308 matches
-
nu se încheagă, chipuri după care nu poți să te întorci, parcă legat cu blestemul orfic al unei ieșiri din infern. Și, deopotrivă, cu celălalt, al unei înălțări nedorite, nunta necesară, vorba lui Barbu, asupra căreia toate tac. Iată, în Miorița lui Voiculescu, gîndul de despărțire al ciobănașului, pe care balada ni-l ține secret: "Plecam spre curți eterne cu car de stele zestre/ Dar rămâneau în poartă dureri domesticite/ Și'nchisă în iatacuri, cu brațe rătăcite./ Melancolia lumii se arăta
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
și de cei din aparat. Fostul general Pleșiță, în dezvăluirile sale cu iz de pucioasă, evocă o serie de întâmplări ce vorbesc despre sistemul urii edificat de-acest produs al bolșevismului din România. La procesul din 1990, smerit ca o mioriță, a încercat să prezinte imaginea unui pocăit, a păcătosului care a înțeles în ce eroare mortală trăise. În închisoare fiind, a mizat pe stratagema întoarcerii la credință - cam în felul în care încearcă să ni se vândă acum Miron Cozma
Trei salve în onoarea unui fost by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9957_a_11282]
-
mătura? Și-apoi, problema cadrelor de specialitate; cu inginerii, cărora li se cere, așa cum remarca și Muraru aseară ce om deștept! -, să fie permanent în mijlocul producției, precum ciobanul între oi, să stea și să viseze; nici măcar la o viitoare posibilă "Mioriță", ci doar așa, că trebuie. Deștept Muraru ăsta: în cîțiva ani voi cunoaște fiecare cot al conductelor, fiecare ventil, cîte pete de igrasie sînt în colțurile vestiarelor, de cîte ori a fost secția nemăturată la inspecția șefilor, dar nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
toamna, când frunzele îngălbenite se confundă cu arămiul calcarului. Din scurta mea visare mă trezi clinchetul tălăngilor, semn că mândrele cornute coborau mânate de ciobani la iernat. Poate că un astfel de sunet dulce l-a inspirat pe creatorul minunatei Miorițe. Se vestea o toamnă bogată și sonoră, ce se întrezărea între ramurile pline de frunze îngălbenite ale copacilor de la poale, care păreau niște bătrâni ce își plecau capul și mâinile trudite în fața veșniciei și tinereții oceanului verde al coniferelor. În timp ce
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
reacția lui fiind grija pentru întocmirea testamentului. Testamentul este transmis pe cale orală mioarei bârsane, oierul moldovean rugând-o să-i spună lui vrâncean și lui ungurean să-l îngroape pe-aici, pe aproape / în strunga de oi, iar la cap miorița să-i pună instrumentele specifice păstoriei, cele trei fluiere: de fag, de os, de soc. Această dorință reflectă dragostea păstorului pentru meseria sa, el neputându-și imagina despărțirea, chiar și după moarte, de lucrurile dragi lui. Este aici neputința omului
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ciobanului moldovean conferă baladei Miorița semnificația unui proces față de moartea prematură și nedreaptă; aflat în centrul cântecului, testamentul ciobanului conține răspunsul la întrebarea eternă privind misterul vieții și al morții. Garabet Ibrăileanu considera că: Mai am un singur dor este Miorița lui Eminescu, având în vedere faptul că aflați într-o situație similară, în fața morții posibile, poetul și ciobanul mioritic lasă cu limbă de moarte ca locul de îngropăciune să fie în sânul naturii mamă. De asemenea, ultima parte a strofei
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
gândurile cu scop de diamant! Lăsați-mi Alpii cu mantia albă, ca de pe piscurile lor să caut în zare jungla și Sahara! Lăsați-mi teiul lui Eminescu, să-mi cioplesc din tulpina lui leagăn pentru prunc! Nu mi-l luați Miorița să i-o pot îngâna ușor când îl va cuprinde somnul dulce. Lăsați-le! Lăsați-le! Lăsați-le! Se aud strigătele în toate limbile și se ridică pumni de diferite culori către cei care țes păienjeniș de bombe deasupra lumii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Iordan se comporta ca un tată foarte sever. Pentru mine era și Făt-Frumos, și Zmeu; și Dumnezeu, și Aghiuță. Îl urmam și-l credeam. Uf, Iordan, aș fi fost cum voiai tu să fiu, zău. La trei ani știam toată Miorița pe de rost. Găsise de cuviință să mă învețe un topos al sufletului românesc, exact cînd naționalismul ("burghez"!) trebuia stîrpit și datina, acoperită de ridicol. Cum ar primi, mă tot întreb, cum ar primi Iordan noile doxe? Națiunea comunitate imaginată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ce altceva fiind graviditatea?". Sau: „Nu-i pom pe după care să te dai. Nici om pe după care să te dai.". Sau: „E oare un popor un banc (unul de heringi sau. cu Bulă!), un cîrd de gîște, un tabun de miorițe?! (In timp ce Miorița-i un tabu!) E un popor echivalent cu un. ciopor?! E un popor un sac ticsit cu boabe, o inextricabilă bobină otova și-aceeași, - un «bobor»?!...". Sau: „Pavel Coruț & Olimpian Ungherea. In paranteză fie spus: un
