161 matches
-
ei, în afara contextului politic în care a apărut. Desigur, valoarea ei poate părea astăzi discutabilă, iar entuziasmul criticilor importanți ai momentului - disproporționat, însă nu trebuie să uităm că, după fractura provocată de instaurarea dictaturii proletariatului, readucerea în actualitate a retoricilor moderniste nu putea fi înregistrată decât ca o uriașă victorie. Se epuiza astfel o substanță care nu apucase să se manifeste complet și se reînnoda legătura cu tradiția poeziei românești, atât de brusc întreruptă. Această resurecție a esteticului a adus cu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
înțelegere a lumii ca organism viu, și nu doar în anatomia ei, ci mai ales în fiziologia ei la nivelul funcțiilor și relațiilor 347. În atitudini de acest fel se simte inaderența clară la un anumit tip de poezie (cea modernistă), dorința de reîntoarcere la comunicare, la catifelarea vocii, la anumite procedee care multă vreme au fost considerate apanajul exclusiv al prozei (epicul, mimesisul, dialogismul, verosimilitatea, tranzitivitatea), dar și - în consonanță cu spiritul obsedat de imanență al lumii postmoderne - aspirația (utopică
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
economică și politică. Această revendicare a venit mai Întâi din Asia: din India, prin Ghandi, apoi Nehru, din Indonezia, prin Soekarno, și din Indochina, prin Ho Și Min. A fost urmată apoi, În țările arabe, de activitatea unor partide numite „moderniste”: Wafd În Egipt, Neo-Destour În Tunisia, Acțiunea marocană, precum și Steaua Nord-Africană În Algeria. Metropolele europene au opus rezistență În fața acestor mișcări: francezii au apelat În principal la represiunea armată, În timp ce englezii, mai flexibili, au acordat statute de semi-autonomie (indirect rule
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
-se adesea, cum face Magritte, de pastișa stilistica - altădată considerată o blasfemie, dar astăzi legitimata de regulă postmodernă a încălcării regulilor - încearcă încă o dată să aplice formule culturale mai vechi, mai degrabă decât să caute unele noi, cum făcea avangardă modernista. La această mai putem adăuga intertextualitatea spațială: culturile naționale care își negociază sensul cu alte culturi naționale, așa cum se întâmplă în cadrul interacțiunii dintre literaturile postcoloniale și fostele metropole imperiale. În ambele cazuri, punerea sub semnul întrebării a canonului apare că
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
extrem de productiv din punct de vedere estetic. Astfel, spre exemplu, John Docker, în Postmodernism and Popular Culture. A Cultural History (1994), afirmă încă din Introducere: În această carte pun sub semnul întrebării felul în care un secol de teorie critică modernista a inteles cultură de masă a secolului XX și sugerez că postmodernismul promite abordări mai relevante." Docker interpretează cultură de masă ținând seama de memoria, de istoria acesteia în opoziție cu majoritatea abordărilor (care, încă de la Adorno, o văd ca
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
sens. Trecutul ca suport al încercărilor de reconstruire estetică a lumii apare astfel nu numai că o privire nostalgica înapoi, în căutarea unui proiect (eșuat) al Iluminismului așa cum l-a formulat Kant și cum a fost acesta întruchipat de artă modernista, ci și ca o reiterare a unui exces de formă, care găsește un ecou în înclinația manierista a artelor postmoderne și, poate, ca o încercare de depășire a crizei postmoderne către ceea ce ar putea fi, după cum vor arăta deceniile următoare
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
