76 matches
-
în 1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus rufus", apoi micologul german Hanns Kreisel "Leccinum rufum" (1984). Dar taxonul cu adjectivul "rufus, -um" nu s-a impus, ci cel al lui Pierre Bulliard. Neindependent de Schäffer, botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement en France" că "Boletus aurantiacus" (1791). În anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au mai încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu fenol violet purpuriu, mai tarziu maro închis
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
în păduri foioase mai ales sub fagi, dar și sub (stejari, sau tei), prin parcuri, chiar și câteodată în livezi, mereu pe soluri calcaroase sau cel puțin neutrale. Preotul și faimosul micolog italian Giacomo Bresadola (1847-1929) l-a denumit după micologul, preparatorul și farmacistul francez Narcisse Théophile Patouillard (1854-1926) "Inocybe patouillardi", nume de specie folosit lider până la sfârșitul secolului al XX-lea. Apoi s-a ales altă denumire, anume "Inocybe erubescens", creată de către botanistul precum geologul norvegian Axel Gudbrand Blytt (1843-1989
Burete cărămiziu () [Corola-website/Science/335252_a_336581]
-
sa "Icones et Descriptiones Fungorum Minus Cognitorum". Aproape 50 de ani mai târziu, în 1849, marele biolog Elias Magnus Fries a redenumit soiul în opera sa "Summa vegetabilium Scandinaviæ" sub numele actual de "Gyromitra esculenta". În anul 1907, farmacistul și micologul francez Émile Boudier (1828-1920) a descris buretele sub "Physomitra esculenta" în cartea lui "Histoire et Classification des Discomycètes d'Europe", nume care n-a putut să se impune, la fel ca unele alte sinonime. Zbârciogul gras a contat peste secole
Zbârciog gras () [Corola-website/Science/335331_a_336660]
-
precum membru de onoare al "Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde". O stradă a fost numită după el în onoarea lui la Malè, mai departe sunt denumite după el "Comitetul Științific G. Bresadola" precum "Grupului Micologic G. Bresadola". În ambele instituții cunoscutul micolog Bruno Cetto a fost președinte. Pe 13 septembrie 1930, în timpul unei sesiuni a Societății Botanice Italiene care a avut loc în Trento la Muzeul de Istorie Naturală, a fost dezvelit un monument de marmură în piața Dante, dedicat marelui savant
Giacomo Bresadola () [Corola-website/Science/335403_a_336732]
-
de Lamarck (1744-1829) în volumul I al lucrării sale "Encyclopédie méthodique. Botanique" (1783), el numind-o "Amanita verna". Între denumiri mai discutate pot fi menționate acea a lui Elias Magnus Fries din 1838 ("Agaricus virosus var. vernus") precum acea a micologului francez Edouard-Jean Gilbert (1888-1954), care a numit specia în cartea sa "Amanitaceae" (Milano, 1941) "Amanitina verna". Această lucrare, în care a descris toate speciile cunoscute din genul "Amanita", face o contribuție semnificativă la "Iconographia Mycologica" a lui Giacomo Bresadola. Această
Burete primăvăratic () [Corola-website/Science/335568_a_336897]
-
fost pomenit pentru prima dată de naturalistul francez Pierre Bulliard ca "Agaricus contiguus" în volumul V al operei sale "Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume" (tab. 240) și redenumit numai un an mai târziu de micologul german August Batsch (1761-1802) în volumul al 2-lea al lucrării sale "Elenchus Fungorum" ca "Agaricus involutus". Doi ani mai târziu, în 1788, naturalistul englez James Bolton (1735-1799) a descris o ciupercă sub denumirea "Agaricus adscendibus" care, după "Index fungorum
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
A natural arrangement of British plants" sub denumirea "Omphalia involuta", până, în sfârșit, marele savant Elias Magnus Fries i-a dat numele recent de "Paxillus involutus" în opera sa "Epicrisis systematis mycologici" din 1838. Ultima redenumire a fost propusă de micologul german Gottlob Ludwig Rabenhorst (1806-1881) ca "Rhymovis involuta" care însă a fost respinsă. Buretele porcesc este o ciupercă cu lamele înrudită totuși cu hribii. Originară emisferei nordice, a fost introdusă involuntar în Australia și Noua Zeelanda odată cu transporturile de pomi caracteristice
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
