46 matches
-
neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie finală - sau acele nopți subțiate într-un violet tremurător, care ni se oferă moleșitoare și perfecte ca niște grădini ale spiritului... Cine ar avea cuvinte pentru imposibilitatea de a nu ști totul? Și câte clipe numeri în viață de fericire sfâșietoare a cunoștinței? Nici un văl nu mai ascunde nici un lucru. - Dar să ne întoarcem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc în el otrăvurile nemiloase și moleșitoare care să mă sloboadă din îndeletnicirea ființării... Doar destrămări cerești să emane arome de îmbătare în nimic, din înălțimi să cadă fulgi adormitori pe răni ce nu se mai închid... Sau ploi de dincolo de lume, ploi veninoase să se strecoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sufletului tău, să faci drum iubirii tale spre tine însuți! Războirea aceasta - care te azvârle cu dușmănie împotriva ta - explică de ce nicicând n-ai vrea să te omori mai crunt ca în fiorurile dragostei. În Beethoven nu e destul farmec moleșitor și nici destulă oboseală... Ultima subtilitate a diavolului e diferența între iad și inimă. Numai în marile suferințe, în care ești prea aproape de Dumnezeu, îți dai seama ce zadarnic e rolul de mijlocitor al Fiului său și ce destin minor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viclean, apoi un fel de slăbiciune molatecă, ce coprinsese toate mișcările ei ca adorminde, făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorință nemărginită și nențeleasă. Am tras un fotoliu față cu căminul ce ardea și răspândea o căldură moleșitoare și am silit-o mai mult să se arunce în el. Lumina roșie ce-o revărsa focul sobei peste fața și fruntea ei palidă, zîmbietul ei trist și vesel ce părea că acordă totul, genele ei deja pe jumătate închise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi, stradele cele strâmte erau mai deșerte, [era] o căldură moleșitoare și nesuferită care-nfierbînta pietrele pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce fereastră să fie lăsată perdeua... astfel încît părea un oraș orb și nelocuit, așa nu se vedea nici o ființă pe strade și pe piețe. Cerșetorul dormea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în acest moment de viață concentrată sângele lor ar fi comunicat reciproc ș-ar fi concrescut organismele lor ca doi trunchi de copaci. O voluptate era, aproape de desperare, o amărăciune dulce care-i rupea parecă nervii și creierii, o slăbiciune moleșitoare [îi] cuprinse corpul... Toată natura lui semăna a coardă întinsă peste măsură, care trebuie sau să se rupă sau să se-ntindă astfel încît să-și piardă pentru totdeuna toată elasticitatea... {EminescuOpVII 267} El se zbătea în brațele ei ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sau vlaga, născute din întâlnirile fără garanții, dar pline de promisiuni, nu-și au rostul aici. „E firesc ca dragostea de Dumnezeu să se nască din cele contrare poftei trupești, încât dacă aceasta e însoțită de moleșeală și de revărsare moleșitoare, care slăbănogește, apoi semnul dragostei de Dumnezeu e bărbăția înfricoșătoare și neînfricată. Căci numai când mânia bărbătească înspăimântă și pune pe fugă gândul plăcerii apare frumusețea curată a sufletului”1. În planul divin, ca și la nivel uman, transfigurarea dorinței
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
se depărtă, mormăind, prin băltoacele șanțului de apărare. " Ce s-a întîmplat, Doamne?" își zise Bologa, înfiorîndu-se și căutând să se trezească din amorțirea ce-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii îi țârâiau în spinare ca niște fire de nisip... Apostol își zicea că la fel îi târâie și gândurile în creieri, subțiri, nesigure, pipăitoare. Încetul cu încetul însă izbuti să le rânduiască... Vasăzică și-a atins ținta și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-i ghicească gândurile și să-i împlinească dorințele. Dimineața și după vizita medicală îi citea Visul Maicii Domnului, cu glas obosit de evlavie, și Bologa îl asculta fără a înțelege cuvintele, dar cu inima plină de o mulțumire caldă, moleșitoare... Apoi, într-o zi, ordonanța i-a povestit, cum s-a priceput, ce s-a întîmplat atunci, în noaptea ceea... Din povestirea lui, Apostol n-a aflat mare lucru: că a fost îngropat la marginea unei pâlnii de obuz, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simți o nevoie nebiruită să vorbească cu preotul. Se repezi spre portiță și intră atât de grăbit, parcă de fiece minut de întîrziere ar fi atârnat o soartă de om. Popa Constantin, scufundat cum era într-o bucurie vagă și moleșitoare, se pomeni deodată cu un ofițer urcând cele cinci trepte de piatră ale cerdacului. Un fior de spaimă îl ridică în picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima îi rămase în inimă și-l făcu să-l întîmpine pe ungurește: ― Bine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se umple de liniștea lacului, după nebunia nopții trecute și tot ce voia era să fie cu el, orice ar fi spus. Simțea cum o cuprinde dintr-odată o căldură moleșitoare și îi era bine, s-a agățat iarăși cu amândouă mâinile de brațul lui, așezându-și capul pe umărul lui, lipindu-se de el și șoptindu-i: „E atât de bine aici. Te iubesc“, și privea fața verzuie-albicioasă-albăstrie a lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în multele clipe înainte să adoarmă, când își imagina cum arată lucrurile și locurile despre care i se povestise ori citise prin cărți, dorind să le vadă și să le afle cu un sentiment atât de puternic, răspând o căldură moleșitoare și primejdioasă în tot trupul, încât mai târziu, după mulți ani, își spunea că n-ar fi existat un cuvânt mai nimerit pentru acea stare decât cel numit a tânji. În acea vreme intrase deja într-o altă etapă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