lui Bacovia" trebuie înțelese în liniile axiomaticei aprecieri anunțate de Theodor Codreanu chiar din început. Inclusiv taxinomia bacovienilor trebuie percepută ca atare. În contextul Resurecției bacovianismului, sunt analizate elemente care apropie și cele care diferențiază lirica ultimei perioade (relativ îndelungate, modernistă, în linii mari) de elementele ce definesc bacovianismul. "Din Suceava, Ion Beldeanu trece în ochii criticii drept "cel mai autentic bacovian din literatura noastră de azi" (Ioan Holban). De fapt, Ion Beldeanu este un bacovian prin recul, în maniera lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dada - „pușcă încărcată cu zgomot pur” -, între momentul de triumf european și previzibilul sfârșit academist (Sept manifestes dada, 1925). Un precursor al modernismului autohton este T. Arghezi, cel care a contrariat „precupeții de zer critic” (Arghezismul, 1925). În prozele lui moderniste, B.-F. dinamitează retorica tradițională, cultivă „comedia limbajului”, dă o interpretare literală sau echivocă expresiilor metaforice, pastișează formula umoristică urmuziană. Textele subminează ordinea lumii burgheze, înlocuind-o cu un univers absurd și bizar. Personaje-marionetă, descinse din omul-robot integralist, trăiesc „sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
Opiniile literare ale poetului simbolist au o linie estetizantă. K. pariază pe conceptul de „frumos”, făurit în turnul de fildeș al creatorului izbăvit de preocupările mărunte ale vieții. Dacă sămănătorismul, poporanismul, „naționalismul” îl indispun, nici extravaganțele formale, „scamatoriile” ori „scrântelile” moderniste (futurismul ș. a.) nu-l dau gata și K. nu pregetă să le încondeieze acid. Firea lui meridională, robustă în fond, nu suportă o artă ce poartă amprenta maladivității, chiar dacă lirica proprie prezintă afinități cu decadentismul în vogă la început de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
remarcat, discursul poetic transcende erosul, instalându-se invariabil pe tărâmul meditației filosofice. Rostirea este distinsă și energică, temperată de o detașare mai degrabă jucată, limbajul e măiestrit, textele caligrafiate cu aerul autenticității, iar rarele accente de colocvialitate nu subminează „noblețea” modernistă. Textele dezvăluie un ego poetic amplu, „plin de el”, de o mare disponibilitate pentru încorporarea existentului, raportând cotidianul, accidentalul, contingentul la marile noime existențiale și etice, cu stoicism și neobosită neliniște. SCRIERI: Neîncetata ninsoare, București, 1971; Omul nedesăvârșit, București, 1981
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
bancnota de un dolar oferită de acesta. O bancnotă care, deocamdată, zace inertă în portofel - cam în felul în care Marlowe însuși e strivit de gravitatea situației scăpate de sub control. Doctorul Claude Bonsentir e un protagonist al bravei lumi noi moderniste ce ajunsese să producă psihopați pe bandă rulantă. În doar câțiva ani, clinicile fuseseră golite de suferinzii tradiționali (de ei s-a ocupat o întreagă literatură realist-naturalistă, de la Charlotte Brontë la Dickens și de la Dostoievski la Zola). Visătorul neînțeles, lunaticul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vidarea miturilor, radicalizarea opțiunilor sociale, poeta exersează formulele moderniste aflate în circulație. Mai definită decât amprenta vitalismulului expresionist al lui Lucian Blaga e tutela argheziană, sub care P. produce crochiuri gracile în linia miniaturalului infantil sau animă brutal peisaje; din stânga modernistă a insurgenței și frondei, în siajul lui Ion Caraion, Constant Tonegaru și mai ales Geo Dumitrescu, vine persiflarea lirismului prin ludic sau prin „tifla” și poanta seacă: „Am dat lumea de-a dura în cer/ ca o minge din vale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
pentru crearea, de exemplu, a unor state naționale) sau sunt ele non-esențiale, dobândite cultural? Multiplele teorii antropologice care răspund la întrebări de acest tip pot fi grupate în două curente principale: primordialism și modernism. Potrivit orientării "primordialiste", ca opusă celei "moderniste", există un primat (transcendent) al esenței națiunii asupra caracterului dobândit (adică învățat sau, pentru unii autori, "cultural") al națiunii. Teoria "modernistă" susține, dimpotrivă, că principalele trăsături ale unei națiuni sunt învățate sau dobândite, adică au un caracter mai degrabă cultural