încălzire destul de lungă de 30 de minute pe foc iute. Și în zilele de astăzi, buretele se mai vinde câteodată la piață în țările Europei de nord, iar în estul Europei se oferă în formă uscată. Pe de altă parte, micologul german Linus Zeitlmayr descrie deja în prima ediție a cărții sale "Knaurs Pilzbuch" (1953) soiul ca sub diferite premise letal. De ce? Până prin anii 1944, s-a crezut ca ciuperca este comestibilă, dar moartea micologului Julius Schäffer (1882-1944) după un repetat
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
formă uscată. Pe de altă parte, micologul german Linus Zeitlmayr descrie deja în prima ediție a cărții sale "Knaurs Pilzbuch" (1953) soiul ca sub diferite premise letal. De ce? Până prin anii 1944, s-a crezut ca ciuperca este comestibilă, dar moartea micologului Julius Schäffer (1882-1944) după un repetat consum al buretelui a pus sub semnul întrebării calitățile acesteia și astfel s-a descoperit că este o specie care poate să provoace prin stimularea formării de anticorpi, după ce alergeni potenți intră în sânge
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
cele mai importante: Specia a fost descrisă și pictată pentru prima oară de Pierre Bulliard sub numele "Agaricus lividus" în cartea sa "Herbier de la France", volumul 8, din anul 1788. După ce Christian Hendrik Persoon la redenumit în "Agaricus sinuatus" (1801), micologul francez Lucien Quélet i-a dat trei însemnări noi: "Entoloma lividum" (1872), "Rhodophyllus lividus" (1886) și "Rhodophyllus sinuatus" (1888)., pe când între timp, micologul german Paul Kummer îi da-se o denumire numai puțin luată în seamă: "Entoloma sinuatum" (1871). Din
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
de la France", volumul 8, din anul 1788. După ce Christian Hendrik Persoon la redenumit în "Agaricus sinuatus" (1801), micologul francez Lucien Quélet i-a dat trei însemnări noi: "Entoloma lividum" (1872), "Rhodophyllus lividus" (1886) și "Rhodophyllus sinuatus" (1888)., pe când între timp, micologul german Paul Kummer îi da-se o denumire numai puțin luată în seamă: "Entoloma sinuatum" (1871). Din mijlocul secolului al XX-lea, a fost folosit numele "Rhodophyllus sinuatus" dat de micologul german Rolf Singer în anul 1951 în toate cărțile
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
lividus" (1886) și "Rhodophyllus sinuatus" (1888)., pe când între timp, micologul german Paul Kummer îi da-se o denumire numai puțin luată în seamă: "Entoloma sinuatum" (1871). Din mijlocul secolului al XX-lea, a fost folosit numele "Rhodophyllus sinuatus" dat de micologul german Rolf Singer în anul 1951 în toate cărțile de ciuperci. În sfârșit micologul olandez Machiel Noordeloos (n. 1949) a propagat în lucrarea sa "Fungi Europaei" din 1992, redenumirea în numele aproape uitat dat anterior de Paul Kummer: "Entoloma sinuatum" care
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
da-se o denumire numai puțin luată în seamă: "Entoloma sinuatum" (1871). Din mijlocul secolului al XX-lea, a fost folosit numele "Rhodophyllus sinuatus" dat de micologul german Rolf Singer în anul 1951 în toate cărțile de ciuperci. În sfârșit micologul olandez Machiel Noordeloos (n. 1949) a propagat în lucrarea sa "Fungi Europaei" din 1992, redenumirea în numele aproape uitat dat anterior de Paul Kummer: "Entoloma sinuatum" care este valid până astăzi (situația pe 11 octombrie 2014). Ordinul Agaricales este de diversificare
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
Leș Hyménomycètes, ou, Description de tous leș champignons (fungi), qui croissent en France", a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele "Agaricus" în "Psalliota", între ei și micologul italian Bruno Cetto. Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Schaeffer. A doua denumire, "Psalliota arvensis", a lui Gillet din 1878 precum acea a botanistului german Otto Kuntze (1843-1907) din 1890, "Fungus arvensis", au fost acceptate că
Ciupercă de câmp () [Corola-website/Science/335694_a_337023]
-
a descris șampinionul uriaș a fost Elias Magnus Fries în cartea sa din 1838 "Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum" ca "Agaricus augustus", nume folosit astăzi din nou. Denumirea a fost schimbată de Lucien Quélet în "Psalliota augusta" (1872). Apoi micologul german Stephan Schulzer von Müggenburg (1802-1892) i-a dat numele "Agaricus perrarus" în jurnalul "Verhandlungen der Zoologisch-Botanischen Gesellschaft in Wien" (Viena, 1880), iar Giacomo Bresadola a făcut o adaptare după taxonomia lui Quélet, descriindu-l ca "Psalliota perrara" în volumul
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
