52 matches
-
Vlăduț, Doina Comloșan, Constantin Chevereșan, Rodica Bărbat, Elenă Ghiță. Sectorul de literatură universală și comparată este reprezentat de Clio Mănescu, Margareta Gyurcsik, Alfred Heinrich, Livius Ciocârlie (Funcțiile descrierii în românul realist francez al secolului al XIX-lea, 1981), Marcel Pop-Corniș (Metaromanul american contemporan din perspectiva lecturii, 1981), Maria Grozav, Ramona Boca-Bordei, G. Mihăiță, Traian Năbădan, Galina Cernikova, Tudor Beșuan, Pia Teodorescu-Brânzeu, Maria Berceanu, Valeria Nistor, Rodica Binder, Doralina Selea, Roxana Nubert, Aurelia Turcu, Elenă Ghiță, Ștefan Binder. Revista are un caracter
STUDII DE LITERATURA ROMANA SI COMPARATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289995_a_291324]
-
acele cutii care ascund alte cutii mai mici”, scrie într-un loc O., oferind în trecăt formula literaturii pe care o practică. Cărțile lui de vârf sunt Ficțiune și infanterie (1980) și Cu cărțile pe iarbă (1986). Prima este un metaroman având ca pretext pierderea unui manuscris și ca subiect imposibilitatea autorului de a-l reconstitui. Romancierul Victor Testiban asistă la fărâmițarea, în ceea ce ține de convenție și artificiu, a ficțiunii pe care o imaginase, concomitent cu trecerea ei în actele
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
între un interpret sui-generis ca Marosin și un autor ca Milionarul s-ar naște probabil creatorul desăvârșit, în stare să pună în practică rețeta ideală spre care năzuiește prozatorul. Cartea de la Metopolis este deci, într-o latură a sa, un metaroman, arătând cum se plănuiește, se face și se citește literatura. Pe alocuri, romancierul își descrie tehnica recurgând la cuvintele altora, uzând deci de cunoscutul joc între text și subtext detectat de Marosin la Metopolis. Dacă recurge la figurile simbolice de
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
cu o invidiabilă inteligență, de altfel, această modificare pentru a-și permite un spectacol al demonstrației și o nouă situare a operei. Stimulat de eșafodajul teoretic din Arca lui Noe, Adela devine pentru autorul lucrării Viata și opiniile personajelor un metaroman, o scriere modernă cu un personaj pentru care dragostea este o necesitate estetică. Seducător, nu?! Romanul fiind un joc al dragostei, un ceremonial artistic rafinat. Din punctul de vedere al istoriei literare, al psihologiei și concepției autorului, personajul nu putea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să simplific lucrurile pornind de la Svevo și Moravia. E știut că, la Începutul secolului, Italo Svevo (prin La coscienza di Zeno, 1923) și Alberto Moravia (prin Gli indifferenti, 1929) deschideau două direcții ale romanului italian contemporan: una e aceea a metaromanului, care Îl va avea pe Calvino drept continuator, iar cealaltă a romanului așa-zis tradițional, adică a „romanului roman“. La Întrebarea care dintre cele două direcții s-a impus, aș Îndrăzni să avansez răspunsul că amândouă au existat concomitent, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de tip tradițional cu reprezentanți de talia lui Anatole France, Romain Rolland sau Roger Martin Du Gard și se continuă printr-o dezvoltare în direcții din cele mai diverse, căpătând, în perioada postbelică, înfățișări opuse, de la romanul modernist proustian la metaromanul cultivat de André Gide, cel existențialist reprezentat prin Jean-Paul Sartre ori Albert Camus sau chiar antiromanul practicat de Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, Michel Butor, Claude Simon, este surprinzătoare, dar nu singulară. Ea fusese pregătită de preceptele, programul și produsele literare
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
influențe exercitate de pregătirea proprie. Includerea într-un roman scris la persoana a treia a unui jurnal al cărui autor (același cu protagonistul istoriei) comentează, discută și chiar polemizează cu narațiunea principală poate fi privită și ca o parodie la adresa metaromanului, a cărui linie se deschide în literatura franceză a secolului XX prin Gide. Asupra acestui aspect aduce lămuriri suplimentare maniera de structurare a celor două romane. Romanul lui Defoe era divizat în două părți: cea dintâi corespundea aventurii lui Robinson
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
credibilități și întinzându-i o "aurită" capcană cititorului naiv. Totuși, în calitatea lor de "repetiții transcontextualizate", cum le numea Margaret Rose, metaficțiunile sunt posibile doar grație intertextualității și finei ironii la adresa hipotextului. Astfel, romanul parodic funcționează de multe ori ca metaroman, conținându-și propria critică. Nu sunt puține cazurile în care romancierii se autopastișează, introducând episoade burlești ale povestirii principale și autoironizându-se (Cervantes, Voltaire, Calvino). Multiplicarea incipiturilor și a finalurilor romanești are și ea, în postmodernism, sarcina de a parodia anumite