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
aventurier bizar, ale căror comportamente și păreri îi ofereau material pentru studierea inconștientului, influențat și de poeții Apollinaire și Pierre Reverdy, Breton își schimbă radical felul de a scrie. În 1919, împreună cu Louis Aragon și Philippe Soupault, scoate revista „Littérature”, modernistă în sens larg la început, apoi organ al mișcării Dada, la care întemeietorii s. aderă temporar. În 1920 Breton și Soupault publică primul text suprarealist, Les Champs magnétiques. Separați în 1922 de dadaiști, cei trei poeți, cărora li se alătură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
Scriitorilor din București și Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) marchează intrarea poetului într-un nou registru stilistic și într-un alt univers imaginar. În O bufniță tânără pe patul morții, autorul reușește o formulă inedită în poezia românească: o poetică modernistă în descendența lui Nichita Stănescu (categoriile abstractului: timpul, spațiul, estetica privirii, mitul „nenumitului”, sintaxa etc.), dar învăluită într-o atmosferă de o stranietate poescă („bufnița” lui F. este un altfel de „corb” al lui Poe, o metaforă a morții și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
de calități. Comentatorii scrisului lui M. l-au așezat în descendența marilor povestitori moldoveni, de la care a moștenit doar tonul molcom, afectuos, exprimarea simplă, necăutată, tentația rememorării (poetizate) a unor realități demne de atenție, toate în contrast cu extravaganțele formale și tematice moderniste. SCRIERI: Mazuru, București, 1935; Hanul „La urieși”, București, 1936; Trosnesc stejarii, București, 1937; Învinșii, București, 1941. Repere bibliografice: Paul Daniel, „Mazuru”, „Epoca”, 1935, 1838; C. Dan Pantazescu, „Mazuru”, ȚA, 1935, 826; Izabela Sadoveanu, „Mazuru”, ALA, 1935, 746; Erasm [Petru Manoliu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288103_a_289432]
-
1967. După stabilirea în Franța, a colaborat la emisiunile în limba română ale posturilor de radio Europa Liberă și Radio France Internationale și la reviste ale românilor din exil („Limite” și „Meridian”). Poezia pe care o scrie I. este una modernistă, marcată uneori de accentele unui neoromantism lucid, „controlat”, vădind alteori propensiuni expresioniste, o poezie însă cu precădere imagistă și totodată cerebrală, meditativă la modul parabolic. Un anumit vitalism ori energetism e temperat de o permanentă reflecție intelectualistă subiacentă. Trăsăturile definitorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
instituțiilor autohtone și, în același timp, de receptivitate față de influențele europene ale gândirii științifice și sensibilității artistice moderne. De aici, și caracterul eclectic al contribuțiilor critice (critică științifică, istorică, socială și critică estetică) și literare (de la cele tradiționalist-poporaniste la cele moderniste, simboliste). Între anii 1927 și 1937, se permanentizează rubricile „Mișcarea culturală și artistică”, „Teatru. Muzică. Cinema”, „Vitrina librăriei”, „Cărți românești”, „Cronica teatrală”, „Cărți noi”, „Cronica engleză” (semnată de Dragoș Protopopescu), „Plastica” și romanul în foileton. Articolele de fond sunt semnate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286870_a_288199]
-
încadrează între publicațiile cu deschidere spre avangardă, exprimând „o mișcare spirituală care răspundea unei necesități a acelor timpuri de mari frământări sociale” (Ion Th. Ilea). Revista are un caracter strict literar, spațiul cel mare fiind rezervat poeziei, mai ales celei moderniste. Astfel, semnează versuri Ștefan Baciu, V. Spiridonică, Dimitrie Danciu, George Popa, Sașa Pană, Al. Călinescu, Traian Chelariu, Vintilă Horia, Victor Eftimiu, Maria Banuș, Virgil Carianopol, Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea, Coca Farago, Ovid Caledoniu, Victor Măgură, George Vaida, Const. Virgil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287097_a_288426]
