68 matches
-
ca subiect dramaturgia lui Caragiale. Poetul repune în discuție „Modelul Caragiale” ca „anti-model”, din perspectiva unei formații culturale specifice ardelenești, care exclude neseriozitatea balcanică. Presiunea mediului formativ, un anumit ethos țărănesc nu se poate acomoda cu urbanitatea laxă, onctuoasă a miticismului și explică respingerea inițială a acestui „mize- rabil patriot”, a cărui operă, „cea mai mare parte”, nu reprezenta decât „o infamie la adresa poporului român” . Stau față în față polemic Transilvania vs Muntenia, prima devenind componentă a României Mari după Unirea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist, a cărui operă era lipsită de valoare artistică. Viziunea organi- cistă asupra literaturii excludea miticismul de o neserio- zitate feroce al scriitorului muntean și deformările morale la care-și supunea personajele. După vârsta de 20 de ani se produce schimbarea de perspectivă a lui Doinaș în cadrul Cercului Literar de la Sibiu prin contactul cu Radu Stanca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
alunecă în zona ironiei. G. își mai numește încă eroii potrivit profesiunii sau defectelor (Paraponisescu, Măslescu, Fluturescu), în maniera Alecsandri, dar modul în care ia în râs adunarea pestriță din saloanele târgoviștene sau întrunirile gălăgioase din Cișmigiu, unde se înfiripă miticismul bucureștean, îl apropie de I. L. Caragiale. Scrisorile a început să le redacteze târziu, în 1879, la îndemnul prietenului său V. Alecsandri. Dar el se mai încercase în literatură. În 1835 i se publica Precioasele, o traducere din Molière. Intenționa să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
activitate polemică și îi subliniază meritele în încurajarea tinerelor talente. Deși s-a disociat de Paul Zarifopol în problema autonomiei esteticului, s-a lăsat sedus de inteligența lui ascuțită, de necruțătorul lui spirit critic, care denunța gustul comun, improvizația snoabă, miticismul, imitația servilă și grimasa. Ca mai toți criticii importanți ai epocii, și R. s-a entuziasmat de Viața lui Mihai Eminescu de G. Călinescu, în care a văzut o capodoperă a genului, ca și de Istoria literaturii române de la origini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
târziu N. Davidescu îl va contesta pe Caragiale pentru inaderența lui presupusă la spiritul românesc ("cel din urmă ocupant fanariot"). în vremea noastră N. Breban îl contestă etic și estetic pe Caragiale, în care vede ca om o personificare a "miticismului", iar ca scriitor un autor de "schițe penibile" și de comedii ușoare, lipsite de problematică. în Jiquidi, spre a ajunge în sfârșit la el, chestiunea confruntării nord-sud și subiectul Caragiale sunt aduse nu odată în discuție de personaje sau de
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
de registre, concomitent învederîndu-se persiflator și serios? O ironie ritualizată în cadența discursului critic asigură o succesiune peste veac a unei stilistici cu patentă națională. O bonomie cu subtext vitriolant este, iată, încă foarte eficace în raport cu "slava stătătoare" a unui miticism ce debordează azi, probă de variațiune pe aceeași temă, în ipostază scriptică. Dacă nu avem încă "memoriile d-lui Cozmîncă, nu numai pe cele ale d-lui Iliescu sau pe ale lui Mickey, toate succese sigure", pe care "o editură
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
în altă ordine de idei, am mari îndoieli că liberalul, pro-occidentalul Banat ar dori să fie integrat unei Transilvanii retrograde, devenită bastion al naționalismului și intoleranței de tip România Mare. Nu prea-i văd eu pe timișoreni acceptând să schimbe miticismul bucureștean, oricum mai simpatic și mai ușor de convertit la o cauză bună, tocmai în numele inconsistenței sale, cu strepezitul, compactul, intolerantul "românism" care-a triumfat și va mai triumfa la Cluj încă multă vreme de-aici înainte. Sau poate că
Federalizarea mafiilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15637_a_16962]
-
o întrebare subînțeleasă pe care i-ar adresa-o presupusul cititor al cărții sale (una de genul "De ce e invocat aici și Caragiale?"), Ruxandra Cesereanu va răspunde: "Caragiale, pentru că Ťmofturileť sale au devenit emblematice pentru oricine invocă balcanismul, bizantinismul și miticismul românesc; cine consideră că o stare de fapt sau o situație este ridicolă și grotescă în România folosește astăzi termenul Ťcaragialismť sau Ťca-n Caragialeť". Prin urmare, ceea ce contează pentru a servi teza principală a eseului este nu poetica " în fond
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
trist) de astfel de „parazitism” îl constituie relatarea lui Ion Suchianu. Crezânduse ei înșiși atinși de aripa geniului (doar stăteau la masă cu unul !) niște amici (Jean Steriade, Const. Steriade și, evident, Suchianu) încercat să-l „aprovizioneze” pe scriitor cu „miticisme”. Drept urmare, îi povesteau verzi și uscate, „spirite” trăite sau doar închipuite de ei, în speranța că măcar o parte vor trece în paginile caragialiene. Fetiș tipic al lumii literare. Spuneam însă că-l consider trist. Ba chiar de două ori
O enigmă neexplicată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2920_a_4245]
-
cel mai mic vestigiu al duhului caragialian" astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului caragialian. Atâtea și atâtea pagini, care au apărut fără semnătura autorului lor, i-au fost atribuite grație darului cercetătorului de a recunoaște "cadența duhului și a frazei lui Caragiale", dar pe care-l dobândise
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
că nu minte, mi-a zis (autentic, autentic!): "Puteți să mă expectorați între ochi, dacă vă mint, dom^doctor!" etc... etc...etc... Oare v-am scris aforismul acesta care-mi umblă prin cap de vreo două săptămîni? Între "misticism" și "miticism", la Ion Alexandru, e-o diferență de-o literă! Cu stimă și grație, Emil Brumaru 23-VII-980 P.S.: Totuși, pentru ultima dată, numerotez! Ba nu, voi numerota permanent! Prea sînt curios să văd dacă unele "numere" vor dispare sau nu!
