68 matches
-
Luceafărul”, „Meridianul Timișoara”, „Orizont”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Ateneu” ș.a. Multe poezii i-au fost traduse și publicate în antologii și în diverse reviste din Austria, Franța, Germania, Italia, Belgia, Canada, Marea Britanie. „Blăjean născut la Ploiești”, cum se autodefinește, sinteză între miticismul lui I.L. Caragiale și sobrietatea Școlii Ardelene, I. este unul dintre cei mai prolifici poeți ai generației sale, scriind nu numai versuri, ci și cronici de artă plastică, crochiuri, tablete de scriitor etc. A publicat, cu o ritmicitate „ardelenească”, volum
IRIMIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287618_a_288947]
-
alunecă în zona ironiei. G. își mai numește încă eroii potrivit profesiunii sau defectelor (Paraponisescu, Măslescu, Fluturescu), în maniera Alecsandri, dar modul în care ia în râs adunarea pestriță din saloanele târgoviștene sau întrunirile gălăgioase din Cișmigiu, unde se înfiripă miticismul bucureștean, îl apropie de I. L. Caragiale. Scrisorile a început să le redacteze târziu, în 1879, la îndemnul prietenului său V. Alecsandri. Dar el se mai încercase în literatură. În 1835 i se publica Precioasele, o traducere din Molière. Intenționa să
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
activitate polemică și îi subliniază meritele în încurajarea tinerelor talente. Deși s-a disociat de Paul Zarifopol în problema autonomiei esteticului, s-a lăsat sedus de inteligența lui ascuțită, de necruțătorul lui spirit critic, care denunța gustul comun, improvizația snoabă, miticismul, imitația servilă și grimasa. Ca mai toți criticii importanți ai epocii, și R. s-a entuziasmat de Viața lui Mihai Eminescu de G. Călinescu, în care a văzut o capodoperă a genului, ca și de Istoria literaturii române de la origini
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
scriitorilor și oamenilor de cultură sub presiunea directivelor de partid: Virgil Ierunca (Lucian Blaga în centrul unei polemici și al unei deriziuni), Mihai Cismărescu (Despre protocronism și alte anacronisme), Monica Lovinescu (Vocația denunțului la Mihai Beniuc, Două cazuri clinice ale miticismului. Grâul și neghina) ș.a. Susținând și sub raport grafic ideea de continuitate a tradițiilor presei literare românești interbelice, ilustrația, ce revine mai multor artiști plastici din exil (Eugen Drăguțescu, mai ales), folosește elemente din pictura bisericească, precum și portrete de voievozi
REVISTA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289261_a_290590]
-
psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un liric și un sentimental care râde ca să nu plângă, dotat cu înțelepciunea celui ce privește viața, semenii și pe sine însuși ca spectacol. Povestirile avându-l ca protagonist pe Neagu Beagu îl
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
lui Leonida e cea a „amploiaților”, blamată, disprețuită de Jupân Dumitrache. Prin Conu Leonida, Caragiale introduce în comedie o categorie nouă de personaje: pensionarul mărunt. Pompiliu Constantinescu îl caracterizează ca fiind cel mai bătrân, cel mai autentic „Mitică”, „simbol al miticismului, iar I. Constantinescu îl încadrează în categoria „senex”, „dottore la pensie” ce „debitează cu seninătate cele mai stupefiante inepții” <footnote I.Constantinescu, op. cit., p. 164. footnote>. Spațiul și relațiile în care este inclus Conu Leonida sunt pe potriva dimensiunii lui intelectuale
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
al secolului al XX-lea. O replică adusă personajului caragialesc este Mitică Popescu, personajul comediei Mitică Popescu de Camil Petrescu. Însuși autorul a precizat că Mitică Popescu are ca predecesor pe Mitică al lui Caragiale, dar cu trăsături diametral opuse. „Miticismul” caragialean ce ilustrează spiritul mărunt, redus intelectual, dar cu pretenții, primește replica prin Mitică Popescu, iute la minte, cinstit, curajos, simpatic. Însumând calități și defecte, Mitică Popescu e comic prin compunerea sa din interseâcții paradoxale de serii sociale și psihologice
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
a avut timp să-și publice în volume ceea ce a considerat el că merită să fie strâns între două coperți și a ignorat ceea ce risipise prin ziare, adică tot felul de articole, și mai ales o mare cantitate de "caraghiozlîcuri", "miticisme" sau "gogoși". E un semn de întrebare dacă unui scriitor îi convine să i se intre în laboratorul său secret, chiar dacă în acest laborator scriitorul, nebănuind nici el ce-o să-i iasă, experimentează inocent în văzul tuturor. Din cutare notiță
