198 matches
-
numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism. Monoteismul este credința într-un singur zeu, în contrast cu politeismul, credința în zeități multiple. Cu toate acestea, politeismul este compatibil cu monoteismul inclusiv sau alte forme ale monismului, iar distincția dintre monoteism și politeism nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu, pentru a-l diferenția de alți Dumnezei, despre care ei susțin că ar fi ori simple creații omenești (monoteismul exclusiv
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
este deci aceea că aceasta nu poate fi posibilă fără luarea în calcul a conflictului său inerent, tocmai de aceea principiul esențial al logicii energiei se numește principiul antagonismului. În acest registru conceptual, Lupașcu reacționează idiosincrasic la orice tip de monism: nu este posibilă existența vreunui sistem experimental simplu sau primar care să limiteze definitiv întreaga realitate, orice sistem este un sistem de sisteme care, la rândul lui, nu poate exista altfel decât în câmpul de manifestare al unor relații de
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
sunt entități ultime ; ultimul temei metafizic al tuturor lucrurilor. De aceea concepția lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindcă acest filozof nu mai admite un alt principiu ca temei al lumii alături de materie, concepția lui se mai numește și monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui monism materialist sunt următoarele: l". Din nimic nu se poate naște nimic , nimic din ceea ce este nu poate fi distrus. Orice schimbare este numai unirea și despărțirea de părti. În acest principiu formulat de genialul
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
al tuturor lucrurilor. De aceea concepția lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindcă acest filozof nu mai admite un alt principiu ca temei al lumii alături de materie, concepția lui se mai numește și monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui monism materialist sunt următoarele: l". Din nimic nu se poate naște nimic , nimic din ceea ce este nu poate fi distrus. Orice schimbare este numai unirea și despărțirea de părti. În acest principiu formulat de genialul Abderit se cuprind doua idei, cu
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
și avveroiștii latini înțeleg greșit inclusiv comentariile arabe. Pericolul preluării integrale și "ad litteram" a acestei tradiții era acela că, împreună cu comentariile la textele lui Aristotel, gândirea creștină ar fi trebuit să țină cont de toate principiile filosofiei averroiste, inclusiv monismul universal, conform căruia Siger susținea că există un singur intelect universal comun pentru toți oamenii, separat de materie și că acesta este numai temporar unit cu fiecare minte individuală în vederea realizării procesului Universal al gândirii. Altfel spus, intelectul universal este
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
sale în India, auzise vorbindu-se despre „Leul din Lucknow”, Guru H.W.L. Poonja, un discipol al înțeleptului indian Ramana Maharshi, care întruchipa mesajul Advaita. Advaita Vedanta (A-dvaita: nu-doi = „nedualitate“) este o direcție mistică a Hinduismului, o filozofie monistică (Monism = totul este unul), care își are originea printre altele în Shankara (788-820 după Cristos). Madhukar a plecat la Sri Poonja, de la care a obținut numele său, și se deșteptă, deci recunoscu definitiv prin acest Maestru „cine el este într-adevăr
Madhukar () [Corola-website/Science/306381_a_307710]
-
un flux format din sentimente de obligație morală, precum și din experiențe senzoriale"83. Deși apreciez că reificarea la care recurge trebuie eliminată, remarc modul ingenions în care White expune faptul că Rawls adoptă o perspectivă similară în conturarea propriei teorii. Monismul metodologic al lui White reiese din teza că diferitele discipline asociate cu variatele aspecte ale culturii pot fi individualizate pe baza terminologiilor specifice și a enunțurilor de fond. Însă, White infirmă posibilitatea diferențierii disciplinelor pe baza utilizării unor metode fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
