76 matches
-
speciei a fost, în anul 1796, savantul suedez Christian Hendrik Persoon la care s-au referit toți succesorii. În volumul 1 al lucrării sale "Observationes mycologicae" i-a dat numele "Agaricus porrigens". Apoi acesta a fost redenumit, între altele de micologul german Paul Kummer în cartea sa "Der Führer in die Pilzkunde" ca "Pleurotus porrigens" (1871) și de cel francez, Lucien Quélet în opera sa "Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium" ca "Calathinus porrigens" (1886). Numele actual
Aripi de înger () [Corola-website/Science/336123_a_337452]
-
Der Führer in die Pilzkunde" ca "Pleurotus porrigens" (1871) și de cel francez, Lucien Quélet în opera sa "Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium" ca "Calathinus porrigens" (1886). Numele actual (2016) este "Pleurocybella porrigens", hotărât de micologul german Rolf Singer în descrierea lui din jurnalul "Mycologia Helvetica" din 1947. Cuticula este netedă, câteodată și ușor pâslită, negelatinoasă, albă ca zăpada sau fildeș, la bătrânețe deseori albicios-gălbuie. Până nu demult "Pleurocybella porrigens" a fost considerată ciupercă comestibilă. Anul
Aripi de înger () [Corola-website/Science/336123_a_337452]
-
buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus deliciosus" și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele "Agaricus deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants". Există cam zece specii de "Lactarius" care emit
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus deliciosus" și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele "Agaricus deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants". Există cam zece specii de "Lactarius" care emit un lapte portocaliu sau roșu. Ei sunt cu toții comestibili, dar mai mult
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
Jaime Blanco-Dios, 2015), cunoscut în România și Basarabia sub numele buretele (hribul) dracului sau hrib (burete) țigănesc este o specie de ciuperci otrăvitoare și cam rare basidiomycete din genul "Boletus", familia "Boletaceae". El a fost descris pentru prima dată de micologul german Harald Othmar Lenz în 1831, cel care i-a dat numele sinistru al "lui Satan", derivat din cuvântul grec "σατανᾶς", după ce s-a simțit rău datorită "emanațiilor" buretelui din timpul descrierii. Buretele este răspândit de-a lungul zonei temperate
Hribul dracului () [Corola-website/Science/335039_a_336368]
-
sub conifere, de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie. Pentru multe decenii, această ciupercă n-a fost identificata diferită de vinețica focului respectiv declarată numai variație a ei. Ciuperca a fost descrisă pentru prima oară ca specie proprie de către micologul ceh Josef Velenovský (1858-1949) în volumul 1 al lucrării sale "České Houby" ca "Russula nobilis" de abia în anul 1920. Apoi, în 1927, compatriotul lui Velenovský, micologul Václav Melzer (1878-1968), i-a dat denumirea "Russula fageticola" , iar micologul american Cyrus
Vinețica nobilă () [Corola-website/Science/336016_a_337345]
-
a ei. Ciuperca a fost descrisă pentru prima oară ca specie proprie de către micologul ceh Josef Velenovský (1858-1949) în volumul 1 al lucrării sale "České Houby" ca "Russula nobilis" de abia în anul 1920. Apoi, în 1927, compatriotul lui Velenovský, micologul Václav Melzer (1878-1968), i-a dat denumirea "Russula fageticola" , iar micologul american Cyrus Longworth Lundell (1907-1994) a aprobat-o în 1956. În anul 1929, Rolf Singer (1906-1994), una dintre cele mai influente și productive personalități în micologia secolului al 20
Vinețica nobilă () [Corola-website/Science/336016_a_337345]
-
proprie de către micologul ceh Josef Velenovský (1858-1949) în volumul 1 al lucrării sale "České Houby" ca "Russula nobilis" de abia în anul 1920. Apoi, în 1927, compatriotul lui Velenovský, micologul Václav Melzer (1878-1968), i-a dat denumirea "Russula fageticola" , iar micologul american Cyrus Longworth Lundell (1907-1994) a aprobat-o în 1956. În anul 1929, Rolf Singer (1906-1994), una dintre cele mai influente și productive personalități în micologia secolului al 20-lea, a denumit această ciupercă "Russula mairei" în onoarea botanistului și
Vinețica nobilă () [Corola-website/Science/336016_a_337345]
-