Ce coșmar delicios, ce lume nouă și bulbucată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14035_a_15360]
-
unde citesc numai «hai pa, o să scriu doar așa nițel, dau capacitatea” - , una chiar într-o autoprezentare: „Hai, pa! Sunt A. T.”, - pot fi explicate ca reprezentînd o folosire glumeață, intenționat aberantă, de un gen atestat încă din schițele și miticismele lui Caragiale („te apropii de Mitică și-l saluți: el îți răspunde amabil: - Adio! O ultimă observație: rolul interjecției hai ca marcă a registrului colocvial-juvenil se confirmă și în combinație cu alte saluturi: „hai vacanță plăcută, dar să te gândești
„Hai pa” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13531_a_14856]
-
lungă. Unii dintre acești inși culturally challenged sunt oameni de omenie. Ceea ce Rosetti nu se sfiește să spună franc atunci când vine rândul omeniei. (Cam la urmă, de obicei.) Oricum, toți au vieți tulburătoare, bornate cu anecdote delicioase. Cu picanterii. Cu miticisme palatalizate. Ion Ghica, G. Sion, I.L. Caragiale par că-și dau mâna aici. Sus-amintita bunică are totdeauna pregătite vorbe cu două tăișuri. Nurorii de pildă, un pic prea țeapănă în societate, îi aruncă, parcă mirată un „quel beau marbre”. (p.
Muntenia moldavă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5414_a_6739]
-
spiritului iscoditor, se frâmântă, caută și uneori chiar formulează diagnostice privind destinul țării, acum. În absolutul ei o astfel de preocupare nu este nouă. Face parte din inexprimabilul nostru suflet, cu irizările lui între moft și dramă, între tragic și miticism, între patetism și nepăsare. Cadrul istoric, altul, oferă doar perspective noi, în care nebulosul proiecțiunilor se amestecă, învârtejit, cu realitatea clipei dure. Un tărâm sufletesc și uman nespus de generos cu creatorul atent la cele din preajma sa, îmbietor și, în
Două tablete by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/8175_a_9500]
-
embrassons nous, Foleville! De aceea, dacă avem și noi o rezistență, avem o rezistență smerită... Atunci, de unde vreți, de la Vlădică până la opincă, să fi tremurat din cauza noastră securitatea?... Dacă, în altă ordine, lipsa vreunei rigori și misticismul (era să zic miticismul) rămâne matca noastră națională, e bine să știm, în aceste zile de răscruce, când pare că se pregătește o trecere de la ceva la altceva, trezindu-ne dintr-un somn, nu neapărat dogmatic, nefiindu-ne felul, să dăm teologiei noastre un
Credință și joc lexical by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9232_a_10557]
-
atemporal în sensul că nici zdruncinăturile istoriei, nici sosurile picante sau grețoase ale întâmplărilor de tot soiul, nimic din mizeriile ideologicale nu reușiseră a-l atinge, nici trufiile literare, curente, academice, ori nu, printre oamenii de cultură obișnuiți; nici acel miticism voios, slugarnic, de bodegă, tipic dâmbovițean; ...ci o gravitate măsurată, naturală, o știință de carte temeinică, o cunoaștere trainică, un simț al proporțiilor, firescului, un bun-simț, pe scurt, o responsabilitate calmă, distantă, nemțească, putem zice cum, în mica ori marea
Orașul unui aristocrat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12470_a_13795]
-
de registre, concomitent învederîndu-se persiflator și serios? O ironie ritualizată în cadența discursului critic asigură o succesiune peste veac a unei stilistici cu patentă națională. O bonomie cu subtext vitriolant este, iată, încă foarte eficace în raport cu "slava stătătoare" a unui miticism ce debordează azi, probă de variațiune pe aceeași temă, în ipostază scriptică. Dacă nu avem încă "memoriile d-lui Cozmîncă, nu numai pe cele ale d-lui Iliescu sau pe ale lui Mickey, toate succese sigure", pe care "o editură
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
