140 matches
-
de instincte în favoarea unei purități supraomenești, vecină cu absolutul sub raza imaculată a primordiilor. Avem astfel o cheie a esteticii romantismului, a expansiunii cosmice și a delirului uranic, a retragerii în insula paradisiacă ( a lui Euthanasius) și a dorului dispersiei - mistuirii în totul și în nimic - cupio dissolvi - (a se vedea textul poetic Rugăciunea unui dac). Viziunea îndurerată a lui Eminescu, întrevăzută în legile istoriei și universului, își găsește mângâiere fie în „națiune și religiune”, fie în mit („cu izvoare ale
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
de codru, Floare albastră, Dorința, Sonetele, Sara pe deal, De câte ori iubito, Atât de fragedă, Sarmis etc.). Sunt cunoscutele titluri ale unor giuvaere melodice, care însoțesc ca un sublim ecou vitalul, elegiacul dor - tensiune a idilei și a nuntirii, a dispersiunii - mistuirii în armonia și în esența autentică a lumii (cupio dissolvi). „Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă”, rostește protagonistul din Rugăciunea unui dac, altfel spus,definindu-și dorul de identificare în Nirvana budistă. Climate și stări sufletești, aceleași dintotdeauna și
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
Să-mi sece izvorul suferinței, Curajul leoaicei simte chemarea... Numai tu mă faci să urc-n sicomor, A te vedea trecând și-a te primi, Dorința de Tine mi-e sete și foame Pentru lumina ce-o vestești in mine... Mistuire zadarnică mi-era așteptarea, Perfidă speranță-ntr-un Paradis pierdut, Viscolit de durere zenitul n-avea culme Și nadiral destin trăiam-n eul absolut... O dragoste vie nu poate fi dărâmată De soartă și nici măcar de moarte, Continuă crepuscular și
GABRIELA DOCUȚĂ [Corola-blog/BlogPost/385083_a_386412]
-
-mi trimițiSă-mi sece izvorul suferinței,Curajul leoaicei simte chemarea...Numai tu mă faci să urc-n sicomor,A te vedea trecând și-a te primi,Dorința de Tine mi-e sete și foamePentru lumina ce-o vestești in mine...Mistuire zadarnică mi-era așteptarea,Perfidă speranță-ntr-un Paradis pierdut,Viscolit de durere zenitul n-avea culmeși nadiral destin trăiam-n eul absolut...O dragoste vie nu poate fi dărâmatăDe soartă și nici măcar de moarte,Continuă crepuscular și-n amintireaPe
GABRIELA DOCUȚĂ [Corola-blog/BlogPost/385083_a_386412]
-
Să-mi sece izvorul suferinței, Curajul leoaicei simte chemarea... Numai tu mă faci să urc-n sicomor, A te vedea trecând și-a te primi, Dorința de Tine mi-e sete și foame Pentru lumina ce-o vestești in mine... Mistuire zadarnică mi-era așteptarea, Perfidă speranță-ntr-un Paradis pierdut, Viscolit de durere zenitul n-avea culme Și nadiral destin trăiam-n eul absolut... O dragoste vie nu poate fi dărâmată De soartă și nici măcar de moarte, Continuă crepuscular și
NUMAI TU... de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385078_a_386407]
-
frică. Inconștient, căută să se ridice în picioare, sprijinindu-se de un mărăcine care o juli și acesta în palme. Nici măcar nu băgă de seamă sângele care îi țâșni.” Semne ca mărturii ale predestinării, intrigi bine gândite, minciuni și violențe, mistuiri interioare, forțe hipnotice care acționează dincolo de capacitatea de înțelegere a gândirii umane, obsesii patologice, snobism aristocratic, toate converg în crearea unei complexități narative desăvârșite, captivante și de impact asupra cititorilor. Cum era de așteptat, finalul este unul închis, apoteotic, tragic
DE MĂDĂLINA BĂRBULESCU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/384526_a_385855]
-
mintea mea. E strigatul dorinței desculțe , pe clipe călcând. Goana de simțuri crescânde, Zbor de cuvinte absurde, Cumul de gânduri mărunte, Sapă adâncul, văzduhul surpând, Amorțind sentimentul candid în zeflemea. Oftează acum, amăgind pasiuni ancestrale, Ruga spre ceruri, abisuri uitând, Mistuire de doruri amare, Fulger de zvâcniri bizare, Eșecuri de lungă așteptare, Se-nfruptă din trupul arzând, Culminând cu atingeri voit arbitrare. Tânguire în noapte, pătimașa chemare, Tropot de plăceri carnale, urlând, Dezmăț de săruturi lungi, senzoriale, Îmbrățișări grăbite, superficiale, Sublim