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ea, în postmodernism, sarcina de a parodia anumite percepții (clasică, romantică, realistă etc.) asupra narațiunii ca atare și de a transgresa subiectul romanesc, pregătindu-și cititorii pentru nivelurile de profunzime ale operei literare. De formație filologi, mulți dintre autorii de metaromane polemizează cu funcțiile reprezentării literare, producând, după expresia lui Marcel Pop-Corniș, "contracomentarii" la poetica tradițională a romanului. Mulțumită teoriilor recente, dar și generoaselor exemple puse la dispoziție de literatura de pretutindeni și de oriunde, parodia a căpătat, în actualitate, o
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din Patul lui Procust apar în ipostază auctorială, fiindcă le este atribuit și rolul de creator al tex tului. Personajul narator auctorial este, de altfel, omniprezent în proza modernistă și postmodernistă, de la romanul epistolar și romanuljurnal la romanul indirect, la metaroman și la toată proza scurtă „textualistă“. Personajul narator poate fi însă și decentrat, devenind: personajnarator martor - are funcție narativă și funcție de regie, îndeplinind un rol secundar în acțiunea pe care o relatează (de exemplu, Ienache Coropcarul în Hanu Ancuței). personajnarator
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
analitice) nu se mai diferențiază, iar instanțele narative nu mai sunt delimitate. Relația dintre autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri la alte texte, nu la lumea reală), rezultând un construct eterogen („roman palimpsest“) care abolește componentele definitorii ale situației narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
patru elemente de structură și de compoziție ale romanului studiat semnificative pentru analiza relației dintre cele două personaje Finalul - care readuce simbolul tufelor de zmeură înflorită la începutul lui mai - subliniază, prin titlu și prin glosarea termenului tipografic zaț, categoria metaromanului. Ilustrând pe toate palierele sale principii ale postmodernismului, Zmeura de câmpie recurge la o „inginerie textuală“ complicată, reunind formule, tehnici narative și limbaje eterogene: de la scenariul de film la cronică și amintiri de război, de la romanul epistolar la melodrama parodiată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din Patul lui Procust apar în ipostază auctorială, fiindcă le este atribuit și rolul de creator al tex tului. Personajul narator auctorial este, de altfel, omniprezent în proza modernistă și postmodernistă, de la romanul epistolar și romanuljurnal la romanul indirect, la metaroman și la toată proza scurtă „textualistă“. Personajul narator poate fi însă și decentrat, devenind: personajnarator martor - are funcție narativă și funcție de regie, îndeplinind un rol secundar în acțiunea pe care o relatează (de exemplu, Ienache Coropcarul în Hanu Ancuței). personajnarator
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
analitice) nu se mai diferențiază, iar instanțele narative nu mai sunt delimitate. Relația dintre autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri la alte texte, nu la lumea reală), rezultând un construct eterogen („roman palimpsest“) care abolește componentele definitorii ale situației narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
patru elemente de structură și de compoziție ale romanului studiat semnificative pentru analiza relației dintre cele două personaje Finalul - care readuce simbolul tufelor de zmeură înflorită la începutul lui mai - subliniază, prin titlu și prin glosarea termenului tipografic zaț, categoria metaromanului. Ilustrând pe toate palierele sale principii ale postmodernismului, Zmeura de câmpie recurge la o „inginerie textuală“ complicată, reunind formule, tehnici narative și limbaje eterogene: de la scenariul de film la cronică și amintiri de război, de la romanul epistolar la melodrama parodiată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lături să experimenteze noi modalități de expresie, cu sugestii din experiența criticii sale textualizante. Procedeele s-au mai folosit la noi În genul scurt, dar nu În roman. Marin Mincu ne propune În cele din urmă un model propriu de metaroman, conform cu regulile statornicite aiurea și, totuși, inimitabil. Pe scurt, reușește să pună față În față două jurnale, diferențiate cu oarecare ostentație polemică, făcându-le să interfereze și să se reflecte textual unul În altul. „Jurnalul lui A.“ este jurnalul trăirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sau „lectorului“. Aceste voci intervin de câteva ori și În interiorul textului. Ele ne furnizează majoritatea (și, În orice caz, cele mai importante) opiniilor despre roman ale autorului Însuși. Acest aspect este esențial, căci Intermezzo mi se pare mai interesant ca metaroman, decât ca roman nefictiv, documentar. Marin Mincu Își valorifică din plin experiența critică. Principala trăsătură o constituie relativizarea voită a tehnicii romanești și chiar a noțiunii ca atare de roman. Atât Începutul, cât și finalul sunt, În vederile autorului, „posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cărții prăbușind ficțiunea în gol și prisosul propriei imaginații care, odată stârnită, prinde viață. Așa că un cititor, la început intrigat, ajunge să intuiască sensul atâtor accente și îngroșări ale istoriilor care curg paralel, se întretaie, se împletesc, se suprapun: un metaroman ludic splendid, care demontează și reinventează multiple formule narative, realizează combinări de toposuri și tipologii literare, traversând în galop o istorie a romanului și una a spațiilor sale predilecte, din orașul așezat pe Tamisa până la cel invadat de ape. Nu
