1,712 matches
-
piedică în calea receptării a fost (și a rămas) dificultatea de a-l situa în istoria poeziei noastre din secolul XX. A fost contemporan cu simboliștii și cu moderniștii, fără să fie limpede dacă este, la rîndul lui, simbolist ori modernist. G. Călinescu îl socotește "simbolist în felul lui", dar îl include în capitolul despre moderniști, lîngă Arghezi, Adrian Maniu și restul. Muzicalitatea unor versuri face din Topîrceanu un afin al lui Bolintineanu și Șt. O. Iosif mai degrabă decît unul
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
actoricesc. Deplânge precaritatea instrumentelor criticii românești, promovând un singur nume, al lui N. Davidescu, uitând parcă de Lovinescu. Mai interesante sunt opiniile lui din articolele-eseu în care analizează literatura și cultura română ca fenomen, terenul preferat fiind cel al mișcării moderniste. Ironizează deopotrivă detractorii și epigonii perseverenți ai dadaismului, condamnă excesele literaturii de idei căzută în ariditatea abstracției, promovează arta lui Marcel Iancu, a lui Victor Brauner sau a lui H. Maxy. Mai rezervat în intervalul 1920-1923, Vinea se implică mai
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
dadaismului, condamnă excesele literaturii de idei căzută în ariditatea abstracției, promovează arta lui Marcel Iancu, a lui Victor Brauner sau a lui H. Maxy. Mai rezervat în intervalul 1920-1923, Vinea se implică mai mult începând cu 1924 în susținerea curentelor moderniste și avangardiste, culminând cu Manifestul către tinerime, celebrul articol-pledoarie publicat în Contimporanul. Polemizează indirect cu Iorga și cu adepții curentelor naționaliste/tradiționaliste în articolul din același an intitulat Tradiție și modernitate: „Primejdia artei noi constă, după cei mai vajnici naționaliști
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
volum la altul; în Mircea Ivănescu vede cel mai bun exemplu pentru a argumenta prezența unor constante ale poeziei optzeciste încă din anii ’60-’70 prin recurgerea la prozaism, biografism, epicizare sau prin dimensiunile lungi ale poemelor sale, opuse ermetismului modernist. Florin Mugur este un „maestru din umbră” a cărui operă are drept sâmbure tematic creația, iar poezia lui Șerban Foarță îl obligă pe Ion Bogdan Lefter la o analiză mai aplicată pe text în vederea decriptării holorimelor. Primii postmoderni Cît privește
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
urmare aprecierile critice sunt pe alocuri de o firească subiectivitate, ceea ce recunoaște și S. Damian. Croh., originar din Galați, fusese ilegalist comunist, însărcinat cu difuzarea de manifeste și predarea de mesaje în calitate de curier. Viitor inginer de profesie, „pasionat de arta modernistă, a fost ademenit de o utopie politică. Scăpse ca prin miracol de fascism (fiind evreu, n.n.) și cu amintirea prigoanei în suflet... recunoscător că fusese eliberat, s-a dăruit orbește mișcării proletare”. Oricâte deziluzii a avut pe parcurs, a rămas
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
Șuluțiu, Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg de H. Bonciu, Femei de Mihail Sebastian sau Femeia sângelui meu de Mihail Celarianu. Cu puține excepții (Călinescu sau Cezar Petrescu), lista autorilor incriminați cuprinde în mare parte scriitori ce se revendică de la direcția modernistă. Acestora li se adugă teribilismele avangardiștilor, începând cu volumele de poezie ale lui Bogza (“mănușa pe care i-am aruncat-o lumii în obraz la 20 de ani”, după cum va mărturisi mai târziu autorul) și culminând cu revistele cu titluri
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
interesante sînt pariurile literare făcute de scriitor în diverse perioade și măsura în care au fost ele validate de evoluțiile ulterioare. În climatul de confuzie și redefinire a valorilor care a urmat căderii regimului comunist, în condițiile în care metaforismul modernist își trăise traiul, Mircea Cărtărescu vedea pentru poezia din anii următori două soluții, ambele mimetice. Scrie poetul, în anul 1990: Prima va merge pe un mimesis al prozei, va fi biografie narativă, ostentativ «sinceră», «nesofisticată», va alege amănuntul aleatoriu, va
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
alienante ale regimului totalitar, amintite mai sus, care i-au dat mult de furcă poetei și care au împins-o către o frenetică îmbrățișare a materialităților ( o cură de autentificare). Iar în planul poeticii, constituie un ecou al dezabuzării ( post)moderniste, care, neacceptîndu-și nemijlocit subiectul, își cîștigă dreptul de-a nu-și accepta nemijlocit nici obiectul. Jocul cu sine al ființei are loc prin intermediul genericului Adam. Situarea sa amuzată între categorii și forme ale materiei introduce grația unei metafizici care cedează
