87 matches
-
schimb fiind apreciat ca un "fals dialog". Aceasta este însă o accepție restrînsă care se poate atribui termenului și nu are relevanță deosebită pentru analiza discursului. În cadrul dialogului, intervenția, intrarea în discuție a unuia dintre participanți (interlocutori), reprezintă o unitate monologică care este compusă din acte de vorbire. Prin urmare, dialogul este o unitate discursivă în interiorul căreia se proiectează structura comunicării. În cazul textului scris însă, dialogul desemnează formele de discurs unde nu există în mod efectiv un schimb și unde
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui destinatar, capabil să formuleze un drept la replică sau căruia i se refuză acest drept. De asemenea, se susține că este dialogic un enunț în care modalizarea subiectului enunțătorului nu se aplică conținutului propozițional (dictum), ca în cazul enunțului monologic, ci unei unități ce are deja statut de enunț, fiind obiectul unei modalizări realizate de un alt enunțător. Astfel, enunțul Verificarea de azi ar fi o etapă a examenului la această disciplină, are trăsătura de a fi dialogic, deoarece modalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i s c u r s i v ă dialogismul. Din acest motiv, șirul de enunțuri ale unui emițător unic, care alcătuiesc discursul unui orator, monologul unui actor, cursul unui profesor, reflecțiile cu voce tare ale unui individ etc., este monologic numai prin forma lui exterioară, căci, prin structura lui semantică și stilistică, el este dialogic. Orientarea dialogică este astfel aplicabilă oricărui discurs, deoarece, îndreptîndu-se spre obiect, orice discurs se întîlnește inevitabil cu discursul altora (vorbitorul neaflîndu-se niciodată într-o situație
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
indiferent de tip, iar orice enunț, oricît de complet ar fi, nu reprezintă decît o fracțiune dintr-o comunicare verbală întreruptă, despre viața cotidiană, despre cunoaștere, politică, literatură etc. Din faptul că orice enunț este dialogic, nu rezultă că enunțul monologic este exclus sau că toate enunțurile cunosc dialogismul în aceeași măsură (căci romanul este forma cea mai intensă a dialogismului, dar poezia lirică reflectă contrariul, la fel este contrastul dintre științele umaniste în raport cu cele exacte sau cu dogmatismul, care se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în spatele cuvintelor, construcțiile sintactice, reformulările sau reluările reprezintă dialogismul manifest (fr. dialogisme montré), adică reprezentarea pe care un discurs o oferă prin el însuși în raport cu altele. În domeniul specific discursurilor de transmitere a cunoștințelor, se pot distinge manualele școlare, orientate monologic, dar construite dialogic, și lucrările de popularizare a științei, în care dialogismul se relevă în texte dominate de eterogenitate enunțiativă. Pentru descrierea discursurilor de transmitere a cunoștințelor au fost distinse două forme de dialogism manifest, cea care explicitează referința unor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
intervențiile anterioare și de cele următoare, împreună cu care realizează organizarea conversației. Numărul intervențiilor este variabil iar dimensiunea este și ea variabilă (căci pot fi cuvinte izolate, propoziții sau fraze, construcții complexe sau chiar tăcere). Intervenția este cea mai extinsă unitate monologică a dialogului și se compune din unul sau din mai multe acte de vorbire; ea poate reprezenta o inițiativă (Ce mai faci?), o reacție (Mulțumesc, bine!) sau o evaluare (Astăzi arăți odihnită). Deși au multe trăsături comune, intervenția și luarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formă lipsită de dialog de înlănțuirea unor luări de cuvînt ale unor locutori diferiți și alcătuită dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cuvînt ale unor locutori diferiți și alcătuită dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintr-un monolog (un singur enunț produs de un singur locutor), ca în cazul unui articol de ziar sau al unei știri. V. dialogal, monologic. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
RN MONOLOGIC. Se spune că un enunț este "monologic", dacă actul de modalizare se aplică unei spuneri, adică unei structuri predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
