219 matches
-
în seamă pe tren? Vezi-ți de treabă, Istrate, mi-a răspuns, să cobor la Orșova ca scăpată de la balamuc?... Și, uite, iar sunt nevoit să o aștept!... Dar presimt că trebuie să se întâmple ceva, scrutase el cu ochi mijiți, de cunoscător, depărtările, uite, marea e netedă ca o tipsie. Când arată așa în larg, fă pe dracu-n patru ca să ajungi cât mai repede la destinație. Cu cât se prelungește mai mult acalmia, cu atât mai dată naibii e
MEDEEA DE PE ISTRU (1) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 by http://confluente.ro/Medeea_de_pe_istru_1_dan_florita_seracin_1342536471.html [Corola-blog/BlogPost/366789_a_368118]
-
loc și ea pe lângă fată, cândva. La momentul ăsta, scoase din poșetă o fotografie. Având o atenție distributivă forte, văzu la Marieta semne firești de interes. Cum ar fi vrut să o vadă pe Renée, duse o mână spre ochii mijiți, de parcă ar fi cerut ochelarii. Mira se execută. Și, în timp ce poza era studiată, ea trecu ușor de la prezent la timpurile de odinioară. Apucând florile aduse, rememoră cu voce tare duminica aceea de iulie, când Artemie se dusese în pețit la
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/angela_dina_1448781227.html [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
Va fi trădată și dezamăgită ca acum zece ani de către Costache? Va vedea ea ce va urma în zilele următoare. Două zile cât mai stătea Emilian la mare, erau definitorii la ce va face pe viitor cu relația lor abia mijită, precum mustața unui fecior aflat în pubertate. Așa cum se întâmplă cel mai des în majoritatea relațiilor, astăzi ni se pare că ne iubim, iar mâine nu ne mai cunoaștem unul pe celălalt sau mai rău, ne urâm. Ea într-o
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XIII PART. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1124 din 28 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Ana_fiica_muntilor_roman_c_stan_virgil_1390891950.html [Corola-blog/BlogPost/347720_a_349049]
-
nările expirând șuvoaie lungi de aburi, admiraserăm imaginea văii lăsate în urmă, bătută de soarele care ne venea din spate, cum ne întorseserăm amândoi ca să privim îndărăt. Tânte Aurore își lovise încântată palmele, parcă o văd și acum, cu ochii mijiți, precum ai popoarelor mongole, cu gura ușor deschisă de plăcere... Într-un elan de recunoștință, îmi dăduse pentru moment să înțeleg, ea mă îmbrățișase îndelung, iar eu îi răspunsesem cu un sărut stângaci, depus undeva îndărătul urechii. Ea îmi întorsese
TANTE AURORE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 217 din 05 august 2011 by http://confluente.ro/Tante_aurore.html [Corola-blog/BlogPost/372782_a_374111]
-
o binecuvântare, tocmai în cămăruța acestei copile. Adusese, încă din seara trecută, mai multe găleți cu apă și umpluse cazanul pregătit pe plita de fontă, iar acum trebuia să dea foc să o încălzeasca pentru înmuiatul rufelor. Cu ochii încă mijiți, se îmbrăcă repede și aprinse focul, își așeză patul și sortă rufele pentru înmuiat. Privea la flăcările care ardeau lemnele trosnind în vatră și o năpădiră amintirile. Cât trecuse, oare? Trecuseră cinci săptămâni de când venise cu mama și tata la
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL II – EPISODUL 4 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1901 din 15 martie 2016 by http://confluente.ro/olguta_trifan_1458066349.html [Corola-blog/BlogPost/348523_a_349852]
-
mai în siguranță de când am aflat de treaba asta. Mă vor alerga în continuare cățelușii de la Casa Presei, dar n-am a-mi face absolut nici o grijă în privința pisicuțelor. N-o să iasă din boscheți nici un motănel fioros, cu ochii abia mijiți, mersul crăcănat și direcția nesigură, dar gata să mă atace și să mă pape de vie, mai ceva ca pe-o cutiuță d-aia mică de lapte condensat! Mă apără edilii! Pe ei, edililor! Pe ei, pe motănei! Pe ei
Vânătoarea de pisicuțe by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21067_a_22392]
-
este o sărbătoare a bucuriei și împăcării,a curățeniei spirituale,a credinței și venerării lui Allah. Tradiția islamică consemnează că în luna Ramazan se deschid porțile Raiului,se închid porțile Iadului și Diavolul este legat în lanțuri. Musulmanul postește de la mijitul zorilor până la apus. Serile și nopțile se face în geamii,rugăciunea colectivă,numită Teravih,rugăciune condusă de regulă de imam și oferită lui Allah Preaînaltul. Postul de treizeci de zile,constituie o „baie spirituală”, a milosteniei,a iertării,a venerării
Sărbători ale musulmanilor din România () [Corola-website/Science/333547_a_334876]
-