american Cyrus Longworth Lundell (1907-1994) a aprobat-o în 1956. În anul 1929, Rolf Singer (1906-1994), una dintre cele mai influente și productive personalități în micologia secolului al 20-lea, a denumit această ciupercă "Russula mairei" în onoarea botanistului și micologului francez René Charles Joseph Ernest Maire, (1878-1949), nume binomial până la sfârșitul secolului al XX-lea. Atunci s-a preluat din nou denumirea "Russula nobilis" a lui Velenovský, actuală până în momentul de față (2016). Buretele se decolorează cu hidroxid de potasiu
Vinețica nobilă () [Corola-website/Science/336016_a_337345]
-
fost otrăvit, după unii, prin schimbul acestei amanite cu una mortală ca de exemplu Amanita phalloides într-o mâncare de ciuperci, după alții, prin otravă picurată pe crăițe mâncate de imperator. Acest burete a fost descris pentru prima oară de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli, în anul 1772, sub numele "Agaricus caesareus" și redenumit în "Amanita caesarea" de savantul olandez-sudafrican Christian Hendrik Persoon, în anul 1801. Întru acest timp a mai fost de asemenea poreclit "Agaricus aureus". Această specie are un
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
nu este prea geroasă. Buretele a fost descris pentru prima dată de savantul austriac Nikolaus Joseph von Jacquin în volumul 2 al lucrării sale "Flora Austriacae, sive plantarum selectarum" din 1774 sub denumirea "Agaricus ostreatus". Bazând pe studiile lui Jacquin, micologul german Paul Kummer i-a dat numele lui curent în opera sa "Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen" (Ghid
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
în volumul 3 al lucrării sale "Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum" (1898). Denumirile sunt valide însă nefolosite și astfel pot fi neglijate. În anul 1881, micologul italian Giacomo Bresadola a descris ciuperca (după Lucien Quélet) în volumul 1 al cărții lui "Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati" sub numele "Pleurotus columbinus". Acest soi însă reprezintă actual o specie proprie. Păstrăvul de fag este
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până octombrie. Inițial botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
1783) care a fost confirmat ca specie sub acest nume de botanistul suedez Elias Magnus Fries în 1821. Tot în anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum scabrum". În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum scabrum". În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat un alt sinonim: "Krombholzia scabră". Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu "Leccinum aurantiacum" (crește în păduri de
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
ocazional la mai mult de 700 m peste nivelului mării de asemenea pe rășinoase. Perioada favorită de dezvoltare o are din aprilie până în noiembrie, dar în ani cu ierni blânde pe tot parcursul anului. Inițial, în anul 1774, botanistul și micologul german Jacob Christian Schäffer a descris acest burete în opera sa "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae" sub numele "Agaricus mutabilis". El a fost redenumit de savantul german Paul Kummer (1834-1912) în lucrarea
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
această ciupercă, având astfel preponderență respectiv numelui binomial, este "Boletus (Agaricus) luridus", dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din anul 1774, denumit, în 1909, de micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) "Suillellus luridus". Deși buretele trebuie să asculte în momentul de față (din 2014) pe numele "Suillellus luridus", acest articol se ține de denumirea "Boletus luridus", nume binomial folosit în toate cărțile populare de micologie precum
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
cu pălărie și lamele) cu pălăria amenajată mereu central peste picior. El poate să aibă următoarele însușiri: Genul Lactarius a fost subîmpărțit în mai multe secții, care sunt parțial diferit descrise, depinde de autor. Această sistematică se ține de studiile micologului francez Marcel Bon din traducția lucrării sale în limba germană. Speciile alocate secțiilor reprezintă doar o selecție. Aici cele mai importante deosebiri între genul Russula și alte genuri: Originar, acest gen (cu suc mereu alb) a fost creat pentru șapte