et iconibus illustrati" din anul 1881. Același sus numitul Schulzer l-a descris pe "Agaricus perrarus" un an mai târziu ca variație a lui "Agaricus Augustus", ce a fost sancționat în 1983 de micologii Marcel Bon și A. Cappelli. Cu toate că micologul italian Bruno Cetto, a insistat până la sfârșit că "Agaricus perrarus" ar fi un soi propriu, descriind diferențele în primul volum al lucrării sale "Der große Pilzführer", el nu a putut să se impune. Deasemenea Rose Marie și Sabine Maria Dähncke
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
diferențele în primul volum al lucrării sale "Der große Pilzführer", el nu a putut să se impune. Deasemenea Rose Marie și Sabine Maria Dähncke descriu ciuperca în marea lor operă "700 Pilze in Farbfotos" ca specie independentă. Totuși, în special micologi anglo-americani de astăzi nu fac nici un fel de diferență, pre când alții îl denumesc ca variație conform lui Schulzer, Bon și Capelli. În țările romane se ține denumirea "Psalliota" în loc de "Agaricus". Ciuperca poartă mai multe taxonomie în plus care pot
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
Massee, 1892), "Fungus augustus" și "Fungus peronatus" (Otto Kuntze, 1898). Ciuperca reacționează chimic, colorându-se în gălbui în urma reacției cu hidroxid de potasiu pe suprafața pălăriei. De asemenea are o reacție roșiatică la "Testul Schaeffer". Acesta a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor "Agaricus", folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților. Aceasta ciupercă nu poate fi confundată în mod general din cauza mărimii și a celor alte atribute (culoarea lamelelor, mirosul și
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferența de exemplu cu genul "Boletus" (între 44 și 34 milioane de ani). Primul micolog care a descris "Agaricus xanthodermus" a fost botanistul și micologul francez Léon Gaston Genevier (1830-1880) în studia să din 1876 "Étude sur leș Champignons consommés à Nantes sous le nom de Champignon roșe ou de couche". În anul 1884, compatriotul lui Genevier, Claude Casimir Gillet (1906-1896), a redenumit specia în
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
neglijate. Redenumirea "Psalliota xanthoderma", făcută de Charles Richon (1820-1893) și Ernest Roze (1833-1900) a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele "Agaricus" în "Psalliota", între ei și micologul italian Bruno Cetto. Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Léon Gaston Genevier. Acest burete este otrăvitor că și variațiile sale de colorit mai închis că de exemplu "Agaricus xanthodermus văr. meleagris". Ciupercă reacționează chimic, colorându-se
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
variațiile sale de colorit mai închis că de exemplu "Agaricus xanthodermus văr. meleagris". Ciupercă reacționează chimic, colorându-se pe suprafața pălăriei în galben-portocaliu în urmă reacției cu hidroxid de potasiu și la "Testul Schaeffer" . Acest test a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor "Agaricus", folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților. Mai departe, ciupercă arată o reacție roșiatica cu naftol sau fenol. Toxinele care actioneaza (printre altele, fenol, legături de diazo-
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
unei forme ale acestei specii căreia îi lipsește stadiul sexuat al ciclului de viață; această formă asexuată a fost numită "Kumanasamuha geaster". Primul exemplar a fost colectat în 1893 în Austin de către botanistul Lucien Marcus Underwood, care a trimis specimenele micologului Charles Horton Peck pentru a le identifica. Peck a descris specia "Urnula geaster" în revista "Annual Report of the New York State botanist" ("Raportul anual al botanistului din New York"), dar și-a exprimat dubiile cu privire la poziția speciei în genul "Urnula". În
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
de Academia de Științe din Torino. Vittadini a fost de asemenea un desenator superb și autorul tuturor imaginilor în publicațiile sale. La solicitarea guvernului italian, care a fost îngrijorat de numărul mare de incidente deseori letale cauzate intoxicațiilor cu ciuperci, micologul a scris importanta carte "Trattato sui funghi mangerecci più conosciuti e paragoni con quelli velenosi con cui possono essere confusi" (Tratat despre cele mai populare ciuperci comestibile comparate cu cele otrăvitoare cu care pot fi confundate). În afară de mai multe publicații
Carlo Vittadini () [Corola-website/Science/337611_a_338940]