el distinge în antropologia literară cele trei tipuri de personaje: eu protagonistul acțiunii, tu deuterogonistul, destinatarul și antagonistul acestei acțiuni și el martorul și raisonneur-ul; toate, personaje distincte sau instanțe psihice ale aceluiași personaj. Arhipersonajul construit pe principiul eului este monologic. Cel clădit pe relația dintre eu și tu este personajul dialogic, iar cel care alături de conștiința sa și de conștiința aproapelui dezvoltă și o conștiință a celuilalt, a privitorului este personajul trialogic. Acesta din urmă este personajul teatral, supraeul moral
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Devastat de durere, acesta își lasă colegii să încerce manevrele de resuscitare și operațiile ce se impun, el intrând definitiv în transa sau fibrilația rolului de narator. Ni se oferă astfel o masivă depoziție-anamneză, dicțiunea protagonistului având o tonalitate imperativ-ultimativă, monologică, dezlănțuită și totodată epică, analitică, poematică. Caracterizarea personajelor are loc prin implicare și transfer emoțional și, când e cazul, printr-o redutabilă obiectivare realistă în abordarea moravurilor, ambianțelor și tipologiilor oferite de Italia zilelor noastre, portretizate incisiv și memorabil. Forța
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Viespar în care nimerise străina Rose și cu care se confrunta silențios, sfidarea ei fiind mai degrabă efortul de a-și autocenzura adevăratele afecte, porniri și convingeri. Stilul lui Trevor excelează prin arta disimulării și a insinuării, de unde și interiorizarea monologică a eroinei, trezită din îngânduratul său solipsism doar când agresivitatea celor două maștere se face insuportabilă. Mary Louise, rod al unei secetoase educații sentimentale (nu i se spusese niciodată că e frumoasă, de pildă), are șansa prin Robert, colegul ei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
model de acțiune și comportare în cadrul acestei lumi, soluție existențială individuală, dar și colectivă; construcții deviante, compensatorii, disjuncte, izolatoare/ imaginar al realității contingente și colective; specializare restrictivă a limbajelor/ asumare deliberată a lipsei de specializare; construct conceptual, intelectual, abstract, egocentrist, monologic și impersonal/discurs sentimental (fără sentimentalism), natural, sincer (fără gafe estetice și platitudini), individual (fără anecdotică), etic fără eticism; analogia de tip metaforic, care obscurizează și ocultează/ analogia de tip simbolic, structural, emblematic, implicând întregul; lirismul ca exacerbare impersonală, abstractă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
interacțiunile 25, 53). 9. CONCLUZII Relațiile dintre norma literară și uzul spontan sunt mai complexe decât opozițiile simplificatoare literar/nonliterar, corect/greșit: sistemul limbii literare, confundându-se, până la un punct, cu norma literară însăși, are caracter static, rezultat din actualizarea monologică a unor locuții în texte (de obicei, scrise), cu grad ridicat de planificare; dimpotrivă, sistemul limbii vorbite, spontane, puțin planificate, are caracter dinamic, deoarece rezultă prin actualizarea dialogică a unor ilocuții ancorate contextual. Diferențele care apar între prescripțiile normative și
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
pe care obișnuim s-o ocultăm în virtutea unui "estetism" total neproductiv din perspectiva asumării trecutului. Dat fiind deficitul nostru democratic și povestea remanentă a Salvatorului ce va să vină, spațiul public al României contemporane este, în continuare, unul expus riscului monologic, în spirit maniheist. Căci, chiar fiind "oameni ai ideilor", intelectualii pot oricând deveni, după cum atestă istoria recentă, oameni ai unei singure idei. Bibliografie Besançon Alain, Originile intelectuale ale leninismului, Editura Humanitas, București, 2007. Boari Vasile, "Intelectualii între trădare și elogiu
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
didactică (în clasă) este preponderent dialogică, astfel încât elevii sunt încurajați să pună întrebări, să-și exprime punctul de vedere, să argumenteze, să-l întrerupă pe profesor pentru a intra în dialog cu el; în culturile asiatice, interacțiunea didactică este preponderent monologică, iar studenții sunt învățați să-l asculte atent pe profesor fără a-l întrerupe, să nu pună întrebări, să preia informația de la profesor în mod necritic. Diferențele dintre cele două modalități de interacțiune se explică prin două sisteme ale politeții