Lactarius () [Corola-website/Science/336927_a_338256]
-
deosebiri între genul Russula și alte genuri: Originar, acest gen (cu suc mereu alb) a fost creat pentru șapte specii din America de Nord respectiv țări tropice. Dar au mai fost adăugate puține soiuri europene, astfel Lactarius volemus: Denumirea "Lactifluus volemus" a micologului german OttoKuntze, considerată ulterior pentru mult timp sinonim a lăptucii dulci, a fost preluată de un grup de micologi, confirmând specia ca gen separat din cauza filogeniei lui moleculare în 2008. Apoi soiul a fost rearanjat taxonomic în cadrul familiei "Russulaceae". Discuția
Lactarius () [Corola-website/Science/336927_a_338256]
-
de la Universitatea din Helsinki Torsten Edvard (Tor) Karsten (1870-1942), pe savantul Rafael Karsten (1879-1956), un antropolog cultural, etnolog, istoric de religie, sociolog și filosof (devenit faimos mai ales pentru studiile sale asupra popoarelor aborigene din America de Sud) precum pe botanistul și micologul finlandez Harri Harmaja (n. 1944). Karsten sa născut în mica comună Merimasku în apropiere de orașul Turku și aproximativ 150 km la vest de Helsinki. El a studiat la Universitatea din Helsinki, obținând o diplomă de master în 1860, înainte de
Petter Adolf Karsten () [Corola-website/Science/335990_a_337319]
-
volumul 2 al lucrării sale "Species Plantarum" din 1753 sub denumirea "Agaricus campester", minimal corectată în numele actual "Agaricus campestris" prin marele savant Elias Magnus Fries (1821). Redenumirea în "Psalliota campestris" prin botanistul francez Lucien Quélet din 1879 și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în anul 1937, a fost preluată de mulți micologi de proveniență romană, între ei și micologul italian Bruno Cetto, o denumire preluată și de "Poșta Română" pe un timbru din 1958. Între timp, soiul duce din nou
Ciupercă de bălegar () [Corola-website/Science/335027_a_336356]
-
prin marele savant Elias Magnus Fries (1821). Redenumirea în "Psalliota campestris" prin botanistul francez Lucien Quélet din 1879 și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în anul 1937, a fost preluată de mulți micologi de proveniență romană, între ei și micologul italian Bruno Cetto, o denumire preluată și de "Poșta Română" pe un timbru din 1958. Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare, iar denumirea "Psalliota campestris" nu mai este parte a nomenclaturii oficiale. Totuși se găsește în nenumărate cărți
Ciupercă de bălegar () [Corola-website/Science/335027_a_336356]
-
bureți sub denumirea "Agaricaceae", cu refer la numele taxonomic de gen al lui Linné, dat de peste 70 de ani mai înainte, publicând-o în opera sa "Flore générale des environs de Paris, selon la méthode naturelle". În sfârșit, în 1949, micologul german Rolf Singer (1906-1994) a împărțit în lucrarea sa bazală privind ordinul "Agaricales", familia "Agaricaceae" în patru încrengături (subfamilii) care se disting în mare parte din cauza culorii sporilor: "Leucocoprinus", "Agaricaceae", "Lepiotaceae" și "Cystodermateae". De asemenea vechile familii "Tulostomataceae", "Battarreaceae", "Lycoperdaceae
Agaricaceae () [Corola-website/Science/310570_a_311899]
-
în cele foioase, începând în iunie, dar sezonul principal este de la mijlocul lunii septembrie până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger. În cursul istoriei sale buretele a avut în total șase sinonime. Ultima redenumire este din 2014, făcută de micologul italian Alfredo Vizzini sub numele de Imleria badia. În popor buretele duce numele hrib murg. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând micorize pe rădăcinile de arbori specifici sub molizi, larice, fagi precum stejari și, în zone mai calde
Hrib murg () [Corola-website/Science/335136_a_336465]
-
fost pomenit pentru prima dată de naturalistul francez Pierre Bulliard ca "Agaricus contiguus" în volumul V al operei sale "Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume" (tab. 240) și redenumit numai un an mai târziu de micologul german August Batsch (1761-1802) în volumul al 2-lea al lucrării sale "Elenchus Fungorum" ca "Agaricus involutus". Doi ani mai târziu, în 1788, naturalistul englez James Bolton (1735-1799) a descris o ciupercă sub denumirea "Agaricus adscendibus" care, după "Index fungorum
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]