81 matches
-
că „singura rudenie Între cuvinte este virtutea lor (Îndepărtată de altfel) asociativă, pe o latură cu totul externă, supusă mereu contradicției” (G. Călinescu, despre Brățara nopților). Același critic scria În recenzia la Petre Schlemihl că: „D. Voronca duce abuzul de metaforism pînă la compararea unei imagini cu altă imagine sau pînă la caricaturizarea universului. Fiindcă gingiile sunt albe și dimineața scoate stelele nu se poate spune fără ridicul gingiile zăpezii și dimineața clește după cum nu se poate spune oglinzile sparte În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
muzical și nestatornic ca să ne aflăm În fața unui substanțialism profesat, la noi, cu consecvență numai de dl. Ion Barbu. Poezia d-lui Ilarie Voronca este așadar, un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții. Și În ciuda pozelor ștrengărești și a fervenței revoluționare, poetul Brățării nopților e un temperament retoric, tentat de frazele somptuoase și definitive”. Dacă trecem cu vederea stilul cam
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
multe articole din sumar au caracter de cronică, eludând promisiunea din Preambul de a examina lirismul contemporan în raport cu „stările de conștiință” pe care le exprimă. În pofida unor observații pertinente, discursul critic aliază din nou truismul cu formulări alambicate, cu un metaforism găunos. În ipostaza de prozator, Z. resuscită medii și categorii umane asemănătoare celor din epica de la finele secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea, înscrisă în spațiul micului realism și al naturalismului, interesul istoricului literar pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
violența orgoliului și magia voinței, himera idealului, forța copleșitoare a visului, erosul arzător unit cu aspirația spre puritatea platonică -, remarcabil prin fina transcriere a senzațiilor elementare și excelentele descripții marine, dinamizate de jocul savant al luminii și culorii. Din nefericire, metaforismul baroc, limbajul crud (ce i-a șocat pe contemporani), digresiunea filosofică au trecut Thalassa (pe care autorul a dorit-o operă de complexă sinestezie) în uitare. Dar intelectualizarea emoției, lucrătura artistă și analiza de senzații vor face o lungă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
este izbitoare construcția geometrică a imaginarului, straniul are la el o splendoare exactă, eleată, o eleganță și un fast baroc-orientale, nu dinamism, exuberanță suprarealiste, deși de suprarealiștii români îl apropie câteva procedee, precum lungile concatenări, mai ales nominale, ca și metaforismul luxuriant. Se apropie în egală măsură de ermetismul lui Ion Barbu, inclusiv de rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul sună barbian (Eugen Simion observa similitudinile cu „ritmurile muzicale, savante ale lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
care le răscolește fără încetare, în năzuința către o „ontofanie” izbăvitoare. Poetul rămâne același „călător în insomnii”, cum se caracterizase în volumul omonim din 1991, dar cu timpul își schimbă în bună măsură veșmântul poetic. Cuvintele sunt mai puțin supuse metaforismului de sorginte culturală și mai mult tentativei de a da un înțeles lumii. Dramatismul căutărilor este când și când atenuat de „hărțuirea textuală”, adică de îmbinări din al căror hiatus s-ar putea ivi un sens. Arhitectura poemului țintește către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288312_a_289641]
-
în op. cit., pp. 430, 432, n. 1). 31 Un posibil răspuns la această întrebare îl dă Blaga însuși atunci când vorbește despre distanța necesară - "frână transcendentă" - ce separă creația culturală de misterul absolutului. "Căci între absolut și noi se intercalează totdeauna metaforismul nostru revelator (...) care ne izolează de absolut" (Artă și valoare, în op. cit., p. 531). Revelarea fiind astfel metaforic limitată, vederea rămâne în așteptarea mistuitoare a unei lumini care nu se dă artei decât în distanța (izolarea) unei imagini. 1 F.