-
mereu, considerând că, orice ai face, sentimentele cele mai intime sunt la cheremul meteorologiei. Sorin Alexandrescu: "Dacă nu-și găsește salvarea în Dumnezeu, Cioran n-o găsește nici în sine însuși. Din acest punct de vedere, el trăiește o dramă modernista prin excelență: ruptură cu sinele. Eul (le moi) este demn de ură (...)"88. Există o contradicție între cei doi poli ai subiectivității: je, subiect al reflecției și al voinței de a fi, si moi, obiectul sau ireal, dar indestructibil, imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de tiraj sau în capul cutărei foi tipărite la rotativă, face victime. Deocamdată constatăm fenomenul și adunăm material tehnic, necesar demascării proștilor gravi și a dobitocilor solemni” sau: „N-am renunțat încă a crede în triumful artei autentice” ș.a. Orientarea modernistă e întărită prin raportarea la personalitatea lui E. Lovinescu, considerat „singurul director cultural român care a dovedit cea mai largă comprehensiune pentru toate manifestările scrisului contemporan”. În ce privește dimensiunea activ programatică, publicația se dorește deschisă „prozatorilor și poeților tineri, aceia al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290746_a_292075]
-
lingvistice, precum în tot timpul acesta, în același timp/moment...etc.: Sa rupt din locul său de sus, / Pierind mai multe zile. // În vremea asta Cătălin... (M. Eminescu, Luceafărul) Narațiunile paralele/contrapunctice sunt frecvente în proza romantică și în cea modernistă, fiind caracterizate prin alternanța unor secvențe/episoade din planuri narative diferite (alternanța real/ireal, de exemplu, în proza fantastică); alte modele diegetice alternează două paliere temporale (timp real, obiectiv/durată interioară, subiec tivă). La nivelul discursului este frecventă absența conectorilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și, tocmai de aceea, trebuie săși împlinească, responsabil, datoria. SUBIECTUL al IIIlea (30 de puncte) Tema și viziunea despre lume dintrun text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu Tudor Arghezi, Flori de mucigai INTRODUCERE: Lirica modernistă interbelică În sincronie cu „spiritul veacului“ (Eugen Lovinescu), scriitorii interbelici au deschis poeziei românești noi orizonturi tematice, au creat limbaje lirice inedite. Prin numeroase arte poetice, prin teme și motive vizând scriitorul și scriitura, poeții moderniști au pus în dezbatere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din rutina existențială, am fi „mai altfel și mai săraci“. SUBIECTUL al IIIlea (30 de puncte) Tema și viziunea despre lume întrun text poetic aparținând lui Lucian Blaga Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii INTRODUCERE: Lirica modernistă Promovând imperativul sincronizării cu modelul cultural european, modernismul înscrie literatura română sub semnul unui „principiu de progres“ (Eugen Lovinescu). În poezie, modernismul interbelic se concretizează prin cultivarea liricii filozofice, de meditație estetică (arte poetice) și existențială (condiția umană, dilemele omului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
E. Lovinescu, adept al mobilității culturale, s-a ridicat împotriva oricărui tip de "imobilism", "provincialism", "tradiționalism" și a urmărit o circumscriere a variațiilor sentimentului estetic. Înzestrat cu inteligență și talent, acesta avea incisivitate polemică și tărie morală, în sprijinul orientării "moderniste": "literatura de inspirație citadină", "poezia nouă", "proza obiectivă", "romanul psihologic". A fost ultimul nostru critic de direcție, a susținut o critică "autonomistă" (disocierea valorilor estetice de cele etnice și etice). El a scris Istoria civilizației române moderne pentru a avea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]