Regulă și de-reglare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6803_a_8128]
-
ce expune lucid schimbările veacului și ale retoricii, pentru a se lepăda de orice aranjamente de suprafață și a proclama adevăruri: "Poesia mi-a dezvăluit celălalt nume al ei:/ Libertate" (Poesia I). În miezul unui "testament postmodern", ce reformulează ancestrala Mioriță, aflăm un crez statornic, limpede trasat printre așchiile construcțiilor spulberate de cutremurul contemporaneității iconoclaste: "iar tu Poesie/ să-mi fii făclie/ pe unde voi merge/ urma de mi-o șterge/ și voi poposi/ fără a mai fi/ umbră pe pământ
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
Superbie, superbie... Însă, ce-ar fi fost dacă rămînea aici? Dan Botta, în al cărui destin eseistul va îneca poetul, e prezent cu o Cantilenă din recentul volum Eulalii (1931), brodînd mitologii nordice și geometrice înghețuri pe un ritm de Mioriță (care-l va însoți mereu): " - Cerul să se'ntoarcă,/ Viul nord să-l toarcă,/ Îndurata Parcă?/ Oh, mă chiamă'ntruna/ Palida, nebuna,/ Fata verde Una,/ Și-n mine se strânge/ Piatra ei de sânge...". Barbu Brezianu, pentru care poezia va
Poezia la 1934 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7352_a_8677]
-
orice înfruntare a românului se dovedește năprasnică. Din cauză că el nu lasă nimic de la el. Este neîndurător. Nu are nici mamă, nici tată. E orfan cu acte. Fără excepții. Și, orice-ar fi, nu iartă pe nimeni. Dacă e cazul, nici măcar miorița proțăpită ascultătoare fix deasupra jeraticului. Între luptele fără capăt, românul zăbovește. Se repauzează în loisir. Se odihnește. Petrece cu neamurile, prietenii, cunoștințele, vecinii, dar, mai ales cu duducile. Și flecărește. Copios. E plin de vervă, are toane febrile, șuguie spumos
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
de studiu, când tocmai învățasem cuvântul „picior”, pentru ilustrarea numeroaselor sale sensuri, lectorița noastră ne-a spus și versul „Pe-un picior de plai, pe o gură de rai...” din Miorița. Pe-atunci habar n-aveam ce sau cine era „miorița”, dar mi-a plăcut muzicalitatea versurilor, iar în anul doi, ca un exercițiu de memorie, am învățat Miorița pe de rost. Cât despre hotărârea de a traduce literatură română, aceasta a venit după cele trei luni petrecute la Mogoșoaia, cu
Cine ne sunt traducătorii? by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/4757_a_6082]
-
disponibilitate. Orice corp străin răsare în fața minții sale neastâmpărate e degrabă înconjurat de spuma celulelor albe ale imaginației, imobilizat, distorsionat și deviat, modelat ca o plastilină, asumat, în cele din urmă, și inclus în inventarul propriu. Astfel, Laia e o Mioriță respusă în grai bănățean. Laie Hâncu, unul din cei trei ciobani, e victima lecturilor obligatorii, aș zice. Când Laia, mioara lui, îl privește înlăcrimată și behăie sfâșietor, iar câinele Dolca „scheaună îndelung, a moarte”, baciul „se simți năpădit de neliniște
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]
-
al înmormântărilor cu măști. Or, la astfel de ceremonie de unde mireasa nu poate lipsi, găsești de asemenea întruchipate luna, soarele, vitele din ogradă și locuitorii pădurii, figuri tradițional indispensabile. La o asemenea înmormântare locală am auzit pentru întâia dată o Mioriță spusă de o bocitoare (...). Și ascultând iar și iar vechea înregistrare, ni s-a părut firesc să comparăm Balada Mioriței cu înmormântarea cu măști din Țara Vrancei la care asistasem. Cât despre nume... s-ar putea ca transhumanț a, migrațiunea
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
imposibil de integrat într-un singur corp o cantitate atît de mare de împrumuturi culturale, preluate fie ca simple detalii de efect, fie epicizate în episoade cu o adresă în general străină trunchiului principal al romanului, de la mituri naționale precum Miorița la anecdote precum cea cu măcelarul pe firma căruia scrie "Matache Măcelaru" (aici "Daniel") sau chiar la folosirea unor soluții din filme celebre, precum finalul din gloriosul Butch Cassidy and Sundance Kid pus ca încheiere a aventurii haiducului Panait, care
Povestea lui Prithvi by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/15177_a_16502]
-
în acest mod, drepturile ce i se cuvin, aproape 150 de milioane de lei. Au urmat privirile de Stan și Bran ale domnilor polițiști, rictusul domnului Liiceanu căruia piața neagră, iacătă, a îndrăznit să-i contrafacă bomboana tipografică, brandul MC, miorița contemporană." Piratarea cărții - și nu doar a lui Cărtărescu, după cum s-a constatat ulterior, și nu doar pe litoral ci inclusiv în București -, este un act, în primul rînd, juridic foarte grav. Atitudinea tînărului redactor al revistei care pare că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