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
românească abia „infrarealismul” barbian. După război, revoluția barbiană va fi desăvârșită de Nichita Stănescu - poet căruia, în finalul cărții, i se rezervă o micromonografie sui-generis. Dintr-un anumit punct de observație, despărțirea lui Nichita Stănescu de Eminescu ia forma abandonării metaforismului de fibră romantică. Privit din alt unghi, procesul se înfățișează ca un viraj în direcția metalingvistică. În studiul consacrat lui Ion Barbu, labilitatea conceptului de poeticitate este pusă în relație cu mutațiile modelului general al devenirii în secolul al XX
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
de mai sus, chiar sub forma înșelătoare de "fecioară îndrăgostită." Restituit prin asemănarea izbitoare contextului anterior citat, cum și formulei auctoriale obsedante, tiparul este întărit ireversibil de comparația finală: "ca un copil lacom". Dinamica imaginii se sprijină pe un intens metaforism personificator. Asaltat de anterioare senzații iritante și dureroase ("Vîntul...îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgîlțîia inima"), torturat de așteptarea in(de)finită, de pînda fără răgaz, Bologa resimte întîlnirea cu lumina într-o disproporție senzorială răvășitoare. Agresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
un... "goi" amenințător de cu vreme (Gheorghe). Iminența confruntării între protagonist și temutul agresor mal ... entendu, neauzit cum trebuie, cere o rapidă înțelegere. Comică devine în jocul consorților insomniaci, care caută explicația, neîntîrziat, în gazetă și citesc à la lettre metaforismul stupid al retoricii zilei: <<Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pîndă ascuțindu-și ghearele și așteptînd momentul oportun pentru poftele ei antinaționale.>> Zarva și "zavera" confundate, acești păcăliți omagiază eterna victimă comică
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ceea ce ar reprezenta, totuși, numai o performanță facilă. Antologia Poezie sovietică modernă și contemporană (1988) propune o selecție în care predomină autorii din generațiile mai tinere și oferă versiuni românești fidele originalului, echivalând fericit atât incisivitatea verbului unora, cât și metaforismul frapant al altora. SCRIERI: Literatură și eveniment, Cluj-Napoca, 1983; Colocviile vântului, București, 1985; Euthanasia, Satu Mare, 1991; Jocul dragostei și al hazardului, 1994; Recife, Satu Mare, 1996; Prospero și „teatrul sărac”, Cluj-Napoca, 1997; Radiografia zăpezii, Satu Mare, 1997; Rusia între „dezgheț” și „transparență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288822_a_290151]
-
o fertilitate relevantă, reconfirmând mereu teoria maioresciană care anticipa sursele eminesciane ale liricii românești. Ideea relecturii o întâlnim de altfel la majoritatea poeților reprezentativi. Semnificative în acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările lexicale argheziene, romantismul permanent al lui Philippide, vocația autohtonismului tradițional la Voiculescu sau Pillat, până la ceea ce am numit periheliul eminescianismului, reprezentat de Nicolae Labiș și mai ales de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cursurile Facultății de Litere și Filosofie, absolvite în 1946. Horia Stanca îl debutează cu versuri în pagina culturală a ziarului clujean Națiunea română (1937). Publică Povestea tristă a lui Ramon Ocg (1941), mic roman suprarealist, în care se întrevede deja metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene. Tot în 1941 îl vizitează, la București, pe E. Lovinescu, față de care va păstra, până la sfârșit, sentimentele ardente ale unui Ganymed față de Iupiter. Colaborează la Curțile dorului (1941), revistă literară a studenților sibieni, făcând
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ritmurilor prin care să fie reprodusă structura unor opere ca Oedip sau rapsodiile enesciene. Stihuirea patriotică, abundentă, pueril rapsodică, e mult mai convențională. Se păstrează tiparele mitizante în care sunt invocați eroii, tipare potrivit cărora orice soldat devine un Făt-Frumos. Metaforismul primelor volume se stinge treptat în schematism, didacticism, rutină a versificării despre orice, odele, poemele sociale, patriotice purtând amprenta comandamentelor comuniste. Un suflu liric autentic se simte, totuși, în Jurnal de front, care pornește de la experiența trăită în timpul celui de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
Blaga, văzduhul se populează de păsări și de zboruri diafane, de îngeri care palpită în eter, de luceferi hieratici, sub un cer tainic, scăldat de iubire. Erosul, dominant în poemele de-acum, se înfățișează sub varii motive incantatorii, într-un metaforism concentrat până la esență. Solaritatea registrului liric, neexcluzând dialogul cu nocturnul, este tulburată de obsesia acvaticului, care devine esențială: „Atât de singur/ Încât/ Golul din jur/ Vuiește ca marea// Numai pustiul din mine/ Îi răspunde/ Plângând” (Singur). Sensul discursului poetic este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
privighetoarea din Carpați” (metaforă pentru poet) sau la „steaua roșie a zării”. Culegerile conțin și câteva poezii erotice, candide sau elegiace. În Rugul palidității se oferă spectacolul unei lirici de sugestie, ermetizante, în care ideologicul s-a disipat într-un metaforism obscur: „În această singurătate meditativă,/ în trecerea străvezie a durerii,/ printre degete, ca de nisip a timpului,/ o ancoră sau o fântână/ peste efemerida copilărie -/ existența își lasă uitarea și mâna/ ce ni se subțiază pământie.// Oștile totuși durabil ne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289115_a_290444]
