87 matches
-
dormit". ¶Genette 1983; Labov 1972. Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. narațiune monologică [monologic narrative]. O narațiune caracterizată de o voce sau conștiință unificatoare, superioară altor voci sau conștiințe din narațiune (Eugénie Grandet, Povestea a două orașe). Într-o narațiune monologică, în opoziție cu NARAȚIUNEA DIALOGICĂ, părerile, judecățile și cunoștințele naratorului constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]; Pascal 1977. narațiune naturală [natural narrative]. O narațiune care are loc spontan în conversația de zi cu zi, "normală
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Viața între cărți, în bibliotecă, trăire aproape muzicală, se vede concurată de viața cea aievea, de odinioară și din clipa prezentă, când burgul este descoperit cu o privire ingenuă, care soarbe parcă uitata exuberanță a naturii. În acest jurnal liric, monologic, delicat, aristocratic, emoțiile vin dinspre și se întorc întotdeauna la lectură, carte, motive livrești. Ca și A. I. Odobescu, C. peripatetizează grațios și bonom. Numai că, „paralizat de discreție” (G. Călinescu), poate și de neîncredere, poetul a vrut să stea de
CLAUDIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286295_a_287624]
-
nu intră În compoziția unei clădiri noi, ci rămân În stadiul de deconstrucție. Din cauza aceasta, nici nu mă grăbesc să schițez o definiție descriptiv-sistemică a anarhetipului, tip de definiție ce se potrivește mult mai bine arhetipului și altor concepte centrate, monologice, ci prefer o caracterizare creator-generativă. Și anume, aș defini anarhetipul ca un mecanism de creație, ca un „duct” epic sau liric ce evită, În desfășurarea operei respective, Într-un mod deliberat (chiar dacă nu a fost explicit teoretizat de autor În
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aplica o hermeneutică, o schemă interpretativă. Cred că ar fi nevoie de niște metode care să nu interpreteze. O metodă care interpretează ar acționa Împotriva anarhetipului, n-ar face decât să traducă sau să translateze Într-un discurs conceptual și monologic un mesaj care, așa cum Încerc să-l definesc aici, este deconstruit, translogic, plurimorf. O astfel de metodă ar trebui nu doar să nu interpreteze, dar și să nu deconstruiască (fiindcă deconstrucția actuală nu este decât o altă hermeneutică, ce pune
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar și să nu deconstruiască (fiindcă deconstrucția actuală nu este decât o altă hermeneutică, ce pune În discuție conceptele din care este construit un discurs pentru a le arăta mecanismele subliminare, ceea ce este tot o formă de traducere În limbaj monologic). Ar trebui deci ca o asemenea cercetare să suspende compulsia de a crea scenarii explicative. Noi suntem cei care simțim nevoia de a ordona un material care ne apare haotic, de a-i da un sens, acolo unde autorul nu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să traducem un limbaj fantasmatic Într-un limbaj conceptual. Putem la fel bine să schimbăm tehnica, să folosim o altă hermeneutică, dar În final toate metodologiile nu fac decât să reducă acel haos imagistic - sau aparent haos - la un scenariu monologic. Contrametoda la care mă gândesc ar fi cea prin care nucleele de imagini nu ar fi interpretate, nu ar fi traduse În concepte, ci ar fi „duse până la capăt”. Desigur, e o metodă greu de teoretizat, poate și de practicat
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
armătura prozei realiste. Relevând unele incidențe cu teoriile lui Mihail Bahtin și René Girard, P. realizează o „sistematică a personajului literar” bazată pe relația dintre identitate și alteritate. Utilizând ca punct de referință sistemul persoanelor gramaticale, teoreticianul distinge trei „Arhipersonaje”: monologic (un „El” privat de relația cu Celălalt, o „sumă de atribute” având o existență pur obiectuală: Dinu Păturică, Dionis, Goriot ș.a.), dialogic (un „Eu” care se definește în funcție de un „Tu”, un subiect veritabil constituit prin raportul cu alteritatea: Bernard din
POPOVICI-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
și mai spectaculos piața discursivă postcomunistă în manierele cele mai radicale, oricât de penibile, grotești și respingătoare ar putea fi acestea uneori (să nu uităm, până la intervenția autorităților televizuale sau a justiției, există telecomanda!), „vipurile” emergente au persistat în cultura monologică în care crescuseră înainte sau după 1989, trebuind să învețe însă până la urmă rudimentele dialogului, grație talk-show-urilor, al căror vârf de popularitate poate fi datat între sfârșitul anilor ’90 și 2000-2001, într-o perioadă în care viața politică mai prezenta
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
existențialiste. Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens s-a vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol (pe al lui însuși), dar travestindu-se mereu, punându-și o mască, declamând monologic. Furișat sub travesti, poetul se lasă pradă viziunilor sale himerice. Ca să se exprime, sentimentul are nevoie la el de costumația teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Întunecatul April, București
