493 matches
-
precursori, un zeu tutelar. Poetul Nicolae Dabija își exprimă credința în ,salvarea prin cultură ca șansă a popoarelor sărace". Sub titlul Lampa și oglinda, Leo Butnaru își așază gândurile amare despre soarta literaturii și despre anomaliile confruntării dintre tradiționaliști și moderniști. Ioan Mânăscurtă face succesiv câte un elogiu lui Eminescu și lui Creangă, într-un fel de eseuri lirice. Reflectând la înlocuirea instrumentului de lucru al scriitorului cu unul ,de fabricație stalinistă, limba moldovenească", Nicolae Popa constată ,însingurarea scriitorului de limba
Ieșirea din provincialism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11521_a_12846]
-
Occident, unde a stat vreo 15 ani. În urma unui duel în Franța el a rămas cu o rană la picior, motiv pentru care a umblat toată viața ajutîndu-se de un baston.10 De fapt, una dintre poreclele depreciative date tinerilor "moderniști" din prima jumătate a secolului al XIX-lea era aceea de duelgii. "Boierii cei mai tineri - își amintește Ion Creangă -, crescuți de mici în străinătate numai cu franțuzească și nemțească," erau numiți de boierii "ișlicari" astfel: "bonjuriști, duelgii, pantalonari, oameni
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
experiențe interioare foarte speciale, oarecum hașdeine, pe care artistul le face în această perioadă. Fragmentul care urmează face parte dintr-un text ceva mai amplu care va însoți imaginile din catalogul, în curs de apariție, al expoziției. (P.Ș.) ,,Noi, moderniștii, vrem să ne menținem într-o revoluție continuăîDacă se întîmplă să ne încătușeze vreo formulă, noi părăsim vechiul gen î codificat î și pornim mai departe,văzînd în artă libertatea deplină, fără reguli stabilite.î (De vorbă cu d. Mathis-Teutsch
Ultimul Mattis - Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12896_a_14221]
-
nord-americani dezinvoltura parodiei și a ficțiunii din orice frântură de viață sau text, Tudor Octavian a început să construiască povestiri exersându-și inventivitatea pe spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului modernist (Scaunul de nuiele) și construia o povestire pornind de la analiza gramaticală a unei fraze (Analiza gramaticală), exact cum vor face mult mai tâziu textualiștii optzeciști. Cu excepția povestirilor din volumul de debut nereluate în această antologie, toată proza scurtă a lui
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
că, la fel cum William Butler Yeats - care l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu - a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în scenă teatrul postmodern. Asistăm la o succesiune firească a generațiilor. Premiul Nobel din acest an deschide calea generației viitoare. Așa cum se lamenta TS Eliot
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
că, la fel cum William Butler Yeats - care l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu - a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în scenă teatrul postmodern. Asistăm la o succesiune firească a generațiilor. Premiul Nobel din acest an deschide calea generației viitoare. Așa cum se lamenta TS Eliot
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
măcinînd obsesiv două teme: erotica absorbantă, cu bărbați din zodia lui Priap și femei în veșnică disponibilitate de rut și ratarea prin indecizie și amînare. Majoritatea comentatorilor descifrează în croiala acestor proze un Wattierleinen autobiografic, prins (de mirare la un modernist de talia lui Vinea) în cel mai realist nod anecdotic. Aceleași ciudățenii compozite îi pun și lirica într-un ancadrament instabil. Versuri muzicale, în buna tradiție simbolistă: "Vîntul rupe rufe de mătasă, / gîndurile au fugit din casă, / vino, rece mînă
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12680_a_14005]
-
etc., pot fi descoperite pretutindeni în versurile poetului). Se poate vorbi deci despre o permanentă problematizare a dihotomiei implicite dintre "realitate" și "ficționalitate", care deși nu pare a exclude cu totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase, susținut, în planul texturii, de un limbaj căzut în profan și, tocmai de aceea, mai permisiv, mai accesibil și mai
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