-
tema morții (mersul spre moarte fără picioare, călătoria) devin din ce în ce mai frecvente în Zăpadă noaptea (2000), Crucea verbului (2000), O lume de cuvinte (2001), unde se simte însă o acută tendință de simplificare a structurii textelor, de la dimensiune, dispoziție grafică la metaforism și sintaxă. O disperare blândă se citește în jocurile cu moartea (Jocuri), în versurile religioase, ludic-ermetice (Dansuri). Poezia se zbate între tăcere și țipăt și trece nestingherită din regimul gratuității ludice în cel al tragicului. O anumită influență bacoviană (tristețea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
său. Personajele nu au decât o psihologie sumară, interioritatea lor e bântuită de furtuni pasionale ori, dimpotrivă, de catastrofe morale care îi duc, în aceeași măsură, la gesturi extreme. Accentele lirice care împrumută ambianței naturale semnificații augurale suferă de același metaforism supraîncărcat. Autentic este limbajul personajelor, ceea ce creează identități pitorești, cum este baba-țiganca, roabă anonimă și preoteasă pythică demnă de lumea lui Mateiu I. Caragiale. Prin simpatia lui față de omul simplu, față de înțelepciunea populară, P. se situează în sfera unui fel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
simbol și la un fel de „mit personal”. Cărțile care îl reprezintă sunt Piatra de citire (1980), Mitul personal (1986), Bolta cuvântului (1997) și Întâmplarea mirării (1998). Eroul său liric trăiește până la „sângerarea verbelor în gură” destinul dramatic al prezentului. Metaforismul luxuriant valorifică din plin factorii cultural și folcloric. Predomină metafora cu reverberație ontologică și cea etică. Pentru C., metafora nu este un simplu trop „ornamental”, ci viziune, structură, principiu al gândirii. Căutările autorului în sfera poeticii se întretaie, câteodată, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286320_a_287649]
-
dramatice, dominate de evidentă deznădejde, anii de creștere și adolescență ai lui Daniel Mironescu, oscilațiile, căutările, clarificările sale în raport cu vârsta și cu înțelegerea vremurilor. Influența lui Ionel Teodoreanu încă se mai face simțită, atât în viziunea literară, cât și în metaforismul pletoric al stilului. E o „copilărie cu umbre” - pentru a folosi titlul unui cunoscut roman interbelic al lui Dan Petrașincu, preluat oarecum și el ca model -, dar există și o reală capacitate a autorului de a creiona și a crea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285947_a_287276]
-
pernă, locul unde cioburile / sângelui strălucesc orbitor. cuprinși în întuneric ca într-un / cearceaf de muribund, cu mâini schilodite fluturând din zid semne/ de var. urechea din creier în care urlă în fiecare noapte moarteA”. Amestecul de visceralitate și simbolism, metaforismul excesiv, imaginarul (auto)distrugerii caracterizează aceste, în fond, parabole ale morții cotidiene. SCRIERI: Pedale de hârtie, Cluj-Napoca, 1994; PoemeșinimiC, Cluj-Napoca, 1996; Poeme de sedus realitatea, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Florin Lazăr, „Pedale de hîrtie”, ECH, 1995, 6-9; Andrei Grigor, Sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
de redactor-șef adjunct al săptămânalului „Viața satului”. În 1992 i s-a conferit titlul onorific de Maestru Emerit al Artei. C. debutează cu placheta Constelația dragostei (1970), o încercare de a conjuga liric socialul cu intimismul, pe calea unui metaforism hiperbolic pe cât de stufos, pe atât de retoric uneori. În volumele ulterioare, se scutură de balastul imagistic, nu însă și de transferul metaforic, considerat drept principiu definitoriu al gândirii poetice: Amforă (1972), Arbori îndrăgostiți (1977), Cerul de la Cepeleuți (1982), Izvoarele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286255_a_287584]
-
suprarealist?” - se întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzând imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat în punctul inițial, dar sfărâmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat până la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămâne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a poeziei moderne, ce nu mai urmărește o exterioară coerență a „ideii” sau a „impresiei”, poemul lui Voronca apare cu mult mai puțin „impresionist”, iar „procedeele tipografice” care „sfărâmă discursul” se impun ca o necesitate organică a construcției textului, alături de „metaforismul” ce deplasează accentul de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, își schimbă astfel și ele calitatea, implicând aceeași dinamică a poemului ca realitate discursivă. Și dacă nu se poate susține, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu suficiente argumente, de tehnica suprarealistă, pusă în mișcare de „stupefiantul imagine” (Aragon) întemeiat, după expresia lui André Breton, pe „gradul de arbitrar cel mai înalt”. Avem de-a face și aici cu acea „saturare tropică” a textului și cu „metaforismul programatic” în care s-a văzut o notă definitorie a poemului în proză suprarealist. De altfel, chiar autorul Actului de prezență își indică „programul” și tehnica scripturală în mod aproape direct, în câteva pasaje ale prozelor sale, după ce o făcuse
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]