102 matches
-
bucuriei cu suava Lumină lină (titlu de cântare sacră, de găsit la Arghezi) -, lumină de seară, mai precis de vecernie ortodoxă, jalonează accesul într-un spațiu mirific, de divină serenitate. O natură sublimizată, parcă dez-istorizată e pretext de peisaj sonor, monodie și spectacol de lumină: Lumină lină, lini lumini Răsar din codri mari de crini I-atâta noapte și uitare Și lumile-au pierit în zare Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor. De mână cu "prietenul Orfeu", imnograful aspiră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întunecata zare" și "nesfârșita fugă". Episod rarisim, senin: O caleașcă trasă de fluturi străbătând "priveliști de vis", duce, ca în basme, într-un ambient de pace. Discursul în zăbranic cernit, reluat de la un volum la altul și devenit o patetică monodie, excelează în miresme metafizice, constituindu-se astfel într-un produs liric definitoriu. Neconsolată de dispariția propriei surori, Sora mea de dincolo (1980) un fel de bona dea modernă -, Ileana Mălăncioiu ridică evenimentul dezolant la nivelul unei drame pan-umane; rostirea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gloria celor aclamați pe scenă) și Restauratorul de tablouri, text-parabolă, acatist disimulat pentru cei care "cercetează al păsării zbor", ori care: "Îl prind mai bine pe Isus în piroane, / răstignindu-l încă o dată..." Rostirea înlăcrimată a poetului, un fel de monodie, vine parcă din depărtările unui melod bizantin: "Iartă-i, Doamne, pe ei / pentru mocnitul lor talent, / poate că-n careva dintre ei / se irosește-un Rembrandt..." O Colindă despre-o femeie cu cimitirul în tindă e în subtext o lamentatio
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
al proporțiilor: măsura 1 (pp) - măsura 24 (primul climax - f ) - măsura 54 (vârful tensional al celui de al doilea climax - ff ) - măsura 76. În ceea ce privește configurația de discurs, Debussy optează pentru o modalitate alternativă de juxtapunere a unor diferite categorii sintactice (monodie, recitativ, voce acompaniată acordicaria, secțiuni contrapunctice sau tratări polifonice cu multiple voci ce desfășoară profiluri melodico-ritmice independente). Acest aspect reprezintă, de fapt, proiecția peste secole a unei tehnici intens practicată în Baroc, la care Debussy face apel asigurând, în același
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
pastorale plină de calm și luminozitate, evocată de simplitatea unei melodii pentatonice, într-o evidentă corespondență sonoră cu acel chip al Inocenței din La fille aux cheveux de lin. De altfel, cu paginile acestui preludiu, Bruyères împărtășește nu numai aspectul monodiei pentatonice introductive, ci și prezența frecventelor cadențe plagale ce delimitează frazele, impregnând discursului un deliberat caracter arhaic. Memoriile pianistei Marguerite Long ne dezvăluie stimulul olfactiv ce provocase imaginația compozitorului, în viziunea căruia mirosul mării se asocia cu cel al mărăcinilor
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Doucement expressif (Calm, blând expresiv) ce poartă indicația metronomică originală de , aspectul fluctuant determinat de alternanța ritmurilor variate va reflecta cu o remarcabilă plasticitate acele mișcări unduitoare ce apleacă firele de iarbă în adierile calde ale brizei. Simplitatea și prospețimea monodiei de debut, precum și structura cvasi-pentatonică a acesteia (generată de atingerea pasageră a sunetelor și într-un cadru tonal general de ) devin autentice metafore sonore ale atmosferei pastorale evocate. Motivul tematic principal prezintă o configurație intervalică ce se distinge ca excepție
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
parcă de celebra temă amoroso din Mefisto Vals. Aparenta lipsă de obiectiv a debutului va fi subliniată de linia acestei voci superioare ce evocă scânteieri răzlețe de lumină, iradiate de pulsul strict al ostinato-ului. Ceea ce la început era o monodie murmurată ( pp ), cu un efect superficial al pedalei de rezonanță, devine o emoție crescândă culminată printr-un glissando electrizant ( f ), ce produce o primă ruptură de discurs. De altfel, pe parcursul preludiului, remarcăm frecvente inserții ce determină discontinuități de limbaj, evitându
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