reținut, însă ceva cald, amical, în rostire. Cu un asemenea glas, nu poți să te înțelegi bine cu oamenii la piață. Nimic dur; nici o alunecare vulgară. Un ton oarecum răsfățat, însă distins. Altădată, în studenție, obișnuit cu Bărăganul și cu miticismul bucureștean, aveam tendința să nu accept ușor vorbirea de cărturar... Așa că telefonează el din Germania, după ce nu ne-am mai văzut și nu ne-am vorbit de peste o jumătate de secol, și eu zic imediat și fără nici un efort... stai
Fiul Dobrogei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12777_a_14102]
-
a avut timp să-și publice în volume ceea ce a considerat el că merită să fie strâns între două coperți și a ignorat ceea ce risipise prin ziare, adică tot felul de articole, și mai ales o mare cantitate de "caraghiozlîcuri", "miticisme" sau "gogoși". E un semn de întrebare dacă unui scriitor îi convine să i se intre în laboratorul său secret, chiar dacă în acest laborator scriitorul, nebănuind nici el ce-o să-i iasă, experimentează inocent în văzul tuturor. Din cutare notiță
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
lui Leonida e cea a „amploiaților”, blamată, disprețuită de Jupân Dumitrache. Prin Conu Leonida, Caragiale introduce în comedie o categorie nouă de personaje: pensionarul mărunt. Pompiliu Constantinescu îl caracterizează ca fiind cel mai bătrân, cel mai autentic „Mitică”, „simbol al miticismului, iar I. Constantinescu îl încadrează în categoria „senex”, „dottore la pensie” ce „debitează cu seninătate cele mai stupefiante inepții” <footnote I.Constantinescu, op. cit., p. 164. footnote>. Spațiul și relațiile în care este inclus Conu Leonida sunt pe potriva dimensiunii lui intelectuale
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
al secolului al XX-lea. O replică adusă personajului caragialesc este Mitică Popescu, personajul comediei Mitică Popescu de Camil Petrescu. Însuși autorul a precizat că Mitică Popescu are ca predecesor pe Mitică al lui Caragiale, dar cu trăsături diametral opuse. „Miticismul” caragialean ce ilustrează spiritul mărunt, redus intelectual, dar cu pretenții, primește replica prin Mitică Popescu, iute la minte, cinstit, curajos, simpatic. Însumând calități și defecte, Mitică Popescu e comic prin compunerea sa din interseâcții paradoxale de serii sociale și psihologice
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în ascensiune. (Și în plan politic Minulescu face o figură aparte, ca adept al Partidului Liberal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui univers infinit în micime. Destinul nostru constă în faptul ca nu putem scăpa de ceea ce suntem și reacționăm în consecință. Nevoia de viață este principiul a tot ceea ce există. Există persoane care, când au atins un anumit nivel de miticism, nu simt nevoia să vorbească. Alții nu o fac deoarece, odată cunoscut vidul, absolutul, știu că nu are rost, că suntem în siguranță, că vom fi toți salvați, și atunci privesc spectacolul vieții, de care se pot bucura, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
astfel din imaginea publică Caragiale ruralistul, cel din 1907 din primăvară pînă’n toamnă, precum și cel din Năpasta sau O făclie de Paște. Este omis - sau reinterpretat - Caragiale omul, refugiat (nepatriotic...) la Berlin. Iar Mitică este citit în cheia unui miticism contemporan și dezabuzat, care îl reduce la un fel de bulevardier fără bulevarde și care l-ar fi făcut să rîdă (sau să plîngă...) pe bietul scriitor. „Țara lui Caragiale” devine astfel „țara lui conu’ Iancu”, pamfletist genial la Gambrinus
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fel de bulevardier fără bulevarde și care l-ar fi făcut să rîdă (sau să plîngă...) pe bietul scriitor. „Țara lui Caragiale” devine astfel „țara lui conu’ Iancu”, pamfletist genial la Gambrinus. Și cam atît... „Pe Mitică l-a ucis miticismul !” - se plîngea, pe bună dreptate, Dan C. Mihăilescu în urmă cu trei ani în paginile acestei reviste. Cu mult timp în urmă, Monica Lovinescu deplîngea același lucru, doar că în alți termeni : pe Caragiale îl omoară caragialismul. Caragiale a fost
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]