capul pe umărul meu și...“ Îi venea să strige vorbele astea, dar un nod i se așezase în gât, a tușit de câteva ori, privind-o și ochii de culoarea alunei înotau în lacrimi și atunci a simțit iar căldura moleșitoare și n-a mai fost în stare să spună nimic, se simțea doar vinovat, își zicea că e teribil de vinovat și pe măsură ce înțelegea asta simțea un fel de plumb în mâini și în picioare și în cap încremenindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să fac acel pas? Parcă mi-ar fi teamă - continua să-și zică - și totuși am nevoie de ea, am nevoie și de acel pas și de ea. O privea și se simțea dintr-odată cuprins iarăși de acea căldură moleșitoare în jurul inimii, voia s-o mângâie și s-o strângă în brațe și a întins mâna spre părul pe care tocmai și-l scutura și atunci i-a zis: „sărută-mă și mângâie-mă“, și el a rămas ca paralizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
necazuri. A învățat să mestece mâncarea îndelung, pentru a-i simți deplin gustul; se bucură că poate participa la ridicarea unui zid în echipă, își cumpără tutun, rulează o țigară în hârtie de ziar și se lasă inundat de căldura moleșitoare a fumului; bucurie neașteptată- primește de la un deținut o felie de salam, două bucăți de pemet și zahăr cubic. Spre finalul nuvelei se încheagă în baracă o discuție despre Dumnezeu și mântuirea prin suferință. Indirect, Soljenițân îl refuză pe Dostoievski
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ironie a vieții. Găsim un loc, în felul nostru de a privi viața, și pentru faptul că ea prezintă constant repetiții. Aceeași energie care, în ciuda tuturor opreliștilor, păstrează ferm valorile vitale căștigate, poate păstra și prospețimea și interioritatea, în pofida tendinței moleșitoare și nivelatoare a repetării. CAPITOLUL V TRAGIC ȘI HUMOR 24. Comedie și tragedie Nu se poate dovedi, așa cum am remarcat deja, despre nici un sentiment total că indică o încheiere completă a vieții psihice. Atîta vreme cît apar noi trăiri, va
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și Charles Guignebert -, de pe rafturile părintești, unde figura și Codul lui Hammurabi). Cât despre Orientul din apropiere, Levantul deloc străin strămoșilor noștri imediați, gustul căruia mi l-a trezit Panait Istrati, vagabondul, l-am întrezărit sub semnul voluptăților secrete și moleșitoare, la care se dedaseră cavalerii cruciați, cei purceși din sânul ilustrelor familii apusene cu coroane în stemă și în inel, și printre care eu l-am inventat pe detracatul bântuit de puritate Balduin de Tyaormin. Eram priapic - suferință ce a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
îmi este cuprins de o căldură plăcută și liniștitoare, ca într-o baie caldă. - Inima bate liniștitor, egal și ritmic. - Inima împrăștie sângele cald în tot corpul meu, - Simt cum îmi încălzește umărul stâng, brațul stâng, se răsfiră o căldură moleșitoare până în vârful degetelor. - Inima lucrează de la sine, de abia îmi dau seama cum sângele pompat de inimă îmi încălzește tot corpul, - Inima bate egal, liniștit și de la sine. - Liniște, greutate, căldură. - Mă las cuprins în voie de tihna senină și
Refacerea: sursa performanței by Silviu Șlagău; Mariana Costache () [Corola-publishinghouse/Science/91782_a_92326]
-
naturii în expansiune, întreaga atmosferă a zidirilor vegetale declanșează în noi euforia de neoprit, cu senzația de umbre mișcătoare ale zeițelor olimpiene. Mâini invizibile ne dezbracă de orice tristețe, însuflețiri necuprinse plutesc cu aripi de înger, pierderea de sine e moleșitoare sub noianul ramurilor de tei. Zile magice de mai și plimbări romantice prin Iași. Dintre oglinzile norilor albaștri ne surâd radios chipuri luminoase, figuri protectoare, de parcă cei de pe pământ, forme amorfe neajutorate, simt nevoia unei alte existențe. Care să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fost aventura lui Robinson Crusoe, naufragiatul. Povestirea lui Defoë a fost și este, a rămas, dincolo de orice experiență trăită între timp, exemplul unei existențe adevărate, nădejdea însăși, răbdător construită. Robinson este libertatea câștigată, lucru cu lucru. El este anticonfortul - confortul moleșitor preschimbându-se în dictatorul absolut al vieții noastre civilizate. Robinson e singurătatea forțată, biruind necesitatea, în numele nevoii superioare de a fi, de a supraviețui. El improvizează totul în chip minunat. Un papagal și bunul Vineri îi ajung ca să reconstituie umanitatea
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
Într-o scrisoare către Padre Benedetto, superiorul și sfătuitorul sau spiritual, Padre Pio descrie experiență spirituală a primirii stigmatelor astfel: În dimineața zilei de 20 ale lunii trecute, în corul bisericii, după ce am ținut Liturghia am căzut într-o stare moleșitoare similară unui somn dulce.[...] Am văzut în fața mea o persoană misterioasă asemănătoare celei pe care am văzut-o în seara zilei de 5 August. Singura diferență era că mâinile sale și picioarele și partea laterală picurau sânge. Viziunea m-a
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]