CHEMARE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383962_a_385291]
-
deopotrivă, acea dorință de îmbrățișare divină: „înnoiește-mi aura, sfințitoare Crăime...” (Trăiesc în cântec). O surpriză plăcută, și-un gerunziu învolt, încrustare unduindă, un special„îngerând”, derivat de la „înger” (La temple sub diademe), dăltuitor întru smerenia cuvântului ce se dorește mistuire celestă. Coborârea în tainițele sinelui se dorește surprinsă din perspectiva preteritală a prezentului implantat în trecut: „Nu știu / cine m-a strigat / de dincolo / că marea s-a deschis / și după o răscolire / a căzut zdrobit / întunericul / pe pragul casei
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
transmit: „De jarul și amarul tuturor/ Inima-i o vistierie plină/ Să curgă mierea și veninul ei/ Prin pana mea de umbră și lumină.” („Ars poetica”) Dacă în „Ars poetica” latura dominantă a stihurilor este hotărârea, imposibilitatea de a renunța, mistuirea interioară care cere ca preaplinul inimii să se reverse - autorul asumându-și aici, rolul de a deveni vocea, exponentul celor mulți și îndurerați - odată cu poemul „Cenușă”, intrăm într-un nou registru. Asistăm astfel, la o experiență individuală, particulară, ce îi
ATUNCI CAND IUBIREA DEVINE MESAGERUL CERULUI. VERSURI DE PETRU LASCAU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 155 din 04 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367190_a_368519]
-
apele ce-i cad la picioare; dincolo de Munții Pădurea Neagră, pe lângă care am trecut adesea ori ... locul de unde-și trage seva, venind la Brăila. Dunărea iubește Brăila, mai ales spre asfințit când ea o vede precum o îndrăgostită, arzând până la mistuire. Privesc Dunărea și văd în fiecare val, broderii de argint spre desfătarea pescărușilor. Privesc Dunărea și mai văd din când în când, câte un șlep trăgând alene o dragoste nemărturisită, să nu se risipească în neliniștea valurilor și dusă apoi
MESTEACĂNUL, ESTE SIMBOLUL MEU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367273_a_368602]
-
pustiul/ lerui liniștii false din fratele om cum lerui Luminii/ în zilele mele” (Poveste de iarnă, p. 36) și să dezlege noduri „răsfir/ cu privirea/ nisipul sticlos/ cinabrul din ierburi și frunze/ desprinse de umbre în nodul terestru/ jumătăți întregind mistuirea” (Toamna andante, p74); retușează contururi „lângă ora tăcerii/ mai întâi dispare tristețea/ apoi negrul cărării se surpă/ sub ninsoarea molcom așternută/ pleoape grele în volte privirea/ coboară măiestre mai jos cu un cer...” (Schițe pentru mai departe, p. 85). Spiritul
CRONICĂ DE CARTE: ÎNTRE FIRE ŞI GÂND DE ANA URMA de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368586_a_369915]
-
-i povara Și să-Ți urmez cărările, din zori și până seara. Mi-e greu să înțeleg Isus, că mă iubești, când sufăr, Sunt frânt, lovit, de valuri dus, o viață, într-un cufăr. Sunt ferecat în loc încins, cuptor de mistuire, Cât să rezist? Sunt un învins, nu văd nici o ieșire! Și calc gemând pe cărărui, ce duc ușor spre culme, Un pas trudit, al nimănui, pribeag fără de nume. Ce să mai cred, o, Domnul meu, când lupta e-o povară
AŞ VREA SĂ POT RĂBDA MAI MULT de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368732_a_370061]
-
astfel de iubire. Cât mi-ar plăcea s-o-ngropi în tine iară, în vastele-ți tării, în al tău crug, să simt apoi cum al dorinței plug din când în când cu patimă mi-o ară. Îmi trebuie această mistuire în care-aș vrea destinul să-l închei, mă vreau o izbucnire de scântei chiar și în cea din urmă împlinire. Rădăcină De n-ai fi tu cu splendidele-ți daruri pe care iar și iar mi le oferi, anii