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
verosimile în romanul realist 18, ipostaziat aici prin romanul cu temă politică. De altfel, celălalt caz studiat al ekphrazei, ekphrasis-ului inventat (Mircea Horia Simionescu) nu se construiește într-un roman scris în cheie realistă, ci într-o scriitură parodică de metaroman. Ekphrasis și invenția colecției muzeale Una din întrebările implicite studiului poeticii ekphrasis-ului în romanul românesc privește direct momentul de emergență a acestui dialog al literaturii cu pictura. Singura perioadă literară care oferă exemple considerabile ale acestui dialog ekphrastic este perioada
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
detaliat și interesant, corect academic și cu o implicare plină de vervă, atașat de subiect, bine ancorat teoretic, dar dovedind în același timp o libertate și o plăcere a scrisului ce pot transforma o teză de doctorat exemplară într-un metaroman. Volumul lui Angelo Mitchievici*, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene (sfârșitul secolului al XIX-lea, prima jumătate a secolului XX), apărut la editura Curtea Veche în 2011, își are originile într-o lucrare de doctorat pentru care
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
i se oferă o carte cu valoare perenă, care, în ciuda ratării încadrării despre care amintește, în generația optzecistă, din cauze politic-administrative, poate fi văzută ca o scriere reprezentativă pentru postmodernismul cu care aceasta se identifică, prin autoreflexivitate, prin elementele de metaroman, prin interferența planurilor, prin elemente de deconstructivism etc. "Revista Nouă", nr. 2, aprilie 2014 ESEU DESPRE CEZAR IVĂNESCU, TÂRGOVIȘTE, EDITURA MACARIE, 1998, COLECȚIA "BIBLIOTECA CRITICĂ"; CEZAR IVĂNESCU TRANSMODERNUL, IAȘI, PRINCEPS EDIT, 2012 [EDIȚIE REVĂZUTĂ ȘI EXTINSĂ] Constantin TRANDAFIR Direcția națională
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1984, Liceul, 1985) sau artistic (Salutări de la Agigea, 1986). Debutul lui T., microromanul Ceața și obișnuința (1975), se situează în zona tatonărilor, scontând pe efectul folosirii unei maniere narative inedite: este o scriere care îmbină romanul de tip existențialist cu metaromanul, pentru a se înfățișa în final ca parabolă a raportului paradoxal dintre viață și ficțiune. Textul debutează cu jurnalul unei tinere de optsprezece ani, personaj cu un profil sufletesc obscur, a cărei principală dorință este de a-și cunoaște tatăl
TATULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]
-
Adrian Păunescu ș.a.) din timpul regimului comunist. Protagonistul, alter ego al lui Ț., este interesat de dezvăluirea unor adevăruri incomode despre scriitorii care au încheiat „pactul cu diavolul”, despre activitatea de azi a foștilor nomenclaturiști și despre evenimentele din 1989. Metaromanul care se desfășoară sub ochii cititorului (Constantin Ene este și cel care scrie cele trei romane) pare un epilog intercalat într-o frescă (povestea propriu-zisă) întinsă de-a lungul unui secol, prezentând momente decisive din istoria Transilvaniei (cele două războaie
ŢENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290135_a_291464]
-
intelectual modern, pe de alta. Principalele etape stabilite sunt romanul tranzitiv, în care naratorul e omniscient, personajul este narat și are iluzia apartenenței la realitate; romanul reflexiv, în care personajul e și narator, dar își conservă iluzia vieții; în fine, metaromanul, în care personajul accede la conștiința auctorială, pierzându-și însă iluzia vieții în beneficiul asumării deliberate a convențiilor literaturii. Dincolo de obiecțiile care se pot aduce acestei fenomenologii, interesantă nu prin validitate, ci prin coerență, cartea se distinge în peisajul criticii
ŢEPOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290153_a_291482]
-
apocalipsa timpului căruia îi aparțin, nu însă fără a încerca să "fabrice" niște amintiri de folosit într-un prezent iremediabil condamnat: "Să te retragi (...) în căutarea urmelor trecutului, a unei memorii romantice, în realitate de mult inexistentă". Conținînd și un metaroman care explicitează soluția epica adoptată, Regele Celor Două Sicilii este o narațiune utopica, o încercare de a acoperi Totul, de a configura în amănunt "realitatea indivizibila" a unei lumi care poate fi considerată nu doar pe cale de dispariție, ci ca
Memoria pre-apocalipsei by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17643_a_18968]