36 matches
-
și, pe alocuri, defectuos (apărut în 1979), definiția melodiei e aceasta: „... succesiune monofonică expresivă de sunete, cu un anumit sens, bine închegată din punct de vedere al construcției. După cum vedeți și dvs., definiția e cu totul vagă. Mai puțin „succesiune monofonică [...] de sunete", restul e de-a binelea confuz. Ce înseamnă, oare, „expresivă", ca atribut al amintitei „succesiuni"? Și ce înseamnă „un anumit sens"? Dar „bine închegată", domnul meu? Or, neînțelegând, cum se cuvine, ce-i aia melodie, nu pot să
De vorbă cu un Cocoloș by Șerban Foarță () [Corola-website/Imaginative/6783_a_8108]
-
cu culisă și trombonul (cu culisă), timpanul, ferăstrăul, undele Martenot, teraminul ș.a. Acestora se adaugă sintetizatoarele, care pot realiza glissandi și portamenti servindu-se de rotița de control al înălțimii (en. "pitch wheel"), situată de regulă în stânga claviaturii. Totuși, sintetizatoarele monofonice timpurii (anii 1970) realizau astfel de efecte și atunci când nu se dorea acest lucru, dată fiind limitarea la un singur oscilator pentru întreaga claviatură. Instrumentul realiza portamenti între fiecare două sunete în succesiune imediată; portamenti deveneau scurți glissandi în cazul
Glissando () [Corola-website/Science/308367_a_309696]
-
sunetului pe două sau mai multe canale audio independente printr-o configurație simetrică de boxe în așa fel încât să se creeze ascultătorului impresia că sunetul vine din direcții diferite, ca și în mod natural. Este pus adesea în contrast cu sunetul monofonic („mono”), în care există un singur canal audio, redat de obicei de o singură boxă poziționată în centrul câmpului auditiv. în cinema, înseamnă crearea unei imagini sonore aparente (fictivă) a filmului pe care spectatorii să aibă impresia că o recepționează
Sunet stereofonic () [Corola-website/Science/299456_a_300785]
-
soliste. Formațiile instrumentale mai apropiate de spiritul tradițional se pot acompania și cu o brace (vioară sau violă al cărei căluș a fost retezat, pentru se putea trage arcușul simultan pe toate corzile) sau un violoncel. Cele mai multe instrumente soliste sunt monofonice (nu pot produce sau nu practică interpretarea pe mai multe voci), între care: vioara, mandolina (mai rar), bouzouki, clarinetul, taragotul, specii diverse de flaute și fluiere, saxofonul (alto sau tenor), naiul, trompeta ș.a. După cum s-a mai spus, și instrumentele
Muzică populară () [Corola-website/Science/312342_a_313671]
-
introdus un model mai performant, care avea să devină emblema formatului single: diametrul noului disc era de 7" (17,78 cm), iar turația era de 45 rpm. Astfel de discuri au fost create în anii 1950 și 1960, înregistrările fiind monofonice; inventarea stereofoniei în anii 1960 a dus la apariția de discuri single stereofonice începând cu anii 1970. Discul single are două fețe, pe fiecare fiind imprimată o altă piesă. Cele două fețe se numesc A și B (sau fața întâi
Single () [Corola-website/Science/314506_a_315835]
-
fiind descris chiar astfel („saxofon de jucărie”) în brevetul de invenție obținut de către fabrica Couesnon. Totuși, construcția instrumentului determină o distincție importantă: couesnofonul este un instrument polifonic (capabil de a produce mai multe înălțimi în mod simultan), în vreme ce saxofonul este monofonic (produce o singură înălțime la un moment dat). Nu există un consens în ce privește numele inventatorului instrumentului. În vreme ce unii autori consideră grăitor faptul că couesnofonul a fost brevetat (nr. 569294 din 1924, în Franța) de fabricantul francez Couesnon și prin urmare
Couesnofon () [Corola-website/Science/313445_a_314774]
-
ani. Alte influențe ulterioare, din Imperiul Roman, Orientul Mijlociu și Imperiul Bizantin și-au pus și ele amprenta pe muzica grecească. Deși noua tehnică polifonică se dezvolta deja în Occident, Biserica Ortodoxă s-a opus oricărei schimbări. De aceea, a rămas monofonică și fără vreo formă de acompaniament instrumental. Ca urmare, și în ciuda anumitor tentative ale unor cântăreți greci (ca Manouel Gazis, Ioannis Plousiadinos sau cipriotul Ieronimos o Tragoudistis), muzica bizantină a fost privată de elementele care în Occident încurajaseră o dezvoltare
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
și seculară. Un cântăreț specializat în aceste cântece este cunoscut ca ""chanteur"" (masculin) sau ""chanteuse"" (feminin), o colecție de căntece, mai ales de la sfârșitul Evului Mediu și Renașterii, este, cunoscută ca ""chansonnier"". Cele mai vechi cântece erau poeme epice, melodii monofonice cu o clasă profesională de jongleurs sau ménestrels. Cele mai importante fapte (Geste) ale eroilor timpurii sunt legendare și semi-istorice. " courtoise" sau "Cântarea cea Mare" a fost o formă timpurie, monofonică, a chanson-ului. A fost o adaptare în franceza veche
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
chansonnier"". Cele mai vechi cântece erau poeme epice, melodii monofonice cu o clasă profesională de jongleurs sau ménestrels. Cele mai importante fapte (Geste) ale eroilor timpurii sunt legendare și semi-istorice. " courtoise" sau "Cântarea cea Mare" a fost o formă timpurie, monofonică, a chanson-ului. A fost o adaptare în franceza veche. Tematic, așa cum sugerează și numele, a fost un cântec de dragoste, cântaat de obicei, de către un nobil. Un cântec numit "Cruciada" a fost cunoscut ca un "chanson de croisade". Cuvântul Chanson
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
Termenul cântare rusească se referă la un grup de tradiții de cântare folosit în Biserica Rusiei și unele biserici fiice ale acesteia. Această cântare este atât monofonică cât și polifonică și prezintă influențe din mai multe surse, atât ortodoxe cât și occidentale. este folosită nu doar în Biserica Rusiei, dar și în bisericile Ucrainei, Finlandei, Japoniei, OCA și în alte părți. Probabil că cea mai veche varietate
Cântarea rusească () [Corola-website/Science/333932_a_335261]
-
Biserica Rusiei, dar și în bisericile Ucrainei, Finlandei, Japoniei, OCA și în alte părți. Probabil că cea mai veche varietate distinctivă de cântare folosită în regiunile care au ajuns să fie cunoscute ca "Rusia" este cântarea znamenită, o cântare tradițional monofonică (i.e., melodică, nearmonizată) derivată din cântarea bizantină adusă rușilor de misonarii greci veniți din Constantinopol. Armonizările stilului occidental au ajuns în uz în biserica rusă prin Lvov și Kiev datorită influenței Bisericii Romano-Catolice din Polonia, iar polifonia „brusc a dat
Cântarea rusească () [Corola-website/Science/333932_a_335261]