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
să se obțină o poveste a vieții autentică. Ca rezultat al acestei orientări, împreună cu diferențele individuale normale dintre intervievatoare, precum și dintre povestitori, generând un tip unic de interacțiune în fiecare diadă, protocoalele de interviu au variat foarte mult. Unele erau monologice și aveau ca rezultat o narațiune aproape neîntreruptă. Altele erau mai dialogice, având secțiuni întregi de tip întrebare-răspuns. Unele intervievatoare au urmărit exact cele patru subiecte în fiecare capitol al vieții, în vreme ce altele s-au lăsat purtate de firul narativ
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
este hăituită de urmăritori ori lunga descriere a unei reuniuni mondene de proaspeți capitaliști, preocupați să se șantajeze cât mai eficient unul pe altul, și câte altele. Alcătuită în cea mai mare parte din confesiuni și alte intervenții cu caracter monologic, narațiunea [Orgolii] constituie în ansamblul ei o meditație amplă, abruptă, de o rară vehemență, vizând istoria și raporturile acesteia cu individul, cu personalitatea umană, formele puterii în secolul nostru, „cancerul” spiritului agresiv, al egoismului și prostiei, care nu dispare de la
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
se obțină o poveste a vieții autentică. Ca rezultat al acestei orientări, adăugând diferențele individuale dintre intervievatoare, precum și dintre povestitori, ce au generat un tip unic de interacțiune în fiecare diadă, protocoalele de interviu au variat foarte mult. Unele erau monologice și aveau carezultat o narațiune aproape neîntreruptă. Altele erau mai dialogice, având secțiuni întregi de tip întrebare-răspuns7. Unele intervievatoare au urmărit exact cele patru subiecte în fiecare capitol al vieții, în vreme ce altele s-au lăsat purtate de firul narativ al
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
mai variate forme de construcții hibride, și întotdeauna este, într-o măsură sau alta, dialogizată; în ea se desfășoară dialogul dintre autor și personajele sale, nu un dialog dramatic, divizat în replici, ci dialogul romanesc specific, realizat în cadrul construcțiilor aparent monologice 395. Personajul soljenițian cu zona discursivă cea mai amplă pare să fie Pavel Rusanov. Încă de la începutul romanului, discursul acestui personaj acaparează narațiunea. Totuși, deși zona discursivă a acestui personaj are o rază foarte mare, discursul său direct are o
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ideile, reprezentările și sentimentele poetului se comunică nemijlocit. Acestea sunt transmise lectorului prin întreaga viziune poetică, prin imagini artistice, prin simboluri și metafore etc., întrun limbaj poetic original. Discursul poetic se constituie pe baza categoriei estetice a liricului, ca text monologic (mai rar prin dialogism) cu o intensificare a funcției poetice (numită și funcție estetică sau stilistică) și a funcției emotive (expresive). Roman Jakobson accentuează rolul funcției poetice („Opera poetică trebuie în realitate să fie definită ca mesaj verbal în care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
didactică (în clasă) este preponderent dialogică, astfel încât elevii sunt încurajați să pună întrebări, să-și exprime punctul de vedere, să argumenteze, să-l întrerupă pe profesor pentru a intra în dialog cu el; în culturile asiatice, interacțiunea didactică este preponderent monologică, iar studenții sunt învățați să-l asculte atent pe profesor fără a-l întrerupe, să nu pună întrebări, să preia informația de la profesor în mod necritic. Diferențele dintre cele două modalități de interacțiune se explică prin două sisteme ale politeții
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
lucru”, vorbim chiar și dacă nu avem nimic de zis, „ne băgăm în vorbă”), intriga („a duce vorba de colo colo”,” a face vorbe”, „a scoate vorbe”, „a umple satul cu vorbe”). Rezultă din enumerarea acestor forme preferate un model monologic de comunicare, în care vorbitorul tinde să monopolizeze cuvântul, pretinzând interlocutorului să îl asculte; această formă de interacțiune verbală apare și în interacțiunea didactică, în ședințele de la locul de muncă, la medic etc. Monologul are de obicei un caracter slab
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
