177 matches
-
Ați deranjat!... Se pare că da. Aici, în Suceava, nu sunt oameni pentru sport! Nu susțin sportul. Fotbalul e cum e, și nu prea e... Boxul... Este aici un băiat inimos care se străduiește, dar se chinuie să strângă bani, milogindu-se pe la unul, pe la altul. O face aproape pe cheltuiala lui, se duce în deplasări cu mașina lui, pe benzina lui... Ia patru copii și se duce în țară la campionate... Nu așa se face sport de performanță! Eu am
VIAŢĂ CA-NTR-UN RING DE BOX: GHEORGHE BUTNARU de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 by http://confluente.ro/gabriel_todica_1443473517.html [Corola-blog/BlogPost/363369_a_364698]
-
1911, statul n-a vrut să cumpere de la Constantin Brâncuși statuia Cumințenia pământului cu o sumă ridicolă și nici nu a vrut să primească gratuit, la recomandarea Academiei Române, ca donație, toate lucrările din atelierul său. Acum statul se chinuie, se milogește, se screme pentru a păstra Cumințenia pământului acasă. Deja nu mai este vorba de Brâncuși, ci despre felul cum noi, poporul român, ne apreciem valorile, despre felul cum întoarcem spatele unor mari personalități, de la Enescu, la regretatul maestru Guguianu sau
Brâncuși e al meu și al nimănui! by https://republica.ro/brancusi-e-al-meu-si-al-nimanui [Corola-blog/BlogPost/337916_a_339245]
-
ori nu - încă nu se știe sigur - că-l va angaja ca slugă la palatul lui așa cum tot jinduia năpârca și totodată, se pare că le-a cam făcut cu ochiul și unor venetici de peste hotare care i se tot milogeau pe la poartă pentru o felie din Țara Românească. Deocamdată, gloata stă liniștită neștiind sigur care va să fie dezlegarea pupăturilor cu Zmeul ori închisul ochiului cu veneticii dar de se va dovedi că Făt Frumos a fost vândut și a
APĂ VIE SAU APĂ CHIOARĂ? de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 1461 din 31 decembrie 2014 by http://confluente.ro/constantin_stefan_selaru_1420004142.html [Corola-blog/BlogPost/374399_a_375728]
-
de la gâște. Nu eram mult mai mare decât o gâscă, așa că nu mi-era greu s-o tulesc pe acolo. Mamaie ne făcea cozonaci, și gogoși, și scovergi, și prăjituri. Oricât de obosită ar fi fost, dacă-ncepeam să ne milogim, seara, târziu, că vrem gogoși, își punea șorțul și ne făcea. Ne învăța să tricotăm. Ea tricota pentru noi șosete, pulovere, vestuțe, iar noi, pe lângă ea, tricotam bluzițe și fustițe pentru păpuși. Când era mai tânără, întindea războiul de țesut
Poveste despre bunici by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21195_a_22520]
-
unul în gură, se topea instantaneu, atât de fraged era. Iar mamaie era blândă și bună și ni-i făcea de câte ori îi ceream. Așa cum ne făcea și gogoși la 12 noaptea, dacă atunci ne apuca pofta și începeam să ne milogim. Chiar și acum ne mai face, când mergem pe la ea, câte-o scoveargă. Nu prea mai poate, săraca, să stea în picioare, le prăjește stând pe scaun, dar tot nu se lasă. Iar noi stăm înghesuiți în juru-i, în bucătărioara
Gogoși, gomboți, scovergi și cozonaci by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18245_a_19570]
-
mie bani. Tot ce am zis eu a fost să fiu ajutat să îmi vand valorile mari, eu nu am bani furați că Bănicioiu. Eu am muncit cinstit toată viața mea și le-am facut ratinguri uriașe. El s-a milogit de mine, este un vierme în fața mea. Va distruge postul A1! Cum îți permiți tu, măgarule, să te iei de Vadim Tudor? Cate clase ai? S-a mințit în emisiunea lui că am încercat să o violez pe ea (n.r.