apare În cadrul scenografic al poemei Îi dă consistență de actant. Chemarea Luceafărului se realizeaza În scenografii aproape asemănătoare și sub regim nocturn instaurîndu-se astfel o vrajă sublunară, un teritoriu acustic de mare rezonanță afectivă, muzicală si emoțională. Putem asemăna această monodie incantatorie cu starea de rugăciune a anahoreților, cu veghea și psalmodiul repetitiv, cu starea de beatificare În care ființa rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Eschil îi atribuie rivalului său apelativul de "copil al zânei țărănești", făcând aluzie la originea sa umilă, și continuă prin jigniri desigur nedemne de statutul său de mare tragic ("tu care-aduni nimicuri,/ Și-n scenă-aduci milogi și flenduroși?", "Adunător de monodii cretane" etc.). Curios, învingătorul Eschil nu vrea să-și părăsească locul cald din Infern, unde totul e plin de monștri adorabili și unde, vai, neprevăzutul ține loc "luminii" celeste monotone. Referința la odinioară atotputernica lume a Olimpului e implicită; nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
scrisului lui A. - consecințe ale unei elaborări meticuloase, programate la rece - se întrevăd cu ochiul liber, de la debut. Autorul va admite ulterior că prozele din această perioadă au fost lucrate migălos, urmând un canon muzical anumit (cântul gregorian), în care monodia alternează calculat cu contrapunctul. În această primă vârstă a scrisului său, prozatorul consacră o formulă și totodată o epuizează prin iterație manieristă. O turnantă vizibilă marchează O zi spre sfârșitul secolului (1983), volum de proze scurte, urmat de două romane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285363_a_286692]
-
Cremona și Brescia i-au dat pe cei mai iscusiți creatori de viori din toate timpurile - familiile de lutieri Amati, Guarnieri, Stradivari. Fenomenul a favorizat prin perfecționarea instrumentelor cu arcuș, formarea nucleului orchestrei simfonice moderne și totodată desăvârșirea mutației spre monodia solistică acompaniată și a prefațat apariția virtuozului instrumentist. Prin toate aceste invenții epocale, ca și prin încă multe altele, Italia rămâne laboratorul estetic al Europei și un centru al modei în artă. Tocmai în momentul culminant al dezvoltării barocului muzical
Pianofortele, o crea?ie a geniului italian, la dou? secole de la descoperire by Lavinia Coman () [Corola-journal/Journalistic/84197_a_85522]
-
în momentul culminant al dezvoltării barocului muzical prin arta organistică a lui Bach și Haendel, ca și prin virtuozitatea rafinată a claveciniștilor Domenico Scarlatti și François Couperin, germenul noului își face apariția. Acesta se conturează sub aspectul stilului omofonic, al monodiei acompaniate, ca reacție la complicațiile și fastul exagerat al stilului polifonic. În anul 1750, la dispariția lui J. S. Bach, o întreagă epocă muzicală se află în amurg, marea epocă a stilului contrapunctic. O nouă orientare plutea în aer, venind
Pianofortele, o crea?ie a geniului italian, la dou? secole de la descoperire by Lavinia Coman () [Corola-journal/Journalistic/84197_a_85522]
-
parte timpul decontează întotdeauna erorile. Compozitorii, ca și discipolii lor, pot fi crepusculari; muzica însă, oricît de fugitivă, tot îți lasă urmele trecerii sale. Fie că le numim sintaxe sonore ori categorii sintactice, fie fenomene sonore fundamentale sau structuri temporale, monodia, polifonia, omofonia și eterofonia se înfățișează ca niște clădiri de sunete care în realitate sunt arare ori locuite în identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
sunt arare ori locuite în identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile cu care se dotează timpul în zbaterea lui sonoră. Nu e ușor de izolat monodia, polifonia (superpozițională sau imitativă), omofonia ori eterofonia dintr-o partitură. Cu atît mai dificil este să identifici una sau mai multe dintre aceste categorii temporale cu un întreg opus. Starea lor de agregare nu este, la modul curent, una veritabilă
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
agregare nu este, la modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în componistica muzicală progenituri complexe, sintetice, de tipul monodiei acompaniate, polifoniei de omofonii, monodiei de eterofonii etc. Timpul s-a dovedit a fi în muzica savantă pe cît de priceput, pe atît de șiret. Povestea despre complexitate și sintetism nu are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în componistica muzicală progenituri complexe, sintetice, de tipul monodiei acompaniate, polifoniei de omofonii, monodiei de eterofonii etc. Timpul s-a dovedit a fi în muzica savantă pe cît de priceput, pe atît de șiret. Povestea despre complexitate și sintetism nu are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în debitul de eternitate al unei