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
tradiția americană", atunci cel puțin o importantă direcție a acesteia, unde impulsul nu îl reprezintă continuitatea, ci, tendința opusă, de ruptură și reînnoire perpetuă. Îndemnurile sale converg în acel "make it new", așezat de Ezra Pound la temelia programului său modernist și reluat, periodic, în manifeste pe aceeași temă. Un motiv de a vedea în Orfeu, sau mai degrabă în întruparea sa americană, nu numai pe Poetul capabil să transfigureze, prin cuvînt, geografia Americii și oamenii, de o mare diversitate, ai
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind "caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că tradiția nu e sufocată, prin eclectism și reluare/sinteza ( în cheie ironică și
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și valoare. Primul poem, cel care dă și titlul cărții, Primul alfabet sau călătorie în Uriaș, este și eșecul cel mai spectaculos - poate și pentru că aici autorul încearcă o temă
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
cîte ori îl citeam pe Joseph Conrad și mai ales pe Vladimir Nabokov mă simțeam ispitit să încerc). Calea întoarsă spre limba română, după atîția ani de exil, nu e lipsită de un element paradoxal. Mulți scriitori români de orientare modernistă, față de care m-am simțit totdeauna apropiat, au suferit din cauza limitelor pe care le impunea folosirea unei limbi de mică circulație și, implicit, raportarea la o cultură pe cît de recentă, pe atît de marginală față de marile culturi europene occidentale
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
perspectivă asupra sinelui. Dar ludicul și autoironia de care poetul dă dovadă în ultimele poeme, cele din Addenda - tot mai puțin interesate de o înscriere generică cît de o scriere autentică de sine - nu pot mina adeziunea la o viziune modernistă asupra literaturii, religioasă și recalcitrantă totodată, axată pe dialectica dintre esență și aparență.
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
culturală" și "ordinea politică", ambele înscriindu-se pe coordonate internaționale, după cum rigoarea disciplinară în avans în mediile universitare occidentale își găsește rezonanța în "corectitudinea politică". Oricum obsesia noutății, caracteristică a unui profil cultural imatur, care de altminteri a denumit perioada "modernistă" (ceea ce nu înseamnă că ar fi inferioară sub raportul valorilor creațiilor corespunzătoare), ilustrînd o ofensivă irațională, afectivă și metaforizantă, a făcut loc unei canonizări, unui model de codificare. Acest model ar fi analog cu cel natural, prezentat de genetică. Depășind
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
oficiale de 9 mai, în 1934, a trezit în rândurile publicului slovac un ecou deosebit de favorabil, criticii apreciind atât surprinderea atmosferei din înalta societate, cât și frumusețea limbajului poetic. În aceeași perioadă, unii traducători încep să se orienteze spre literatura modernistă, mai "sincronizată" cu cea din Europa de Vest: așa, de exemplu, o reprezentantă a generației tinere Zuzka Dovalová vine în 1935 cu traducerea Rusoaicei de Gib Mihăescu, deși e conștientă de faptul că în mediul tradițional slovac senzualismul romanului va fi primit
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
au făcut ca numele său să fie recunoscut printre campionii modernității literare. Faptul, apoi, că Ramón Gómez de la Serna a tradus și popularizat imediat după apariție Manifestul futurist al lui Marinetti din 1909, că s-a exersat în ambianța revistei moderniste "Prometeo" din Madridul anilor 1910-12, că a scris mai târziu, în 1931, o carte intitulată Ismos, sinteză a reflecțiilor sale despre diversele avangarde ale veacului, că a fost un intim cunoscător al operelor deschizătoare de drumuri, de la Apollinaire la suprarealiști
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
care ironia era exclusă, iar jocul era luat în serios, avându-și riscurile lui. Categoria "înaltului" și cea a "idealului de zbor" reluau și continuau mai degrabă pe orizontală, pieziș, categoria "absolutului" și pe cea a "esențelor" din paradigma literară modernistă a deceniului patru, fără "metafizica transcendentală" a acesteia, interzisă în epocă și înlocuită de artiști cu o transcendență a operei care se relevă numai în gestul sacru al creației. Această stranie "metafizică a artei", dominantă în deceniile șapte-opt, a iscat
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