RÃSCOLIRE AURÃ RÃDÃCINĂ de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1854 din 28 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363600_a_364929]
-
Acasa > Poeme > Devotament > CONDAMNARE Autor: Mihaela Rusu Publicat în: Ediția nr. 1229 din 13 mai 2014 Toate Articolele Autorului Azi te condamn la fericire, Să nu mă poți uita deloc, Să porți doar doruri în privire Ca mistuirea unui foc. Azi te condamn la fericire Cu retrăirea unui vis, Un vis venit dintr-o iubire Ce l-ai purtat către abis. Azi mă simt doar o floare rară Cu rădăcina-n amăgire Și înflorind a doua oară Azi
CONDAMNARE de MIHAELA RUSU în ediţia nr. 1229 din 13 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/344593_a_345922]
-
așternuturi neasemuit de frumoase, iar gândul „feciorelnic” rămânea vrăjit și captiv în culorile timpului trăit. Era doar un joc! Cine își imagina că „amurgul” se va strecura discret - cu fiecare ceas al înserării - în sufletul poetei... care a iubit până la mistuire toate frumusețile vieții. ”Am iubit? Am iubit, am uibit...// Dar... ce n-am uibit, ce n-am iubit, // ce n-am...?”.( Autoportret). Toate aceste frumuseți par să se îndepărteze în fiecare zi de sufletu-i ce tânjește cu toate aripile
RECENZIE. VOLUMUL DE POEZIE „VIAŢA LA IMPERFECT”(BILINGV – ÎN ROMÂNĂ ŞI ENGLEZĂ), AUTOR ELEONORA STAMATE de VALENTINA BECART în ediţia nr. 636 din 27 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365813_a_367142]
-
sonoritate armonizată și cu texte alese. Multe cântece îi aparțin în ce privește textul și melodia. Într-unul cântă jalea de la Vadu Roșca, satul ei natal, nimicit de Siretul scăpat din diguri în 2005, când a măturat furibund totul în cale, până la mistuirea în Dunăre. Cântecul se numește „Fir-ai Siret blestemat”! Durerea cuprinsă în el e învolburată în furia apelor fără maluri și zguduie malul sufletesc al celui ce-l ascultă având inimă pentru dramele semenului. Acest cântec e o lacrimă ce
GETA POSTOLACHE. PRIMITOARE, PĂSTRĂTOARE ŞI DĂRUITOARE A MOŞTENIRII FOLCLORULUI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365457_a_366786]
-
tine? Te colorezi cu hașură de foc în gândurile lor sau, înmuiat în negură, te încleștezi și birui concepțiile, reformulându-le.Te diformi pentru fiecare în parte, deformându-i... Singur rămâi în mintea făpturii, închinându-te timpului petrecut acolo, cu mistuirea grijilor monotone, o jertfă a gândului. Îl preocupi, iar meditațiile lui, toate, trec prin baptisteriul tău...Imprimi nașterea unor noi sensuri... Dar punctul de sprijin? Nu oare, aprofundând, ființa se rezeamă de primele gânduri naive, acelea nescufundate în fluiditatea ta
VERS CĂTRE VERS... de CĂLIN MARTON în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366477_a_367806]
-
tine? Te colorezi cu hașura de foc în gândurile lor sau, înmuiat în negura, te încleștezi și birui concepțiile, reformulându-le.Te diformi pentru fiecare în parte, deformându-i... Singur rămâi în mintea făpturii, închinându-te timpului petrecut acolo, cu mistuirea grijilor monotone, o jertfă a gândului. Îl preocupi, iar meditațiile lui, toate, trec prin baptisteriul tău...Imprimi nașterea unor noi sensuri... Dar punctul de sprijin? Nu oare, aprofundând, ființa se rezeamă de primele gânduri naive, acelea nescufundate în fluiditatea ta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366482_a_367811]
-
tine? Te colorezi cu hașura de foc în gândurile lor sau, înmuiat în negura, te încleștezi și birui concepțiile, reformulându-le.Te diformi pentru fiecare în parte, deformându-i...Singur rămâi în mintea făpturii, închinându-te timpului petrecut acolo, cu mistuirea grijilor monotone, o jertfă a gândului. Îl preocupi, iar meditațiile lui, toate, trec prin baptisteriul tău...Imprimi nașterea unor noi sensuri...Dar punctul de sprijin? Nu oare, aprofundând, ființa se rezeamă de primele gânduri naive, acelea nescufundate în fluiditatea ta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366482_a_367811]