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
de șiret. Povestea despre complexitate și sintetism nu are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în debitul de eternitate al unei muzici, gradul de simplitate al categoriilor sintactice nefiind proporțional cu gradul lor intrinsec de desăvîrșire ori de oportunitate. Monodia, de pildă, în calitatea ei de structură temporală monovocală, nu este cu nimic mai prejos, din punct de vedere al complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
punct de vedere al complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri temporale plurivocale. E-adevărat că muzicile arhaice ori cele antice s-au consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se la acele fenomene sonore complexe, în care anevoie pot fi decelate polifonia de eterofonie ori omofonia de polifonie, dar acest
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
a lumilor sonore arhaice și antice este din multe puncte de vedere amendabilă, o anume afiliere a acestor categorii sonore fundamentale la marile perioade ale istoriei muzicii europene poate fi acreditată căci, cel puțin la o primă luare de contact, monodia este solidară Antichității și Evului Mediu, polifonia - Renașterii și Barocului, omofonia - Clasicismului și Romantismului, în timp ce aclimatizarea eterofoniei s-a produs abia în secolul 20 (adică în plin Modernism). Astăzi, odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
O rotire din ce în ce mai amețitoare (și amenințătoare) în vîltoarea căreia au intrat și au ieșit pe rînd varii limbaje sonore, graiuri ce au apucat să-și peroreze, iar în cele dinurmă, să-și decline identitatea. Un spectaculos stringendo pentru că, iată, dacă monodia Evului Mediu, bunăoară, a domnit aproape un mileniu, polifonia modală și vocală redevabilă gîndirii orizontale a Ars Antiqua-ei, Ars Novei și Renașterii s-a impus vreme de cinci-șase secole, funcționalitatea tonală, hrănită de disponibilitațile gîndirii verticale, omofone, predominant instrumentală a
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
se referă la același fenomen: ploaia. Sub acest unghi, cartea seamănă cu o litanie monocordă și monocromatică: o singură inimă vorbește pînă la epuizare de aceeași culoare. E ca o psalmodie care, sub efectul netezitor al repetării unui leit-motiv, devine monodie. Numai că, dacă ar fi doar atît, am închide cartea după primele pagini, căci am ști deja, pe baza eșantionului căpătat, ce urmează să citim în continuare. Și totuși, ca o răscumpărare a monovalenței gîndurilor lui Martin Page, cititorul nu
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
partea necitită a cărții, și asta fiindcă fragmentele nu se leagă într-o scară ascultînd de regula coerenței narative. De aceea, surpriza lecturii se păstrează, gîndurile autorului nu se repetă, iar libretul psalmodiei nu conține aceleași refrene. Cu alte cuvinte, monodia nu e monotonă, iar monocromia devine policromă. Mai mult, litania e mai degrabă un cîntec de strană pe mai multe voci. Cauza e de căutat nu atît în monofagia autorului - incorigibilă și iremediabilă -, cît în monomania lui. El gustă același
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
în anii '70, studiul "O teorie a sintaxei muzicale" a devenit în scurt timp un text canonic în muzicologia românească. Claritatea expunerii și bogăția ideilor au influențat generații întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că muzica este un limbaj și, ca atare, posedă o morfologie, o sintaxă și o teorie a textului (formele muzicale), 2) că se poate defini o logică a
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
un conglomerat de idei și fapte formale pe care le-am putea eticheta rezonabil doar prin termenul de eseu componistic. Așa cum este, de exemplu, Simfonia a IV-a "Giocossa", în care dincolo de pendularea ambiguă dintre tragic și comic ori între monodie pe de o parte și eterofonie sau polifonie pe de altă parte, asistăm la translarea si combinarea în trepte a unui material sonor care, la un moment dat rămâne parcă uluit de sonoritățile beethoveniene ce ne amintesc flagrant de Simfonia
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]