caracter și voință unică, apartenența la aceasta fiind "o stare de a fi". Principiile națiunii sunt considerate a fi cele ale "legăturilor ancestrale și culturii autentice". În fond, pe aceste două direcții s-au desfășurat dezbaterile pe tema națiunii. Un modernist precum Hobsbawm observa că, în majoritatea definițiilor din secolul al XIX-lea, elementul etnie nu era văzut ca fiind esențial pentru că o comunitate să fie socotita drept o națiune. El are în vedere sensul pe care l-a impus Revoluția
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a dus-o mai bine sub tirania lui T.S. Eliot, dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
convenție (ca și cum acest lucru ar fi posibil, atâta vreme cât acceptăm să citim...). Disciplinele de teoretizare - de la marketing la teoria criticii literare - iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să participăm, altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, Internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, Internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se întindea pe nouăsprezece veacuri, fragmentându-l, operând o revoluție în sânul lui. Trans-romanul neagă convenția/coerența însăși. Dar cum am putea să nu știm că orice lucru devine convenție și că orice convenție
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde era vorba despre stil înalt, stil afectat, stil narativ sau expresiv etc. Mai puțin stratificat se
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
pornind din anii '60 și până la nivelul anilor '80, atunci când sfârșitul modernismului avangardist a devenit vizibil: 1. Un prim postmodernism, de reacție, constă în respingerea nevoii constante de transformare și originalitate (criteriu modernist), dificultatea crescândă și abordarea (pur) intelectuală a moderniștilor determinând revenirea la o muzică mai tradițională și accesibilă: George Rochberg - forme și sintaxa tradițională, David Del Tredici și Ellen Zwillich - revenirea la tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii populare, Lorenzo Ferrero - noi concepții ale tonalității, Wolfgang
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
definitivat, cu aproximare, în anii șaizeci în fenomenul minimalismului că apogeu al modernismului (s.n. - O.G.), ca o reușită în deconstrucția muzicii până la semnificanții ei de bază: pulsația, acordul, sonoritatea. Muzică anilor șaptezeci a marcat începutul perioadei postmoderne." ((1) "The modernist project of this century was concluded, give or take a few years, during the sixties with the phenomenon of minimalism, the apogee of modernism, with succeeded în deconstructing music to its basic signifiers: a beat, a chord, a sound. The
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
extins și consistent de conținuturi și idei marginalizate și chiar ignorate, transformând câmpul activităților artistice dintr-un tribunal inchizitorial și confruntare obligatorie a contrariilor dialectice într-un banchet rabelaisian cu intrare liberă. În același sens, a adoptării unui punct „optic” modernist, putem interpreta și problema „impurității” de care dă dovadă câmpul activităților muzicale postmoderne în opinia lui Guy Scarpetta în cartea intitulată L’Impureté (Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
un exemplar tipic pentru „verva galică, pentru ironia latină și bravada gasconă” etc. Jean Copeau a știut să fie un „minunat animator” care „a impus, în scurt timp, tuturor concepția și ideologia sa”, un spirit înnoitor, la fel ca Hasenclever „modernistul convins, expresionistul feroce”. Trsătura specifică este repede depistată și în jurul ei autorul țese o seamă de considerații care pun în lumină figura celui abordat. Astfel de „Siluete” a semnat Ionel Jianu și în două ziare de mare tiraj apărute la
Ionel Jianu, eseist by Mircea Popa () [Corola-journal/Memoirs/13512_a_14837]
-
pe care o atribuie moderniștilor, Mircea Cărtărescu prezintă trecerea la postmodernism că pe un mare progres făcut de literatură. Argumentele sunt puține și neconvingătoare. Printre ele se numără umorul pe care l-ar avea scriitorul postmodernist: acesta, renunțând la exclusivismul modernistului, știind de la început că nimic nu înseamnă nimic, privește cu înțelegere și duioșie, cu sentimentul relativității, formele literare revolute și le valorifica generos în textele sale. Practică literară dezminte însă aceasta aserțiune fermă. Mulți postmoderniști profesează umorul cu o flagrantă
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