picioare. Se gândise că poate Jake avea nevoie de ajutor ca să înjghebe cada de naștere. Instrucțiunile de pe cutie păruseră a fi foarte complicate. Alice s-a ridicat în picioare și a reușit să coboare până în sufragerie unde, în lumina abia mijită a viitorului răsărit, l-a găsit pe Jake stând furios în mijlocul unui morman de cartoane, folii de protecție și bucăți de plastic lucitor. —E dificil? a întrebat ea cu teamă. — Nu e numai asta, a pufnit Jake. Se presupune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că e un nou exercițiu al tatălui său, așa cum văzuse doar cu o zi Înainte pe dealurile Tudorei, aproape de Cetatea Sucevei. Apoi Își dădu seama că se Întâmplă ceva Înfricoșător. Călăreții erau urâți, Îmbrăcați În piei de oaie, aveau ochii mijiți și roteau săbii scurte, pline de sânge. Câțiva călăreau fără să țină frâiele În mâini, trăgând cu arcuri mici și noduroase spre ferestrele conacului. Cei câțiva slujitori Înarmați lăsați de căpitan pentru paza casei zăceau Întinși pe jos, sfârtecați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se Întâmplă nimic. Undeva se auzeau voci. Soarele cădea spre apus. Se mai auzi zgomot de oșteni Încălecând și pornind Înapoi, spre apus. Deodată, cineva ridică pologul căruței și Începu să scoată primii saci. Ștefănel văzu o pereche de ochi mijiți, parcă strâmbi, privindu-l cu mirare. Apoi, un braț vânjos se Întinse spre el, Îl trase afară și Îl târî prin praful taberei până la un cort mare, În fața căruia străjuia un soi de steag din păr de cal. Omul spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spre apa unui pârâu ce curgea În apropiere. Mica așezare fu cuprinsă de viață, ca și cum Întoarcerea lui Nogodar ar fi fost cel mai important eveniment după multă vreme de liniște. Ștefănel deschise ochii și văzu doar niște necunoscuți cu ochii mijiți, cerul care devenea tot mai albastru, apoi pâsla unui cort devenind pânză de corabie, apoi clătinare de valuri, senzație de amețeală și apoi nimic. Timpul se pierdu Într-o legănare de nopți și zile, de frig și fierbințeală, de rotiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cu el. Nu reuși. I se părea că e dus dintr-o noapte În alta, ca Într-o alunecare fără rost, iar acest drum era lung și amețitor. Prin minte i se amestecară imagini neînțelese. Un chip urât, cu ochii mijiți, cu o coroană albă pe cap, rotindu-se În jurul lui și rostind un soi de descântece Într-o limbă guturală. Gustul unor băuturi fierbinți, din ierburi fumegânde. Cădere În somn. Frig. Apoi miros de blănuri, da, chiar mirosul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fi ajutat cu nimic. Erau trei străini În ținuturi străine, pe un drum lung, la sfârșitul unei toamne În care toate puterile acestei părți de lume păreau a aștepta ceva. Bătrânul Nogodar, cu părul cărunt Împletit la spate și ochii mijiți, umflați, ca și cum s-ar fi aflat Într-o necontenită trezire dintr-un somn care, totuși, nu voia să dispară, devenise Îngrijorat. Cinci cai și o căruță cu blănuri nu mergeau cu viteza unui cal lansat În galop spre nesfârșirea câmpiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise deja semnul său inconfundabil. Un ochi era orbit de o rană, pe când celălalt abia se mai zărea pe sub pleoapa mijită, acoperit de cataractă. Acum, Însă, părea aprins de un foc nebănuit. - Cu mult... mult timp În urmă... - Maestre Matteo, nu-ți forța bătrânețea... Îl Întrerupse Manoello cu suficiență. Însă Dante Îl opri cu un gest imperios. - Unde? - Vedeți aceste contraforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
breslei, ca pentru a-i cere autorizația. Acesta făcu un semn scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză lângă una din mesele cele mari. Luă o bucată lată de pergament și Începu să traseze o serie de linii, cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat prin adâncurile memoriei. Apoi se opri, contemplând rezultatul. După un moment de reflecție, mai adăugă și alte amănunte, apoi Împrăștie peste hârtie niște praf absorbant și i-o Înmână lui Dante. - Asta am văzut eu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
argint, asta da... Știu că ai fost administrator la străzi. - E adevărat. Și ce-i cu asta? - Te-ai ocupat de deschiderea unei străzi noi către câmpiile de la Santa Croce, continuă cardinalul, arătând din nou spre hârtii. Își ținea ochii mijiți, ca și când n-ar fi avut nici o nevoie să citească. - Era o lucrare necesară, În măsură să Înlesnească tranzitul În cartierele răsăritene. - Oh, e foarte adevărat. Dar Întâmplarea face că tocmai acolo se găsește unul din terenurile dumitale, pe care, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toate le macină, oamenilor nu le este Îngăduită a doua șansă. Ochii poetului se umplură de lacrimi. - De ce nu m-ai așteptat? strigă el, arătând cu pumnii către mort. Își dădu drumul să cadă În scaunul din fața sa. În ochii mijiți ai lui Arrigo, lumina crepusculului redeștepta o neașteptată aparență de viață. Părea să fixeze cu detașare cupa din care băuse moartea. Abia acum observă Dante cât era de splendidă, fapt ce Îi scăpase În agitația momentului. Întunericul se Îndesea. Scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