îngerii lui Blaga tânjitori, bolnavi, iar psalmii lui Arghezi mai îndată sfidând fiorul sacru, presimțirea (doar aceasta!) a divinității fiind ofranda altor argheziene stihuri. Aspră, în opinia noastră, restrictivă vedere, dar în același spirit în care I. N. considera tradiția Mioriței ca prea apăsătoare asupra spiritualității românești, întreaga noastră cultură, la rându-i, nerelevându-i un popor religios. Ceea ce rămâne, oricum, de discutat... Dar, zicem, acest sărăcit tablou meșterea punerea în valoare a textelor traduse de George Ciorănescu, în care, ce
Lirică religioasă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/13324_a_14649]
-
ca două coarne de melc. PROSOP ȚĂRĂNESC Când am plecat de acasă am luat de sub grindă prosopul țesut din razele lunii și mi-am înfășurat cărțile. Pe ele se adunaseră brazii ca în pădurea vrăjită de crăiasa apelor unde întâlneam Miorița năzdrăvană venind la izvor. Șerpuiau în borangic neînțelese linii, dar eu știam că acelea erau potecile mele care duceau la balta albastră de sub brazi. Vara îi spărgeam limpezimile înotând spre ostrovul cu sălcii până la casa rațelor sălbatice. Din patru-mpunsături
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
și proză, Unde muza e regină Și cultura-n simbioză... Confluențe de iubire Unde panteon e scrisul, Ce dă gest de nemurire Și culturii cert hybrisul... Confluențe de satiră Prinse-n vârful de peniță, Pentru cei care jigniră Biata noastră mioriță! Confluențe de speranță Prinse-n răvășite pagini, Ce lovesc prin cutezanță Prostia fără de margini... Confluențe de trăire Cu simțul firesc și logic, Ce mai scot din amorțire Mediul trândav, patologic. Confluențe literare Într-un site bogat și cult, Ce aduce
CONFLUENŢE LITERARE de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383978_a_385307]
-
Acasa > Poezie > Cantec > CÂNTEC DE JALE AL MIORIȚEI Autor: Constantin Enescu Publicat în: Ediția nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Ne e furată glia, Împrăștiat e neamul, Azi stinsă e făclia, La pământ n-e hramul... Politica ne minte Că redresat e statul, Dar românașul
CÂNTEC DE JALE AL MIORIŢEI de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382916_a_384245]
-
rămâne De magmă pâjolit... Hotarul e azi nesigur, În coastă avem dușman Și nu-i doar unul singur Perfid și inuman... Săraca țară blândă Din plaiul mioritic, Se zbate azi flămândă În mediu paralitic! Referință Bibliografică: Cântec de jale al mioriței / Constantin Enescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1790, Anul V, 25 noiembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Constantin Enescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
CÂNTEC DE JALE AL MIORIŢEI de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382916_a_384245]
-
aș vrea plecarea să mi-o mai amân; Durerea grea de aripi nu mă lasă Mergi, calule, eu trebui să rămân.” Ai mei sânt îngropați sub coarda viței Pe un tăpșan pe care îl iubesc Deși-s străin, de plaiul mioriței Mă leagă tot cei sfânt și omenesc. Un cal frumos mi s-a oprit în poartă Fără zăbale, fără frâu, fără stăpân. „Eu port o cruce, și-s legat de-o soartă Mergi, calule, nu-s gata, mai rămân.” Referință
MANEJ de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382901_a_384230]
-
lumina.Se lasă noapte grea pe zareCe vis de moarte, ce uitare. Ce umbră deasă pe destineSă fim îndepărtați de Tine.Se-ntoarce vremea din ecouCând noi Te răstignim din nou.Blestemul nostru-i c-am vărsatSângele Tău nevinovat.... XIV. MIORIȚA, de Marin Mihalache, publicat în Ediția nr. 2283 din 01 aprilie 2017. Vai, turmele mele de vise-s pe moarte Pe malul tăcerii pasc ierburi deșarte. Beau apa coclită-a uitării plângând Cu gura uscată ca floarea în vânt. E
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
m-am bucurat, am iubit și mi-am făcut prieteni. Sydey e ceva mai vast... mai întins... Frumos, elegant, dar cu mai puțini prieteni, cu mai puține obiceiuri obișnuite inimii, cu o posibilitate de acomodare mai dură. Lipsesc strămoșii, părinții, „miorițele”, „miticii”, „dâmbovițenii de pe mal”, „peșcheșul și alte influențe otomane”, „rahatul de pe clanța”, „halimaua”, „micul și sarmaua”, „ca la noi la nimenea”, „capra vecinului”, „doină, doină cântic dulce”, „nea Alecu”, „bancurile cu Bulă” și multe altele. Dar nu vă speriați... și
INTERVIU CU GEORGE ROCA – DESPRE PRIETENIE, LITERATURĂ ŞI ARTA – ÎNTRE DOUĂ CONTINENTE [Corola-blog/BlogPost/92413_a_93705]