Vadim Tudor s-a dezlănțuit: Oana Zavoranu și Dan Capatos, posedați de draci by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102105_a_103397]
-
O.? Din câte știu, n-a existat nici o cerere a lor de a se integra armatei române, ci... viceversa! N-am observat ca vreunul din miniștrii țărilor occidentale să fi asudat de mulțimea drumurilor făcute la București pentru a se milogi să ne alăturăm lor. Din contră, Andrei Pleșu, Adrian Severin și Geoană s-au îmbolnăvit de globe-trotter-ism, recitând convingător texte pe care șefii lor direcți nu știau cum să le saboteze, acasă, mai spornic... Că Ion Ilici Iliescu nu e
Securitatea purifică N.A.T.O. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15286_a_16611]
-
chestiune are nouăsprezece ani. Ne-am terminat băuturile, ne-am pus hainele pe noi și ne-am pregătit de plecare. Barul începuse să se golească. Oamenii de la mesele din jur păreau foarte bine dispuși. Cu excepția barmanilor, care mai că se milogeau de toți să plece. Am lucrat treisprezece nopți la rând, l-am auzit pe unul dintre barmani spunând unui grup extrem de zgomotos de petrecăreți. Sunt terminat. Ca să fiu cinstită, tipul chiar arăta epuizat, dar cred că-și pierdea timpul încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
c-ai venit! — Ce e? am sărit eu înfricoșată. Ce s-a întâmplat? —Claire, intră și așază-te, a zis tata preluând controlul. Am simțit cum mi se strânge stomacul. Se întâmplase ceva îngrozitor. —E vorba de Kate? m-am milogit de mama prinzând-o de braț. A pățit ceva? Prin minte mi-au rulat o mie de scenarii oribile. Murise în pătuț. Fusese răpită. Se sufocase. Helen o scăpase din brațe. Anna aruncase o vrajă asupra ei. Nu era decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
perete și perdeaua de plasă. Nu văd, dă-mi binoclul, a somat-o pe Helen, care l-a scos prompt la iveală din rucsac - dar exclusiv pentru uz propriu. A urmat o luptă scurtă, dar aprigă. —O să PLECE, s-a milogit mama. Lasă-mă să mă uit. —Promite-mi că-mi dai o pastilă de valium, și magicul binoclu este al tău. A fost o dilemă pentru mama, dar a decis corect. Știi că nu pot să fac asta, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am lăsat capul în jos. Da. —Din CE cauză? a zbierat Helen. Un alt bărbat? Un coleg de serviciu? — Da. —Lucrează până târziu în ultimul timp? Stă mult cu colegul? N-aș putea să spun eu partea asta? s-a milogit mama. —Gu-RA! — Da, am spus. — Situația n-arată prea bine în ceea ce te privește, a rânjit Helen. Dar sunt banii tăi. Putem încerca s-o găsim. Dă-i toate datele femeii în vârstă de acolo. Și nu! a strigat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din nou pe Alice despre problema cu somnul; ba chiar putea să treacă la cea cu scutecele. — Mi-ar face plăcere, a răspuns Alice politicos. Dar nu prea am timp. — Aș putea să-ți ofer și-o prăjitură, s-a milogit Hugo. Alice nu s-a putut împiedica să nu râdă. — Îmi pare rău, a spus ea ridicându-și coșul la nivelul șoldului. Cu altă ocazie. Hugo și-a reprimat urletul de durere care amenința să-i scape. Și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prăjitură cumpărată, scosese tortul din cutie. Dar personajele Disney imprimate în zahăr pe suprafața prăjiturii și aerul de comercial sinistru îl dăduseră probabil de gol. — Ăăă, nu, a mărturisit Hugo. A fost cumpărat. —Nuci1, domnule Fine. —Așa e, s-a milogit Hugo. De la Sainsbury. Mai am încă bonul pe undeva, a spus el pipăindu-și buzunarele în căutarea portofelului. Expresia Rottweilerului trecuse de la dezaprobare la exasperare. Ceea ce am vrut să spun, domnule Fine, este că de vreme ce tortul nu e făcut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sus, pe scară, la Hugo și a mârâit. —E superb, nu? a bolborosit Hugo. E fetiță și o cheamă Elsie, a adăugat el rapid când animalul a sărit pe treptele de jos ale scării. Elsie e fată bună, s-a milogit el când ochii criminali ai câinelui s-au pironit asupra lui. —Elsie? a repetat ca un ecou Steve Buckley, încruntându-se către animal. Câinele ăsta e mascul. Dar e foarte conștient de latura lui feminină, l-a asigurat Hugo. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Și tot n-ai reușit să găsești o casă pentru familia Grimbley, a încheiat el. Ca să nu mai spun că n-ai vândut nici proprietatea aia de groază a poponautului, din Charlotte Crescent. —Neil, pentru numele lui Dumnezeu, s-a milogit Hugo. Trebuie să-mi mai dai o șansă. Îmi pare rău, Fine. Ți-ai epuizat șansele. În timp ce Hugo se gândea amărât la situația asta, în urechi i-au răsunat cuvintele Barbarei. „E puțin probabil ca un tată fără serviciu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
culisau atât cât să nu zici că nu merg. De regulă, nu se deschideau, aveai nevoie de răbdare și-o mână bună; dacă trăgeai brusc, plecai cu tot dulapul după tine. La cele de sus nu ajungeai, trebuia să te milogești la împrumut, să-ți aducă o scăriță. Odată forțate, sertarele se dovedeau fie pe jumătate goale, fie pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sârmă de tijele metalice, literatura strângea rândurile. Rebreanu, Renard și Russo zăceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
