52 matches
-
Ștefan Cazimir Despre Catastihul amorului și La gura sobei (roman anonim din 1865, semnalat de D. Bălăeț și reeditat de el în 1986), N. Manolescu scrie în Istoria critică a literaturii române: "este de fapt primul nostru metaroman, străbunicul Martorilor de Mircea Ciobanu, și totodată primul nostru roman parodic". Sublinierea, de două ori, a lui nostru îmi aparține, iar sensul ei va rezulta la vreme. Cu privire la a doua parte a scrierii (La gura sobei), N. Manolescu notează: "Metoda
"Catastihul amorului" - o traducere localizată by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17002_a_18327]
-
mai observă Manolescu, artificialitatea nu e apanajul doar al romancierilor moderni sau postmoderni. Roșu și negru, romanul lui Stendhal din 1830, conținând, printre altele, celebra definiție a romanului ca oglindă care se plimbă pe drum, ar putea fi considerat un metaroman «avant la lettre». În sprijinul tezei lui Manolescu s-ar putea aduce cuvintele lui Maupassant, care subliniază partea de iluzionism inerentă literaturii realiste («Realiștii de talent ar trebui să se numească, mai degrabă, Iluzioniști»), ca și reflecțiile lui Barthes privind
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
decredibilizarea narațiunii, ficționalizarea naratorului și verosimilizarea romancierului ca personaj devin un fel de joc de societate la care este invitat să participe cititorul. Nesfârșitele primejdii e o carte care cuprinde cu larghețe, enciclopedic și umoristic, întregul repertoriu de convenții ale metaromanului, ale postmodernismului epic, ale prozei corintice (cum a numit-o N. Manolescu). Creatorul demiurgic e printre noi, e un constructor jovial al textului, fragmentat în piese de puzzle. Și-a abandonat transcendența din romanul realist sau doric (în termenii aceluiași
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
parte, teoria textului infinit a lui Borges, la care s-ar adăuga sfera scriitorilor sud-americani, și apoi o formă radicală pe baza elementelor grupului Tel-Quel din Franța sau al grupului '60 în Italia. În ceea ce privește contextualizarea fenomenului, literatura spaniolă consideră că metaromanul poate fi regăsit chiar si în anii 1960 când începe procesul de inovare a literaturii, având ca principală caracteristică transformarea actului de a scrie în tema principală a romanului. În ceea ce privește literatura română, putem spune că inovarea literaturii sub forma metaficțiunii
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
autonom care să fi dat naștere unor romane cu o structură diferite de alte epoci literare. Dacă s-a utilizat termenul de „metaficțiune", s-a făcut sub forma sintagmei „romane metaficționale", „tehnici" sau „strategii metaficționale". CRITICA SPANIOLĂ A VORBIT DE METAROMAN SI DE EXPERIMENT LITERAR, IAR CEA ROMÂNEASCĂ DE TEXTUALISM SI POSTMODERNISM ÎN ACELAȘI TIMP, ÎN UNELE STUDII TERMENUL METAFICTIUNE A FOST RESPINS DIN CAUZA ARIEI PREA LARGI PE CARE O PRESUPUNE. Astfel că în unul din cele mai noi studii ale
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
în manuscris" . Chiar și așa, observă criticul, Eliade le premerge târgoviștenilor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, precum și câtorva dintre "tinerii textualiști" care "folosesc o construcție similară (roman indirect, jurnal, note despre roman, comentariile autorului care scrie un roman etc.)". "Metaromanul este, așadar, o descoperire veche", conchide în acest punct, cu o nuanță de maliție, Eugen Simion, cu gândul, după cum se poate înțelege, nu doar la "tinerii textualiști", ci la toți acei autori contemporani care își asumă prea dezinvolt priorități discutabile
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
actualității cotidiene, "justițiar", desfășurat chiar în mediul juridic, Anchetatorul apatic, 1972, este și unul erotic, în trei secțiuni, modern, riguros structurate. Narațiunea pierde din substanța factologică, devine insistent, fin și precis analitică. Este elaborată cu o vie însuflețire critică. Ca metaroman analitic in pregress și nu deliberativ, Anchetatorul apatic impune o omologie structurală între existență și ficțiune. Ratarea existențială ajunge să fie substituită de realizarea anchetei romanești. Perspectiva narativă aparține unui tânăr procuror, un insolit anchetator, o conștiință apatică lucidă, (auto
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
mințindo că-mi aparțin. Îmi făcea bine când îmi spunea: Tu chiar ai talent. Odată, însă, când i-am prezentat o bucată din Albastrul cerului de Georges Bataille, mi-a spus scurt: O mizerie! Nu întotdeauna eram inspirat”. Numai ca metaroman al unui eșec, dacă mi se permite abuzul de interpretare, poate fi citit profitabil debutul în proză al lui Ciprian Măceșaru. Ciudat e să vezi doar că doi comentatori experimentați ai literaturii actuale precum Dan C. Mihăilescu și Alex Ștefănescu
Metaromanul unui eșec by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4710_a_6035]