interdependențe sociale. Filosoful polonezo-britanic Zygmunt Baum (n.1925) se folosește de o metaforă simplă: postmodernitatea are proprietățile "lichidului", față de cele ale "solidității" modernității. Este întemeiată observația că fragmentarea individului și a societății în postmodernitate ar fi o caracteristică opusă unității, monismului modernității. Prin tot felul de "căderi" ale omului, se simte un fel de gust pentru revenirea la tribalism, la "mama natura" care suferă sub presiunile miliardelor umanoide. Imaginea grăitoare o oferă ursoaicele, mutate lângă containerele de gunoaie. Individul nu se
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
complet: în cadrul anumitor niveluri de abstracție ce nu pot fi depășite, răspunsul rămâne riguros și cunoașterea încheiată. Gândirea idealist-transcendentală continuă, prin exces, parcursul gândirii grecești, depășind obstacolul abstracției și punctând pe identificarea gândirii cu ființa, reproducând astfel, dinamic și istorist, monismul metafizic a lui Spinoza. Idealismul transcendental este răspunsul exhaustiv, celebrarea unității dintre gândire și ființă, teoria adevărului global și definitiv. Din punctul de vedere al perspectivei propuse în primul capitol, adică din punctul de vedere al unei filosofii care întreabă
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
filosofie: în general, termenul acesta a fost aplicat la orice teorie care nu a făcut distincție între spirit și materie, între subiect și obiect, considerându-i ca o unitate nediferențiată; de aceea acest gen de filosofie este o specie de monism. În istoria filosofiei, această noțiune a desemnat de obicei sistemul care s-a numit Filosofia Identității de F.W. Schelling, care a considerat că spiritul și natura sunt în mod fundamental aceleași și anume Absolutul. Acesta este principiul suprem al
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
ȚINUT... "] Duminica trecută d. Pogor a ținut prelegerea sa asupra monoteismului. În cursul vorbirei, d-sa a constatat cum că ideea unui dumnezeu e relativ nouă și de origine semitică. Necrezând a putea constata mai de aproape izvorul psicologic al monismului teologic, d-sa a arătat numai că această idee s-a manifestat la evrei sub două forme deosebite, și anume sub aceea de "Eloim " sau dumnezeu al puterei și "Iehovah " sau ființa care există prin sine însăși; au arătat apoi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
hedonist ca Epicur, plăcerile trupului coincid cu plăcerile sufletului, căci numai acesta, prin alcătuirea sa atomică și prin funcția sa organică, face posibilă conștientizarea lor, deci existența lor. Știm prea puține despre teoria aristipeană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
iată ceva ce te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. -9- Abilitarea esteticii. Philodemos păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
celor două școli. Montaigne lasă adepților Porticului cosmogonia panteistă, materialismul energetic; celorlalți le abandonează radicalismul teoriei atomiste. Morala, da, principiile etice, desigur, înțelepciunea practică - fără nici o îndoială, exercițiile spirituale, maximele referitoare la comportamentele efective - evident; dar nimic mai mult. Nici monism, nici materialism, nici politeism: Montaigne este... creștin. 16. Recuperări bigote. Despre religia lui Montaigne s-a spus totul - inclusiv contrariul, a ceea ce s-a scris... Unii vorbesc de ateismul său, or asta înseamnă a neglija sincera și răspicata sa condamnare
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hedonist ca Epicur, plăcerile trupului coincid cu plăcerile sufletului, căci numai acesta, prin alcătuirea sa atomică și prin funcția sa organică, face posibilă conștientizarea lor, deci existența lor. Știm prea puține despre teoria aristipeană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
iată ceva ce te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. -9- Abilitarea esteticii. Philodemos păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
intrau oficial în Facultatea de arte din Paris. În esență, este vorba de redescoperirea gândirii sale morale și politice: o concepție morală despre ordinea politică, despre supunerea părții întregului și a individului Cetății, concepția Cetății perfecte, sistemele de guvernare, critica monismului totalitar etc. În ceea ce privește distincția între individualism și corporatism, Aristotel a elaborat teza preeminenței, a priorității ontologice a întregului asupra părții 17. Ea reprezintă o adevărată Chartă a corporatismului medieval, replica filosofică a ideii de corporație elaborată de juriști. Concepția lui
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