ideile, reprezentările și sentimentele poetului se comunică nemijlocit. Acestea sunt transmise lectorului prin întreaga viziune poetică, prin imagini artistice, prin simboluri și metafore etc., întrun limbaj poetic original. Discursul poetic se constituie pe baza categoriei estetice a liricului, ca text monologic (mai rar prin dialogism) cu o intensificare a funcției poetice (numită și funcție estetică sau stilistică) și a funcției emotive (expresive). Roman Jakobson accentuează rolul funcției poetice („Opera poetică trebuie în realitate să fie definită ca mesaj verbal în care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Devastat de durere, acesta își lasă colegii să încerce manevrele de resuscitare și operațiile ce se impun, el intrând definitiv în transa sau fibrilația rolului de narator. Ni se oferă astfel o masivă depoziție-anamneză, dicțiunea protagonistului având o tonalitate imperativ-ultimativă, monologică, dezlănțuită și totodată epică, analitică, poematică. Caracterizarea personajelor are loc prin implicare și transfer emoțional și, când e cazul, printr-o redutabilă obiectivare realistă în abordarea moravurilor, ambianțelor și tipologiilor oferite de Italia zilelor noastre, portretizate incisiv și memorabil. Forța
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Viespar în care nimerise străina Rose și cu care se confrunta silențios, sfidarea ei fiind mai degrabă efortul de a-și autocenzura adevăratele afecte, porniri și convingeri. Stilul lui Trevor excelează prin arta disimulării și a insinuării, de unde și interiorizarea monologică a eroinei, trezită din îngânduratul său solipsism doar când agresivitatea celor două maștere se face insuportabilă. Mary Louise, rod al unei secetoase educații sentimentale (nu i se spusese niciodată că e frumoasă, de pildă), are șansa prin Robert, colegul ei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
numit post-structuralism (Compagnon: 1998, 128). Sunt luminate diferențe de nuanță între dialogism și intertextualitate. La Bahtin, noțiunea care desemnează simfonia vocilor din text avea o deschidere superioară către lume, înspre "textul" social. Discursul critic al lui Bahtin (ce opunea caracterului monologic al romanelor lui Tolstoi opera polifonică a lui Dostoievski) reintroducea realitatea, istoria și societatea în text, privit ca structură complexă de voci, conflict dinamic de limbaje și stiluri eterogene. Deși calchiere a dialogismului bahtinian, intertextualitatea Juliei Kristeva închide din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
209, 210). Repetarea ei marchează tot atâtea etape ale drumului parcurs de neofit către înțelegerea lui Archaeus. În varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], integrată celei finale, seria exemplificărilor indirecte pentru existența lui Archaeus este aceeași, dar într-o expunere monologică, neîntreruptă de interogații decât retorice: "Cugetări imposibile? Ce este imposibil? [...] Care este criteriul realității? [...] Dar e un visător! Bine. Cine? Noi ori el. Asta e-ntrebarea..." (Eminescu: 2011, II, pp. 313-315). De la o întrebare despre Archaeus la alta, curge suita
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un element pasiv, presupus de orice text, devine un complice nu întotdeauna ideal de altfel, ba chiar adesea refractar, încăpățînat, ezitant al procesului de decodare, desigur, ci este un participant activ la deznodămînt, la tentativa de reducere la un adevăr monologic al unui vertij polifonic. Cioran joacă adesea cartea scrimerului care multiplică piruete și paradoxuri pentru a-l încolți pe cititor în impasul interpretativ: "E o adevărată nenorocire pentru un autor să fie înțeles" (EA), precizează el în mai multe rînduri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu două capete)218. Scopul acestor spectacole, în afara profitului, era de a legitima "normalitatea" restului populației albe americane. Albii din America erau astfel încă o dată confirmați ca reprezentând norma, ca rasă, cultură și aspect fizic. McGowan descrie carnavalul american drept monologic în acceptarea identității americane în contrast cu "identitățile puternic colorate supuse spectacolului carnavalesc, înfățișate ca reprezentând alte-ritatea și non-americanitatea219". Astfel, spre deosebire de carnavalul medieval, care poate fi prezentat ca forță centrifugă prin modul în care încerca să includă toți participanții în iureșul jocului
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
el distinge în antropologia literară cele trei tipuri de personaje: eu protagonistul acțiunii, tu deuterogonistul, destinatarul și antagonistul acestei acțiuni și el martorul și raisonneur-ul; toate, personaje distincte sau instanțe psihice ale aceluiași personaj. Arhipersonajul construit pe principiul eului este monologic. Cel clădit pe relația dintre eu și tu este personajul dialogic, iar cel care alături de conștiința sa și de conștiința aproapelui dezvoltă și o conștiință a celuilalt, a privitorului este personajul trialogic. Acesta din urmă este personajul teatral, supraeul moral
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
specular în cealaltă teză nietzscheană, și aceasta însușită de Benn, potrivit căreia lumea se justifică numai ca "fenomen estetic". Acest lucru întruchipează un estetism pe care Benn îl întemeiază printr-un alt motiv central al gândirii sale, cel al izolării monologice și al radicalei înstrăinări a eului de lume. În Creiere (Gehirne, 1915) îi întâlnim expresia poetică cea mai arzătoare, iar în poezia Doar două lucruri (Nur zwei Dinge), care sunt "vidul și eul marcat pe veci de acesta", întâlnim în
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]