-
dragoste de pe fundalul anilor '60 se mută în plin război mondial, evenimentele încep să se amestece și firele ficțiunii să-l înfășoare, tot mai strâns, pe derutatul autor. Ficțiune și infanterie e un exemplu clasic de postmodernism literar, în care metaromanul apare și crește în exces, copleșind narațiunea inițială printr-o pletoră reflexivă. Tulpina firavă a intrigii se rupe. Nu mai contează ceea ce apărea în versiunea primă a romanului scris de protagonist. Lumea ficțională nu era și nu poate fi turnată
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
într-o meditație asupra raportului dintre realitate și ficțiune în opera literară, pentru ca, în final, să ducă la o încercare de (auto)definire a identității artistice a autorului însuși. Este lesne de înțeles că avem de-a face cu un metaroman, o carte-șantier cu ingredientele la vedere, inclusiv gândurile cele mai intime ale naratorului/autorului legate de diversele faze ale procesului de creație. Și pentru ca lucrurile să fie definitiv clare, volumul se încheie cu un text confesiv (Argument) în care scriitorul
În umbra unei crime by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7523_a_8848]
-
în oraș... Marchiza are o profesiune modernă (e, de pildă, specialistă în relații internaționale sau este informaticiană)... Prozatorul trebuie să ne spună cu cine se va întâlni ea și cum își va petrece seara... Eseul romanesc a obosit, ca și metaromanul... Romancierul poate ignora critica, dar critica - repusă pe picioare - nu trebuie să ignore romanul. L.V. Critica literară are în cazul dvs - și nu numai - și o latură didactică. Mă gândesc pentru moment la îndrumarea lucrărilor de diplomă și doctorat. Mulți
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
reprezintă o reconsiderare ironică și parodică a nivelului onomastic al ficțiunii, reprezentat de universul numelor. Putem considera această carte ca o meditație subtextuală asupra condiției umanului și asupra condiției estetice a ființei. Este, cum observă N. Manolescu, „cel mai original metaroman (...), un roman al numelor proprii, care sunt adevăratele lui personaje”. Onomastica e cea care, printr-un joc superior al imaginației, creează o întreagă lume ficțională, cu normele ei prestabilite, cu relieful său inconfundabil. Prozatorul procedează printr-o dedublare, decelând, alături de
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
mai au nimic din statura așa-zicînd eroică din romanele generației dinainte. Romanciera care l-a marcat cel mai puternic în această privință pe Holban a fost Hortensia Papadat-Bengescu. în fine, nicăieri nu sînt mai multe ca la el elementele de metaroman, învățate de la Gide. Personajul principal e narator și scriitor totodată. El trăiește gelozia din Ioana, o narează și o scrie. Mai ales de pe la sfîrșitul anilor '60, cînd romanul nostru a redescoperit psihologismul, Holban s-a numărat prin modelele cele mai
Holban la centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15547_a_16872]
-
cărții prăbușind ficțiunea în gol și prisosul propriei imaginații care, odată stârnită, prinde viață. Așa că un cititor, la început intrigat, ajunge să intuiască sensul atâtor accente și îngroșări ale istoriilor care curg paralel, se întretaie, se împletesc, se suprapun: un metaroman ludic splendid, care demontează și reinventează multiple formule narative, realizează combinări de toposuri și tipologii literare, traversând în galop o istorie a romanului și una a spațiilor sale predilecte, din orașul așezat pe Tamisa până la cel invadat de ape. Nu
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
apocalipsa timpului căruia îi aparțin, nu însă fără a încerca să "fabrice" niște amintiri de folosit într-un prezent iremediabil condamnat: "Să te retragi (...) în căutarea urmelor trecutului, a unei memorii romantice, în realitate de mult inexistentă". Conținînd și un metaroman care explicitează soluția epica adoptată, Regele Celor Două Sicilii este o narațiune utopica, o încercare de a acoperi Totul, de a configura în amănunt "realitatea indivizibila" a unei lumi care poate fi considerată nu doar pe cale de dispariție, ci ca
Memoria pre-apocalipsei by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17643_a_18968]
-
aceștia), care dau rețeta pe față. Când scriam Arca, eram sigur că modernii sunt aceia care, conștienți de clișeele care fac romanul, nu caută să le evite, ci să le dea în vileag. Nu-l citisem destul de atent pe Stendhal: metaromanul e gata înzăuat în Roșu și Negru, în 1830; nu-l așteaptă pe Gide, aproape un veac mai târziu. Borges n-a scris romane, dar povestirile lui i-au învățat pe romancieri cum să măsluiască cărțile fără să pară că
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