-
povești și spunem că valul ne strigă pe nume ne strângem în cerc suspine în ritm și zborul e pal privește pustiul doar vântul ne știe prin gând să ne umble o panză mai țesem de viață cu urme sorbim mistuirea iubirii în ploi trecătoare flămând este pasul ce arde zăpada mă caut prin tine în timp să mă am puterea din munte un gram absolut de magie din punct și din reazem de alb Autor Dorina Șișu Dublin - Ireland Referință
DOAR VÂNTUL ŞTIE PRIN GÂND SĂ NE UMBLE de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 199 din 18 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366736_a_368065]
-
apei Luna tăiată-n două Arde iar lacul Sete Urcior la izvor... Ghizd azuriu ce cară Zeii fântânii Dor Lumină pură Se stinge-ncet bunica Pleoapă ne-nchisă Răbdare A mai ostenit C-un tremur nedepus încă În teacă, bunul... Mistuire Oh, doamnă dragă Paznic să fiu și țăndări- Loc de Gheenă Tablou Recolta verii... Pe câmp țăranii prânzesc Fire de paie Referință Bibliografică: Văpăi / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 405, Anul II, 09 februarie 2012. Drepturi
VĂPĂI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 405 din 09 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351631_a_352960]
-
transmit: „De jarul și amarul tuturor/ Inima-i o vistierie plină/ Să curgă mierea și veninul ei/ Prin pana mea de umbră și lumină.” („Ars poetica”) Dacă în „Ars poetica” latura dominantă a stihurilor este hotărârea, imposibilitatea de a renunța, mistuirea interioară care cere ca preaplinul inimii să se reverse - autorul asumându-și aici, rolul de a deveni vocea, exponentul celor mulți și îndurerați - odată cu poemul „Cenușă”, intrăm într-un nou registru. Asistăm astfel, la o experiență individuală, particulară, ce îi
„SEMNĂTURA IUBIRII”, VERSURI CREŞTINE DE PETRU LASCĂU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355990_a_357319]
-
Ești printre cei mai mari din lume!”. Marele poet al sunetului tandru a dat drumul unui izvor de muzică zăgăzuită sub clapele de sidef, asupra spectatorilor. Maestrul Dan Grigore a contribuit cu o muzică a zborului liber în visare la mistuirea suverană în extaz! Țara s-o fi întrebând cum de a cântat Angela Gheorghiu la Bacău, când toate scenele ei și-ar îmbrăca inima cu lacrimi, așteptând-o, și ar primi-o ca pe mirese, pe sub arcade de ghirlande ale
ANGELA GHEORGHIU. MUZICA, DULCE LINIŞTE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1472 din 11 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353206_a_354535]
-
pur uman de plăcere față de melodicitatea și suavitatea glasului transpus în cântece romantice, vindecătoare de stresul nerupt nicio secundă de viața omului, odihnitor și mângâietor ca atingerea panei, ca trecerea prin vis, ca alipirea obrazului de obraz, ființei de ființă, mistuirea fiorului în fior, contemplarea în ochi adânci și inimi fermecate! Ileana Șipoteanu e artista de la malul mării (născută la Rucăr, în județul Argeș) care nu cântă cântecele, le vuiește, fără febrilitatea talazurilor, dar cu măreția și misterul de sub ele. Ileana
ILEANA ŞIPOTEANU. GENEROZITATE ŞI EGALITATE CU SEMENII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1172 din 17 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354140_a_355469]
-
emoție. Era fericită, dar îi lipseau pasiunea, arderea, visul, mîngîierea. Se ducea la școală din inerție, mereu buimacă, invidiindu-le pe fetele care se plimbau pe înserat cu băieții și se furișau prin parcurile umbroase, ca să se sărute pînă la mistuire, pînă la leșin cu ei, dar pe ea n-o mai interesa experiența asta. Un băiat mai îndrăzneț o îngrămădise pe o bancă și, cînd ea nu fusese atentă, încercase să-i bage un deget în păsărică. Se simțise violată
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 29-31 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358407_a_359736]