formele de reprezentare a sacrului, au putut fi sintetizate unele forme generale, care înglobează majoritatea concepțiilor și manifestărilor religioase ale omenirii. O asemenea sinteză 296 cuprinde viziunile Misterului transcendental, ale monoteismului "primitiv", ale politeismului marilor culturi, ale dualismului 297 și monismului religios, ale reprezentărilor prin simboluri, și nu în ultimul rând, a celor antropomorfice (sub forma unui Dumnezeu "personalizat"). Însă, ca o particularitate a tuturor acestor viziuni, o serie de aspecte speciale pot fi regăsite în cadrul religiei budiste și a celei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
păcatul e iremediabil; așa se explică de ce pentru atâtea religii și sisteme filosofice păcatul,adică răul în ordinea morală, eroarea în ordinea cunoașterii și urâtul în ordinea estetică, a fost considerat ca un principiu constitutiv al vieții. Dualismul persan și monismul pesimist nu sunt numai erori de interpretare a lumii, dar și recunoașterea indirectă a incapacității omului de a lecui răul, pe care l-a pricinuit. Singur Dumnezeu, autorul lumii, putea să aducă restabilirea mântuitoare, din dragoste nemărginită pentru propria-i
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de o parte, socotea pământul În centrul universului și, În consecință, Îl considera indestructibil (425 d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau niciodată, să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
simplu, identicul mort, redus, adică, la neant. Pământul e în viziunea lui Eminescu o instanță divină coborâtoare, ceva de felul kenozei Mântuitorului, destinat sacrificiului, adică morții, care echivalează cu neantizarea egoismului nostru funciar. Sacrificiul Demiurgului se insinuează ca anihilare a monismului (unicității) Dumnezeului non-treimic, care încă poate fi cel al Vechiului Testament. Antropologia eminesciană este extrem de tulburătoare și de enigmatică. La poetul nostru, revolta lui Lucifer capătă nuanțe nemaiîntâlnite și ea se arată ca o revoltă împotriva unicității lui Dumnezeu încă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tărâm al morții 173. Totuși, el înclină să accepte interpretarea călinesciană în spiritul metafizicii romantice, ca recuperare a paradisului pierdut. Dar nu e vorba doar de atât, căci ambivalența dată de statutul de "insulă în insulă", ne trimite nu la monismul metafizicii tradiționale, ci la arheitate, care transcende dualismul spirit-materie174, căci "insula în insulă" nu mai e centrul, ci stă între antiteze, la "margine", sau cum intuiește chiar Eliade "într-o zonă sacră, adică reală", care în limbaj filosofic și teologal
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spațiu și timp". Ethosul transmodernist constă în efortul de a le face coerente, în contra tendințelor dezintegratoare din nihilismul modernității și al postmodernității. În loc de paranoia ego-ului, metanoia tuturor eurilor. Dar deja ne reîntâlnim cu ontologia arheului, care ontologie este "dialogică", dincolo de monismele și dualismele metafizicii tradiționale. Propozițiile celei mai timpurii cugetări eminesciene sunt: "Oare eu, tu, el nu e totuna? Oare atunci nu se confundă într-unul întreg, într-un individ, când într-un Apollon, oare trecutul și prezentul, nu sunt piedestalul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
celorlalte viețuitoare, la modul panteistic), "este centrul lui etern, că este Spirit", deoarece lumea spațio-temporală este "făcută de către toate "eurile" care acționează într-însa"274. În pofida acestor subtilități, care se vor deduse din știința cea mai avansată, eroarea fundamentală a monismului neo-gnostic (pe care Eminescu nu numai că a evitat-o, dar i-a decelat și consecințele nefaste) este abolirea distincției dintre esența lui Dumnezeu și lucrările divine. Gnosticii comit aceeași eroare a unei bune părți din teologia occidentală: suprimă diferența
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dar i-a decelat și consecințele nefaste) este abolirea distincției dintre esența lui Dumnezeu și lucrările divine. Gnosticii comit aceeași eroare a unei bune părți din teologia occidentală: suprimă diferența ontologică și pun semnul egalității între Dumnezeu și lucrările sale. Monismul lor se-ntoarce la etica omogenizantă a materiei macrofizice, deși pretind a porni de la Spirit. Dar mai există și o mare doză de mistificare și de mutilare a monoteismului creștin. Ei cred că achizițiile științei contemporane pledează pentru un Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]