și duioșie, cu sentimentul relativității, formele literare revolute și le valorifica generos în textele sale. Practică literară dezminte însă aceasta aserțiune fermă. Mulți postmoderniști profesează umorul cu o flagrantă lipsa de umor. Regulile aparțin nu unei estetici supraindividuale, ci personalității. Modernistul - sau, în sfârșit, prepostmodernistul - Nichit Stănescu are de o mie de ori mai mult "umor" și o mai mare capacitate de valorificare a stilurilor literare desuete decât postmodernistul, cu legitimație, Ion Stratan care face în mod programatic jocuri de cuvinte
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
nou fără rezerve, de către naționaliștii de toate spețele, de la cuziști și legionari la protocroniști și, în fine, la extremiștii de azi. Așa devine proza politică eminesciană mijloc de propagandă și de polemică în diferitele etape ale bătăliei dintre tradiționaliști și moderniști, dintre autohtoniști și occidentaliști, dintre adepții statului național (în variantele sale) și adepții democrației liberale. Dacă publicistica face începutul, poezia îi urmează. în două feluri. Mai întîi, prin acea parte a ei (Doina, de exemplu, dar atîtea altele, îndefinitiv) care
Eminescu - scopul și mijloacele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17403_a_18728]
-
vitalitate și longevitate, demersul constructiv amorsat în 1945, prin manifestul Dialectica dialecticii. Astfel, se configurează - sau, mai exact spus, istoria literară începe să conștientizeze că există - un al treilea pol al literaturii române de după Primul Război Mondial, distinct de cel modernist, și cu atât mai mult de cel tradiționalist: pol care începe cu Tristan Tzara, continuă cu Vinea și grupul de la Contimporanul, se maturizează în faza unu, se radicalizează prin Alge, pentru a se reconstrui pe baze conceptuale noi după 1945
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
clasic sau de literatură minoră, cultivarea limbii. Ideile sunt exprimate cu vigoare, probând o intensă atenție la fenomenul literar, iar observațiile critice sunt, cu evidență, cele ale unui devotat practician. Într-o avizată prefață, profesorul Ștefan Stoenescu discută posteritatea acestui modernist de marcă, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al anului 1948, remarcând că ea persistă mai ales prin remanența unor termeni. Poet, critic și teoretician literar, dramaturg, editor, Eliot este unul dintre întemeietorii de seamă ai poeticii moderniste. Dincolo însă
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
pe sine în cea de a doua, Paul Zarifopol stă bine la un loc cu mult mai tinerii săi confrați, și nu numai fiindcă a scris în același timp cu ei, dar și fiindcă e afinul lor spiritual și un modernist à outrance. Împărtășește ideea lui Lovinescu despre „timpul (care) omoară orice creație omenească”, formulă încă și mai radicală decât „mutația valorilor estetice”, care lăsa clasicismului o șansă, în vreme ce pentru Zarifopol, clasicii nu sunt decât „o proptea pentru opiniile literare și
Dublă aniversare Paul Zarifopol (1874-1934) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2421_a_3746]
-
să frecventeze cafeneaua Papa Kubler, aflată pe strada Imperială, colț cu Calea Victoriei. Acolo se adunau nume de marcă, precum Victor Eftimiu, Dimitrie Anghel, Șt.O.Iosif, Panait Cerna, lista fiind lungă. Participanții erau împărțiți în două tabere antagonice, tradiționaliștii și moderniștii. Victor Eftimiu l a caracterizat pe Minulescu ca fiind exuberant, cu o lirică ce năvălește ca un torent. Cu mari dificultăți, Ion Minulescu a început să-și publice poeziile în revistele vremii. La 1 februarie 1905, în revista simbolistă Viața
Enigme și controverse Maestrul simbolismului românesc Ion Minulescu. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_454]
-
a fi abandonate și cele pe cale de a fi însușite. Tradițiile au renăscut de mai multe ori în plin proces de inovare canonică, așa încît temerile conservatorilor, care se vedeau înfrînți, n-au fost niciodată pe deplin confirmate, după cum speranțele moderniștilor de a lua repede și definitiv în stăpînire orizontul de așteptare al cititorilor au fost necontenit frustrate. S-ar părea că singură evoluția literară cunoaște acest joc în care descentrarea unor forme, teme sau genuri, după epoci de dominare, nu
Rolul literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16941_a_18266]