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Ideea era că ei preferau munca sălbatică, dură și fără implicații. Simplu - se duceau să repare casa unui vecin, să cosească tarlaua altuia, își luau banii și reveneau cu nașul la București. În felul ăsta nu se contaminau niciodată de miticism. De altfel, înrădăcinarea lor era atât de fermă, încât Ionică, plecat la muncă în Spania, după absolvire, renunțase la o slujbă de cioban de lângă Madrid, unde era mai bine plătit, și se refugiase în Pirinei. Luase cu el și geamantanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
astfel din imaginea publică Caragiale ruralistul, cel din 1907 din primăvară pînă’n toamnă, precum și cel din Năpasta sau O făclie de Paște. Este omis - sau reinterpretat - Caragiale omul, refugiat (nepatriotic...) la Berlin. Iar Mitică este citit în cheia unui miticism contemporan și dezabuzat, care îl reduce la un fel de bulevardier fără bulevarde și care l-ar fi făcut să rîdă (sau să plîngă...) pe bietul scriitor. „Țara lui Caragiale” devine astfel „țara lui conu’ Iancu”, pamfletist genial la Gambrinus
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fel de bulevardier fără bulevarde și care l-ar fi făcut să rîdă (sau să plîngă...) pe bietul scriitor. „Țara lui Caragiale” devine astfel „țara lui conu’ Iancu”, pamfletist genial la Gambrinus. Și cam atît... „Pe Mitică l-a ucis miticismul !” - se plîngea, pe bună dreptate, Dan C. Mihăilescu în urmă cu trei ani în paginile acestei reviste. Cu mult timp în urmă, Monica Lovinescu deplîngea același lucru, doar că în alți termeni : pe Caragiale îl omoară caragialismul. Caragiale a fost
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în ascensiune. (Și în plan politic Minulescu face o figură aparte, ca adept al Partidului Liberal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sunt român”. Un asemenea factor de natură metafizică, presupusul caracter național negativ al poporului român - lipsa de seriozitate și responsabilitate, deficitul de disciplină, lipsa dorinței de a munci, incapacitatea de a duce lucrurile până la capăt, luarea lucrurilor serioase în „bășcălie”, „miticismul” -, a fost adesea invocat în perioadele de criză socială în ultimele secole. Care este explicația unei asemenea explozii de autodenigrare? Nu poate fi exclusă existența unor presupuse trăsături negative cristalizate într-o istorie dificilă. Este însă mai probabil că în
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
mele trude..."; mai mult, întreaga nuvelă dezvăluie un Caragiale "zglobiu ca un palicar, sarcastic, mistificator" așa cum îl percepe exegeza călinesciană. În legătură cu altă categorie de personaje, Șt. Cazimir descoperă o relație de simbioză pe care o dezvăluie fără ezitare: "Caragiale poartă miticismul în sine și îl exorcizează prin personaje"; consumul cu amicii la un local ("Nu-i mult! Mezeluri și măsline, 3,15; băuturi -17,05; total 20,20") îl practică atît Nenea Iancu cît și Mitică, așa cum presupunea în Scriitori români
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în vedere Al. Paleologu: Cine nu suportă excesul nu-l înțelege pe Caragiale". Nu departe de opinia lui Ralea poate fi situată cea a lui Paul Goma (Jurnal pe sărite, Nemira, 1987, p. 85): "[...] Mitică este, mai ales Iancu, iar miticismul este, în fapt, caragialismul. Modernitatea, pentru epoca lui, era și neseriozitatea autorului, iar cei care i-au reproșat lipsa dimensiunii tragice nu se înșelau foarte [...]. Din cîte se știe despre omul Caragiale se poate alcătui portretul unui ins care, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mereu remodelată în diacronie în funcție de variabila receptării, care face ca o anume dimensiune să iasă în prim plan sau ca un ungher umbrit să fie luminat dintr-o dată. Comicul, "realismul ironic", "momentul", tema cu variațiuni, moftul, "marea trăncăneală", mahalaua, carnavalescul, miticismul, politicianismul, semidoctismul, figurile triunghiului conjugal burghez, euforia gastronomică etc. sunt astfel de embleme. Miracolul caragialismului poate fi explicat și prin faptul că s-a disipat în astfel de microunități indivizibile și s-a putut infuza mai ușor pe o suprafață
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am precizat, cunoaște reprezentări notabile la Caragiale. În afara aforismelor propriu-zise, multe publicate în "Convorbiri literare" în 1880 sau a "cugetărilor" risipite prin paginile "Moftului român", forme concentrate de "spirit" sunt chiar "mofturile", de altfel embleme inconfundabile ale caragialismului, precum și celebrele "miticisme", mostre de spirit bucureștean, puse pe seama personajului-etalon, Mitică. Unui umor pur verbal îi aparțin și "culmile", simple jocuri lingvistice bazate pe acea "convergență paralogică" de care vorbea Marc Chapiro cu referire la principiul pluralității elementelor în componența cuvântului de spirit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clase pe care le putem numi tipuri caragialiene. În special Mitică, politicianul moftangiu, semidoctul și tipurile triunghiului conjugal au acest statut de suprapersonaje cu note inconfundabile și cu valoare de prototipuri pentru tipologia din literatura postcaragialiană. Fără îndoială, Mitică și miticismul constituie emblemele evidente ale caragialismului. Dacă Negruzzi a descris Fiziologia provințialului, Caragiale conturează fiziologia bucureșteanului spiritual și volubil. În schița monografică Mitică, delimitarea arealului și a provenienței tipului studiat se face prin recursul la un silogism de tip "ionescian": "Mitică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