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
lucru”, vorbim chiar și dacă nu avem nimic de zis, „ne băgăm în vorbă”), intriga („a duce vorba de colo colo”,” a face vorbe”, „a scoate vorbe”, „a umple satul cu vorbe”). Rezultă din enumerarea acestor forme preferate un model monologic de comunicare, în care vorbitorul tinde să monopolizeze cuvântul, pretinzând interlocutorului să îl asculte; această formă de interacțiune verbală apare și în interacțiunea didactică, în ședințele de la locul de muncă, la medic etc. Monologul are de obicei un caracter slab
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
textul meu se umflă fără a fi cuiva de trebuință. (1987: 157: 158) Așa cum arată "principiul dialogic", structura narativă căreia îi alăturăm gramaticile povestirii nu este decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
refuz sau, altfel spus de percepția evaluativă a auditorului, pe scurt, în funcție de auditorul celor enunțate" (Todorov, 1981: 292). Naratologia modernă a avut nevoie de mult timp pentru a ține seama de astfel de ipoteze care dinamitează, într-un fel, unitatea monologică a povestirii. Din această perspectivă, W. Labov pune accentul pe un fapt pragmatic extrem de interesant: Există nenumărate maniere de a povesti o întâmplare, și putem spune o mulțime de lucruri sau nimic. Întâmplarea care nu spune nimic atrage cu sine
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
reprezentând preambulul la acest capitol sau Voloșinov în următoarea frază: "Dialogul schimb de cuvinte este cea mai naturală formă de limbaj" (in Todorov, 1981: 292). Cea de-a doua obiecție care este și cea mai evidentă are legătură cu caracterul monologic al primelor patru forme de punere în text. Asumată de un număr de locutori (cel puțin doi), o secvență dialogală este prin definiție poligerată. Nu voi reține acest aspect din două motive. În primul rând se neglijează faptul că secvențele
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
intervențiile se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile foarte dezvoltate, cu toate că reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov 1981: 292) Dialogul, ca formă textuală, nu este decât manifestarea cea mai spectaculoasă și cea mai elocventă a unui mecanism enunțiativ
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
adevăr, formulele de adresare și de salut de încheiere care semnalează genul respectiv prin indicații ale reperelor spațio-temporale și prin identitatea co-enunțiatorilor corespund întru totul secvențelor fatice, iar corpul scrisorii, secvențelor tranzacționale. Singura diferență constă, bineînțeles, în caracterul nu neapărat monologic, ci cel monogerat al acestei interacțiuni, fără intervenția directă a celuilalt. Însă aceasta nu înseamnă că scriptorul nu poate introduce un dialogism profund, anticipând întrebările interlocutorului, de exemplu, imitând posibilele momente de întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
este hăituită de urmăritori ori lunga descriere a unei reuniuni mondene de proaspeți capitaliști, preocupați să se șantajeze cât mai eficient unul pe altul, și câte altele. Alcătuită în cea mai mare parte din confesiuni și alte intervenții cu caracter monologic, narațiunea [Orgolii] constituie în ansamblul ei o meditație amplă, abruptă, de o rară vehemență, vizând istoria și raporturile acesteia cu individul, cu personalitatea umană, formele puterii în secolul nostru, „cancerul” spiritului agresiv, al egoismului și prostiei, care nu dispare de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
să se obțină o poveste a vieții autentică. Ca rezultat al acestei orientări, împreună cu diferențele individuale normale dintre intervievatoare, precum și dintre povestitori, generând un tip unic de interacțiune în fiecare diadă, protocoalele de interviu au variat foarte mult. Unele erau monologice și aveau ca rezultat o narațiune aproape neîntreruptă. Altele erau mai dialogice, având secțiuni întregi de tip întrebare-răspuns. Unele intervievatoare au urmărit exact cele patru subiecte în fiecare capitol al vieții, în vreme ce altele s-au lăsat purtate de firul narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]