cu o invidiabilă inteligență, de altfel, această modificare pentru a-și permite un spectacol al demonstrației și o nouă situare a operei. Stimulat de eșafodajul teoretic din Arca lui Noe, Adela devine pentru autorul lucrării Viata și opiniile personajelor un metaroman, o scriere modernă cu un personaj pentru care dragostea este o necesitate estetică. Seducător, nu?! Romanul fiind un joc al dragostei, un ceremonial artistic rafinat. Din punctul de vedere al istoriei literare, al psihologiei și concepției autorului, personajul nu putea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lături să experimenteze noi modalități de expresie, cu sugestii din experiența criticii sale textualizante. Procedeele s-au mai folosit la noi În genul scurt, dar nu În roman. Marin Mincu ne propune În cele din urmă un model propriu de metaroman, conform cu regulile statornicite aiurea și, totuși, inimitabil. Pe scurt, reușește să pună față În față două jurnale, diferențiate cu oarecare ostentație polemică, făcându-le să interfereze și să se reflecte textual unul În altul. „Jurnalul lui A.“ este jurnalul trăirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sau „lectorului“. Aceste voci intervin de câteva ori și În interiorul textului. Ele ne furnizează majoritatea (și, În orice caz, cele mai importante) opiniilor despre roman ale autorului Însuși. Acest aspect este esențial, căci Intermezzo mi se pare mai interesant ca metaroman, decât ca roman nefictiv, documentar. Marin Mincu Își valorifică din plin experiența critică. Principala trăsătură o constituie relativizarea voită a tehnicii romanești și chiar a noțiunii ca atare de roman. Atât Începutul, cât și finalul sunt, În vederile autorului, „posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
detaliat și interesant, corect academic și cu o implicare plină de vervă, atașat de subiect, bine ancorat teoretic, dar dovedind în același timp o libertate și o plăcere a scrisului ce pot transforma o teză de doctorat exemplară într-un metaroman. Volumul lui Angelo Mitchievici*, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene (sfârșitul secolului al XIX-lea, prima jumătate a secolului XX), apărut la editura Curtea Veche în 2011, își are originile într-o lucrare de doctorat pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
1984, Liceul, 1985) sau artistic (Salutări de la Agigea, 1986). Debutul lui T., microromanul Ceața și obișnuința (1975), se situează în zona tatonărilor, scontând pe efectul folosirii unei maniere narative inedite: este o scriere care îmbină romanul de tip existențialist cu metaromanul, pentru a se înfățișa în final ca parabolă a raportului paradoxal dintre viață și ficțiune. Textul debutează cu jurnalul unei tinere de optsprezece ani, personaj cu un profil sufletesc obscur, a cărei principală dorință este de a-și cunoaște tatăl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]
-
din Patul lui Procust apar în ipostază auctorială, fiindcă le este atribuit și rolul de creator al tex tului. Personajul narator auctorial este, de altfel, omniprezent în proza modernistă și postmodernistă, de la romanul epistolar și romanuljurnal la romanul indirect, la metaroman și la toată proza scurtă „textualistă“. Personajul narator poate fi însă și decentrat, devenind: personajnarator martor - are funcție narativă și funcție de regie, îndeplinind un rol secundar în acțiunea pe care o relatează (de exemplu, Ienache Coropcarul în Hanu Ancuței). personajnarator
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
analitice) nu se mai diferențiază, iar instanțele narative nu mai sunt delimitate. Relația dintre autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri la alte texte, nu la lumea reală), rezultând un construct eterogen („roman palimpsest“) care abolește componentele definitorii ale situației narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
patru elemente de structură și de compoziție ale romanului studiat semnificative pentru analiza relației dintre cele două personaje Finalul - care readuce simbolul tufelor de zmeură înflorită la începutul lui mai - subliniază, prin titlu și prin glosarea termenului tipografic zaț, categoria metaromanului. Ilustrând pe toate palierele sale principii ale postmodernismului, Zmeura de câmpie recurge la o „inginerie textuală“ complicată, reunind formule, tehnici narative și limbaje eterogene: de la scenariul de film la cronică și amintiri de război, de la romanul epistolar la melodrama parodiată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Europa, APF, 1996, 10; Ion Vartic, „L’Extrême-contemporain” și romanul său, APF, 1996, 10; Antoine de Gaudemar, La Chute de l’empire roumain, „Libération”, 1996, 7 noiembrie; Daniel Oster, Inquiétante étrangeté („Hôtel Europa”), „La Quinzaine littéraire”, 1996, 705; Iulian Ciocan, Metaromanul realității, „Contrafort”, 1997, 5-6; Octavian Soviany, Țepeneag & Fiii, „Cuvântul”, 1997, 7; Iulian Ciocan, „Miorița” și proza românească din secolul XX, „Contrafort”, 1997, 7-9; Dan Perșa, „Hotel Europa”, TMS, 1997, 11; Gheorghe Crăciun, Cu garda deschisă, Iași, 1997, 51-56; Petre Isachi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]