contra bătrânului epicurian. El se învăluiește în spirit și în glume, ca ariciul în ghimpii lui"32. Într-adevăr, caracteristica dominantă a acestui personaj lipsit de o fizionomie remarcabilă este inventivitatea discursivă pusă în evidență printr-o vastă colecție de miticisme, încadrabile folclorului citadin, a căror savoare reiese din amestecul inedit de calambururi, truisme, culmi și sintagme ce țin de ceea ce Constantin Amăriuței numea, într-un studiu remarcabil, "logosul parazitar"33: Ceri într-o băcănie: Băiete, o țuică! Nu-i da
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de finalitate practică, pe un nivel superior al aceleeași paradigme a "marii trăncăneli", plagă nevindecabilă a spiritualității românești. Conceptualizarea abstractă stearpă nu este decât o versiune intelectualizată a manifestărilor locuționare prolixe și ofensive, genial captate de Caragiale atât în varianta "miticismului", înțeles ca "logos parazitar"149, cât și în cea a mahalagismului. Stânjenitor prin frecvență și prin perseverență, vizând "toate categoriile sociale"150, redând, în esență, frapanta discrepanță între formă și fond, mahalagismul are ca referință clară un comportament verbal violent
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Urmuz erau, dacă nu împătimiți ai textelor lui Caragiale, cel puțin familiarizați cu stilul și cu tipologia acestuia, întrucât pe umilul dar ghidușul grefier îl numeau Mitică și, în plus, îi calificau poznele și insolitele remarci pline de haz drept "miticisme" sau "miticiene"8. Exact ca celebrul personaj caragialian, care "epatează"9 prin invenții denotative de tipul "vanilie sârbească" în loc de "usturoi" sau "flanelă de Drăgășani" în loc de "vin"10 (Mitică), Urmuz, poznașul rebel Mitică, substituia formulele considerate inutile prin propriul cod lingvistic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de bucurii s-au născut schițele lui Urmuz"13. Pornind de la astfel de considerații privitoare la natura duală și contradictorie a acestui scriitor, aplecat însă, indubitabil, spre ludic și fantezie verbală, putem îndrăzni să vedem în paginile sale "bizare", pure "miticisme" extinse, narațiuni în care, ștrengarul Mitică, în calitate de narator omniscient, ar reda straniile povești-destin ale unor "amici", în stilul lui uneori incoerent, alteori zeflemitor, dar întotdeauna "original și inventiv"14 chiar până la absurd, așa cum reiese din multe replici, de tipul: Mitică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al "pușlamalei", fără nici un rost, cu mină de artist neînțeles, se întrevede la Costache Olăreanu în autoportretul ironic schițat în Ucenic la clasici, întregit ulterior în Confesiuni paralele și Lupul și chitanța. Ca semn al unei senine atitudini în fața istoriei, miticismul se recunoaște și în romanul acestuia, Frica o radiografiere satirică a perioadei comuniste: Ce puteri ne stăpâneau destinele, decideau drumurile, nopțile, traiul nostru? Ce plutea în aer, pe străzi, în piețe, chiar acasă? Ceva ce făcuse ca din Eminescu elevii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Spiridon Vădastra, ed. cit., pp. 107-108. 48 Trăsăturile și comportamentul "omului de cauciuc" sau ale "omului kitsch" constituie obiectul unui studiu de profunzime realizat de Gavril Maté în lucrarea Universul kitsch-ului, (Editura Dacia, Cluj Napoca, 1985). Suprapunerea șabloanelor cu profilul miticismului și respectiv al omului kitsch, dezvăluie foarte multe zone comune. Astfel, lipsa de caracter, maleabilitatea atitudinală în funcție de cerințele noilor situații, este o primă trăsătură ce îl apropie pe Mitică de "omul de cauciuc" descris de Maté. Decurgând firesc de aici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Horia-Roman Patapievici (cel de dinaintea "omului recent") ș. a. Modelul lor este sentimentalismul ludic-ironic al lui Ion Minulescu, cel văzut de Călinescu drept un Mitică liric. Mai "bacovieni" sunt, în schimb, poeții moldoveni, la ei miticismul filosofic și liric manifestându-se sporadic, ca în cazul unui Liviu Antonesei, care, totuși, se autoprezintă ca un singuratic "serios". Dimpotrivă, cei mai mulți continuă să trăiască nontranscendența nimicului ca spaimă existențială, cum se-ntâmplă în lirica unor Ion Tudor Iovian, Liviu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]