S. Crohmălniceanu, Adrian Marino (cîndva, adversar al suprarealismului), Marin Mincu, Mircea Scarlat și alții. O vreme, ca și tradiționalismul, avangardismul e privit independent de modernism. Doar de curînd s-a simțit nevoia unificării tendințelor literare dintre războaiele mondiale sub eticheta modernistă. Contribuția lui I. B. Lefter (Recapitularea modernității, 2000) s-a dovedit decisivă. într-adevăr, de la futurismul italian al anilor 1909-1912 la suprarealismul românesc de inspirație materialist-dialectică, prin Breton, din anii �40 ai aceluiași secol, avangarda a fost una din ipostazele
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
era ancorată într-o materie, în lirism. În al doilea rînd, avangardismul a dorit, și asta de la început, să rupă cu acele convenții, sociale, etice, religioase și literare, care transformau arta într-un produs de consum. Avangardismul a politizat reforma modernistă, alegîndu-și drept țintă spiritul utilitar și mercantil al culturii din capitalism. O țintă facilă, aș spune. Urmașele Ziței, de care a vorbit Zarifopol, au avut parte de o onoare, fie și contestatară, la care nu sperau. Academismul pudibond din arta
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
lui Sade, Freud, Breton și, ei bine!, Engels. E oarecum de mirare că marxismul grotesc al ultimilor avangardiști a trecut aproape neobservat. Dacă i se acorda atenția cuvenită, s-ar fi luat în seamă dubla trădare de către avangardiști a proiectului modernist de reformă și radicalismul lor ar fi fost evaluat cu mai multă circumspecție: pe de o parte, renunțarea la ontologic și metafizic în favoarea revoluției verbale, pe de alta, degradarea înaltei contestații morale și artistice în politică materialistă joasă. Din nefericire
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
ulterior, în 1937, a configurat Grupul criticilor literari români (G.C.C.R.), compus din Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, la care participau G. Călinescu și Perpessicius. Cei numiți practicau o critică nedogmatică, subordonată criteriului estetic, cu ferestre larg deschise spre fenomenul modernist, în pofida unor elemente individualizatoare ce uneori i-au separat. Cu o melancolică adeziune retrospectivă, Barbu Cioculescu scoate în relief numitorul comun al micii comunități de mari critici care ar putea fi urmăriți și diferențial: "Cu toții, deasupra a toate, se bucurau
"Sub cortul lucidității (I)" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12675_a_14000]
-
mai devreme. în paranteză fie zis, miracolul grec e un exemplu de antifotbal care îi dă uitării pe Helenio Herrera, pe Lippi, pe Trapattoni și pe toți moderniștii iubitori de antiliteratură și antiteatru. în plin postmodernism, Rekhagel e un dinozaur modernist care a reușit să facă din niște meridionali sută la sută niște nemți sută la sută. Nu mă gîndesc la nemții lui Völler, care alcătuiau mai degrabă o salată decît o echipă, dar chiar la aceia care au cîștigat titlu
Eurofotbal by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12704_a_14029]
-
Iar Lili saltă (...) / se arcuiește, se contorsionează, / își trece printre coapse brațele a disperare / ca să zboare uliul deasupra a tot ce are. Nu mai știu care-i pasărea, care-i Lili...". De altfel, clasicii ne surprind mereu prin intuițiile lor moderniste și chiar postmoderniste. Dacă ultima Scrisoare a lui Negruzzi este compusă într-o curată limbă "spargă", Odobescu practică și el, cu naturalețe, intertextualismul, instalîndu-se mimetic în modele pe care le secătuiește de expresivitate în folos propriu. Ludic, ironic, înnobilînd prin
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
mâlc atunci când ne vorbea de ex. de pictorii tineri bucureșteni, ale căror ateliere le colindam în grup, cu extazieri și aere de clienți mofturoși, deși săraci lipiți.. O dată, ne-a dus lângă Biserica Krețulescu unde avea expoziție Trixy, Chehais, pictor modernist și balerin la operă, o figură cam excentrică a vremii. Nu am vorbit cu el niciodată, nu ne-am cunoscut. Mai târziu, Securitatea, dintr-un interes internațional, avea să-l lase să plece la Londra. Se spunea că ar fi
Fiul Dobrogei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12777_a_14102]
-
apuce toți, dar parcă nu aceasta e tema anunțată a discuției. Revenind la temă, Daniel Cristea-Enache a vorbit despre necesitatea comprehensiunii estetice, dincolo de criteriul generaționist. N. Manolescu, a spus D. Cr.-Enache, este lovinescian, pentru că la fel ca marele critic modernist identifică valoarea acolo unde este, indiferent de curent sau de generație. E. Lovinescu, "modernist ", a recunoscut și valoarea scriitorilor de altă orientare, a scriitorilor "vechi ", a lui Rebreanu, de pildă, sau a lui Goga. |n ce privește generațiile, important este
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]