștă, iar caii urmau să fie cumpărați cu bani din vistieria țării. Poșta era condusă la nivel central de doi căpitani de poștă cu reședința la București. În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poștale
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor și târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Țara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiți căpitani de menzil sau de poștă, iar caii urmau să fie cumpărați cu bani din vistieria țării. Poșta era condusă la nivel central de doi căpitani de poștă cu reședința la București. În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poștale din Moldova și Țara Românească au
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
dăruit la începutul secolului al XVII-lea boierului Mihai Furtună, această danie fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe privilegii și scutiri. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, vornicul Alecu Greceanu a înființat un rateș pe lângă vechea
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
Alecu Greceanu a înființat un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina. Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca "„ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești”". În anul următor, prin hrisovul din 15 februarie 1826, vornicul Alecu Greceanu obținea dreptul să organizeze la Docolina șase iarmaroace pe an și câte o zi de târg pe săptămână. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]