binele patriei. (ala cu tronul era gheorghe doja, iar cu jupuirea... ? sa fie egala cu trasul pe roata? de vf.) Astfel de aventuri prin timp și spațiu, care cerșeau respect și duioșie, mă scoteau din sărite. Era ca și cum istoria se milogea de mine să-i recunosc meritele. Parcă-l auzeam pe taică-meu, explicându-mi cum m-a crescut. Ce mă interesau pe mine eroismele de operetă, care sfârșeau ba cu pupături de mâini, ba cu un cui înfipt în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zâmbetul lipsea și placa de înmatriculare; scria probabil undeva, în piept sau la brâu: Gina, Gabi sau Ani. M-am întors la treburile mele: „Ia zi, Mihnea, ce facem cu scrisorile? Mă ajuți sau nu?“ Nu-mi plăcea să mă milogesc, nici n-o făceam de fapt, dar unele lucruri se citeau mai bine cu două creiere și jumătate (jumătatea îi aparținea lui Cezar, care putea oricând interveni, chiar dacă acum își rodea unghiile date cu maioneză). „Povestește-mi întâi ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să se simtă bine. Era chiar amuzant. „Habar n-aveți cum stau lucrurile! Nici nu vă imaginați ce urmează!“ „De ce nu ne spui tu?“ „Dați-mi drumul imediat!“ „Vezi?“, a observat Mihnea, „Ți-am zis că o să-nceapă să se milogească.“ „O pățiți, credeți-mă pe cuvânt! Nu mai apucați să ieșiți de-aici!“ „Nu, zău? Poate ne spui și de ce?“ „Apocalipsa!“, a bâiguit scriitorul. Parcă intrase în transă. „Ăsta a luat-o pe-arătură...“, s-a mirat Mihnea. „Îi patinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jur. De data asta, definitiv. Toată povestea nu durează mai mult de-un minut. Se cheamă uitare.“ L-am privit cu milă, cum trăgea să iasă din sac, ca un pește în făină. Tremura tot, obosit după discurs. Ne amenința, milogindu-se. M-am hotărât să-i tai și ultimele speranțe. Mihnea zâmbea și el, rezemat de tocul ușii. Știam amândoi ce urmează. „Apropo de uitare. Ai uitat și tu un lucru, tovarășe ESCU sau cum ți-o fi spunând...“ „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astfel mijloacele necesare unei rezonabile independențe auto-suficiente. Ei au fost transferați În locuri unde competențele lor erau fie prea puțin folositoare, fie complet inutile. Acestea erau singurele condiții În care autoritățile sătești Îi puteau reduce pe migranți la statutul de „milogi”, de a căror obediență și muncă să profite În schimbul unor rații de subzistență. Deși seceta care a coincis cu migrația forțată din Etiopia era reală, foametea la care au reacționat agențiile de ajutor internațional era rodul strămutării masive. Distrugerea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
mâna, cu tincturile lor. Lumea se teme că unii dintre ei au pătruns deja În oraș să le deschidă drumul tovarășilor lor de ticăloșii. De altminteri, cum am putea să Împiedicăm una ca asta, cu toate porțile deschise și cu milogii ăștia care tot intră din ținut ca să trăiască aici de azi pe mâine? Dante nu putea decât să fie de acord, văzând confuzia ce domnea În jur. Zeci de necunoscuți se Îmbulzeau, Încercând să-și găsească un locșor pentru pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că aici nu e de joacă.” Sergentul părea supărat rău și hotărât să facă tot ce le făgăduise. Scurtul era Îngrijorat mai mult de biciclete și de plasă, iar Blondul era gata să se pună pe bâzâit și să se milogească pentru iertare. Lică se ridică și, ca și cum cei doi uriași n-ar fi fost acolo, se duse către un tufiș, se propti cu spatele la ei și Începu să se ușureze. Își fluiera un cântec ca pentru el. Scoase un zgomot nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
infiltreze neobservați și să prindă și ei câte ceva pe scurtătură. „De unde vii, mă?” „Aici am fost, șefu’...” De multe ori, când spărgătorii erau foarte numeroși, coada se reorganiza radical, nimic nu mai era ca înainte. Funcționa și șantajul sentimental, femei milogindu-se cu copiii în brațe: „Lăsaaa-ți-mă și pe mine, că moare ăsta mic...”. Tupeul, minciuna de la obraz, violența încăpățânată, abilitatea de a te fofila, tenacitatea erau arme redutabile în această junglă a luptei pentru existență - bătrâni care se plângeau că
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de-a Foamea Foamea, Scroafa Scroafa joacă Sângele Asta-i rugăciunea cea de toate zilele a gurii unuia ca Botdejigodie Când călărește un dumicat de carne Și tot Ce poate să călărească unul ca Sepp Dumicatdecarne și ce poate să milogească Este râgâitul porcului ăluia de dinăuntru Râgâitul unei foame străine Și râgâitul pofticios al sângelui ăluia FIUL (se repede pe scenă): Țărâna e duhnitul pământului, și pământul e unchiul cel rău care a emigrat în lume. Pe nici un ins nu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]