întors spre doamnă. Avea în jurul a cincizeci de ani, era îmbrăcată elegant și cu gust. Pe față își întinsese un fard gros, păstos, ca o clătită. I-am răspuns că nu - nu eram. M-a privit o clipă cu ochii mijiți și mi-a declarat că semăn ca două picături de apă cu băiatul Celiei Briganza. Mai ales la gură. Am încercat să-i comunic prin expresia feței mele că e o confuzie pe care o poate face oricine. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mîini, ajungînd în final devalorizat, stînjenitor pentru soț cînd va primi telegrama. Dar și scena în care ea ar cere înapoi textul, să-l refacă, i se pare penibilă, așa că se cuibărește în blana strînsă bine la piept, cu ochii mijiți, visînd o florărie, garoafe albe, mari, așezate într-un vas de lut, din care Radu, ca pe vremuri, alege. Profund îndatorat, dom' profesor, profund îndatorat! exclamă Radu, închizînd telefonul. A plecat de-o oră spune, luînd ceașca pusă lîngă telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ajung acasă?! Trebuie neapărat să ajungi? a surîs el și fata a întors ochii mari în sus, fixîndu-l. Ar dori să se poată ridica acum din scaunul acesta incomod, să iasă și să se plimbe îndelung prin viscol. Ochii lui, mijiți, prind imagini fugare ale trecutului, le rețin și nasc în mintea sa conturul fetei rămase lîngă marginea patului, stingheră, mai frumoasă ca înainte tocmai prin aerul firesc al vorbelor: Tu ai mai cunoscut poate..., n-aș vrea să rîzi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doar îi dau mereu invitații la premiere. Nici nu-ți închipui ce fain o să-mi prindă, am și eu cu ce face chef cînd aud primul "oa" al feciorului; precum capitaliștii: cu whisky. Radu se uită la el cu ochii mijiți, cu obrazul buhăit, deformat de spasmele plînsului de mai înainte, de la care se mai păstrează și acum colțurile gurii lăsate în jos, ca într-o mască de teatru antic. Tot timpul nu te-am cunoscut decît spurcat la gură. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cineva s-o vadă în starea asta. Îi pun pantofii cu toc cui înapoi în picioare. Brandy se sprijină de mine. Se sprijină de marginea dulăpiorului. Ia un pumn de capsule de Bilax și se uită la ele cu ochi mijiți. — Mă omoară spatele ăsta, zice Brandy. De ce i-am lăsat să-mi facă țâțe așa de mari? Regina absolută pare gata-gata să înghită un pumn de orice. Eu clatin din cap, Nu. Brandy mă privește printre gene: — Dar am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
altceva decât adevărul. Sinceritatea fiind cel mai plictisitor lucru pe planeta Brandy Alexander. Și Evie ia ținta în cătare. — Da! urlă Ellis din cămară. Da, fă-o, uriașule! Dă-mi-o! Trage-mi-o! Evie se uită cu un ochi mijit de-a lungul țevii. — Acum! țipă Ellis. Țintește-mi drept în gură! Brandy zâmbește. Și eu nu fac nimic. Și Evie o-mpușcă pe Brandy Alexander drept în inimă. Capitolul 30 Viața mea, zice Brandy. Mor, și-ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
decât era în realitate. Însă omisiunea cu pricina îl denunță îndeajuns de elocvent reginei. − Așa, deci? Care va să zică, trupul vostru doar se-ngrămădește de umplutură în firida făptuirii dibuită mai întâi de minte? întrebă ea, în colțurile gurii cu cornițele abia mijite ale unui zâmbet. Codaș sau fruntaș, vremea-l străpunge, totuși, fără greș. Mă tem că, peste vreme, saltul nostru e la fel de neputincios ca al delfinului ce-ar vrea să lase-n urmă marea. Privirea-i languroasă lunecă de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
decenii și jumătate înaltă, subțirică, cu fața luminoasă și ochii iscoditori. Nici în bărbatul cu mustață, cu început de chelie și de burtă nu-l identifică pe puberul slab, cu pomeții obrajilor proeminenți și cu începutul pufului de mustață abia mijit. Ora de dirigenție începe să capete pentru Dumitru Dascălu o desfășurare de videoclip, în care percepțiile se amestecă în chip neașteptat cu imaginile într-o succesiune obositoare și stresantă. Trăiește senzația că pe retină i se proiectează concomitent două filme
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]